PROFILUL BIO-PSIHO-SOCIO-CULTURAL AL UNUI ADOLESCENT

Adolescența este subiectul privilegiat și controversat al psihopedagogilor, generator de

opinii si discutii contradictorii. Unii o considera  "vârsta ingrata", altii, dimpotriva, "vârsta de
aur"; pentru unii ea este "vârsta crizelor, anxietatii, nesigurantei, insatisfactiei", în timp ce pentru
altii este "vârsta marilor elanuri"; este "vârsta contestatiei, marginalitatii si subculturii", dar si
"vârsta integrarii sociale"; este "vârsta dramei, cu tot ce are ea ca stralucire, dar si ca artificiu" -
decreteaza unii, ba nu, riposteaza altii, este "vârsta participarii la progresul social"; cei mai multi
o considera ca fiind în totalitate o "problema moral-psihologica", dar sunt si unii care cred ca este
aproape în exclusivitate o "problema sociala". Diversitatea opiniilor referitoare la adolescenta
deriva din complexitatea în sine a acestei etape din viata omului, cu o dinamica exceptionala în
timp, cu multideterminari si multiconditionari, dar si din pozitia oarecum incerta pe care o ocupa
adolescentul în sistemul perioadelor evolutive ale vietii. Locul lui în sistemul relatiilor sociale
este mai bine conturat si precizat decât cel al puberului. Totusi adolescentul oscileaza din punct
de vedere al comportamentului între copilarie si maturitate, fiind însa întors mai mult cu fata spre
adult.
La iesirea din copilarie si începutul adolescentei, ca si în tot decursul acestei perioade,
avem în fata noastra dezvoltare 23123s1820x a impetuoasa a unei personalitati cu trasaturi în
plina formare.
Adolescenta este o perioada importanta a dezvoltarii umane, perioada de numeroase si
profunde schimbari biologice, fizice, psihice, morale, etc, perioada a dezvoltarii, în care dispar
trasaturile copilariei, cedând locul unor particularitati complexe si foarte bogate, unor manifestari
psihice individuale specifice.
Pe planul dezvoltarii biologice, adolescentul tinde spre echilibru si spre adoptarea unei
conformatii apropiata de cea a adultului; în schimb, în plan psihologic, transformarile sunt
extrem de rapide, spectaculoase si de maxima complexitate cu salturi la nivelul unor functii, cu
evolutii mai lente la nivelul altora. Diversitatea dezvoltarii psihice genereaza noi conduite si noi
modalitati de relationare cu cei din jur, forme originale de întelegere si adaptare. Traversarea
acestei perioade nu se face în mod lent, dimpotriva, tensionat, adeseori cu existenta unor
conflicte si trairi dramatice, cu framântari interne pentru gasirea surselor de satisfacere a
elanurilor, a aspiratiilor si cu tendinta de a evita teama fata de piedicile ce se pot ivi în realizarea
proiectelor sale de viitor. Adolescentul este un nonconformist si un luptator activ pentru
îndeplinirea dorintelor sale, un original în adaptarea solutiilor urmarite, în modul de a privi si de
a se adapta la lumea înconjuratoare.
Adolescenta cuprinde doua faze:
 una timpurie între 10-11/13-14 ani, perioada a transformarilor profunde fizice
si fiziologice, a unor conturari complicate a intereselor, aptitudinilor si
conceptiei morale a copilului; aceasta perioada se numeste preadolescentasau
pubertate.
 a doua perioada 13-14/17-18 ani este cea a adolescentei propriu-zise ce se
caracterizeaza printr-o echilibrare puternica, intima a conceptiei despre lume
si viata, prin clarificarea si intensificarea elaborarii idealurilor omului, printr-o
mare dezvoltare a laturii cognitive, afective si volitionale a personalitatii.
 Preadolescenta este etapa în care au loc profunde transformari. Aspectul exterior se
caracterizeaza prin lipsa de armonie, mâinile fiind mai lungi decât trunchiul, nasul
disproportionat în raport cu fata, întreaga conformatie lasând impresia unei fiinte desirate.
Schimbari evidente se constata si la nivelul vietii psihice. Actele de autoritate ale parintilor sunt
cu greu suportate, fiind supuse unui acut discernamânt critic daca nu sunt întemeiate si necesare.
