JUDECATA TELEVIZORULUI

Unii presupun că aceast-ar fi icoana vorbitoare,

Care amăgeşte lumea, cu miraje sclipitoare.
Aşa îl acuză unii, c-ar fi forţa cea străină,
Pe cînd altii îl admiră şi în faţa lui se-nchină.

Hai să-i facem judecata, să ne dăm cu toţi părerea,

Dacă-i vinovat să-l stingem, să-i tăiem pe loc puterea.

Mai întîi ce rele face acest renumit viţel

Ca să-l condamnăm la moarte fără drepturi de apel.
Sau ce fel de lucruri bune, ne aduce în cămin,
Sigur, vor răspunde unii şi programul cel creştin.

Lucrurile se complică cu-acest straniu aparat,

În procesul condamnării, şi-a ales şi avocat.
Avocaţi de apărare, de-ar fi unul n-ar fi rău,
Dar sînt mii şi milioane, care-l apără pe zeu.
Că ne-aduce informaţii, din domenii diferite,
Despre oameni şi-animale, poţi şti lucruri felurite.
Pot vedea copii monştrii, filme care-i îngrozesc,
Urîciuni şi banditisme, nu-i nimic, e omenesc.
E cultura dragă frate, chiar de te apucă frica,
Că se uită şi părinţii, şi copii, şi bunica.
Unii se îmbolnăviră şi vă rog nu vă miraţi,
Căci acei care se uită, sînt de duhuri atacaţi.
Da de unde: “Fanatisme”, strigă-n glasuri apărarea,
Aparatul e ştiinţific, nu-i batjocoriţi valoarea.

Şi procesul se dezbate, ce-i ce-acuză sînt mai rari,

Avocaţii apărării, parcă sînt mai mulţi, mai tari.
Ei sînt după cum se vede, cei din frunte, cei de sus,
Ce-i ce-acuză aparatul, sînt urmaşii lui Isus.
Ai greşeală frate dragă, strigă cei ce nu se tem,
Numai voi sunteţi cu Domnul ? dar noi oare-a cui suntem ?
Mai lăsaţi televizorul, ce atîtea condamnări ?
Căci în el vedem programe, de prin munţi, de peste mări.
Vezi alegeri, vezi războaie, vezi atîtea nevăzute,
Îţi îmbogăţeşti albumul minţii cu necunoscute.
Noaptea ţi se pare scurtă, şi nimic nu poţi să zici,
Căci icoana vorbitoare, are parcă-n ea lipici.
Nici la masă nu te lasă, stai cu ochii pironiţi,
Vai ce dragoste, ce rîvnă-au bieţii noştrii pocăiţi.

Vin din nou acuzatorii, şi le strigă: ”Iubiţi fraţi “

Oare vreţi pe două scaune, şi cu doi stăpîni să staţi ?

Comitetul şi păstorul, pot să-nlăture necazul,

După cum şi procurorul, ia cu amănunte cazul.

Pînă nu se dă sentinţa, să cunoască tot poporul,

Căci Cuvîntul Celui Veşnic, e Hristos judecătorul.
Vai, aceasta ne uimeşte, chiar aşa să fie oare ?
Să rămînă jos toţi fraţii, care au televizoare.
Să răspundă-nvăţătorii, prin Scripturi, unde anume ?
Se vor duce credincioşii, înclinaţi mai mult spre lume.
Căci cine iubeşte lumea, e vrăjmaş cu Dumnezeu,
Iată unul din decrete, care ne apasă greu.
Oare n-aţi citit că lumea va dispare în talaz,
Numai Dumnezeu ne scapă, de la moarte şi necaz.
Veniţi să zidim altarul rugăciunii şi-a înnoirii,
Şi să scoatem Astarteea, din atenţia privirii.
Căci de nu se stinge Duhul, ca şi flacăra din sfeşnic,
Şi vom devenii, epave, fără Dumnezeul veşnic.
Nu consideraţi fanatic, pe un frate veghetor,
Căci Apostolii şi Domnul, n-au avut televizor.
Tot ce vi se pare groaznic, tot ce vi se pare rău,
Lepădaţi din casa voastră, şi-L slujiţi pe Dumnezeu.
Nu vă amăgească duhul, lumii cu a lui torent,
CĂCI TELEVIZORUL NOSTRU, ESTE
NOUL TESTAMENT.

Ridicaţi a lui antene, mîini curate fără vină,

Şi pe unda rugăciunii, ve-ţi primi din cer lumină.
Nu sînt basme, nu sînt glume, noi avem televizor,
Care prinde-o altă lume, pe ecranul lui color.
Poţi vedea, e drept, şi monştrii, duhuri care îngrozesc,
Dar şi îngerii luminii, ce lui Dumnezeu slujesc.
Să vezi lumea fericirii, în vedenie sau vis,
Ca profeţii din vechime, care ne-au lăsat în scris.

Iacov l-a văzut pe Domnul, şi a îngerilor scară,

Şi mulţimile de îngeri, care urcă şi coboară.
Daniel în cartea sfîntă, are una dintre file,
Unde a văzut pe Domnul, Cel îmbătrînit de zile,
Vino ca să vezi Mireasa, şi Ioan a fost chemat,
Pe un munte plin de slavă, în ţinutul minunat.
Pe ecranul viziunii, acest frate credincios,

A văzut atîtea lucruri arătate de Hristos.

