COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE

Cursul 7 Tendinţe şi evoluţii în comerţul internaţional contemporan. Cauze şi determinanţi

ai comerţului internaţional NOTE DE CURS
Cursul 7

TENDINŢE ŞI EVOLUŢII ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL

CONTEMPORAN. CAUZE ŞI DETERMINANŢI AI COMERŢULUI
INTERNAŢIONAL

7.1. Trăsături şi tendinţe ale dinamicii şi volumului comerţului internaţional

postbelic
7.2. Modificări în structura pe mărfuri a comerţului internaţional postbelic
7.3. Orientarea geografică a comerţului internaţional
7.4. Curente de schimburi comerciale internaţionale

7.1. Trăsături şi tendinţe ale dinamicii şi volumului comerţului internaţional

postbelic

Dintre trăsăturile circuitului economic mondial menţionăm în primul rând caracterul

său obiectiv. Fiecare ţară, indiferent de mărime sau aşezare geografică resimte necesitatea
participării la circuitul economic mondial. Prin aceasta îşi poate asigura: lărgirea pieţei de
aprovizionare şi desfacere, plasamente sau surse de import de capitaluri şi tehnologii,
stimularea spiritului de antreprenor şi a procesului de modernizare a structurii economice etc.
Caracterul concret istoric al circuitului economic mondial se referă la faptul că formele
şi mecanismele de derulare a fluxurilor componente diferă, ca esenţă sau mod de manifestare,
de la o perioadă la alta. Dinamica diviziunii internaţionale a muncii, multitudinea şi marea
diversitate a participanţilor la circuitul economic mondial transformă însăşi structura pieţei
mondiale şi a mecanismelor sale:
1) mecanismele "pieţei cumpărătorului" iau locul celor specifice "pieţei vânzătorului";
2) preţurilor de echilibru, rezultate din confruntarea cererii şi ofertei li se substituie
mecanismele "preţurilor directoare" sau ale "preţurilor de transfer" practicate de companiile
internaţionale;
3) mecanismul cursurilor de schimb stabile cedează în favoarea "cursurilor flotante";
4) tradiţionalele licitaţii de import cunosc o puternică revitalizare, devenind o piaţă
internaţională în ascensiune; tehnicile moderne de telecomunicaţii şi calculatoarele electronice
sporesc considerabil ritmul, febra şi amploarea tranzacţiilor la burse, care devin principalele
instituţii de piaţă; unele tehnici comerciale îşi pierd din importanţă, iar altele noi, mai suple,
dar mai sofisticate, sunt mereu inventate etc.