Se manifesta o schimbare si în comportamentul copilului. Acesta venind în contact cu cunostinte
variate si profunde si având o gândire dezvoltata la capacitatea realului, observa insuficientele
parintesti care pâna acum treceau neobservate.
La aceasta vârsta se dezvolta constiinta de sine, preadolescentul fiind animat de dorinta
de a-si cunoaste propriile sale posibilitati, pentru a-si da seama în ce masura poate fi util celor
din jur.
Idealul preadolescentului este de a deveni un om util societatii, cu o înalta constiinta a
datoriei.
Adolescenta  este o etapa mai linistita decât perioada anterioara, tânarul adoptând o
pozitie mai constienta fata de mediul social. Copilul se orienteaza mai mult catre lumea externa,
dar îsi îndreapta atentia si catre propria-i viata psihica.
Caracteristicile cele mai importante ale adolescentei sunt:
1.       dezvoltarea constiintei de sine;
2.       afirmarea propriei personalitati;
3.     integrarea treptata în valorile vietii.
1.     Dezvoltarea constiintei de sine
Adolescenta se manifesta prin autoreflectare, prin constiinta ca existenta proprie se
deosebeste substantial de a celorlalti oameni, reprezentând o valoare care trebuie pretuita si
respectata.
Adolescentul încearca, cu înfrigurare, sa se cunoasca si sa se autoevalueze în raport cu
realizarile sale si ale altora. El se întreaba adeseori, 'cine sunt eu?', iar raspunsurile ce si le da se
bazeaza pe maturizarea intelectual-afectiva foarte evidenta pentru unii adolescenti, chiar de la 16
ani, iar pentru altii la 18 ani.
Constiinta de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea
subiectului la sine însusi, la propriile trairi, iar pe de alta parte, confruntarea acestora,
compararea lor cu lumea în mijlocul careia traieste. Cel mai înalt nivel al constiintei de sine este
atins de elev atunci când el se poate privi ca subiect al activitatii sociale, ca membru al
colectivului. Un factor de seama al constiintei de sine îl constituie activitatea scolara si natura
relatiilor cu adultii, aprecierile acestora fata de calitatile si munca adolescentului.
O caracteristica a adolescentei este si proiectarea idealului în viitor; un aspect al acestei
preocupari este interesul pentru profesia pe care o va îmbratisa,  determinându-l la reflectie
asupra vietii sale interioare. Capacitatea de a se preocupa de propria persoana nu înseamna însa
fuga de societate. Caracteristica principala a adolescentului este un puternic impuls catre actiune.
Acum dispar dorintele vagi si apar telurile bine conturate, visarea ia forme constiente.
2.     Afirmarea propriei personalitati
Descrierea, oricât de schematica, a "portretului" adolescentei nu poate ignora problema
originalitatii ca atribut predilect al indivizilor care o traverseaza. Dorinta de originalitate
reprezinta, din punct de vedere psihologic, o caracteristica esentiala a adolescentei, numita
tendinta afirmarii de sine, tendinta de afirmare a propriei personalitati.
Dorind sa atraga atentia asupra sa, adolescentul se considera punctul central în jurul
caruia trebuie sa se petreaca toate evenimentele. Fortele proprii sunt considerate superioare fata
de ale celorlalti oameni, opinie care decurge dintr-o insuficienta cunoastere de sine. Acesta
doreste ca toate actiunile sale sa fie cunoscute si apreciate de adult.
Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescentii cautând sa se
evidentieze prin fizicul bine conformat, îmbracamintea care diferentiaza, care scoate în relief
propria persoana. Vizibila este si o alta expresie a tentatiei originalitatii în adolescenta - limbajul
"colorat", presarat cu expresii "cautate", cu neologisme si arhaisme. Adolescentul îsi alege cu
grija cuvintele, utilizeaza din abundenta citate si expresii celebre, maxime si cugetari savante
despre care insinueaza ca i-ar apartine. În privinta limbajului, adolescentei îi este proprie si
tendinta de ermetizare a acestuia, de folosire a unei vorbiri "cifrate", si anume, a unei vorbiri
populate de expresii argotice. De obicei, circulatia acestui fel de limbaj are loc în cadre restrânse,
în grupuri spontan constituite si combaterea acestui fenomen necesita eforturi educative
prelungite.
