ERODAREA DOMINAŢIEI EUROPEI

Sfârşitul hegemoniei Europei, este

indisolubil legat de primul război mondial
care a cauzat 10 milioane de morţi, 22
milioane de răniţi şi pierderi materiale
cifrate la 400 miliarde de dolari.

Consecinţele economice, sunt legate de reconversia economică pentru pace,

refacerea care a durat până în 1924-1925. La ele se adaugă uzura utilajelor,
suprasolicitarea economică şi prăbuşirea puterilor coloniale de rangul 2.

Consecinţele sociale, au la bază problema reintegrării foştilor combatanţi,

nemulţumirea oamenilor faţă de instituţii, politică, dar şi impactul revoluţiei
ruse. Se modifică rolul, locul şi statutul în societate al femeii. Reaşezarea
frontierelor, crearea de noi state, duce la revizionism şi acutizează naţionalismul.

Consecinţele financiare, sunt legate de devalorizarea monetară, creşterea datoriei

externe şi inflaţiei. SUA profită de situaţie, consolidându-şi poziţia de mare
putere economică, devenind creditor mondial, pe fondul uzurii europene.

Societăţile de tip european nu s-au creat peste tot în lume. Civilizaţiile asiatice
au fost mult mai reticente la influenţele europene, în Asia au fost create cele mai
vechi civilizaţii, unele dintre ele (indiană, chineză, japoneză) rezistând până în
epoca modernă. Durabilitatea a fost asociată, o perioadă îndelungată, unui
adevărat imobilism, structurile sociale fiind foarte rezistente la schimbare. în
secolul al XlX-lea unele din aceste societăţi au preluat, fără a
renunţa la tradiţii, modelul european.

China şi India au o mare tradiţie de organizare, fiind statele cele

mai întinse teritorial şi cu cea mai numeroasă populaţie din
Asia. India s-a aflat până la sfârşitul celui de al doilea război
mondial sub dominaţie colonială britanică. China a fost
independentă însă, datorită stării de înapoiere, a fost obiect de
dispută între marile puteri care doreau să acapareze piaţa
internă. Exemplul cel mai relevant de adaptate a unei societăţi
tradiţionale la exigenţele dezvoltării moderne 1-a oferit Japonia.
Fără a abandona tradiţiile, (1867-1912) a introdus modelul
european. „ Era Meiji", cum este numită această perioadă, a
făcut din Japonia una dintre marile puteri ale lumii la începutul secolului al XX-
lea.

B. Decolonizarea – fenomen global, legat de consecinţele celui de al doilea

război mondial.

Criza dominaţiei coloniale este legată de evoluţia societăţii interbelice, de

acţiunea elitelor din teritoriile coloniale, de anularea doctrinei coloniale în dauna
ideii naţionale şi concomitent cu noile valori morale şi ideologice promovate de
cultura şi misionarismul european şi creştin. Contribuţia umană, materială şi de
resurse adus de colonii în timpul primului război mondial, a accelerat
revendicările de independenţă a coloniilor. Primele indicii ale luptei de eliberare
a coloniilor au apărut înainte de 1914 şi s-au amplificat după al doilea război
mondial, fiind favorizate de mai mulţi factori:

- dezvoltarea coloniilor şi apariţia unor categorii socio-profesionale instruite,

cunoscătoare a ideilor democratice care au condus lupta de eliberare;

- „ marii aliaţi" au luptat în al doilea război mondial în numele dreptului la

autodeterminare al popoarelor;

- cucerirea Asiei de sud-est de către Japonia a umilit puterile coloniale, iar

capitularea Franţei şi epuizarea economică a Marii Britanii le-a micşorat
substanţial prestigiul în colonii;

- cele două mari puteri coloniale au admis exercitarea de către colonii a unor
drepturi. Marea Britanie a acordat drepturi coloniilor prin Statutul din
Westminster, din 1931, iar Constituţia franceză din 1946 transforma Imperiul în
Uniunea Franceză

- cele două superputeri în timpul Războiului rece: Stalele Unite, care cu aproape
două secole înainte se eliberaseră de sub dominaţie engleză şi urmăresc, după
1945, să-şi consolideze hegemonia mondială; Uniunea Sovietică, care dorea să
slăbească blocul occidental si să-si întărească sferele de influenţă în noile state
independente.