1
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 7 Tendinţe şi evoluţii în comerţul internaţional contemporan. Cauze şi determinanţi
ai comerţului internaţional NOTE DE CURS
Accelerarea vitezei de evoluţie - ca trăsătură actuală a circuitului economic mondial,
este atestată de ritmurile rapide de creştere a fluxurilor sale. De remarcat, că în ultimele două
decenii, cu excepţia unor ţări în anii de recesiune, ritmurile de creştere ale celor mai multor
fluxuri economice internaţionale au devansat creşterea producţiei materiale. Această
devansare evidenţiază tendinţa de creştere a rolului factorilor externi în procesul reluării
producţiei, respectiv de adâncire a interdependenţelor dintre ţări.
O altă trăsătură specifică a circuitului mondial contemporan o constituie diversificarea
tot mai mare afluxurilor componente, iar în cadrul acestora accentuarea diversificării
conţinutului lor. Alături de fluxurile de mărfuri, valutare şi de investiţii, au apărut şi au
căpătat o tot mai mare pondere fluxurile de cooperare economică internaţională, de cunoştinţe
ştiinţifico-tehnice şi tehnologii noi, fluxurile turistice etc. în acelaşi timp, schimburile
comerciale şi-au diversificat obiectul. Alături de tradiţionalele mărfuri "de bază" şi
"manufacturate" au căpătat o amploare tot mai mare în comerţul mondial produsele
microelectronicii, informaticii, aparatura de telecomunicaţii, cea aerospaţială, produsele noi
etc.
Tendinţa de diversificare a fluxurilor este însoţită de cea de adâncire a
interdependenţelor dintre ele: fluxurile de mărfuri antrenează nu numai pe cele valutare, ci şi
relaţiile de cooperare, fluxurile de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice etc. Practic, în cadrul tuturor
curentelor geografice care compun circuitul economic mondial se împletesc toate formele
schimburilor reciproce de activităţi din sferele producţiei, circulaţiei, cercetării ştiinţifice şi
dezvoltării tehnologice.
Pentru majoritatea ţărilor lumii, principala formă a schimbului de activităţi cu exteriorul
o constituie comerţul cu mărfuri corporale şi servicii desemnate sub denumirea generică de
comerţ internaţional. El reprezintă principalul flux al circuitului economic mondial.
În ansamblul fluxurilor mondiale, comerţul cu mărfuri corporale deţine ponderea
principală de 80%, restul de 20% revenind fluxurilor comerţului invizibil.
Sub aspectul dinamicii, în deceniile postbelice s-a înregistrat o amplificare fără
precedent a volumului fizic şi valoric al comerţului mondial. După anul 1950 pe parcursul a
patru decenii exporturile mondiale au crescut de aproape 50 de ori, depăşind cifra de 3000
miliarde dolari. Considerate de perioade, principalele tendinţe care au caracterizat dinamica
comerţului internaţional sunt următoarele:
• creşterea relativ înaltă, de durată şi progresivă a comerţului mondial, până în anul
1974. (Pentru exporturile mondiale ritmurile medii de creştere au fost de 6,5 ori în perioada

2
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 7 Tendinţe şi evoluţii în comerţul internaţional contemporan. Cauze şi determinanţi
ai comerţului internaţional NOTE DE CURS
1950-1960 şi 9,2% în 1960-1970)
• mişcările neregulate ale ritmurilor după izbucnirea crizei energetice, în perioada 1975-
1985. în această perioadă, pe fondul fenomenelor de recesiune şi stagnare, creşterile
spectaculoase (de peste 25% în 1978-1979) alternează cu ritmurile scăzute şi chiar negative (-
1,3% în 1981, -7,1% în 1982, -1,6% în 1983 ale evoluţiei comerţului mondial);
• reluarea creşterii în ritmuri mai susţinute începând cu anul 1986.
În ceea ce priveşte participarea diferitelor ţări şi grupe de ţări la dinamica comerţului
mondial, aceasta a fost foarte diferită. Din acest punct de vedere reţin atenţia următoarele
tendinţe:
• dinamica accentuată a comerţului internaţional al ţărilor industriale avansate,
îndeosebi al Japoniei şi al ţărilor vest-europene;
• expansiunea exporturilor şi importurilor ţărilor exploatatoare de petrol în perioada
"boom-urilor" petroliere;
• creşterea rapidă, în deceniile opt şi nouă, a comerţului exterior al noilor ţări
industrializate;
• perturbarea evoluţiei comerţului exterior al ţărilor Europei Centrale şi de Răsărit
resimţită după anul 1983 şi agravată după 1990 concretizată în ritmuri negative sau inferioare
mediei mondiale, şi
• ritmurile de creştere inferioare mediei mondiale înregistrate de grupul ţărilor cel mai
puţin dezvoltate pentru aproape întreaga perioadă din 1950, până în prezent.
Analiza factorială a dinamicii comerţului internaţional denotă că în perioada 1950-
1970, valoarea acestuia a crescut în proporţie de 80% pe seama sporirii cantităţilor
comercializate; în perioada 1971-1980 scumpirea preţurilor a fost cea care a contribuit în
proporţie de 70% la creşterea volumului valoric al comerţului mondial; iar după 1981
influenţa creşterii cantităţii devine din nou preponderentă, ridicându-se la 85%.
Printre factorii care au determinat o asemenea dinamică a comerţului mondial
menţionăm: revoluţia ştiinţifico-tehnică, progresele în domeniile transporturilor şi
telecomunicaţiilor, mutaţiile survenite în diviziunea internaţională a muncii, îndeosebi în
domeniul industrial ("redesfăşurarea industriei pe glob", modernizarea structurilor industriale
în ţările avansate etc), integrarea economică în diferite zone ale globului, evoluţia politicilor
comerciale, instituţionalizarea schimburilor comerciale internaţionale, diversificarea
tehnicilor de comercializare etc.
Sub influenţa acestor factori, fluxurile comerciale internaţionale au înregistrat