În strânsa legatura cu limbajul, tentatia originalitatii se exprima si în corespondenta
adolescentilor, caracterizata prin aceeasi "ploaie" de citate, prezenta în limbajul lor.
Dominanta pentru tentatia originalitatii la aceasta vârsta este prezenta spiritului de
contradictie. În special discutiile dintre adulti, la care iau parte si adolescentii, ajung repede sa fie
monopolizate de întrebarile iscoditoare ale acestora din urma, de afirmarea spiritului lor de
contradictie. Nu de putine ori, adolescentul se contrapune în discutie chiar când e constient de
faptul ca nu are dreptate. El e mobilizat atunci de aceeasi statornica tentatie de a atrage atentia
asupra sa, de a se afirma, de a fi luat în seama.
Adolescentii manifesta tendinta de a se afirma nu numai individual ci si în grup: vor sa
activeze, sa se distreze împreuna. Ei sunt atrasi si de viata politica; în politica adolescentul vede
o înalta activitate sociala.
3.Integrarea sociala
Esenta integrarii sociale consta în atasamentul din ce în ce mai constient si mai activ la
grupul caruia îi apartine (clasa, scoala, marele organism social). Cu cât înainteaza în vârsta, cu
atât el este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile efectuându-se în functie de criteriile sociale
pe care si le-a însusit. Dorinta de a cunoaste valorile sociale si culturale se manifesta riguros si
tenace. Integrarea adolescentilor în aceste valori ale colectivitatii contribuie la formarea
conceptiei despre lume si viata.
Datorita experientei de viata limitata si a lipsei unor criterii de autoapreciere corecta,
adolescentii au nevoie de consiliere si îndrumare discreta, fiind sprijiniti sa-si formeze idealul de
viata, sa-si perfectioneze judecatile morale si sa-si ridice nivelul constiintei si al conduitei
morale.
 Dezvoltarea biologica
În aceasta etapa are loc procesul de trecere spre organismul adult. Unele masuratori pun
în evidenta faptul ca între 14 si 20 de ani creierul atinge aproximativ greutatea maxima si se
apropie de finalizare osificarea diferitelor parti ale craniului. Procesul de osificare al scheletului
se realizeaza însa progresiv, încheindu-se între 20     si 25 de ani. Concomitent, se dezvolta
volumul muschilor si se mareste forta musculara. La începutul perioadei adolescentei se
înregistreaza o dezvoltare mai intensa la nivelul muschilor mari, iar apoi procesul se extinde si la
nivelul muschilor mici, ceea ce influenteaza perfectionarea si coordonarea miscarilor fine. Pe la
mijlocul perioadei, se constata si o stabilizare relativa a cresterii adolescentilor în înaltime si
greutate. Corpul câstiga în înaltime între 20 - 30cm, iar în greutate câte 4 - 5kg anual. Cresterea
în talie si greutate da corpului proportia, vigoarea, gratia si frumusetea care îl caracterizeaza pe
adolescent. Maturizarea treptata a aparatului circulator asigura o functionare normala a inimii. Ca
urmare a cresterii suprafetei plamânilor, volumul de aer introdus prin inspiratie este mai mare.
Dintre factorii care influenteaza procesele de crestere un rol deosebit îl au glandele cu
secretie interna. Astfel hipofiza secreta mai multi hormoni. Unii din acestia influenteaza
cresterea, altii stimuleaza si regleaza functia altor glande endocrine. Glanda tiroida exercita, de
asemenea, actiune asupra sistemului nervos central, asupra functiilor organismului, precum si
asupra dezvoltarii psihice.
Cercetarile efectuate au demonstrat existenta unor diferente, ce sunt specifice sexului.
Adolescentele capata o înfatisare generala feminina, concretizata în proeminenta bustului si
conformatia bazinului, dezvoltarea soldurilor etc.
Asadar, dezvoltarea biologica a întregului organism tinde la aceasta vârsta, spre un
anumit echilibru si stabilizare, în timp ce evolutia psihica se realizeaza prin tensiuni si conflicte.
Totusi, se constata un anumit paralelism între dezvoltarea biologica (sexuala mai ales) si cea
psihica, cu o evolutie pertinenta spre maturizarea sociala, ce determina implicarea adolescentilor
în rezolvarea complicatelor probleme ale lumii contemporane.
