Sunteți pe pagina 1din 7

ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL

-PARTICULARITĂȚILE TEXTULUI NARATIV-

I. DOUĂ TRĂSĂTURI CARE FAC POSIBILĂ ÎNCADRAREA TEXTULUI NARATIV ALES


ÎNTR-O PERIOADĂ, ÎNTR-UN CURENT CULTURAL/LITERAR SAU ÎNTR-O ORIENTARE
TEMATICĂ;
a. Date despre autor (optional)
-este întemeietorul nuvelei istorice românești,
-este creatorul prozei epistolare (,,Negru pe alb”)
-opera sa a ilustrat spiritul pașoptist,
-capodopera creației sale este nuvela istorică de factură romantică ,,Alexandru Lăpușneanul”,
b. Date despre opera
-este prima nuvelă romantică de inspirație istorică din literatura română,
-a fost publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al revistei ,,Dacia literară” (1840),
respectând recomandările formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc,
adică în articolul-program intitulat ,,Introducție”,
-ulterior a fost republicată în volumul ,,Păcatele tinereților” (1857),
c. Încadrarea în specie (nu trebuie să o scrieți în compunere):
-este o nuvelă istorică, deoarece are următoarele trăsături:
-este o specie epică, în proză,
-are un singur fir narativ,
-construcție riguroasă,
-conflict concentrate,
-personaje relative puține și caracterizate succint, care pun în lumină trăsăturile personajului principal
(atenția acordată construcției personajului principal),
- evocarea trecutului istoric prin tema abordată, prin reconstruirea culorii epocii (detalii
vestimentare, obiceiurile, atmosfera medieval) demonstrează că este o nuvelă istorică.
d. Încadrarea în curent:
-aparține romantismului, care în perioada pașoptistă s-a caracterizat prin îmbinarea unor elemente
eterogene (eclectism), aparținând unor curente literare diferite. Astfel, în opera se intersectează trăsături
romantic, clasice, realiste.
Trăsăturile romantismului identificate în opera sunt:
 Specia literară cultivată – nuvelă istorică,
 Valorificarea istoriei naționale ca sursă de inspirație,
 Tema literară (lupta pentru putere),
 Personaj excepțional (Alexandru Lăpușneanu – domnitorul crud) în situații excepționale
( omorârea celor 47 de boieri, otrăvirea domnitorului),
 Personaje construite în antiteză (crudul Lăpușneanu - blânda și miloasa lui soție, Ruxanda,
 Replicile și gesturile memorabile,
 Culoarea epocii redată în descrieri cu valoare documentară (vestimentația lui Lăpușneanu în
biserică, masa domnească.)

Ilustrarea a două trăsături:


Atenție!
Se inspiră din Letopisețul ,,Țării Moldovei”, scris de Grigore Ureche , dar și din cel scris de Miron
Costin.
Printre asemănările care leagă opera cronicarilor de aceea a scriitorului paşoptist se numără sobrietatea
stilului, lapidaritatea lui sentenţioasă, unele replici ale personajului central fiind preluate aproape întocmai în
cadrul ficţiunii, cum ar fi mottoul capitolelor I şi al IV-lea, dar şi construcţia protagonistului pornind de la
cruzime, ca principalîă trăsătură de caracter. Firul epic este, în cea mai mare parte, fidel adevărului istoric,
sosirea la domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul, actele sale de răzbunare şi sfârşitul violent regăsindu-se şi în
cronică, alături de secvenţele sângeroase, precum aceea a uciderii celor 47 de boieri.
Ceea ce-l desparte pe autor de litera cronicii trebuie interpretat în spiritul doctrinei romantice care îşi
pune pecetea pe maniera de interpretare a materialului istoric.
Mai întâi, modificările la care recurge autorul privesc personajele. În cadrul cronicii lui Grigore Ureche,
Moţoc părăsie Moldova, însoţindu-l, alături de boierii Veveriţă şi Spancioc, pe Ştefan Tomşa în Polonia. Din
raţiuni epice, autorul decide să-l păstreze pe Moţoc în centrul naraţiunii, deoarece acesta participă la realizarea
intrigii şi constituie pentru domnitor un punct negativ de contrast care îi scoate în evidenţă calităţile (inteligenţa,
demnitatea domnitorului contrastează cu afişarea naivă a propriilor interese şi cu laşitatea lui Moţoc). O altă
antiteză, necesară în construcţia protagonistului, aduce cu sine schimbări în realizarea altui personaj, domniţa
Ruxanda. În cronică, aceasta are iniţiativa uciderii soţului său, pentru conservarea propriei vieţi, nu pe aceea a
fiului, dar în operă personajul este idealizat, eliberat de vinovăţie, deoarece soţia domnitorului recurge la
otrăvire numai la îndemnul boierilor Spancioc şi Stroici şi al mitropolitului Teofan, temându-se, în special,
pentru viaţa fiului. Idealizarea era impusă de realizarea contrastului angelic-demonic, menit să scoată la iveală
personajul tiranic, lipsit de sentimente , reprezentat de Alexandru Lăpuşneanul.
Exagerarea romantică este pusă în evidenţă de sporirea dramatismului sau a caracterului sângeros al
unor secvenţe narative. De exemplu, dacă uciderea celor 47 de boieri este prezentată şi în cronica lui Grigore
Ureche, piramida alcătuită din capetele acestora şi „leacul de frică” oferit Ruxandei aparţin ficţiunii.
De asemenea, prin imaginarea unor dialoguri şi prin exagerarea voită a unor trăsături, autorul
construieşte un personaj excepţional, pus în situaţii excepţionale, care corespunde viziunii romantice. Datele
personalităţii domnitorului existau în cronică, însă valorificarea lor prin exagerare aparţine ficţiunii.
Elementele clasice se dovedesc a fi echilibrul compoziţional, obiectivitatea naraţiunii, sobrietatea
stilului, alături de acestea apărând şi trăsăturile realiste, precum verosimilitatea faptelor, prezenţa detaliului
semnificativ în realizarea descrierilor vestimentare sau a obiceiurilor specifice epocii.
II. COMENTAREA A DOUĂ EPISOADE/SECVENȚE RELEVANTE PENTRU TEMA
TEXTULUI NARATIV ALES;
TITLUL - desemnează personajul a cărui evoluţie este surprinsă pe parcursul acţiunii. Forma articulată
a substantivului propriu reprezintă un aspect arhaic, întâlnit şi în cronicile din care opera se inspiră.
TEMA istoriei se dezvoltă prin evocarea unui episod de ev mediu românesc, și anume cea de-a doua
domnie a lui Alexandru Lăpușneanu (1564-1569). O temă secundară, de factură romantică, este cea a
destinului unui tiran, urmărind mărirea și prăbușirea acestuia, evoluția de la orgoliu și cruzime la singurătate și
neputință în fața morții.
COMENTAREA A DOUĂ SCENE:
 Capitolul I
Primul capitol conţine expoziţiunea şi intriga. Detaliile revenirii la tron a lui Alexandru Lăpuşneanul au
rol expozitiv, iar decizia sa de a nu renunţa la domnie, în ciuda cuvintelor pe care i le adresează delegaţia de
boieri, declanşează acţiunea (momentul intrigii).Lăpuşneanul intră în Moldova însoţit de oaste străină, decis să-l
îndepărteze pe Ştefan Tomşa, care, la rândul său., l-a ucis pe Iacov Eraclit Despotul. Tronul Moldovei este ţinta
a nenumărate uneltiri, luptele sunt aprige, iar ţara este pustiită de oştiri străine puse în slujba diverşilor
pretendenţi la domnie. Gândul cu care se reîntoarce Lăpuşneanul în ţară este răzbunător, deoarece vrea să-i
pedepsească pe toţi aceia care au participat la trădarea sa în prima domnie.Delegaţia boierilor, alcătuită din
„vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici” caută să-l întoarcă din drum. Deşi i se
adresează cu respect, boierii nu sărută, conform obiceiului, poala hainei domnitorului, ceea ce demonstrează că
atitudinea lor nu este una de supunere. Încercând diplomatic să zâmbească, Alexandru Lăpuşneanul deschide
discuţia într-un mod care să conducă rapid la lămurirea poziţiei pe care boierii o adoptă faţă de persoana sa,
spunându-le că a auzit de suferinţele ţării şi că a venit să o salveze. Replica boierilor îl întărâtă („...norodul nu te
vrea, nici te iubeşte...”) şi-l determină să recurgă la o justificare plină de mânie a intenţiilor sale: va reveni în
ţară, indiferent de dorinţa boierilor, care nu poate fi cea a ţării, şi va astupa setea de bogăţii a armatei însoţitoare
cu averile acestora, nu cu banii ţăranilor. În punctul iniţial, personajul pare să aibă un discurs justiţiar, plin de
demnitate, îndreptăţit de netrebnicia boierilor, de iubirea pentru popor, dar gândul răzbunării se întrevede încă
din acest moment ca o exagerată dorinţă de răfuială personală, în detrimentul intereselor ţării. Naratorul
surprinde efectele mâniei pe chipul protagonistului, prevestitoare pentru comportamnetul crud de mai târziu:
„Râdea; muşchii i se suceau în râsul acesta şi ochii lui hojma clipeau”. Cuvintele sale memorabile din această
secvenţă iniţială redau forţa şi hotărârea personajului, dar şi orgoliul nemăsurat: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă
vreu, răspunse Lăpuşneanul, a căruia ochi scânteieră ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi
şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră”.
Finalul secvenţei aduce în lumină relaţia dintre domnitor şi boierul Moţoc. Boierul care îl trădase
în prima domnie încearcă să-l determine pe Alexandru Lăpuşneanul să renunţe la oştirea străină şi să se bazaze
pe ajutorul pe care i-l va oferi poporul. Bun cunoscător al psihologiei umane, protagonistul îşi dă seama de
planul lui Moţoc, îşi mărturiseşte clar dispreţul faţă de un astfel de trădător, dar nu-l ucide, deoarece are nevoie
de cineva care să-l uşureze de „blăstămurile norodului”. Mulţumit de promisiunea că va fi lăsat în viaţă, „Moţoc
îi sărută mâna, asemenea câinelui care, în loc să musce, linge mâna care-l bate”.
 Capitolul III
Punctul culminant se regăseşte în cel de-al treilea capitol, în cadrul acestuia domnitorul ducând la
desăvârşire planul răzbunării pe boieri prin arta disimulării. Susţine un discurs împăciuitor la Mitropolie, merge
„îmbrăcat cu toată pompa domnească”, apelează la citate din Biblie pentru a convinge pe ascultători de
temeinicia spuselor sale şi a intenţiilor pozitive, dar la cina pe care o organizează la curtea domnească pune la
cale un adevărat măcel, omoară 47 de boieri şi asistă cu o bucurie sadică la spectacolul uciderii lor, ca un
regizor la piesa de teatru pusă în scenă, în faţa căreia încearcă emoţii estetice.
Lucid şi logic în planurile sale de răzbunare, se ţine de cuvântul dat şi nu-l omoară el însuşi pe Moţoc,
boierul linguşitor care aprobă, în ciuda groazei, scena violentă din sala ospăţului, dar îl lasă pe mâna mulţimii,
în braţele „idrei acestei cu multe capete”. Portretul personajului colectiv, al mulţimii venite fără un scop precis
la curtea domnească, numai pentru că a auzit zvonuri despre întâmplările nefireşti care se desfăşoară acolo,
demonstrează intuiţia psihologică a scriitorului, dar şi pe aceea a protagonistului. Ştiind că mulţimea are nevoie
de un sacrificiu violent pentru a-şi potoli setea de dreptate, se comportă în aşa fel încât o conduce spre a-l
solicita pe Moţoc drept jertfă ispăşitoare a tuturor nemulţumirilor pe care le au. Mai întâi îi uimeşte pe oamenii
simpli cu întrebarea descumpănitoare privitoare la scopul venirii lor la curte, după care îi demonstrează ironic
boierului laş în faţa morţii că este bine să se jertfească pentru binele moşiei, aşa cum el însuşi afirmase atunci
când făcea parte din delegaţia trimisă de Tomşa. Îţi păstrează sângele rece, nu cunoaşte mila şi foloseşte prilejul
pentru a arunca vina pentru nemulţumirile îndreptăţite ale oamenilor asupra boierului, astfel lăsând impresia că
săvârşeşte un act de dreptate.
Finalul capitolului demonstrează înaintarea lui Alexandru Lăpuşneanul pe calea dezumanizării, întrucât
piramida capetelor de boieri, ordonată cu grijă în funcţie de ierarhie, scoate la lumină o cruzime fără margini,
din sfera patologicului. Pentru domniţa Ruxanda „leacul de frică” este prilej de leşin, fapt care determină
comentariul ironic al domnitorului: „- Femeia tot femeie, zise Lăpuşneanul zâmbind; în loc să se bucure, ea se
sparie”

