HIPERTENSIUNEA ARTERIALA

Hipertensiunea arterială se definește prin valori ale tensiunii arteriale peste 140/90 mm Hg.

În general, boala nu are o cauză bine definită și poartă numele de hipertensiune esențială. În
unele situații rare, aceasta apare din cauza bolii unui alt organ (rinichi, inimă, glande suprarenale
etc.).

În absența tratamentului, valorile tensionale crescute pot conduce la o serie de complicații:

 la nivelul inimii – îngroșarea mușchiului cardiac și chiar insuficiență cardiacă;

 la nivelul rinichilor – apariția insuficienței renale;
 la nivelul creierului – infarct sau hemoragie cerebrală;
 la nivelul vaselor de sânge – progresia rapidă a aterosclerozei, cu afectarea tuturor vaselor de
sânge ce hrănesc diferite organe (de exemplu, apariția infarctului de miocard).

Simptome

Creșterea tensiunii arteriale, fără alte complicații, nu produce de regulă niciun fel de simptom.
Uneori pot însă apărea:

 greață și vărsături;
 dureri de cap;
 zgomote în urechi;
 tulburări de vedere;
 sângerări nazale;
 vertij;
 bufeuri de căldură;
 oboseală.

Pentru prevenirea complicațiilor, se recomandă:

 evitarea sau oprirea fumatului;

 reducerea cantității de sare din alimentație;
 reducerea consumului de grăsimi din alimentație;
 evitarea stresului;
 practicarea constantă a unui sport de relaxare;
 menținerea unei greutăți corporale optime;
 reducerea consumului excesiv de cafea, evitarea consumului de alcool;
 respectarea cu mare atenție a tratamentului medicamentos recomandat de medic.

Explorări medicale necesare

1. Examenul fizic – în afara măsurării tensiunii arteriale, medicul curant trebuie să efectueze un
examen fizic complet și corect al pacientului.

2. Analizele de sânge – sunt necesare pentru determinarea glicemiei, a colesterolului și

trigliceridelor din sânge. De asemenea, sunt utile pentru găsirea unei cauze de hipertensiune.

3. Examenul urinei – împreună cu examenele de sânge, este util pentru determinarea funcției
renale.

4. Electrocardiografia – permite obținerea unor informații valoroase despre ritmul electric al

inimii și eventual despre îngroșarea pereților acesteia.

5. Ecocardiografia – permite vizualizarea inimii și măsurarea contractilității acesteia, cu

ajutorul ultrasunetelor.

6. Examenul fundului de ochi – permite vizualizarea arterelor de la nivelul ochiului.

Informațiile obținute pot fi extrapolate și la nivelul celorlalte artere din corp.

7. Înregistrarea Holter – monitorizarea continuă a tensiunii arteriale – permite măsurarea

tensiunii arteriale la intervale regulate, pe parcursul uneia sau a mai multor zile. Valorile
tensionale sunt memorate de către un aparat purtat de pacient pe durata monitorizării.

Scopul tratamentului hipertensiunii arteriale este :

 scaderea valorilor tensiunii arteriale la un nivel de siguranta maxima (sub 130/85

mmHg)
 pastrare tensiunii sub control constant
 prevenirea sau reducerea complicatiilor
 cresterea calitatii vietii si prelungirea ei

Componentele tratamentului
I. Masuri nefarmacologice care presupun modificarea stilului de viata astfel :

 modificarea obiceiurilor alimentare

 renuntarea la fumat
 reducerea greutatii corporale
 exercitiu fizic regulat
 tehnici de relaxare pentru reducerea stressului
I. Masurile dietetice recomandate :

1.reducerea sarii in alimentatie la maxim 6 gr./zi(adica 2,5 gr. sodiu), practic

realizandu-se prin urmatoarele reguli :
evitati deshidratarea : beti suficiente lichide, aproximativ 2 litri / zi
2.reducerea consumul de alcool sub 30 g etanol / zi (echivalent cu 500 ml bere, 250
ml vin, 60 ml tarie), dar nu zilnic, are efect benefic asupra valorilor tensionale si
asupra progresiei aterosclerozei. Abstinenta completa este mai putin benefica, iar
abuzul de alcool duce la cresterea marcata a dezvoltarii aterosclerozei
reducerea consumul de grasimi animale
II. Masuri farmacologice - exista la ora actuala multe medicamente indicate in
tratamentul hipertensiunii arteriale, alegerea schemei terapeutice este insa de
competenta medicului specialist. De mentionat ca, este de preferat asocierea mai
multor medicamente in doze mici in locul monoterapiei, dupa un orar bine stabilit,
pentru un control optim si constant al valorilor tensionale. Este necesar un control
medical periodic pentru verificarea eficientei tratamentului si eventual, adaptarea
acestuia ca doze sau asocieri terapeutice.