 Dezvoltarea psihica
Sensibilitatea
Activitatea senzoriala creste, ceea ce determina modificari ale pragurilor minimal,
maximal si diferential ale analizatorilor, facându-se posibila reflectarea mai fina si mai analitica
a obiectelor si fenomenelor realitatii.
Senzatiile vizuale. În perioada pubertatii acuitatea vizuala creste simtitor, convergenta
ochilor are o mare capacitate de acomodare. Se constata o crestere a sensibilitatii si finetii
cromatice. Se câstiga experienta denumirii tuturor culorilor si a nuantelor acestora.
Senzatiile auditive. Se dezvolta în directia capacitatii de diferentiere si reproducere a
sunetelor muzicale, auzul tehnic, auzul fonematic - pe linia întelegerii celor mai neînsemnate
nuante si semnificatii din vorbire, ca si pe linia identificarii obiectelor, fiintelor, dupa anumite
însusiri perceptive si auditive.
Senzatiile gustative si olfactive. Capacitatea de a diferentia, clasifica si denumi
substantele dupa miros creste foarte mult.
Datorita cresterii experientei generale de viata, ca si datorita maturizarii, în adolescenta are loc
procesul de erotizare a sensibilitatii.
Perceptiile si spiritul de observatie devin foarte vii, capata o mare adâncime.
Preadolescenta si adolescenta sunt perioade ale observatiei analitice. Perceptiile sunt incluse într-
o problematica mai larga, sunt supuse sarcinilor gândirii. Preadolescentii si adolescentii observa
pentru a verifica, pentru a întelege, pentru a surprinde ceea ce-i intereseaza.
Atentia.  În aceasta etapa se dezvolta atentia voluntara, iar cea involuntara si cea
postvoluntara devin mai eficiente. Functiile intensive ale atentiei sunt deplin dezvoltate, creste
capacitatea de concentrare. Dezvoltarea cunostintelor diverse dezvolta spiritul de observatie si a
diferitelor interese gnosice, organizeaza noi particularitati ale atentiei: natura începe sa fie privita
cu ochi de "naturalist", cu ochi de "fizician"etc.
Memoria. Continutul memorial la adolescent reflecta în mare masura interesele lui.
Astfel el retine usor si cu placere acele date si fapte care se leaga de orientarea sa generala
îndreptata spre stiintele realiste sau cele umaniste, adesea aceasta selectie facându-se în
detrimentul celorlalte preocupari.
Memoria ajunge la performante foarte mari în aceasta perioada; ea este una din laturile
cele mai solicitate ale activitatii intelectuale. Daca în pubertate memoria de scurta durata este
foarte activa, în adolescenta memoria de lunga durata se organizeaza prin acumulari si stocari de
informatii cu ajutorul algoritmilor de organizare ce contribuie la sistematizarea, codificarea si
decodificarea factorilor cu care se opereaza.
Angajarea adolescentilor în activitatea de învatare si în stocarea de informatii se
realizeaza în conformitate cu anumiti paterni personali specifici. "Personalitatea, în întregime, îsi
datoreaza liajul si consistenta sa formativa memoriei si capitalurilor ei. Ea construieste tezaurul
cognitiv".
Dezvoltarea memoriei, a capacitatilor intelectuale faciliteaza desfasurarea activitatii
scolare. Adolescentul descopera faptul ca învatarea este de câteva ori mai eficienta decât pâna
atunci. Totusi, el simte nevoia de a restructura materialul de informatie pe care trebuie sa-l
fixeze. Astfel, procesul învatarii si al memorarii capata unele însusiri noi.
Conditiile fixarii, pastrarii si reproducerii devin de mare randament. Ele vadesc nu numai
cresterea capacitatilor de stocaj, dar si construirea, la adolescenti, a clasificarilor spontane interne
în cadrul stocurilor de cunostinte. Exista o evidenta tensiune, un interes si extensiune a activitatii
intelectuale.
Prelucrarea adânca a informatiei începe în însusi momentul mnemic  al  fixarii (învatarii).
