PĂCATUL

Păcatul mândriei. Păcatul desfrânării. Păcatul clevetirii

Elev: LUCA ECATERINA

Profesor coordonator: PR. PROF. DR. TEODOR-IONUȚ PLOSCARU
Clasa: A XI-A
Instituția: SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX
“DUMITRU STĂNILOAIE” - BRAȘOV
Tema: PĂCATUL
Data: 01. 06. 2022
[Type here]

Cuprins

Introducere................................................................................................................................................2

Despre păcat. Noțiuni generale.............................................................................................................2

1. Păcatul mândriei................................................................................................................................3

2. Păcatul desfrânării............................................................................................................................4

3. Păcatul clevtirii..................................................................................................................................5

Concluzii.....................................................................................................................................................6

Bibliografie.................................................................................................................................................7
[Type here]

Introducere
Despre păcat. Noțiuni generale
Dumnezeu a creat trei feluri de ființe desăvârșite care au diferite vieți, potrivit diferitelor
însușiri ale naturii lor, adica: îngerul, omul și animalul. Îngerul este o ființă cu totul
duhovnicească. Animalul este o ființă cu totul materilă, nu are suflet, viața lui este cu totul
trupească. Dar omul este o ființă compusă dintr-o substanță duhovnicească și alta trupească, din
suflet si trup. Când omul trăiește dupa trup, degenerează din noblețea sa și cade în condiția
animalului, iar când omul trăiește dupa duh, după suflet, el își menține demnitatea și se înalță la
starea unui înger. Când omul urmează mișcările trupului, ascultând de poftele lui și îndeplinindu-
i toate plăcerile, se zice că trăiește ca un animal, iar când urmează mișcările sufletului, când se
înduhovnicește, trăind în sfințenie, se zice că trăiește ca un înger.
Adevarul este că viața curată pe care o cere Dumnezeu de la creștini constă în abținerea
de la păcat, iar cufundarea în păcat îndepărtează privirea lui Dumnezeu dinspre om.
Într-o carte vecehe, ne istorisește Ierodiaconul Visarion Iugulescu într-una din predicile
sale, că un om și-a cumpărat o casă de la un oarecare cu numele Pelepea. Acest Pepelea i-a pus o
condiție cumpărătorului: să-i dea voie să aibă și el un cui bătut în casă “Că de – zicea el – casa
mea e de la părinți și ca amintire vreau să mai am și eu acolo măcar un cui!”. “Bine – zise
cumpărătorul – un cui cu ce mă poate păgubi?!”. Și făcură actele încheind contractual, iar omul
stătea liniștit. După o bucată de vreme, însă, apăru Pepelea să-și mai vadă cuiul, zicând că i s-a
făcut dor de tatăl lui. Altădată, veni pepelea să-si vadă cuiul că i s-a făcut dor de mama lui,
altădata de bunic, și așa începu să-I bată și noaptea în ușa să-I deschidă, spunând că l-a apucat
dorul când de unul, când de altul.
- Pai bine, măi Pepelea, tot noaptea te apucă dorul, să-mi tulburi somnul?! Zise
cumpărătorul într-una din nopți
- Ce te privește pe dumneata? Răspunse Pepelea. Cuiul este al meu și fac ce vreau cu el.
Uite, am venit să-mi pun pălăria în el și am să mai vin! ...și de atunci Pepelea venea și de trei ori
pe noapte să-și agățe câte ceva în cui.
Pe bietul cumpărător îl apucase groaza. Pepelea îi tulbura somnul în toate nopțile. Într-o
noapte, veni și agăța în cui o plasă plină cu murdării; casa se umplu de un miros greu, încât bietul
cumpărător fu silit să iasă afară. Cuiul lui Pepelea i-a pricinuit atat necaz, încât, până la urmă și-a
părăsit casa cumpărată de bună voie, și, nu după mult timp, a murit de această supărare. Astfel,
pentru un cui, omul și-a pierdut liniștea, casa si viața, iar Pepelea a rămas mai departe stăpân în
ea. 1
Așa este și păcatul, precum cuiul lui Pepelea; îi lași numai un pic de loc în casa sufletului
tău și pe urmă iți răpește casa sufletului și mântuirea. Pepelea e diavolul; te sfătuiește să-i lași și
lui un cui mic, să aibă și el unde săi iși pună pălăria, dar în timp, vine și iși lasă traista cu
murdării, adica păcatele, care te îndepărtează de Dumnezeu întru-totul. Iar dacă nu bagi de seamă
și îl lași pe Pepelea să-și bată cuiul, adica primești pe diavol să introduca patima în viața ta, îți
1
https://www.academia.edu/37804713/Cuiul_lui_Pepelea
[Type here]

