UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE

DEPARTAMENTUL DE PREGĂTIRE A PERSONALULUI DIDACTIC
SPECIALIZAREA: ..........................

REFERAT

COORDONATOR DISCIPLINĂ STUDENT

PRACTICĂ PEDAGOGICĂ Nume
ASIST. UNIV. DRD. MIRELA BĂBUŢ ANUL III

Alba Iulia, 2020

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

 FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE
DEPARTAMENTUL DE PREGĂTIRE A PERSONALULUI DIDACTIC
SPECIALIZAREA: ..........................

FACTORII DEVENIRII
FIINȚEI UMANE

COORDONATOR DISCIPLINĂ STUDENT

PRACTICĂ PEDAGOGICĂ Nume
ASIST. UNIV. DRD. MIRELA BĂBUŢ ANUL III

Alba Iulia, 2020

Cuprins
1. Introducere
2. Factorii devenirii ființei umane
2.1. Factorii externi și factorii interni
2.2. Ereditatea
2.3. Mediul
2.4. Educația
Concluzii
Bibliografie/Webografie
 1. Introducere

Am ales Factorii devenirii ființei umane ca temă pentru referatul meu pentru că mi
s-a părut interesant faptul că dezvoltarea psihică este o rezultantă a acțiunii directe și indirecte a
eredițății, mediului și educației, dar și a interacțiunii dintre acești trei factori. Acțiunea indirectă a
eredității se exprimă prin intermediul factorilor externi, în timp ce acțiunea indirectă a acestora se
manifestă prin intermediul condițiilor interne. Rezultatul dezvoltării, concretizat într-o trăsătură
psihică particulară, nu poate fi explicat prin prisma unui singur factor, ci a ponderii și contribuției
relative a tuturor factorilor. Ca atare, niciunul din factori, inclusiv educația, nu dispune de
posibilități nelimitate, rolul fiecăruia fiind dependent de ceilalți.
Toate influențele externe sunt filtrate prin condițiile interne, acestea coparticipând ca
elemente ale aliajului. Dezvoltarea este o consecință a conlucrării dintre aceste influențe și condiții,
o codificare în care nu se mai poate decela între semnalele ce acționează (influențe) și sistemul de
înregistrare folosit (condiții). Ea nu reprezintă o copiere a exteriorului, ci este un proces complex
de elaborare și construire a universului psihic interior: „Nu se poate accepta decât un
constructivism, a cărui sarcină deosebită este de a explica în același timp mecanismul formării
noutăților și caracterul logic necesar pe care ele îl dobândesc pe parcursul devenirii” (Piaget, 1979,
p. 59) (apud Piattelli-Palmarini,1979, p. 59).

2. Factorii devenirii ființei umane

2.1. Factorii externi și factorii interni

Dezvoltarea este un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la
complex, de la vechi la nou, printr-o succesiune de etape. Trecerea de la o etapă la alta implică
încorporarea și constituirea de noi conduite și atitudini care permit adaptarea activă la cerințele
mediului natural și socio-cultural.
Dezvoltarea psihica este rezultatul interacțiunii factorilor externi si interni.
Factorii externi sunt constituiți din totalitatea acțiunilor și influențelor ce se exercită din
exterior asupra formării și dezvoltării personalității umane. Aceștia sunt mediul și educația.
„Factorii interni sunt constituiți din totalitatea condițiilor care mijlocesc și favorizează
dezvoltarea psihică, iar aceștia țin de predispozițiile ereditare ale fiecărui individ.”(Nicola, 2003,
p.93).

1
 Toate influențele externe sunt filtrate prin condițiile interne, dezvoltarea fiind o rezultantă
a conlucrării dintre aceste influențe și condiții. Factorii aparținători celor două grupe se află într-o
strânsă interdependență. Factorii care influențează dezvoltarea personalității umane sunt:
ereditatea, mediul și educația.