Adolescentul restructureaza materialul de memorat, ca sa-l faca mai sistematic si mai
inteligibil. Pastrarea se sistematizeaza mult în continuare, ceea ce reprezinta o alta prelucrare a
materialului. Recunoastereareconstituie materialul în aspecte analitice detaliate prin
coordonatele lui logice. Reproducerea cuprinde numeroase momente de originalitate, deoarece
adolescentul include în relatarile sale verbale numeroase elemente de explicatie, sublinieri,
asociatii, comparatii, ceea ce face ca în genere reproducerea sa fie evident deosebita de
materialul de memorat. De data aceasta, originalitatea se obtine prin mijloace personale, nu prin
imitare, cum se întâmpla de obicei la puberi.
Gândirea. În procesul dobândirii diverselor cunostinte are loc asimilarea bazelor stiintei.
Elevul trebuie sa învete sa sistematizeze, sa lege între ele diversele cunostinte, sa-si însuseasca
diverse procedee de activitate mintala. Aceasta înseamna ca se creeaza conditiile de a proceda
amplu, inductiv, apoi deductiv, adica de a rationa logic. De aceea în procesul însusirii notiunilor
se constituie si se întaresc sisteme de a rationa într-un mod interogativ mai larg, se dezvolta deci
capacitati operative intelectuale generale, cu exigente fata de exactitatea si succesiunea logica în
expunere; se dezvolta, treptat, formele abstracte ale gândirii, gândirea propozitionala.
Specific pentru aceasta perioada este procesul de constituire a unor moduri mai
complicate  de a utiliza analogia, ca mijloc de comparatie între fenomene din domenii relativ
diferite, fapt ce atesta o simtitoare crestere a folosirii criteriilor logice analitice în scheme de
sinteza. Sub influenta solicitarii scolare, are loc dezvoltarea criteriilor logice ale clasificarii.
Dezvoltarea si întarirea proceselor gândirii logice se exprima în favoarea deprinderilor de a gândi
cauzal, logic, dialectic.
Pentru adolescenti, o mare însemnatate capata ideile si discutia de idei. Gândirea se
straduieste sa desprinda adevarul, în conditiile unei puternice placeri pentru discutii
controversate si pentru sofisme. Rolul teoriei creste foarte mult. Adolescenta se exprima ca o
faza a câstigarii capacitatii de a filozofa, de a cauta raspunsuri explicite la diferite probleme.
Astfel, în perioada adolescentei, structura generala a solicitarilor intelectuale tot mai
largi, mai complexe si multilaterale duce la modificari profunde ale gândirii si la dezvoltarea
gândirii diferentiate: gândire matematica, gândire gramaticala, gândire fizica etc. Studiul
diferitelor obiecte de învatamânt îl apropie tot mai mult de însusirea unei conceptii proprii despre
lume si viata, întelege legaturile obiective ale dezvoltarii naturii si societatii, stabileste relatia
cauzala si de finalitate a producerii diferitelor fenomene.
În procesul însusirii cunostintelor se constituie deprinderi specifice de a gândi, se întaresc
sisteme de a observa, se dezvolta, deci, capacitati operative, intelectuale. Se generalizeaza
algoritmi în cadrul aceleiasi discipline, treptat apar transferari de operatii între discipline. Pe
aceasta baza se dezvolta formele operationale abstracte ale gândirii, se dezvolta posibilitatile
determinarii logice a relatiilor dintre fenomene în cadrul unui sistem deductiv si inductiv, se
dezvolta posibilitatea urmaririi logice a trasaturilor si diferentieri între clase si fenomene, se
determina criteriile logice ale clasificarii. Se dezvolta spiritul critic al gândirii- ca urmare a
logicii si adâncirii acesteia , a dezvoltarii posibilitatii de a analiza determinarea inclusa în
fenomene, precizia gândirii.
Trecerea catre formele extensive, verbale ale gândirii logice face necesara preluarea în
termeni personali a cunostintelor. Stilul muncii intelectuale constituie o aderare constienta,
logica la cerintele sistematizarii, ca si ale largirii intereselor teoretice si practice si este dictat de
volumul si calitatea cerintelor activitatii scolare.
Pe masura ce se dezvolta sistemul informativ de cunostinte, se petrece o ierarhizare
latenta a valorii celor cunoscute, dar se manifesta si preferinte, urgente etc, ceea ce oglindeste
aspectele caracteristice individuale ale felului cum constiinta umana primeste ceea ce-i vine din
afara. Reflectarea se petrece în mod activ si selectiv.