3
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 7 Tendinţe şi evoluţii în comerţul internaţional contemporan. Cauze şi determinanţi
ai comerţului internaţional NOTE DE CURS
restructurări profunde atât din punct de vedere al compoziţiei, cât şi al orientării geografice.

7.2. Modificări în structura pe mărfuri a comerţului internaţional postbelic

Sub aspectul compoziţiei, mutaţiile survenite în structura comerţului mondial pe grupe

de mărfuri sunt:
• reducerea substanţială a ponderii produselor de bază în exporturile mondiale (de Ia
56% în 1950, la 29% în ultimii ani). Această tendinţa a fost întreruptă, doar pentru scurt timp,
de creşterea ponderii subgrupei combustibililor ca urmare a "şocurilor" petroliere. însă, după
fiecare din momentele de apogeu ale crizei petroliere tendinţa s-a restabilit. Explicaţia acestei
evoluţii este legată de efectele progresului tehnic asupra cererii de materii prime. De exemplu,
în timp ce materiile prime deţin o pondere de 40% în construcţia de automobile şi 60% în
producţia articolelor casnice, ele nu reprezintă decât între 1 şi 3% din costul de producţie al
microprocesoarelor. Tehnologiile de vârf si miniaturizarea accentuează această tendinţă. De
asemenea, producţia noilor materiale de substituire (superpolimerii, fibrele optice, ceramicele
industriale, materialele compozite etc), cu caracteristici tehnice superioare şi preţuri scăzute
va contribui în viitor la reducerea cererii pentru anumite materii prime naturale. In consecinţă,
după cum apreciază P. Drucker, are loc o "decuplare" a producţiei de bunuri manufacturate
faţă de cea a produselor primare4 . Acestea din urmă tind să capete doar o importanţă
secundară pentru ţările dezvoltate;
• creşterea ponderii produselor manufacturate în exporturile mondiale (de la 43% în
1950, la 71% în ultimii ani). Această tendinţa a fost favorizată de: accentuarea deplasării la
scară mondială a ramurilor industriale, mari consumatoare de materii prime (siderurgie şi
subramurile consumatoare de metal, construcţiile navale, materialul rulant de" cale ferată etc.)
spre ţările care dispun din abundenţă de astfel de resurse; gradul înalt de internaţionalizare a
produselor din ramurile de vârf (construcţii auto, aeronautică, informatică, construcţii de
maşini etc), care antrenează livrările reciproce de subabsambluri pentru crearea produselor
complexe; creşterea producţiei de înlocuitori sintetici şi a noilor materiale de substituire etc;
• diversificarea gamei produselor ce fac obiectul comerţului internaţional şi creşterea
ponderii ramurilor de vârf în schimburile internaţionale de produse manufacturate. îndeosebi
în ţările industriale avansate (SUA, Japonia şi ţările UEE) ale căror nomenclatoare de export
includ produse de ordinul miilor, accentuarea diversificării se manifestă prin ritmul rapid de
reînnoire a producţiei de export şi creşterea ramurilor de vârf în structura acesteia. Spre
deosebire de produsele tradiţionale, "intensive" în forţă de muncă şi capital, produsele din