pierzi casa, îți pierzi mântuirea, pierzi tot, pentru ca satana se folosește de acest cui zi și noapte,
ca si Pepelea.
Pricina tuturor relelor este păcatul. Iar cu fiecare păcat săvârșit, cu fiacre cadere în patimi,
de cate ori ne lepădăm de Hristos și fugim de responsabilitatea de a fi creștini si mărturisitori ai
adevăratei credințe, Îl răstignim pe Hristos din nou, pe muntele Golgotei. Tradiția spune că fiind
Petru la Roma, în timpul celei mai grele prigoane a fugit de frică, însă pe drum, L-a întâlnit pe
Domnul Iisus Hristos mergând spre Roma și L-a întrebat: “Unde te duci, Doamne?”, iar Domnul
i-a răspuns: “ Mă duc, Petru, să mă răstignesc iarăși, în locul tău, că tu fugi”, și atunci Petru s-a
întors la Roma și a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos. Să luăm exemplu aceasta și să nu
fugim, să nu ne fie teamă, să nu îmbrățișăm păcatul și patimile, caci acestea ne aruncă în focul
veșnic al iadului, în ghiarele Diavolului, depărtându-ne de Dumnezeu si de Împărăția Sa.
Dacă pe fața pământului există fel de fel de suferințe, boli și necazuri, cauza este păcatul;
omenirea este slabănogită de o mulțime de păcate. Cei mai mulți oameni nu s-au spovedit din
copilărie, iar alții nu s-au spovedit niciodată cum trebuie, considerând anumite păcate prea mici,
sau neimportante, ba unele, chiar neconsiderându-le a fi păcate, dar lista păcatelor este nefinită:
de la o minciuna amărâtă, la clevetire, desfrânare, beție, lene, cârtire, iubire de arginți, ocărârea,
mânierea, nesocotința, mâhnirea aproapelui, sfădirea, mândria, răzvrătirea, râsul nestăpânit,
gândirea la rău, neîngrijirea de rugaciune și altele nenumărate sunt păcate care stăpânesc lumea
și împătimesc sufletul omului, îndepărtându-l de Dumnezeu.

1. Păcatul mândriei
După cum boala cancerului este cea mai cumplită boală care distruge trupul, tot așa
mândria, slava cea deșartă este păcatul care destruge sufletul2, ne spune Parintele Arsenie
Papacioc într-una din scrierile sale. Din cauza mândriei se întunecă mintea și vin asupra vin
asupra sufletului o mulțime de păcate, de boli sufletești, prin care se desparte omul de
Dumnezeu.
Mândria este păcatul care i-a orbit atât de mult pe fariseii si cărturarii din vremea
Mântuitorului, căci nu i-a lăsat să-L cunoască pe Fiul lui Dumnezeu, să se mântuiască și ei.
Și pe omul din zilel noastre il stăpânește acest păcat. Citim la Părintele Virarion
Iugulescu urmatoarele: “În multe feluri și în multe chipuri se mândrete omul: cu cartea, cu
averea, cu banii, cu neamurile, cu hainele, cu neamurile, cu câte și mai cîte și mai câte, și
diavolul pune în mintea și în capul lui că el este cineva, că nu există altul ca el. Să ne ferim și să
ne ferească Dumnezeu, că greu este păcatul acesta! Dacă lumea de astăzi nu se întoarce la
Dumnezeu, se datorează acestui păcat pe care Dumnezeu nu-l poate suferi.”3
Dumnezeu n-a suferit nici pe îngerii din cer când au făcut acest păcat, dărâmându-i și
făcându-i diavoli întunecați. Se spune că acest păcat se nasc toate celelalte, fiind unul din
păcatele capitale.
2
Părintele Arsenie Papacioc, “Mici îndemnuri spre mântuire”, editura Sophia, 2009
3
Ierodiacon Vasile Iugulescu, “Predici- Pâine și apă pentru suflet”, Brașov, Transilvania Expres, 2007
[Type here]

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „De ce te mândreşti, dar, omule? Coboară din înălţimile
trufiei tale şi vezi-ţi sărăcia. Eşti pământ şi cenuşă, umbră şi fum, iarbă şi floare a câmpului. Ce
motiv este acesta de mândrie? Ai putere peste mulţi oameni? Şi la ce-ţi foloseşte să ai putere
peste mulţi oameni, dacă patimile au putere asupra ta? Sau poate eşti din aceia care acasă la ei
sunt călcaţi în picioare de slujitorii săi, iar când iese în piaţă, se arată mândri, pentru că sunt
stăpâni asupra mai multor oameni. Bine ar fi să fii stăpân peste patimile tale, sau măcar
asemenea celor pe care-i întâlneşti în piaţă. Dacă este vrednic de osândă cel care se laudă cu
virtuţile sale, nu este, oare, ridicol cel care se laudă cu lucruri de nimic?” 4