- conjunctura internaţională de după al doilea război mondial a favorizat accesul

paşnic al unor popoare coloniale la independenţă

Independenţa coloniilor sa declanşat imediat la sfârşitul celui de al doilea război

mondial, odată cu eliberarea teritoriilor coloniale japoneze şi italiene. Pe fondul
războiului rece decolonizarea s-a realizat paşnic în cazul coloniilor britanice şi
olandeze, pe cale militară în cazul celor franceze(Indochina 1946-1954, Algeria
1954-1962) şi portugheze(Angola şi Mozambic 1964-1975). Prosperitatea
europeană a fost un fenomen concomitent cu decolonizarea.

Conferinţa de la Bandung reunea în 1955, 29 de state afro-

asiatice, ce grupau 50% din populaţia lumii şi 8% din
resursele mondiale. Rezoluţia conferinţei accentua dreptul
de autodeterminare, suveranitatea naţională, neamestecul în
treburile interne, rezolvarea paşnică a conflictelor,
cooperarea mondială, condamnarea colonialismului. Ele stau
la baza lumii a treia slab dezvoltată şi suprapopulată situată
între blocul american şi cel sovietic.

1960 – Anul Africii, este sintagma legată de cucerirea independenţei în 1960 a

18 state africane, dublată în 1963, de conferinţa de la
Addis-Abeba care a pus bazele Organizaţiei Unităţii
Africane(OUA), completată de adoptarea în 1981 a Cartei
africane a drepturilor omului şi ale popoarelor.

Mişcarea de nealiniere a fost fondată în 1961 prin

conferinţa de la Belgrad, din iniţiativa liderilor Nehru,
Nasser şi Tito, reunind 25 de state africane, asiatice şi
latino americane. Blocul eterogen reunea o serie de
organizaţii politice, economice şi sociale zonale din spaţiul
asiatic, african şi latino american.

Probleme ale tinerelor state, sunt probleme moştenite din epoca pre şi post
colonială şi se manifestă ca:

- războaie interetnice şi intertribale(Somalia, Liberia, Nigeria, Rwanda şi

Burundi)

- exodul şi fuga populaţiilor masacrate/ alungate în cazul problemelor de graniţă

sau religioase(Sudan, Etiopia, India-Pakistan)

- conflicte frontaliere de timp teritorial(Cambodgia-Vietnam, Maroc-Algeria)

- dezechilibru economic, eşecul industrializării, dependenţa economică şi

financiară de fostele metropole

- subdezvoltare, suprapopulare, foamete, crize umanitare şi sociale

Suport de lecţie

CULTURA ROMÂNĂ – CULTURĂ EUROPEANĂ

STRUCTURA TEMEI:
1. Evul mediu / Epoca modernă (secXVI-XIX)
2. Perioada interbelică (europenişti şi tradiţionalişti)
3. Curente culturale europene. Românii în avangarda culturii europene în perioada interbelică
4. Perioada comunistă (scriitorii din ţară şi scriitorii din exil)

1. Evul mediu / Epoca modernă (secXVI-XIX)

 Sec XVI Începutul culturii în limba română - primul document: Scrisoarea lui Neacşu din
Câmpulung /1521,.
 Sec XVI Introducerea tiparului – începutul sec XVI
 Sec XVII – cronicarii Grigore Ureche şi Miron Costin / curentul umanist
 Sec XVIII – Dimitrie Cantemir - primul om de cultură român de valoare internaţională. Opera sa
Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului otoman (1714-1716). Membru al Academiei din Berlin
 Sec XVIII - Şcoala Ardeleană / curentul illuminist – demonstrează teoria continuităţii şi a originii
latine a poporului roman
 Sec XIX – curentul paşoptist – preia teoriile occidentale privind organizarea statului pe principii
naţional democrate
 Sec XIX – oameni de ştiinţă: Inginerul Henry Coandă a creat avionul cu reacţie, naturalistul Emil
Racoviţă a pus bazele biospeologiei (ştiinţa studierii vieţii din peşteri), Dimitrie Gusti a creat o şcoală
sociologică de studiere a satelor româneşti,

2. Perioada Interbelică (europenişti şi tradiţionalişti)

 Europeniştii / curentul sincronist - România trebuie să adopte modelul occidental (economic,
social şi cultural). sincronism - recuperarea decalajului dintre civilizaţia românească şi ce a Europei
occidentale.. Reviste: Sburătorul, Contimporanul. Reprezentanţi: (Ion Barbu, Camil Petrescu,
George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Tudor Vianu, George Călinescu.)
 Tradiţionaliştii / gândiriştii căutau modele pentru dezvoltarea României în trecutul autohton rural.
Revista Gândirea, condusă de Nichifor Crainic.lansează curentul ortodoxism, care pornea de la
ideea că cea mai înaltă dezvoltare a spiritului uman o reprezintă cultura creştină şi lumea satului
Reprezentanţi: Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu,
George Bacovia etc.