4
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 7 Tendinţe şi evoluţii în comerţul internaţional contemporan. Cauze şi determinanţi
ai comerţului internaţional NOTE DE CURS
domeniile electronicii, telecomunicaţiilor, industriei aero-spaţiale, sistemele de automatizare,
aparatură optică şi medicală etc. se caracterizează printr-o "intensitate" ridicată în cunoştinţe
ştiinţifice; piaţa acestora tinde să devină mai importantă decât cea a produselor industriale
tradiţionale. Succese importante pe linia diversificării structurii exporturilor au fost obţinute
în deceniile opt şi nouă şi de ţările recent industrializate din Asia de sud-est şi America
Latină, de ţările petroliere, precum şi de alte ţări în curs de dezvoltare, aflate în stadii mai
avansate de industrializare;
• creşterea ponderii fluxurilor comerţului invizibil în ansamblul comerţului
internaţional, de la 5% la începutul actualului secol, la circa 20% în prezent. Această tendinţă
este specifică îndeosebi ţărilor industriale avansate. Ea se explică prin locul important pe care
l-au căpătat activităţile terţiare şi producţia de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologii noi în
economia lor. Dintotdeauna, în exporturile acestor ţări, o pondere importantă au avut-o
transporturile, asigurările bancare şi financiare. Alături de acestea, în ultimele decenii au
căpătat o mare amploare turismul internaţional, care în ţările dezvoltate a devenit un fenomen
de masă, prestaţiile externe de servicii, asistenţă în construcţii şi arhitectură , imprimări,
comunicaţii, prelucrări de date, serviciile profesionale în domeniile medicale, juridice şi
învăţământului precum şi livrările de brevete şi know-how, consulting-engineering,
tehnologii, proiecte etc. Fluxurile comerţului invizibil cu căpătat în ultimele decenii
continuitate şi stabilitate, mai ales în relaţiile reciproce dintre ţările industriale avansate,
precum şi în raporturile acestora cu ţările terţe. Pe primele locuri în cadrul acestor fluxuri se
află: SUA, Marea Britanic Franţa şi Germania, urmate de Italia, Japonia, Olanda şi Belgia.
Circa 2/3 din comerţul internaţional cu brevete şi licenţe şi 4/5 din cel cu servicii în general
se derulează în cadrul relaţiilor reciproce dintre ţările industriale avansate.

7.3. Orientarea geografică a comerţului internaţional

Asimetriile structurale şi participarea inegală a ţărilor la dinamica comerţului mondial

generează o poziţie inegală a acestora în reţeaua schimburilor comerciale internaţionale.
Analiza repartiţiei geografice a comerţului mondial pe principalele grupe de ţări pentru
perioada de după 1950, pe parcursul a patru decenii evidenţiază:
a) preponderenţa ţărilor avansate, care spre sfârşitul perioadei deţineau circa 70% din
exporturile şi importurile mondiale. Considerat pe grupe de produse, ele deţineau o pondere
mai mare (78,7%), în comerţul internaţional cu produse manufacturate. Ponderea mai mică
(49,1%), în comerţul cu produse de bază, le situa însă, tot pe locul întâi, în cadrul acestor

5
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 7 Tendinţe şi evoluţii în comerţul internaţional contemporan. Cauze şi determinanţi
ai comerţului internaţional NOTE DE CURS
fluxuri;
b) pondere mică şi în scădere (de la 30,8% în 1950, la 19%) pentru ţările în curs de
dezvoltare. Tendinţa de redresare datorată ascensiunii ţărilor exportatoare de petrol în
comerţul mondial după anul 1972 a fost anihilată o dată cu reducerea preţului ţiţeiului. De
asemenea, progresele ţărilor în curs de dezvoltare cu industrializare rapidă au fost absorbite la
nivelul întregii grupe de deteriorarea poziţiei altor ţări cu nivel scăzut de dezvoltare în
schimburile internaţionale;
c) pondere redusă de circa 8-10% a ţărilor din Est cu economie centralizată, pe
parcursul întregii perioade postbelice. Această pondere s-a aflat în permanentă discordanţă cu
cele 35 de procente pe care ele le-au deţinut în producţia industrială mondială.
Din punct de vedere al orientării geografice a principalelor curente de schimb, la nivelul
anului 1990 reţeaua comerţului mondial era compusă din următoarele fluxuri (prezentate în
ordinea greutăţii lor specifice în totalul schimburilor internaţionale în anul 1989):
• fluxurile schimburilor comerciale reciproce ale ţărilor industriale avansate-55%
• fluxul comercial Nord-Sud - 26%;
• comerţul dintre ţările Europei Centrale şi de Răsărit şi cele dezvoltate - 9,8%;
• fluxul Sud-Sud - 5% şi
• fluxul schimburilor comerciale reciproce ale ţărilor Europei Centrale şi de Răsărit -
4,2%.
Orientarea geografică a principalelor curente de schimb şi ponderea diferitelor grupe de
state în comerţul internaţional atestă polarizarea acestuia în jurul ţărilor industriale avansate.
Acestea constituie principalul client şi furnizor, atât pentru ele însele, cât şi pentru ţările în
curs de dezvoltare şi cele ale Europei centrale şi de Răsărit.

