HOLOCAUSTUL

Autor: Valer Ariton

Bătrână Europă, ce rău ți-au făcut ei,

De-au fost uciși în tine milioane de evrei?
Erau oameni de treabă, chiar foarte dezirabili!
Medici, profesori, pictori, industriași capabili.

Aveau familii bune; trăiau frumos, în tihnă;

Mergeau la sinagogă, în ziua de odihnă.
Nu sufereai de foame, de-aveai evrei pe stradă;
Și de erai bolnav, veneau ca să te vadă.

Copiii lor frumoși, pe-afară se jucau;

În curți, de pe băncuțe, bunicii îi priveau.
Aveau viață frumoasă, și erau fericiți;
Nu le lipsea nimic; erau toți împliniți.

Nu se gândeau sărmanii, că într-o crudă zi,

Trăirea lor tihnită, cumplit se va sfârși.
În lagăre naziste, au fost duși ca pe vite,
Cu trenuri învechite, mizere, ruginite.

În trenurile groazei, cumplit s-au chinuit;

De foame și de sete, ei rău au suferit.
Necesități firești, cu jenă își făceau,
Căci în acele trenuri, condiții nu aveau.

Au fost femei în trenuri, ce-au trebuit să nască;

Și ar fi fost firesc, ca pruncii să trăiască.
Însă călăii lor, de ei n-au avut milă;
Și n-au lăsat în viață, nici fiu, și nici copilă.

Sărmanele femei, ce mult au suferit,

Că pruncii lor doriți, au fost uciși subit!
Câte trăiri frumoase, în viață-ar fi avut,
Dacă copiii lor, frumos ar fi crescut!

Când au ajuns la capăt, în lagăre naziste,

Au trebuit să-și scoată: haine, pantofi, batiste;
Goi și-nsetați sărmanii, au fost băgați la dușuri,
Și au sorbit din apa, ce le curgea-n căușuri.

O crudă separare li s-a făcut atunci;

Au fost aleși cu toții, cei buni de grele munci.
Copiii și bătrânii, la băi n-au fost lăsați,
Ci făr' ca ei să știe, au fost duși și gazați.

Multe femei trecute de patruzeci de ani,

Au fost crunt omorâte de-acei barbari tirani.
Ar fi putut munci, de le-ar fi fost permis;
Dar Mengele, tiranul, la moarte le-a trimis.

În crematorii negre, învăluite-n fum,

Au ars grămezi de trupuri, au fost făcute scrum.
Cenușa lor și-acum, acoperă pământul,
Și în zilele reci, o mai mângâie vântul.

Cei ce-au rămas în viață și-n lagăre trăiau,

Duceau o viață cruntă și foarte rău mâncau.
Li se dădea o oală, cu ceva fiert în ea,
Și fiecare om, câte puțin sorbea.

Dormeau pe scânduri goale, reci, neacoperite,

Și se-nveleau cu pături subțiri și învechite.
Pe-un pat multe persoane; stăteau înghesuiți;
Nu se puteau întoarce; au fost rău chinuiți.

În lagărele morții, cei ce erau în viață,

Mergeau ca să își spele, trudită a lor față.
Când li se permitea, tot corpul și-l spălau;
Și cu săpunul R.I.F. pe corp se săpuneau.

La Auschwitz, mai ales, au fost orori cumplite;

De către cei rămași, au fost des povestite.
Deși sunt greu de scris, la fel și de citit,
Am să redau în versuri ce eu am auzit.

O tânără evreică, de loc din Lugoj, ea,

Născuse o fetiță și o tot ascundea.
În încăperea rece, era o sobă mare;
În ea băga fetița, pentru a ei scăpare.

Dar într-o zi intră, în acea încăpere,

Chiar Mengele, călăul, să facă o triere.
S-au îngrozit de moarte sărmanele femei,
Pentru acea mămică și pentru fiica ei.

În liniștea de moarte ce-atunci s-a așternut,

Sărmana copiliță să plângă a-nceput.
Tiranul de Mengele, plin de furie mare,
A poruncit să fie, pusă coplia-n soare.

Nimeni n-a avut voie, de ea să se atingă,

Și au lăsat-o-n soare încet ca să se stingă.
De muște năpădită, s-a chinuit cumplit,
Și-apoi, în agonie, fetița a murit.

Tiranul doctor sadic, Menghele cel temut,

Multe experimente pe oameni a făcut.
Copiii gemeni, toți, au fost aleși de el,
Și le-a făcut injecții cu seruri fel de fel.

Le injecta în ochi substanțe diferite,

Ca irisul să-și schimbe culoarea în orbite.
Voia să li se facă la toți ochii albaștri;
Și părul blond, lucios, cum sunt pe boltă aștrii.

Le recolta mult sânge, și-apoi îl transfuza

La celălalt din gemeni, și-apoi analiza.
Le tăia mâini, picioare; și-apoi le transplanta;
Parcă de-a Dumnezeu acel om se juca.

Orori încrozitoare s-au petrecut atunci;

Bătăi, violuri, crime, istovitoare munci.
Așa o barbarie, nu s-a făcut nicicând,
Nu, n-a mai fost așa, vreodată pe pământ!

Cei ce-au scăpat de-acolo, și-au supravieţuit,

Cu traume în suflet de-atunci toți au trăit.
Lacrimi! Râuri de lacrimi, din ochii lor au curs!
Despre acele vremuri, la alții când le-au spus.

Dragi oameni! Dragi evrei, fii ai lui Israel!

Este un Dumnezeu, și vede totul El!
Știu că v-ați întrebat: Unde-a fost El atunci?
Când v-au fost omorâți: bunici, părinți, frați, prunci!

Nu-i Dumnezeu de vină, de cele întâmplate!

Ci omu-i responsabil, de ale sale fapte.
E antisemitismul intoleranță crasă;
O ură fără rost, etnico-religioasă.

Din cauza acestei mentalități greșite,

Au suferit și alte grupări mai diferite.
Ai lui Iehova Martori, și romi, și comuniști;
Toți cei urâți de moarte, de cruzii hitleriști!
Doresc să vă alin a inimii durere,
Cu un mesaj din Carte, ce-aduce mângâiere;
Profetul Daniel, a consemnat, sperând,
Că vor trăi din nou, mulți morți ce-s în pământ.*

Da, Dumnezeu din ceruri, cunoaște totul clar!

Și va veni un timp, când ni-i va da în dar
Pe toți cei din morminte, chiar de nu-s oseminte!
El ne va da din nou: bunic, copil, părinte.

Am plâns și eu cu voi când v-am aflat povestea!

Și-am scris aceste versuri, ca să se ducă vestea.
Ca tinerii de astăzi să-nvețe, să cunoască;
Pe nimeni niciodată, deloc să nu urască!

Pentru că toți în lume, ne tragem dintr-un om!

Adam ne-a fost strămoșul; cel ce-a mâncat din pom.
Deci, să trăim în pace, să nu ne dușmănim!
Să ne purtăm frumos, și toți să ne iubim!

* În Biblie, în cartea profetului Daniel, în capitolul 12, cu

versetul 2, scrie clar despre o înviere a morților; un miracol
uluitor care va avea loc în viitor.

10 Aprilie 2020
.