2. Păcatul desfrânării
Multe sunt părerile unora sau altora cu privire la păcatul desfrânării. Unii socotesc că
păcatul acesta nu este chiar atât de greu, ior alții socotesc că acest pacat este mai greu decat toate
păcatele. Din Sfânta Evanghelie vedem că fariseii și cărturarii din vremea Mântuitorului, I-au
adus într-o zi o femeie pe care au prins-o în desfrânare și I-au zis: “Învățătorule, Moise
poruncește în lege ca să ucidem cu pietre pe astfel de femei. Dar Tu ce zici?” Atunci Iisus a zis:
“Cel ce este fără de păcat, să arunce cel dintâi cu piatra in ea!”. 5Minunt raspuns le-a dat Domnul
Hristos acestor farisei fățarnici, care nu căutau decat să-i osândească pe alții, socotindu-se pe ei
drepți.
Evreii se lăidau cu moralitatea lor și priveau cu groază apucăturile desfrânate ale
păgânilor. Prezența ofițerilor romani in Palestina, a adus și o mulțime de apucături păgăne și de
distracții imorale. De aceea și acești evrei, care se lăudau ca oameni morali, încă nutreau în
inimăpe ascuns, păcatul desfrânării. Sufletl lor era plin de fiere amară prins in lanțul fărădelegii,
căci pe bună dreptate, cel care găsește plăcerea în a privi pot fi ușor atrași de păcate fățișe,
gânduri urâte, care stau ascunse în cămăruțele inimii.
De asemenea, chiar numai gandul păcatos este socotit ca păcat. De aceea zice Domnul
Hristos: “ Oricine se uită la o femeie ca să o poftească, a și săvârșit adulter cu ea in inima lui6”.
Dacă numai privirea și gândul păcatos te pătează, atunci cine mia poate spune că a rămas
neîntinat de păcatul acesta al desfrânării ?!
Dar de ce oare, din zi în zi crește păcatul acesta? Fiindcă omul a ajuns să nu mai aibă
frică de Dumnezeu, să nu-I mai fie rușine de nimeni și să nu se mai poată înfrâna de la distracții
și plăceri păcătoase. Atât de jos a decăzut omenirea, încât ferirea de desfrânare a unor crestini
este luată în râs și socotită ca o lipsă de bărbăție, de cei mai mulți oameni, care și ei pretind a fi
crestini. De aceea zic unii: “ Ești tânăr! Să petreci! O viață ai! “.
Câți tineri mai ajung oare acum să se cunune religios, neîntinați cu trupurile?! Câți tineri
ascultă cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zice: “Fugiți de poftele tinereții7” Păcatul este

4
Sfântul Ioan Gură de Aur, „Problemele vieții”, editura Egumenița, 2007
5
Sfanta Scriptura-Biblia, Ioan 8, 4-7
6
Sfânta Scriptura-Biblia, Matei, 5, 28
7
Sfânta Scriptură-Biblia, 2 Timotei 2, 22
[Type here]

grozav de molipsitor și se răspândește cu o mare iuțeală. De aceea, orașele mari, Sodoma și

Gomora, au fost nimicite de Dumnezeu, din pricina acestor păcate - desfrânarea și sodomia - care
se încuibaseră în ele și au rămas de pomină ca Dumnezeu să arate lumii cât de mult urăște
păcatul acesta ș ice pedeapsă grea gor primi cei care se țin de astfel de păcate.
Acum, fiecare, sa ascultăm sfaturile unui Sfânt Părinte din Pateric, care ne spune așa: “
Cel care se luptă cu păcatul desfrânării, să se străduiască să vadă din are pricină s-a pornit acest
război asupra lui, fiindcă războiul desfrânării se pornește asupra omului din mai multe cauze: ori
din dezmierdări, din desfătări, ori din somn prea mult, sau din mândrie, sau te socotești mai bun
decât alții, sau ai vorbit și ai osândit pe cineva, când l-ai văzut păcătuind”.8