7.4. Curente de schimburi comerciale internaţionale

Transformările survenite în ultimii ani, în economia mondială, au amorsat importante

restructurări ale orientării geografice a principalelor fluxuri comerciale internaţionale.
Sintetizând mutaţiile care se produc în reţeaua comerţului internaţional, Daniel Dufourt
descifrează trei tendinţe, care au devenit mai pronunţate după anul 1986 şi anume: "deriva
continentelor" în comerţul internaţional, transformarea relaţiilor SUA-Japonia într-un
veritabil "condominium americano-japonez" pe piaţa mondială şi "Deconexiunea ţărilor slab
dezvoltate de economia mondială". La acestea se adaugă procesul de reorientare geografică a

6
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 7 Tendinţe şi evoluţii în comerţul internaţional contemporan. Cauze şi determinanţi
ai comerţului internaţional NOTE DE CURS
schimburilor comerciale externe ale ţărilor Europei Centrale şi de Răsărit după revoluţiile
din aceste ţări.
Aşa-numita "derivă a continentelor", în comerţul internaţional, este evidenţiată de
tendinţa de "dezvoltare autocentrată a Europei" şi de ascensiunea Japoniei şi ţărilor recent
industrializate ale Asiei de Sud-Est pe piaţa mondială.
Europa Occidentală (ţările UEE şi cele ale AELS), deşi cu o pondere în scădere în
comerţul internaţional (de la 44,3 în 1973, la circa 40% în ultimii ani) reprezintă principala
zonă comercială a lumii. Confruntate cu problemele dezechilibrelor structurale, modernizării
tehnologice şi ale tensiunilor protecţioniste, ţările europene s-au repliat spre o strategie de
promovare a relaţiilor reciproce la nivel continental. în virtutea acestei opţiuni capătă tot mai
mare intensitate şi amploare relaţiile comerciale dintre ţările UEE şi cele ale AELS, derulate
în baza acordurilor de liber-schimb, încheiate încă din anii 1972 şi 1973. Tendinţa de
intensificare a schimburilor intraeuropene este accentuată de trecerea la realizarea proiectului
de uniune economică şi monetară, care în viitor are toate şansele să includă şi ţările AELS. In
plus, ca urmare a revoluţiilor din 1989 schimburile comerciale externe ale ţărilor Europei
centrale şi de Răsărit orientate geografic după criterii politice şi militare cu precădere spre
fosta URSS cunosc un amplu proces de restructurare. Sub aspect geografic, principalele
manifestări ale acestei restructurări sunt reprezentate de dezorganizarea reţelei schimburilor
reciproce între fostele ţări CAER şi intensificarea relaţiilor comerciale cu ţările avansate,
îndeosebi cu partenerii tradiţionali din Europa Occidentală. Această orientare geografică este
facilitată în prezent de asocierea unor ţări din Europa Centrală şi de Răsărit la UEE.
Ascensiunea Japoniei şi ţărilor din sud-estul Asiei în comerţul mondial, nu numai că le-
a impus ca o nouă zonă comercială importantă a lumii, dar a generat şi o tendinţă de slăbire a
fluxurilor comerciale transatlantice între America de Nord (SUA şi Canada) şi Europa
Occidentală, concomitent cu intensificarea fluxurilor comerciale transpacifice între America
de Nord şi ţările Asiei.
"Condominium-ul americano-japonez". Pe fondul acestei evoluţii s-au accentuat
interdependenţele dintre SUA şi Japonia. Acest proces este deosebit de complex şi
contradictoriu, fiind aparent marcat de declinul comercial american, tensiunile protecţioniste
şi rivalitatea celor două puteri pe piaţa mondială. Insă, declinul SUA - ca exportator de
produse manufacturate despre care s-a vorbit foarte mult în literatura de specialitate din
ultimii ani - a fost în mare măsură compensat de accentuarea poziţiei lor, de principal
exportator mondial de servicii. în plus, chiar pentru unele produse pentru care SUA au pierdut