Astfel, adolescenta este vârsta cresterii deosebite a posibilitatilor intelectuale si a
abstractiei, vârsta în care se învata arta gândirii si a discutiei, dezvoltându-se strategiile euristice.
Limbajul se deosebeste la preadolescent si adolescent de perioadele anterioare prin
bogatia si varietatea lexicului, precum si prin surprinderea sensurilor variate ale cuvintelor.
Vorbirea devine aleasa, literara. Adolescentul poate sa sustina verbal o idee timp îndelungat,
facând asociatii noi fata de cele cuprinse în textul model sau în tezele expuse de interlocutorul
sau.
Continutul celor scrise este relativ relaxat, dat fiind faptul ca miscarile scrierii si
stereotipul de ansamblu al acestora s-au automatizat.
Începând cu adolescenta, creste grija pentru exprimarea corecta a ideilor, precum si
interesul pentru utilizarea figurilor de stil în limbajul scris: epitete, comparatii, personificari,
metafore. Datorita lecturii diversificate, ei reusesc sa-si formeze un stil propriu de vorbire orala
si scrisa, afirmându-se din ce în ce mai pregnant ca individualitati distincte. Lexicul
preadolescentului contine numeroase cuvinte legate de factorul senzorial ,dar este sarac si
imprecis în analiza proceselor interioare. La sfârsitul adolescentei, datorita unei experiente de
viata mai ample si datorita îmbogatirii vocabularului, încep sa înteleaga si sa redea mai adecvat
si cu mai multa siguranta procese psihice complexe.
Acordând credit teoriei lui N. Chomsky, ce considera limbajul ca o structura generativa,
înnascuta, adolescentul are capacitatea de a folosi combinatii de flexionari în nenumarate situatii
a cuvintelor ce sunt învatate.
Referindu-se la varietatea formelor de învatare specifice adolescentilor, Gagné le
mentioneaza pe urmatoarele: învatarea prin ghidaj emotional, învatarea cu ajutorul stimulilor
relevanti, învatare de algoritmi aplicativi, învatarea cu algoritmi ce contin paradigmele
domeniului, învatarea de cunostinte, prin intermediul potentialului verbal evocator de experienta,
învatarea prin discriminare multipla, învatarea sistemelor de rezolvare si a determinantelor
incluse într-o astfel de activitate.
 Strategiile rafinate ale învatarii, întâlnite la adolescenti, presupun aspiratii si interese
variate, cu stimulari complexe ale potentialului intelectual facilitate de întreaga dezvoltare
psihica. Întregul proces este înlesnit de limbaj ca sistem hipercomplex de autoreglare si
autoperfectionare a întregii activitati psihice si comportamentale.
Imaginatia. Concomitent cu capacitatile intelectuale, adolescentul se caracterizeaza si
prin dezvoltarea deosebita a imaginatiei. Mai evident este progresul imaginatiei reproductive, a
carei prezenta se simte puternic în întreaga activitate a tânarului, acesta având importante însusiri
originale. În afara de imaginatia reproductiva care ajuta în însusirea sistemului de cunostinte
transmise în procesul instructiv, se dezvolta tot mai sensibil imaginatia creatoare, a carei material
ce o alimenteaza preadolescenta si adolescenta îl gaseste în realitatea în care traieste, trecutul
istoric, diverse amintiri în legatura cu propria persoana, anumite actiuni umane, atitudini,
defecte, perspectivele profesiei, sentimentul de dragoste care începe sa se manifeste. Prin
creatiile lor, îsi exprima propriile judecati si atitudini în legatura cu problemele ce-i framânta. În
repertoriul creatiei artistice se exprima exuberanta, bucuria, dragostea de viata, sentimentul de
iubire.
Imaginatia se intercoreleaza complex în perioada adolescentei cu gândirea, cu
afectivitatea, dar si cu alte planuri complexe ale personalitatii, în cadrul conditiilor generale de
armonizare a acesteia.
În perioada adolescentei cunoaste o mare dezvoltare reveria, visul, se dezvolta fantezia,
uneori chiar la paroxism. Procesul acesta, are la baza dezvoltarea deosebita a aspiratiilor si
dorinta impetuoasa de a proiecta în viitor aceste manifestari debordante ale vietii interioare.
