Sunteți pe pagina 1din 3

1.

Principii și particularități de organizare a activităţii financiare

Organizarea finanţelor întreprinderii are loc în baza anumitor principii şi anume:


(1) Principiul autonomiei economice presupune că întreprinderea
desinestătător, indiferent de forma sa organizatorică, determină
activitatea economică, direcţiile de utilizare a mijloacelor băneşti cu
scopul obţinerii de profit. În economia de piaţă s-au extins considerabil
drepturile întreprinderii în sfera comerţului, investiţiilor atât pe termen
scurt cât şi de lungă durată. Piaţa stimulează întreprinderea de a găsi noi
surse de finanţare, de a crea produse noi, care să corespundă cerinţelor
consumatorilor. Totodată nu putem vorbi despre o autonomie deplină,
deoarece statul şi în prezent reglementează anumite laturi ale activităţii
întreprinderii.
(2) Principiul autofinanţării presupune recuperarea deplină a cheltuielilor de
producţie şi realizare, investiţii în lărgirea producţiei din contul
mijloacelor băneşti proprii, iar în caz de necesitate şi apelarea la creditele
bancare. Realizarea acestui principiu reprezintă una din condiţiile de
bază ale activităţii întreprinderii, care asigură competitivitatea
întreprinderii. În ţările dezvoltate la întreprinderile ce se caracterizează
printr-un grad înalt de autofinanţare ponderea capitalului propriu
constituie 70% şi mai mult din total resurse utilizate pentru finanţarea
activităţii.
(3) Principiul răspunderii materiale presupune existenţa unui anumit sistem
de responsabilităţi pentru gestiune şi rezultatele activităţii economice.
Metodele financiare de realizare a acestui principiu sunt diferite pentru
diferite întreprinderi. În corespundere cu legislaţia Republicii Moldova,
întreprinderile ce încalcă obligaţiunile contractuale (termenele, calitatea
producţiei), disciplina în decontări, nerambursarea la timp a creditelor,
încălcarea legislaţiei fiscale achită amenzi, penalităţi. În cazul activităţii
neeficiente întreprinderea se supune procedurii de lichidare. În ceea ce
priveşte salariaţii pentru încălcarea anumitor norme de lucru sunt
aplicate la fel sancţiuni, sau chiar concedierea.
(4) Principiul cointeresării în rezultatele financiare este condiţionat de
scopul de bază al activităţii întreprinderii şi anume obţinerea de profit.
Acest principiu se referă atât la salariaţi, întreprinderi cât şi la stat. În
ceea ce priveşte salariaţii cointeresarea are loc prin achitarea salariilor
corespunzătoare, acordarea diferitor premii, ajutoarelor materiale etc.
Pentru întreprindere acest principiu poate fi realizat cu ajutorul unei
politici fiscale optime din partea statului.
(5) Principiul formării rezervelor financiare se referă la necesitatea formării
rezervelor financiare, ce asigură activitatea întreprinderii, supusă
anumitor riscuri ce ţin de fluctuaţiile conjuncturii pieţii.
(6) Eficienţă şi raţionalitate
(7) Demarcarea netă a activităţilor de previziune financiară de cele de
execuţie presupune diviziunea muncii între compartimente şi posturi,
astfel încât o singură persoană să nu deţină controlul asupra unei
tranzacţii.