3. Curente culturale europene. Românii în avangarda culturii europene în perioada

interbelică

Curente culturale europene: expresionism, cubism, abstracţionismul, suprarealismul

 Expresionismul a prezentat, în general, o viziune pesimistă asupra realităţii.. În literatură,

expresioniştii au avut ca temă predilectă valorificarea miturilor. Din această perspectivă, scriitorul
român care se încadrează acestui curent este Lucian Blaga.
 Cubismul a fost un curent manifestat în artele plastice, cu deosebire în pictură, care a bulversat
noţiunea de reprezentare în artă deoarece obiectele au fost simplificate până la geometrizare iar
perspectiva spaţială a căpătat o importanţa tot mai redusă.. Cubismul a fost iniţiat de pictorii Pablo

1
 Picasso şi Georges Braque. Primul tablou cubist este considerat a fi Domnişoarele din Avignon, pictat
de Picasso în 1907.
 Abstracţionismul sau arta abstractă s-a afirmat în pictura şi sculptura secolului XX, fiind
caracterizată de lipsa oricărei referinţe la realitatea concretă, observabilă. Primul pictori abstracţionişti
sunt Vassily Kandinsky şi Piet Mondrian.
 Suprarealismul a fost o mişcare artistică apărută în Franţa în perioada interbelică care a contestat
valorile morale şi sociale ale epocii şi toate formele de expresie raţională în artă, înlocuindu-le cu
valorizarea instinctului, a visului, a inconştientului, a iraţionalului. Cea mai importantă sursă a artei
suprarealiste a fost psihanaliza. Suprarealismul a apărut ca prelungire a mişcării dadaiste, iniţiată de
românul Tristan Tzara. Cei mai importanţi artişti suprarealişti au fost poetul André Breton, pictorii
Juan Miró, René Magritte şi Salvador Dali.

Români în avangarda culturii europene.

 Poetul Tristan Tzara a pus bazele unui curent cultural numit dadaismul - mişcare culturală apărută
ca protest faţă de civilizaţia modernă; dadaiştii considerau că civilizaţia modernă dusese la
devastatorul război mondial,
 Filozoful Mircea Eliade a fost fondatorul unei noi discipline ştiinţifice, istoria religiilor.Operă: Istoria
religiilor (titlul exact este Istoria credinţelor şi ideilor religioase)
 Dramaturgul Eugen Ionescu a fost unul dintre iniţiatorii teatrului absurdului. În piesele sale,
Ionescu evidenţiază barierele de comunicare pe care le pun între oameni convenţiile sociale şi lipsa
de sens pe care o capătă viaţa oamenilor în societatea modernă excesiv tehnicizată. (Cântăreaţa
cheală, Scaunele, Lecţia, Rinocerii, Regele moare etc.
 Sculptorul Constantin Brâncuşi - cele mai cunoscute opere le sale sunt Pasărea în văzduh,
Cocoşul, Noul născut şi ansamblul monumental de la Târgu-Jiu care cuprinde Masa tăcerii, Poarta
sărutului şi Coloana infinitului.
 Compozitorul George Enescu a făcut cunoscută muzica românească pe marile scene ale lumii

4. Perioada comunistă (scriitorii din ţară şi scriitorii din exil)

Scriitorii din ţară. Unii au obţinut inclusiv recunoaşterea internaţională. Astfel, mai mulţi poeţi şi prozatori
români au primit premiul Herder, o prestigioasă distincţie pentru artă, ştiinţă şi literatură, acordată de
universităţi din Austria şi Germania pentru scriitori din Europa centrală şi de est. Tudor Arghezi, Zaharia
Stancu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Adrian Marino etc. au fost laureaţi ai acestui premiu.Liderul acestei
generaţii este Nichita Stănescu, poetul care a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură în 1980.

Scriitorii exilului Cei mai importanţi dintre aceştia sunt Paul Goma şi Vintilă Horia.

 Paul Goma s-a stabilit la Paris In 1981 apare Les Chiens de mort, consacrat experienţelor de reeducare
comunistă prin tortură, practicate în 1949-1952 la închisoarea din Piteşti. Goma a fost singurul scriitor
român care a descris, în exil, viaţa în regimul comunist.
 Vintilă Horia este singurul romancier român care a obținut prestigiosul premiu literar francez Goncourt, în
1960, pentru romanul său Dieu est né en exil (Dumnezeu s-a născut în exil). Romanul are ca subiect exilul
poetului latin Ovidiu la Tomis (unde a scris celebrele poeme Tristele), în anii 8-17 d. Hr. De fapt, Vintilă
Horia îl consideră un roman autobiografic, folosindu-se de poetul antic pentru a explica trăirile sale de
exilat.

