Opera literara “Moara cu noroc” este scrisa de Ioan Slavici si publicata in volumul

“Novele din popor” in anul 1881 si are ca personaj principal pe “Ghita”, un personaj
complex ale carui trasaturi sunt bine evidentiate pe parcursul intregului subiect, atat prin
intermediul caracterizarii in mod direct cat si prin portretul moral al personajului.

Ghiță este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, destinul său ilustrând
consecințele nefaste ale setei de înavuțire. Personajul este construit gradat, prin
surprinderea etapelor transformărilor psihologice, a măcinării interioare a acestuia.
Ghită parcurge un traseu sinuos al dezumanizării, cu frământări sufletești și ezitări. El
ezită între calea simbolizată de Ana (valorile familiei, iubirea) și cea simbolizată de Lică
(bogăția), arătându-se slab în fața tentației si de aceea sfârșește tragic.

      Din punct de vedere social, Ghiță este un cizmar care își dorește să se
îmbogățească luând în arendă moara. Din punct de vedere moral, el este un om onest,
care trăiește în conformitate cu normele colectivități, fiind si un soț și tată iubitor. Din
punct de vedere psihologic, Ghiță este un bărbat puternic, care își asumă
responsabilitatea pentru întreaga familie, ignorând însă avertismentele bătrânei.
iță este deschis față de Ana și față de bătrână, cu care discută planurile, dar el ia
decizia finală. Astfel, inițial, Ghiță trăiește într-un echilibru emoțional, dragostea pentru
Ana, bucuria câștigului și validarea socială, făcându-l să depășească momentele de
neliniște.

      Naratorul obiectiv își lasă personajele să-si dezvăluie trăsăturile în momente de

încordare, notându-le gesturile, limbajul, prezentând relațiile dinre ele (caracterizare
indirectă), dar realizează și portrete sugestive (caracterizare directă). Sunt utilizate , de
asemenea, si mijloace de investigație psihologică precum: scenele dialogite, monologul
interior adresat, stilul indirect liber, notația gesticii, a mimicii și a tonului vocii.

      Ghiță este capul familiei. El se dovedește un om de actiune, bun gospodar, om

harnic, blând si cumsecade, care dorește să agonisească atâția bani cât să angajeze
vreo zece calfe cărora să la dea de cârpit cizmele oamenilor. Această dorința e firească
și nu-i depășește puterile.

      Apariția lui Lică la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar și pe cel interior al
lui Ghiță. Prin intermediul monologului interior sunt redate gândurile și frământările
personajului, realizându-se autocaracterizarea: ,,Ei! Ce să-mi fac?....Asa m-a lăsat
Dumnezeu!....Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea? Nici
cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașe în spinare.” Și sub pretextul că o forță
superioară îl coordonează, Ghiță devine laș, fricos și subordonat Sămădăului,
depărtându-se din ce în ce mai mult si de Ana.

      Chiar Lică îl caracterizează în mod direct pe Ghiță, dându-și seama că acesta este
om de nădejde, spunând: ,,Tu ești om, Ghiță, cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu
minte: dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș râde și de dracul și de mumă-sa […]”
ciderea Anei reprezintă momentul maxim al dezumanizării lui Ghită. Cârciumarul își
ucide nevasta, pentru că nu poate accepta trădarea acesteia. Uciderea lui Ghită este un
act justițiar, iar focul de la moară are rol purificator.

      Ghiță este caracterizat în mod direct de către narator prin:

      -portret fizic: ,,înalt și spătos”;
      -portret moral: ,,om harnic si sârguitor”; ,,era mereu așezat și pus pe gânduri”; ,,om
cu minte”.

      Ghiță este caracterizat în mod direct:

      -de bătrână: ,,ginere harnic”; ,,harnic și strângător”;       -de Lică: ,,ești om cu minte:
dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș râde și de dracul și de mumă-sa[…]”
      -de Ana: ,,muiere îmbrăcată în haine bărbătești”.

      Ghiță se autocaracterizează , asemănându-se cocoșatului nevinovat de cocoașa

pe care o duce în spate, ceea ce arată că el conștientizează atât patima care îl domină,
cât și neputința de a-si controla slăbiciunea: Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare
decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașe în spinare.”

      Caracterizarea indirectă se realizează prin surprinderea gradată a etapelor

degradării umane și psihologice a personajului, care poate fi perceput drept ,,un Lică în
devenire” (Magdalena Popescu)

      Naratorul este obiectiv, narațiunea făcându-se la persoana a III-a. Perspectiva

narativă este ,,din spate”, naratorul știind mai multe decât personajele sale,
comportându-se ca un regizor, fiind omniscient si omniprezent. Vocea obiectivă a
naratorului este dublată de vocea auctorială a bătrânei, ce reprezintă destinul și trimite
semnale prevestitoare pentru finalul tragic.

      Incipitul nuvelei are valoarea unui prolog, prefigurând desfășurarea evenimentelor.

Este reprezentat de discuția dintre bătrână si Ghiță, ginerele ei, pe tema plecării din
sat și a arendării morii cu noroc. Dialogul pune în lumină conflictul dintre generații, cea
conservatoare, legată de valorile tradiționale, și cea modernă, doritoare de a-și crea
propriul drum în viață.