1. Compartimentul de previziune financiară, care se ocupă de întocmirea


bugetului de venituri şi cheltuieli şi a celorlalte planuri de finanţare pe termen
lung, mediu şi scurt; asigură fondurile necesare desfăşurării ritmice a
programului de fabricaţie şi finanţării investiţiilor; contractează creditele;
fundamentează deciziile financiare; asigură mobilizarea de fonduri; urmăreşte
modul de executare a prevederilor bugetare, în scopul stabilirii cauzelor
abaterilor realizărilor faţă de previziuni; furnizează informaţii pentru conducere
în vederea luării măsurilor de corectare necesare etc.;
2. Compartimentul decontări execută următoarele lucrări: întocmirea şi
ordonanţarea documentelor de încasări şi plăţi în numerar şi prin virament;
controlul înregistrării operaţiilor băneşti în extrasele de cont de la bancă şi în
registrul de casă întocmit de casier; urmărirea încasării tuturor facturilor pentru
produsele livrate şi asigurarea tuturor plăţilor privind obligaţiile întreprinderii;
evidenţa avansurilor spre decontare, a debitorilor şi a instrumentelor de plată
bancare; supravegherea permanentă a circulaţiei documentelor de decontare cu
banca, analiza cuantumului facturilor încasate şi stabilirea măsurilor pentru
sporirea dinamicii încasărilor; verificarea disciplinei de casă etc.;
3. Compartimentul salarizare are ca atribuţii: plata corectă şi la timp a
salariilor şi a altor drepturi băneşti; stabileşte reţinerile celor care au imputaţii,
rate lunare, pensii alimentare etc; stabileşte volumul obligaţiilor fiscale ale
salariaţilor etc.; 
4. Compartimentul casierie realizează operaţiuni de încasări şi plăţi în
numerar potrivit normelor de casă, întocmeşte registrul de casă, ridică
numerarul de la bancă, ia măsuri privind securitatea banilor şi a altor valori
aflate în casierie, asigură alimentarea conturilor (cardurilor) salariaţilor cu
salariile nete cuvenite etc.;
5. Compartimentul preţuri şi tarife: întocmeşte documentaţia pentru
stabilirea preţurilor şi tarifelor din competenţa agentului economic; pune în
aplicare preţurile şi tarifele negociate; urmăreşte şi analizează evoluţia
preţurilor, tarifelor şi a costurilor cuprinse în produsele şi serviciile proprii;
elaborează antecalculaţia costurilor de producţie în raport cu propunerile de
retehnologizare şi aplicare a tehnologiilor de vârf; propune şi asigură
îndeplinirea măsurilor de reducere a costurilor şi creştere a rentabilităţii
produselor proprii etc.;
6. Compartimentul analize economico-financiare realizează următoarele
operaţii: examinează periodic echilibrul financiar al întreprinderii pe baza
bilanţului, stabilind măsuri pentru eliminarea stării de insolvabilitate; urmăreşte
şi analizează periodic eficienţa utilizării mijloacelor fixe şi circulante, evoluţia
rezultatelor întreprinderii şi a structurii cheltuielilor materiale, randamentul
capitalului, precum şi alţi indicatori financiari, luând măsurile corespunzătoare
atunci când se constată deficienţe; analizează cauzele care au condus la
folosirea creditelor cu dobânzi penalizatoare şi propune măsuri pentru
înlăturarea lor etc.;
7. Compartimentul control financiar intern (CFI) şi control financiar
preventiv (CFP) organizează şi exercită controlul financiar şi controlul
gestionar de fond privind modul de gospodărire a resurselor materiale şi
băneşti; sistează cheltuielile neeconomicoase, inoportune şi ilegale; combate
abuzurile; urmăreşte aplicarea sancţiunilor disciplinare, contravenţionale sau
penale, precum şi stabilirea sancţiunilor răspunderii materiale sau civile, după
caz, împotriva celor vinovaţi şi face propuneri de îmbunătăţire a activităţii
economico-financiare a întreprinderii respective. Activitatea de control
urmăreşte şi verifică întreaga activitate desfă- şurată de întreprindere din
momentul aprovizionării şi până în momentul realizării produselor şi serviciilor.

Factorii care influenţează organizarea activităţii financiare la întreprindere


1. Forma de proprietate,
2. Particularităţile procesului de producţie,
3. Condiţiile pieţei, care se manifestă pe trei coordonate:
 piaţa de capital, care influenţează capacitatea de împrumut a întreprinderii
prin nivelul ratei dobânzii, prin condiţiile şi termenul de acordare;
 piaţa consumatorilor.
 piaţa furnizorilor.
2. Fiscalitatea etc.

S-ar putea să vă placă și