Mircea Eliade

Mircea Eliade (n. 9 martie 1907,[2][3][4][5] București, România – d. 22 aprilie

1986,[6][7][8][9] Chicago, Illinois, SUA)[10] a fost istoric al religiilor, scriitor de
ficțiune, filozof și profesor de origine română la Universitatea din Chicago, din
1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962,
naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished
Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri
filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o
tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de
volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este
membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).[11]
Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original
fusese Ieremia)[12][13] și al Jeanei.[14] Familia se trăgea dintr-un neam de răzeși
moldoveni din Ținutul Covurlui.[15] A avut o soră, Corina, mama semioticianului
Sorin Alexandrescu.[16]
Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în
capitală în 1914,[12] și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente
str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a
locuit până târziu în adolescență.[17]
După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, [12]
Eliade a devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian,
Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica[13] și Barbu Brezianu. A
publicat la Revista Vlăstarul.
A devenit apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism,[13] și
a scris piese scurte pe subiecte entomologice.[18] În ciuda tatălui său care era
îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește
cu pasiune.[13] Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac.[13][18] Eliade
face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-
antropologice ale lui James George Frazer.[18]
Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și
engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica.[12][18] Este
interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și
Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu.
[18]
Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase[19]
urmată de Cum am găsit piatra filosofală.[18] Patru ani mai târziu, Eliade
încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul
adolescentului miop.[18
Sursa: Wikipedia