3. Păcatul clevtirii
Păcatul clevetirii este năravul cel mai des întâlnit în lumea noastră. Este ca un focar de
infecție pentru suflet și trup; este ca o buruiană, și este atat de primejdios fiindcă în ochii lumii
pare un păcat ușor, nesemnificativ.
A cleveti, a defăima sau a ponegri, înseamnă a te face judecător fratelui tău, aproapelui
tău, a da în vileag scăderile sale și a-i murdări numele, a-l osândi,fie din invidie, din ură, sau
numai din simplă plăcere.
Spre exempu, auzim cel mai des: “Știi ce am auzit despre veciunu’…” sau “Ai auzit ce a
facut cutare…mi-a spus tanti X ca a auzit de la nenea Y”, și încep să clevetească ce a auzit din
auzite, cu născociri, exagerări sau adevăruri spuse pe jumătate sau minciuni. Aceasta este
meseria clevetitorului, ca și a diavolului, căci și diavolul clevetește și pârăște pe toți creștinii la
Dumnezeu pentru fiecare păcat făcut.
Limba clevetitiorului este asemenea unei săgeți sau săbii ascuțite, se spune în Proverbele
lui Solomon, iar Sfantul Apostol Iacov zice că limba clevetitorului este plină de otravă de
moarte.
Aproape toti au suferit din pricina acestui păcat, de la Mântuitorul Iisus Hristos, Care a
primit badjocură, scuipări, bătăi și în final, moarte pe cruce, până la Sfinții Apostoli și Mucenici.
În Viețile Sfinților citim la o Sfânta numită Cristina, care a avut o vedenie din care ne
povestește următoarele: „ Se făcea că am fost înconjurată de o mulțime de îngeri, care m-au dus
într-un loc întunecos și groaznic, Acolo erau o mulțime de suflete în chinuri și suferință pe care
nicio limbă de om nu le poate spune cu de-amănuntul. Printre cei ce sufereau le-am cunoscut și
pe unele femei de la noi din sat, care nu muriseră de mult, și erau in viața ce au avut-o foarte
glumețe, râzătoare, bârfitoare și clevetitoare. Văzându-le în ce stare erau am intrebat ce loc este
acolo și mi s-a spus ca este iadul. Sufletele lor erau chinuite cu fel de fel de suferinți: pe unele le
agățau de limbi cu niște cârlige, la altele le turnau în gură spurcăciuni, altora smoală fierbinte, iar
altele erau așa bolnave și slabe...Nemaiputând suferi să văd acele chinuri, am fost dusă imediat
înaintea tronului ceresc. Aici am fost intrebata dacă mi-a fost milă de sufletele acelea din iad și
8
Patericul Mare, editura Bizantina, 2016
[Type here]

mi s-a spus că mila aceea a fost de la El, de la Dumnezeu, ca întorcându-mă în lume să

mărturisesc și să spun că în iad, multe suflete se chinuiesc din cauza limbii neînfrânate.”
Mântuitorul nostru Iisus Hritos ne poruncește zicând: „ Feriți-vă să nu defăimați”, iar în
altă parte zice: „ Nu judecați, ca să nu fiți judecați”. Părintele Ioanichie Bălan ne relatează faptul
că a citit el într-o carte numita “Prolog” despre un sfant parinte care a văzut în vis un suflet care a
fost dus de îngeri în fața Domnului Hristos. Acesta era plin de tot felul de păcate, dar numai
păcatul acesta al clevetirii, de a judeca pe alții, nu îl făcuse niciodată. Atunci Dreptul Judecător,
văzând că în toată viața lui nu a judecat pe nimeni, i-a zis: << Întru-cât nu ai judecat pe nimeni,
nici Eu nu te judec, așa dupa cum am spus în Evanghelia Mea. Luați-l și-i deschideți porțile
raiului.>>”9
Să ne îndreptăm gândul, deci, de cate ori vrem să deschidem gura spre clevetire, spre
cuvintele Proorocului David: “Pune, Doamne, strajă gurii mele, și ușă de îngrădire împrejurul
buzelor mele”10 ( Psalmi, 140, 3)

Concluzii

Adevărata răsplată şi pedeapsă pentru faptele noastre bune, dar și pentr păcatele săvarșite
urmează însă în viaţa viitoare. „Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii
Săi şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale11" (Matei 16, 27). „Şi se vor aduce înaintea
Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte pastorul oile de capre...
Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi
împărăţia cea regătită vouă de la întemeierea lumii... Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-
vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui... şi
vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică" (Matei 25, 31-46).12

9
Ioanichie Bălan, “Relatări duhovnicești”, 2010, editura Libris
10
Sfânta Scriptura-Biblia, Cartea Psalmilor, 140, 3
11
Sfânta Scriptura-Biblia, Evanghelia dupa Matei, 16, 27
12
Sfânta Scriptura-Biblia, Evanghelia dupa Matei, 25, 31-46
[Type here]

Bibliografie

1. Sfânta Scriptură-Biblia / tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel,

Patriarhul Biseicii Ortodoxe Romane, cu aprobarea Sfântului Sinod, București,
editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2019

2. Părintele Arsenie Papacioc – “Mici îndemnuri spre mântuire”, București,

editura Sophia, 2009

3. Ierodiacon Vasile Iugulescu, “Predici- Pâine și apă pentru suflet”, Brașov,

editura Transilvania Expres, 2007

4. Patericul Mare, București, editura Bizantina, 2016

5. Arhimandrit Ioanichie Bălan – “Relatări duhovnicești”, București, editura

Libris, 2010

6. Sfântul Ioan Gură de Aur – “Problemele vieții”, Galați, editura Egumenița, 2007

7. https://www.academia.edu/37804713/Cuiul_lui_Pepelea