Expoziția Monumentele României

În incipit se vorbește despre conținutul articolului de față, și anume despre monumentele

României care s-au pierdut în perioada 1977-1990.

Excursul pornește din 1940 și sare peste perioada 1955-1977 când totuși a mai existat un mic
interes în administrarea acestor moșteniri artistice. perioade de după 1977 aduce cu sine o
serie de schimbări care au dăunat total monumentelor arhitecturale din România. Expoziţia
detaliază condiţia monumentului istoric în urma agresărilor de tot felul: război, schimbarea
administraţiei, a regimului de proprietate, desfiinţarea unor pături sociale, instalarea unei oi
mentalităţi, parţial subsidiare modernismului în arhitectură, {şi acesta superficial înţeles) cu
consecinţe dezastruoase în planul proiectării: reconstrucţia oraşelor, restructurarea
localităţilor pînă la modificarea geografiei.

Totodată, materialul prezintă o serie de monumente din mai multe orașe care au fost distruse
total sau parțial din prisma noii gândiri de reconstrucție a orașelor . Zona intracarpatică
ilustrează pierderile suferite de arhitectura de lemn, modificarea profundă a arhitecturii şi a
aspectului aşezărilor rurale, precum şi distrugerile suferite de marile ansambluri rezidenţiale
ca urmare a schimbării regimului de proprietate: Castelul Criş, Korniş, Togul lui Pastory, etc.

Sunt prezentate și situații ale comunității săsești din România, care a avut foarte mult de
suferit în timpul regimului communist, peste 150 de așezări săsești fiind parasite de către
locuitorii lor aproape în totalitate.

O parte anume a fost rezervată ilustrării sau enunţării reacţiilor interne şi internaţionale,
politice sau ştiinţifice, oficiale şi personale, individuale şi colective, faţă de politica de
distrugere promovată de totalitarism. Peste extrema izolare care părea să condamne definitiv
destinul României, dincolo de aparenta imobilitate a unui popor subminat de suferinţă şi
teroarea colectivă, această expoziţie încearcă să ilustreze cum s-a manifestat glasul şi gestul
unei imense compasiuni şi solidarităţi umane.

Astfel, expoziția se dorește a fi o pledoarie pentru întreaga artă arhitecturală românească,

fiind un semnal de alarmă asupra stării degradate în care s-a aflat în perioada 1977-1990.
Monumentele, fiecare în parte, au avut de suferit în ultimele decenii mult, oraşele, mari şi
mici, tîrgurile, aşezările de tip mixt, rural şi urban, situate în zona extracarpatică mai ales, au
fost enorm mutilate sau au dispărut aproape fără să rămînă urmă din ceea ce au fost cîndva
aceste mărturii specifice de istorie şi spiritualitate românească în care occident şi orient,
tradiţie multiseculară şi import sau asimilare alogenă se întrepătrun deau, dialogau, într-o
ţesătură de unică subtilitate.

Au existat următoarele secțiuni ale expoziției:

I. TEZAURUL MONUMENTAL 1940

Prezintă moştenirea clădită înainte de distrugerile şi degradările înregistrate după intrarea

României în război. Este urmărită prezentarea diversităţii fondului, pitorescului arhitecturii,
integrării monumentului în natură, proporţiei umane a construcţiilor, grijii pentru buna
întreţinere.

II. AGRESIUNI GENERALE

Prezintă atît pierderile şi degradările ce pot fi întîlnite în toată Europa postbelică, dar mai
ales cele datorate unor cauze specifice sud-estului european - ivite o dată cu instalarea
regimurilor comuniste. Secţiunea are în cadrul ei următoarele capitole: războiul mondial,
administraţia comunistă, procesul de urbanizare şi părăsirea satelor, «reconstrucţia»
socialistă, modificarea geografiei.

III. «EPOCA» CEAUŞESCU

Dictatura personală intervine cu modalităţi specifice în dezvoltarea şi desăvîrşirea pierderilor

şi distrugerilor: distrugerea urmelor trecutului pentru a rămîne preponderent ceea ce s-a
construit în timpul «său»; construcţii megalomanice {atribut întîlnit la toţi dictatorii). Pentru
înfăptuirea acestui program trebuia înlăturată şi Direcţia Monumentelor Istorice. Începutul în
acest sens a fost făcut prin Legea nr. 6311974 - lege unică pentru muzee şi monumente -, în
care noţiunea de monument este prezentă o singură dată. Desăvîrşirea procesului s-a produs
în 1977 prin transformarea {de fapt, desfiinţarea) D.M. I. într-un serviciu administrativ lipsit
de putere. Capitole: cutremurul ca pretext, mecanismul distrugerii, «sistematizarea»
localităţilor, desfiinţarea C.M.I.

IV. REACȚII LA DEMOLĂRI

Prezintă proteste, articole, reacţii din străinătate şi interne apărute sau difuzate în materiale
oficiale, presă, televiziune, manifestări ştiinţifice, expoziţii. Capitolele secţiunii: proteste ale
organismelor internaţionale, proteste publice şi individuale, minorităţi naţionale ameninţate,
reacţii la demolarea satelor, restructurarea oraşelor, articole despre distrugeri, replici
româneşti la reacţii internaţionale, studii asupra centrelor urbane istorice, manifestări externe.
V. PIERDERI ŞI DEGRADĂRI- BUCUREŞTI + toată țara.

Sunt prezentate distrugerile rezultate în urma aplicării planurilor de < <<sistematizare» şi

reconstrucţie», vizînd în special realizarea Centrului Civic. Bucureştiul, ca sediu al puterii,

trebuia să devină oraşul-model al societătii socialiste multilateral dezvoltate, model ce urma
să fie aplicat în toată ţara. Capitole: zona Uranus, mănăstirea Văcăreşti, zona Sf. Vineri,
intervenţii izolate.

În concluziile articolului se opoate observa faptul că se ajunsese la opinia unanimă de

restabilire și chiar creare de legături între instituțiile statului pentru a ajunge la un consens în
privința administrării și conservării monumentelor și patrimoniului istoric cât și de
sensibilizare a populației cu privire la această vastă moștenire.

Masa rotundă a dovedit, din plin, complexitatea problemelor puse în discuţie a căror
rezolvare este de durată şi depinde de multă abnegaţie şi efort din partea celor care-şi iubesc
profesiunea şi monumentele, şi dorinţa de a fi poartă deschisă spre conlucrare şi găsirea
împreună, prin toate mijloacele, a unor direcţii de acţionare în diferite zone şi situaţii, de
sensibilizare a opiniei publice, pentru susţinerea siturilor, a monumentelor şi ansamblurilor
istorice.