Sunteți pe pagina 1din 2

PROOROCIE DIN 07.10.

21

Iată că vreau să stau la sfat cu voi, și de aceea v-am adunat pe unii dintr-o parte pe
alții din alta pentru că am văzut sinceritate în inimile voastre, și din pricina aceasta vreau
să vă învăț, să vă sfătuiesc, și să mă port cu voi cu bunătatea călăuzirii.

Pentru că a pornit tăvălugul schimbării și înaintează cu mare repeziciune, nimic


nu-i poate sta împotrivă, că mâna Mea s-a retras și-i dă libertate să înainteze, și vai mulți
vor fi prinși și striviți pentru că nu știu să caute loc de adăpost în Mine, zice Domnul, și
se uită la oameni, și urmează exemplele omenești, și-s lesne crezători, și nu știu că la
umbra aripilor Mele e loc de adăpost.

Și iată ce se face în vremea asta, s-a hotărât să se facă reamenajarea corturilor


întâlnirii. Cine are urechi de auzit să ceară înțelepciune ca să priceapă.

Și sunt aduse oglinzi mari, deformate, și așezate in față pentru ca toți cei din
mijlocul adunării să se poată oglindi în astfel de oglinzi deformate.

Și apoi le este adusă învățătură cu insistență că nu se prezintă bine, în starea în


care se află, și sunt aduse veșminte noi, uniforme, ca să fie îmbrăcați toți la fel. Și vai
mulți oglindindu-se în deformarea ce le este purtată pe dinainte, dau dreptate acestor
oglinzi și lucrării lor, și își leapădă veșmântul mântuirii, și iau astfel de straie de
împrumut, care seamănă la perfecție un strai cu celălalt, o uniformă cu cealaltă, și în
felul acesta se face trâmbițarea și se zice: se face uitat.

Și vai mulți vor ajunge să fie victime ale acestei uneltiri pentru că n-au putere de
deosebire și nu cunosc glasul Meu, și slava mea va pleca din locul unde se așează
oglinda deformată, și vor avea doar o formă de evlavie, dar vor ajunge CADAVRE
UMBLĂTOARE, morți pe dinăuntru, și cu o formă de evlavie pe dinafară.

Dar pentru ai mei, zice Domnul, pentru cei ce mă cheamă din sinceritate în
vremea aceasta, am să cobor peste ei Coif de ocrotire, ca să nu fie influențați de oglinda
deformată a imitației diavolești.

De aceea vă sfătuiesc, hrănițivă din Cuvântul Scripturii pentru că am să vă


vorbesc gură către gură, am să poposesc în dreptul celui ce stă lângă Cuvânt, am să-l
învăț, am să-l cresc în cunoasterea Mea, și am să-i dau putere de deosebire să păstreze
peste el veșmântul mântuirii.
Și pe ai mei am să-i adăp din loc în loc, am să-i înviorez, și am să-i îmbrac cu
putere, și am să-mi întind aripile ocrotirii peste cel cu inima sinceră, să fie păzit și
izbăvit, și păstrată viața omului dinlăuntru.

De aceea înțelegeți că a pornit tăvălugul schimbării și face victime, voi căutați în


Mine loc de adăpost, ca să nu stați în calea lui și să vă puteți alege în numărătoarea fiilor
ascultării care cunosc glasul Meu și care pășesc în ascultare. AMIN

VEDENIA

Despre acele corturi amenajate, erau jgheaburi de adăpătoare unde odată curgea izvorul
vieții, și am văzut că după ce s-a oprit izvorul și nu a mai curs, adăpătorile erau goale. Și
am văzut că au început să fie umplute cu paie și cu pleavă, se dădea de mâncare la cei
din popor, ca să mănânce de acolo din adăpători paie și pleavă, și mi s-a dat că pentru ai
Lui, Domnul îi va adăpa și-i va hrăni și-i va inviora pentru că Domnul va avea milă de
cel cu inima sinceră.

Pe urmă, în numărătoarea celor ce au rămas în ascultare de Domnul a încercat diavolul


să smulgă pe unii, să le pună mâini sădite ca și cum să încerce ei să schimbe lucrurile, să
încerce ei să răstoarne situația care capătă amploare. A zis Domnul să nu vă angajați la
lupte la care nu sunteți trimiși, că nu faceți altceva decât să vă goliți de putere și să vă
alegeți cu răni usturătoare.

Să rămâneți sub ocrotirea Domnului și să nu porniți astfel de bătălii la care Domnul nu


vă trimite. Amin.

S-ar putea să vă placă și