2
 FIȘĂ DE LUCRU
SUBIECTUL I………………………………………………………………………………………30 puncte
Alegeţi litera corespunzătoare răspunsului corect
1. Scriitor român din exil ce a primit premiul literar francez Gomcourt:: 6 puncte
a) Nichita Stănescu b) Dimitrie Cantemir c) Horia Vintilă d) George Enescu
2. Curent ce impune simplificarea picturii prin geometrizare: 6 puncte
a) cubism b) abstracţionism c) suprarealism d) Expresionism
3. Revistă ce a promovat curentul tradiţionalist 6 puncte
a) Şcoala Ardeleană b) Gândirea c) Contimporanul d) Sburătorul
4. A pus bazele curentului dadaist: 6 puncte
a) Eugen Ionescu b) Mircea Eliade c) George Enescu d) Tristan Tzara
5. Unul din iniţiatorii teatrului absurdului este: 6 puncte
a) Eugen Ionescu b) Mircea Eliade c) George Enescu d) Tristan Tzara
SUBIECTUL II………………………………………………………………………………………30 puncte
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
„Din atitudinea de refuz a realităţii, în plin război [Primul Război Mondial], la Zürich, în mediile exilaţilor politici din
diferite ţări adunaţi în jurul scriitorului Tristan Tzara şi a pictorilor Marcel Duchamp şi Francis Picabia, ia naştere mişcarea
de revoltă cu numele de «dada» […]. Ideea de bază a acesteia este că arta şi literatura ar trebui să ajute omul să-şi
regăsească spontaneitatea primitivă, strivită de civilizaţia industrială. […]
Rupând legăturile cu Tzara, André Breton, alături de Louis Aragon, Paul Éluard şi Robert Desnos vor lansa, în
1922, curentul suprarealist […]. Desigur, şi aici este vorba de promovarea unui nonconformism, […] numai că, la dorinţa
de a distruge valorile morale şi estetice existente, se adaugă grija de a reclădi o cultură bazată pe sinceritatea care există
în orice fiinţă omenească. […]
Ca şi curentele de avangardă care i-au precedat - fovism, cubism, futurism, dadaism -, suprarealismul este […] şi
un fenomen «parizian» […]. Mărturie rămâne concentrarea deosebit de mare de creatori care s-au instalat în Paris […].
Spre deosebire de mişcarea dadaistă şi de suprarealism, expresionismul nu constituie un fenomen cu totul nou în Europa
de după război. […] Acesta a început să se manifeste în Germania cu patru sau cinci ani înainte de izbucnirea războiului,
ca o reacţie împotriva impresionismului. În loc să încerce să reproducă impresia provocată de lumea exterioară, artistul
încearcă să exprime prin intermediul operei sale, viziunea sa despre lume şi propria-i personalitate. Armonia formelor şi a
culorilor devine astfel un scop secundar, iar ceea ce contează este încercarea de a atinge cele mai înalte culmi ale
exprimării. Respingând […] conformismul mic-burghez, expresionismul german, aşa cum se dezvoltă la München, Berlin
şi Dresda, îşi are rădăcinile într-o tradiţie «germanică» […]. În concluzie, Germania […] constituie pentru acest curent un
teren favorabil în perioada de după război, teren ce devine în anii douăzeci centrul de predilecţie al expresionismului.”
(S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei)
Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Numiţi conflictul politico-militar precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi, din sursa dată, un reprezentant al suprarealismului și un spațiu istoric în care se manifestă acest curent
cultural. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la mișcarea „dada“. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la expresionism, susţinându-l cu două informaţii selectate
din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia cultura din România contemporană face parte din
cultura europeană. 4 puncte
SUBIECTUL III………………………………………………………………………………….. 30 de puncte
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre Cultura română şi Europa din sec XVII- până la
instaurarea comunismului, având în vedere:
- precizarea a doi reprezentanţi ai umanismului
- menționarea a două curente ce demonstrază preluarea e către intelectualii români din sec XVIII-XIX a ideilor occidentale
legate de identitate naţională şi organizare statală
- formularea unui punct de vedere referitor la disputa existentă în perioada interbelică între adepţii europenizării culturii
române şi adversarii lor şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
- demonstrarea pe baza unui argument istoric relevant că intelectualii români s-au aflat în avangarda culturii europene
interbelice