RELAȚIA ÎNTRE DOUĂ PERSONAJE

(GHIȚĂ-LICĂ)

Ca autor realist, Ioan Slavici creează personaje tipologice, caractere dominate de o

pasiune", reprezentative pentru mediul social în care trăiesc. Ca urmare, Ghiță și Lică Sămădăul,
personajele centrale ale nuvelei Moara cu noroc, sunt modelate de mediul în care se formează.
Ghiță este legat de mentalitatea şi de normele morale ale satului tradițional, chiar dacă ia,
la un moment dat, în arendă Moara cu noroc.
De aceea, la începutul nuvelei este prezentat ca un om harnic, modest, cinstit, care îşi
iubește familia: ,,Şi atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi
copilași." El are un vis modest, acela de a sta doi-trei ani la cârciumă, pentru a putea pune pe pi
cioare un atelier de cizmărie în care să lucreze cu câțiva ucenici.
Mutarea la cârciumă înseamnă pentru Ghiţă pătrunderea într-o lume nouă, diferită de cea
pe care o cunoscuse până atunci și ale cărei legi îi sunt necunoscute. Este o lume a aventurierilor,
a oamenilor periculoși, care iubesc banii indiferent de mijloacele prin care îi obţin şi curajul fără
limite, un spațiu în care se impune cel mai puternic, spaţiul al cărui stăpân absolut este Lică
Sămădăul: ..Și dacă lumea zicea că locurile de lângă Moara cu noroc sunt rele, n-ai fi avut
decât să întrebi pe unul dintre sămădăi și el ți-ar fi putut spune pentru ce nu sunt bune și cine le
primejduiește."
Naratorul realizează chiar din expozițiune portretul moral al Sămădăului în general și al
lui Lică în particular, surprinzând trăsăturile definitorii ale acestui mediu necunoscut de
Ghiță: ,,Sămădăul e... mai ales om aspru și neîndurat care știe toate înfundăturile, cunoaște pe
toți oamenii buni și mai ales pe cei răi, de care tremură toată lunca..."
Dacă Sămădăul este construit ca un personaj plat, care acționează în orice situaţie în
funcție de ..pasiunea dominantă” (,,la faculté maîtresse") care este vanitatea, Ghiță este un
personaj complex (rotund), urmărit în evoluție. Modul său de a gândi și de a acționa se schimbă
atunci când schimbă mediul social. Astfel, omul cinstit, harnic și iubitor, care la început
reprezenta valorile morale ale satului patriarhal, se transformă, venind la han, sub influenţa
malefică a lui Lică, devenind necinstit. El se face părtaş la afacerile necurate ale Sămădăului și se
îndepărtează de Ana de care îi este ruşine uneori şi pe care alteori o consideră o piedică în calea
vieţii primejdioase pe care o alesese.
Odată cu relația de afaceri pe care o dezvoltă cu Lică, visul modest al fostului cizmar se
transformă într-un vis îndrăznet de märire conturat si intretinut de tentatia averii. Banul este, în
primul rând, acel agent care anuntă zorii capitalismului și care produce schimbări social-
economice în totală contradictie cu modul de viată a satului din care vine eroul. Pe de altă parte,
banii devin tentația personală a lui Ghiță, care ii întunecă mintea și il fac să renunte la tot ce
avusese şi cunoscuse până atunci.
Slavici creează personaje masculine slabe în fața tentaţiilor, aşa cum sunt Ghiță, Dutu din
Comoara sau Iorgovan din Pădureanca. Drama lui Ghită are drept principală cauză incapacitatea
sa de a face în mod real o alegere, atunci când este tras în direcții contrare de două forte la fel de
puternice: banii și cinstea. El nu poate renunta nici la tentația averii oferite de prietenia cu Lică,
dar nici la ideea de cinste pe care educația din spatiul rural i-o inoculase de la naştere. De aceea
afirmă la un moment dat plin de remuşcări: „Sărmanii mei copii, voi nu mai aveti... tată un om
cinstit... Cinstit nu e decât omul care a astupat gurile rele, pre care nimeni nu-l poate grăi de
răm fără a se da de ruşine..." Slavici urmăreste, prin intermediul analizei psihologice, conflictul
interior al personajului şi modul în care, ne putând face alegerea, el începe să se dedubleze, să se
mistifice. Apoi nu mai ştie de unde a pornit această automistificare şi, neputincios şi dezorientat,
se interiorizează și se îndepărtează de familie, singura care l-ar putea salva.
Prin urmare, Ana îşi pierde respectul pentru soțul ei, sugerând că nu este decât o muiere
îmbrăcată în haine bărbăteşti", pe măsură ce începe să-l admire involuntar pe Lică pentru
bărbăția sa: „Lică, tu eşti om..." și pentru felul în care se impune în fata celor lalti, lăsând
impresia că nu are slăbiciuni.
Spre deosebire de Ghiță, care este slab atât în fata banilor, cât şi în relaţia de iubire cu
Ana, Lică nu este stăpânit de bani, pentru că ii face cu usurință și nu are slăbiciune pentru femei.
Ii plac fe meile, dar, după cum afirmă Pintea, „slăbiciune nu are". Pe Ana o seduce mai mult din
dorinta de a-l vindeca pe Ghiță de iubirea pe care i-o poartă. Şi totuși, chiar și Lică are un punct
nevralgic pe care îl cunoaşte tot vechiul său tovarăs, jandarmul: lui Lică îi place ca lumea să îi
ştie de frică. Altfel spus este vanitos.
Ioan Slavici este un moralist, pentru care fiecare individ plăteşte păcatele pe care le
săvârşeşte şi slăbiciunile pe care le are. Astfel, Ghită va plăti nehotărârea, incapacitatea de a face
alegeri. De aici şi laşitatea de a o folosi pe Ana drept momeală atunci când, in sfârşit, se
hotăraste să-l dea prins pe Lică. De aici crima asupra soţiei şi moartea violentă la care este
condamnat de autor cu mâna lui Răuț.
Lică, la rândul său, plăteste păcatul vanităţii, deoarece se sinu cide numai pentru a nu-i da
lui Pintea satisfactia de a-l fi prins.
În concluzie, teza morală pe care o sustine Slavici este cea exprimată prin vorbele
bătrânei din incipit: „Omul să fie multumit cu sărăcia su, căci, dacă e vorba, Nu bogăţia, ci
liniștea colibei tale te face fericit", dar si aceea că în viață toţi plătim viciile pe care le avem.