III. ANALIZA A DOUĂ ELEMENTE DE STRUCTURĂ, DE COMPOZIŢIE ŞI DE LIMBAJ,


SEMNIFICATIVE PENTRU TEXTUL NARATIV ALES (de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și
spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice,
limbaj etc.).
Relaţiile temporale şi spaţiale sunt clar precizate în cadrul nuvelei, sprijinind realizarea verosimilităţii
faptelor. Acţiunea se desfăşoară în Moldova, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul,
cuprinsă în perioada 1564-1569. Primele trei capitole redau cronologic evenimentele de după revenirea la tron a
domnitorului, în timp ce ultimul capitol se axează pe momentul morţii acestuia, care are loc patru ani mai târziu.
Prin tehnica rezumatului, se prezintă la începutul capitolului al patrulea perioada domniei care nu se află în
centrul de interes al scriitorului.
Acţiunea evoluează cronologic, linear, prin înlănţuirea secvenţelor narative. Fiecare capitol este
precedat de câte un motto cu rol în anticiparea faptelelor şi în sintetizarea lor printr-o formulare memorabilă.
Astfel, mottourile capitolelor sunt, în ordine, următoarele: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”; „Ai să dai
samă, Doamnă!”; Capul lui Moţoc vrem...”; „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...”. Mottourile
primului şi al ultimului capitol sunt preluate din cronica lui Grigore Ureche, redând cuvintele domnitorului de la
sosirea lui în ţară, atunci când oferă delegaţiei de boieri o replică foarte clară prin care îşi manifestă dorinţa de a
reveni la domnie cu orice preţ, şi cele rostite pe patul de moarte, ameninţătoare la adresa persoanelor care i-au
îndeplinit voia şi l-au călugărit atunci când i se apropia sfârşitul. Cuvintele aşezate în fruntea celui de-al doilea
capitol conţin avertismentul pe care i-l adresează o văduvă domniţei Ruxanda, soţia lui vodă, pentru că acceptă
pasiv crimele nesfârşite ale domnitorului şi nu încearcă să le oprească iar cele de la începutul capitolului al
treilea surprind dorinţa mulţimii adunate în faţa curţii domneşti.
Naraţiunea este verosimilă, obiectivă, naratorul omniscient şi omniprezent relatând evenimentele la
persoana a III-a. Viziunea „dindărăt” şi focalizarea zero nu exclud scurtele intruziuni ale subiectivităţii
naratorului, acesta intervenind uneori prin epitete calificative antepuse, astfel dezaprobând moral personajul şi
faptele sale: „ această deşănţată cuvântare”, „nenorocitul domn”.
Conflictul nuvelei este complex și pune în lumina personalitatea puternică a personajului central.
Conflictul principal, exterior este de natură politică, antrenând forţe adverse precum domnitorul, pe
de o parte, şi boierii, pe de altă parte. Ajuns la tron cu sprijin armat din partea turcilor, Alexandru Lăpuşneanul
doreşte să se răzbune pe boierii care l-au trădat în prima sa domnie, setea sa justiţiară dobândind proporţii
nefireşti şi sfârşind în patologic.
Conflictul secundar pune în evidenţă relaţia dintre boierul intrigant Moţoc, un personaj viclean şi
trădător care scoate avantaje din toate domniile şi încearcă să scape de consecinţele acţiunilor sale, şi
domnitorul Moldovei, atent la realizarea asprei pedepsiri a perfidiei curteanului său.
Conflictul social, între boier și popor, este limitat la revolta mulțimii din capitolul al III-lea.
Există și conflicte interioare precum: conflictul dintre dorința și neputința domnitorului, ilustrat in
ultimul capitol, și conflictul moral trăit de doamna Ruxanda.

IV. ÎNCHEIERE
Prima noastră nuvelă istorică este o capodoperă a speciei, potrivit criticului G. Călinescu: ,,Nuvela
istorică ‹‹Alexandru Lăpușneanul›› ar fi devenit o scriere celebră ca și ‹‹Hamlet›› dacă literatura română ar fi
avut în ajutor prestigiul unei limbi universale”. Nuvela lui Costache Negruzzi ilustrează principiile ideologiei
pașoptiste și ale romantismului românesc, dar elementele romantice preponderente coexistă cu elemente clasice.
De asemenea, Scriitorul deschide drumul observației realiste.

ATENȚIE!
TIPOLOGIA ȘI FUNCȚIILE NARATORULUI:

 relatare la pers. I:
 narator subiectiv/narator personaj (autodiegetic)/narator implicat (intradiegetic)
 perspectiva narativă subiectivă
 viziunea ,,împreună cu”
 focalizare internă
!NARATORUL AUCTORIAL=își asumă explicit rolul de autor al textului

 relatare la pers. a III-a:


 narator obiectiv (omniscient, omniprezent) - extradiegetic (în afara universului povestit)
 perspectivă narativă obiectivă
 viziunea ,,dindărăt”/,,din spate”
 focalizare zero (nonfocalizare)

 narator martor (care redă doar ceea ce a văzut; nu a participat la acțiune)


 viziune ,,din afară”
 focalizare externă

 narator mesager (transmite o întâmplare auzită):


 viziune ,,din afară”
 focalizare externă
Funcțiile naratorului:
1. funcția narativă (de reprezentare) constă în relatarea evenimentelor.
2. funcția de regie (de control) are în vedere rolul de a dirija intrarea în scenă a personajelor și
capacitatea de a cita discursul acestora prin stil indirect, semnalat de verbe dicendi (de spunere)
-,,a zice”, ,,a spune”, a suspina”, ,,a striga”.
3. funcția de interpretare (nu este obligatorie, ca primele două) constă în asumarea unui discurs
emotiv, evaluativ, care presupune implicare afectivă și o perspectivă subiectivă.

S-ar putea să vă placă și