7
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 7 Tendinţe şi evoluţii în comerţul internaţional contemporan. Cauze şi determinanţi
ai comerţului internaţional NOTE DE CURS
supremaţia comercială, piaţa mondială se află tot sub control american, prin intermediul
societăţilor transnaţionale, care au servit drept vehicul al deplasării producţiei în alte ţări. De
asemenea, deficitul comercial al SUA probează o certă dependenţă a SUA faţă de Japonia.
Dar nu poate fi neglijat gradul mai mare de dependenţă a Japoniei faţă de SUA, în calitate de
co-partener comercial: în timp ce Japonia absoarbe 11% din exporturile americane, piaţa
americană este locul de destinaţie a peste 36% din exporturile japoneze10 . În realitate, acest
ultim procent este mult mai mare, dacă avem în vedere că o bună parte din exporturile noilor
ţări industrializate ale Asiei de sud-est sunt de fapt exporturi japoneze deghizate, provenind de
la filialele nipone. în acest context, acordurile comerciale americano-japoneze, încheiate după
1986, atestă faptul că dincolo de rivalităţile aparente, SUA şi Japonia "au luat cunoştinţă de
comunitatea de interese şi de complementaritatea potenţialelor lor economice". în consecinţă,
relaţiile dintre cele două mari puteri economice sunt raporturi de competiţie între parteneri
comerciali, care evoluează spre un adevărat "condominium americano-japonez", pe piaţa
mondială.
"Deconexiunea ţărilor subdezvoltate de economia mondială" este evidenţiată de
reducerea ponderii şi importanţei lor, ca parteneri comerciali ai ţărilor dezvoltate. Excluzând
ţările exportatoare de petrol şi pe cele recent industrializate, aşa-numita "lume a III-a" nu mai
deţine decât 13% din comerţul mondial. Evoluţiile recente din comerţul mondial (creşterea.
ponderii produselor din ramurile de vârf şi a serviciilor în exporturile mondiale, replierea
ţărilor europene spre schimburile reciproce, intensificarea fluxurilor transpacifice etc.)
dezavantajează ţările slab dezvoltate, care rămân la "marginea periferiei".
Reducerea importanţei ţărilor slab dezvoltate, în calitate de co-partener al statelor
dezvoltate, este cu atât mai gravă, cu cât exporturile şi importurile lor se caracterizează printr-
un grad înalt de concentrare geografică, spre ţările avansate. în totalul schimburilor
comerciale externe ale statelor în curs de dezvoltare, fluxurile Nord-Sud reprezintă aproape
70%, iar fluxurile reciproce Sud-Sud doar 26%. Concentrarea pe termen lung a comerţului
exterior al ţărilor în curs de dezvoltare spre statele industrializate are cauze numeroase, cum
sunt: structurile economice deformate şi complementarităţile faţă de economia fostelor
metropole, nevoia acută de resurse financiare şi tehnologii pentru dezvoltare, gradul înalt de
concentrare pe produse a exporturilor, însoţit de o mult mai mare diversificare a compoziţiei
importurilor, incompatibilităţile structurale şi disensiunile politice dintre ţările slab dezvoltate
etc.