A văzut şi el, şi alţii, şi vedea-vor toţi acei,
Care au credinţa vie, aşa cum avut-au ei.

Şi chiar dacă ochii noştri, sînt acum împiedicaţi,

Ca să vadă măreţia, celor binecuvîntaţi.
Nu vom renunţa la slava, care Domnul ne-a promis,
Vom vedea cu toţi odată, minunatul paradis.
Pîn-atunci, iubite frate, pînă la măreţul zbor,
Ia Scriptura şi te uită, în acest televizor.
Scoate-l pe Dagon afară, cu chemarea lui lumească,
Căci de nu pe toţi ai casei, are să-i îmbolnăvească.
Nu privi la avocaţii, care-l apără mereu,
Tu te roagă, mergi cu fraţii, care cred în Dumnezeu.
Sigur lumea nu-nţelege, şi ne crede chiar nebuni,
Dar vă rog priviţi în urmă, la creştinii din străbuni.
Ei s-au dus fără cultura dată de televizor,
Dar s-au încrezut în Domnul, şi-n măreţul Salvator.
Poate sînt şi lucruri bune, nu contest la aparat,
Dar mai mult de jumătate ce se vede, e păcat.
Căci pîn’ să dai de două boabe, şi să spui că-i grîu curat,
Să iei seama dragă frate, saci cu tărîţe-ai mîncat.
Mai ales în lumea rece, comuniştii ca ofrandă,
Ei au folosit T.V.-ul, numai pentru propagandă.
Şi-au fost obligaţi păstorii, să-l aducă-n casa lor,
Ca să dea exemplu turmei, căci ei au televizor.
Şi ia prins pe uşuratici, “Dacă el care-i păstor ?
Eu de ce să nu am dreptul, ca să am televizor.”
Înclinaţi au fost spre lume, dar ei scuze-au căutat,
Ca şi pomul ce se taie, cade unde-i înclinat.
Şi setoşi nespus de tare, fraţii repede s-au dus,
După apele amare, şi în casă le-au adus.

Elisei arunca sare, după cum vedem lucrarea,

Peste apele amare, să vindece adunarea.
Ca şi Moise în vechime, aruncăm în ape băţul,
Ca să vindecăm pe fraţii, care urmăresc dezmăţul.

Unii poate-or înţelege, alţii se vor amuza,

Şi vor zice: ”Da, se poate”, însă ei se vor scuza.
Noi vă zicem, mii de scuze, dar să nu rămîneţi jos,
Nimeni să nu vă despartă, de iubirea lui Hristos.
Nici un fel de amăgire, nici o forţă de sub soare,
Nimeni să nu vă despartă, nici icoana vorbitoare.

Poate că va fi iertare, ştiind că mila biruieşte,

Însă idolul cel mare, multă lume amăgeşte.
De fapt nu e aparatul, vinovat de toate cele,
El e doar canalizarea, pentru diferite rele.
Vinovaţi-s curioşii, ei se-ncarcă cu păcate,
Ce se uită la programe, de la duhuri necurate.
Şi te miri: “Vai, cum se poate ?, să e uite chiar şi fraţii,
Cum dansează, şi cum cîntă, pe ecran destrăbălaţii”.
Pune-ţi întrebarea frate, nu gîndeşti că e greşeală,
Să admiri la nesfîrşite, murdăria infernală.
Văzătorii şi proorocii, care stau pe zid de strajă,
Unii au căzut în cursă, fermecaţi de-această vrajă.
E adevărat că iadul, e cu sfinţii, în război,
Şi-n aceste vremuri grele, cad atîţia dintre noi.

Sigur sînt şi alte rele, chiar de n-ai televizor,

Iadul duce-o mare luptă, cu al Domnului popor.
De aceea fraţi în Domnul, daţi de veste în popor,
Că nu-i bine să se uite, sfinţii la televizor.
De ce roşcove amare, cînd al nostru Tată Sfînt
Are pîine şi bucate, pentru toţi de pe pămînt.
Numai cei fără de minte, schimbă aurul pe zgură,
Cei cuminţi rămîn cu Domnul, şi trăiesc lîngă Scriptură.
Ai dreptate, vei răspunde, cu Scriptura fiecare,
Vin la oameni să le spună, cu a lor interpretare.
Nu lua nici o bobiţă, de gîndeşti că e neghină,
Dar te-ntreabă, ce-ai în tine ?, întuneric sau lumină ?
Ia un carneţel şi scrie, cîte ceasuri ai pierdut,
Cu privirea aţintită, la faimosul Belzeebut.
Inima ţi-o împietreşte, ca şi stînca de granit,
E îngrozitor să cadă, de la har un mîntuit.
Alexandru căldăraru, a sărit ca şi un leu,
Ca să sfîşie pe Pavel, pe omul lui Dumnezeu.
Adevărul deranjează, însă trebuie să-l spui
Să cunoască tot poporul, care este starea lui.
Mii de căldărari să urle, nu ne îngrozim de lei,
Dumnezeul nost cel mare, e mai mare decît ei.
Spuneţi fraţilor să ştie, ce e bine, ce e rău,
Ce ne spune vocea lumii, şi ce spune Dumnezeu.

AMIN

Culeasa de:
Hasmasan Gavril