Afectivitatea. Maturizarea organismului se manifesta de obicei cu o evidenta maturizare
intelectuala si afectiva a copilului. Viata afectiva se complica si se diversifica, preadolescentul si
mai ales adolescentul admira, iubeste, simte, aspira, stie sa doreasca, are idealuri afective, îi
întelege pe cei din jur cu intentiile, reactiile acestora. Intensitatea , amploarea si valoarea
emotiilor sunt dependente de însemnatatea pe care o au pentru adolescent diverse fenomene,
obiecte, persoane.
În dezvoltarea generala a vietii afective, trei directii apar mai importante. În primul rând,
dezvoltarea sensibilitatii și a conceptiei sale morale. În al doilea rând, cresterea si afirmarea
constiintei de sine, ca mobil al dorintei evidente de a deveni independent. Situatia de tutela, de
tipul aceleia din copilarie, este mai greu suportata. În fine, a treia consta în erotizarea, în
continuare, a vietii afective. Se dezvolta sentimente superioare- morale, estetice, intelectuale -
baza lor reprezentând-o largirea cunoasterii.
Intensitatea trairilor afective face ca perioada adolescentei sa se caracterizeze adesea ca
perioada a pasiunilor si a furtunilor afective, o perioada de romantism în viata omului si de
spontaneitate, de poezie. Totodata, ea este perioada autonomizarii morale. E o etapa de mare
sensibilitate morala, ce se caracterizeaza prin încercarea si dorinta de a se ajunge la un sistem
moral explicit.
Vointa. Este perioada în care se modifica, devenind deosebit de bogat, momentul
deliberativ al actului volitiv, când între motivele actiunilor s-a ajuns la o ierarhizare care este în
strânsa legatura cu experienta în domeniul în care urmeaza sa se actioneze.
În luarea hotarârii, preadolescentul este prompt dar la adolescent, timpul este mai îndelungat,
deoarece el reflecta mai temeinic asupra mijloacelor realizarii actiunii precum si a consecintelor
ce decurg din aceasta.
În executia hotarârii preadolescentul nu trece totdeauna imediat la executia ei, ci adesea
amâna îndeplinirea celor propuse. Adolescentul da dovada de mai multa perseverenta, scopurile
actiunilor sale având o motivatie mai puternica. Pe aceasta perseverenta se dezvolta calitatile
vointei: initiativa, perseverenta, principialitatea scopului etc.
Interesele. Sfera intereselor se largeste ca urmare a cresterii orizontului cultural si a
îmbogatirii experientei de viata. În primul rând interesul pentru munca scolara trebuie sa atraga
în mod deosebit atentia cadrelor didactice si a parintilor. Uneori, interesul pentru munca scolara
poate scadea. Acest fenomen este provocat de cauze foarte diferite: dezvoltarea unei adevarate
pasiuni pentru sport, lectura etc., nedezvoltarea unui stil de munca intelectual, conflictele elevilor
cu profesorii, preocuparile extrascolare mai intense etc.
Interesele adolescentului nu graviteaza doar în jurul activitatii scolare, ci se  extind si la
alte domenii ale stiintei, tehnicii, artei.
Interesele devin mai stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute, sau spre care se
manifesta aptitudini evidente. Interesele devin mai constiente, ele fiind urmarite cu tenacitate în
vederea unui scop anumit; capata caracter selectiv si de eficienta, iar sub aspectul continutului
este de remarcat marea diversitate: cognitive, pentru tehnica, pentru lectura, politico-sociale,
pentru sport, pentru munca etc.
Aceste interese sunt, mai ales la vârsta adolescentei, legate de idealul profesional,
generând motivele care-i determina pe adolescenti sa se orienteze si sa-si aleaga o anumita
profesiune: aptitudinile pentru profesia respectiva, sansele de reusita în învatamântul superior,
posibilitati de câstig, conditii de munca avantajoase, posibilitati de afirmare, dorinta de a fi util
societatii si a raspunde unei comenzi sociale.
Dezvoltarea psihica, a intelectului îl maturizeaza în deosebi sub raport social si cultural, îl
face sa devina avid de cunoastere si de participare cu responsabilitate, în deplina cunostinta de
cauza, la activitati cu caracter social, se antreneaza în elaborarea de lucrari originale în literatura,
arta, stiinta, tehnica.