2.2. Ereditatea
a) Ce este ereditatea?
Conceptul ,,ereditate" provine de la cuvântul latin ,,heres" - moștenitor. „Ereditatea poate
fi definită ca însușirea fundamentală a materiei vii de a transmite, de la o generație la alta, mesajele
de specificitate (ale speciei, grupului și individului) sub forma codului genetic”(Cosmovici,1999,
p. 25).

b) Caracteristici ale eredității

Indivizii sunt diferiți, unici și irepetabili (1 la 70 de trilioane este identic). Fiecare specie și individ
posedă propriul său program genetic. Prin gene se transmit: culoarea pielii, culoarea ochilor,
culoarea părului, înălțimea, grupa sanguină. Structura biochimică a cromozomilor este cea care
explică infinita diversitate umană.

c) Genotip și fenotip:
Ca potențialitate predominant biologică, angajată și în plan psihologic, ereditatea trebuie analizată
din perspectiva valorificării sale prin intermediul conceptelor operaționale de genotip și fenotip.
Cantitatea de informație deținută într-o celulă constituie mesajul genetic, numit și genotip.
Fenotipul este interacțiunea dintre genotip și mediul înconjurător, ca o sinteză între influențele
mediului și mesajul ereditar.

d) Predispozițiile native:
- au caracter polivalent;
- oferă bază pentru învățare;
- nu determină automat succesul.
Potrivit articolului de specialitate „An Analysis of Teacher's Views on the Unit Regarding Cell
Division and Heredity”, studenții intâmpină adesea dificultăți în înțelegerea și învățarea
conceptelor referitoare la ereditate: „Este cunoscut faptul că studenții au dificultăți în a învăța

2
conceptele și subiectele referitoare la genetică...dificultatea legată de experimentele educaționale
pe tema geneticii, insuficiența metodelor educaționale/de învățare convenționale și înțelegerea
relației dintre genotip și fenotip par să fie probleme majore întâlnite în acest domeniu.”(Özbudak,
2014, p. 715).

2.3. Mediul
Mediul reprezintă totalitatea elementelor naturale, sociale, culturale care îl înconjoară pe
individiv și cu care acesta interacţionează direct sau îndirect pe tot parcursul vieții sale.
„Mediul și individul constituie două entități corelative cu funcții complementare, prima
oferind posibilități nelimitate pentru acțiunea celelilalte, iar aceasta îmbogățind și diversificând
componentele celei dintâi.”(Nicola, 2003, p. 99).
Influenţele mediului pot fi comentate în plan geografic (clima, relief), natural, biologic
(hrană, adăpost), social, familial, grup de prieteni.
Acţiunea mediului poate fi directă prin influenţa climei, hranei, influenţa condiţiilor de
locuit, a gradului de poluare, începând încă din perioada intrauterină. Influenţele pot fi indirecte,
determinate de tipul de activitate dominantă pe care îl practică. Nivelul de trai, gradul de cultură şi
civilizaţie, dotaţiile tehnice influenţează indirect domeniul în care se dezvoltă.
În funcţie de distanţa individului cu care interacționează, se evidențiază mediul proximal
şi distal. În cadrul mediului proximal se încadrează obiectele, persoanele fizice, situaţiile zilnice
cu care individul intră în contact. Mediul distal este cel aflat la distanţă mai mică sau mai mare și
poate fi adus în apropiere pin mijloace mass-media.
Pentru a evidenția ponderea relativă a celor doi factori, erediatea și mediul, în dezvoltarea
psihică, s-au întreprins o serie întreagă de cercetări care au pornit de la situația unui mediu constant
și a unor condiții ereditare variabile (gemeni bivitelini în condiții de mediu relativ asemănătoare),
a doua, inversă primei, un mediu variabil și o ereditate relativ identică (gemeni univitelini crescuți
în medii diferite) și constatările rezultate din observarea așa-zișilor copii „sălbatici” care de la
naștere au crescut în afara societății. Dintre multiplele cercetări întreprinse se evidențiază cele ale
psihologului francez R. Zazzo asupra gemenilor uni și bivitelini. Concluzia la care a ajuns este
aceea că deosebirile dintre ei se atenuează odată cu trecerea de la funcții simple (procese psihice
elementare) la funcții complexe (procese psihice superioare). „Cu cât o funcție psihică este mai
complexă cu atât mai puțin depinde de ereditate”(Zazzo, 1960, p. 710). Dintre cazurile copiilor
„sălbatici” se reliefează: Victor din Aveyron, Kamala şi Amala, Oxana Malaya, Traian Căldărar.

3
2.4. Educația
a) Ce este educația?
Nicola (2003) definea educaţia ca o activitate socială complexă care se realizează printr-
un lanţ nesfârşit de acţiuni exercitate în mod conştient, sistematic şi organizat de către un subiect
al educației asupra unui obiect al educației, în vederea transformării acestuia din urmă într-o
personalitate activă şi creatoare, corespunzătoare atât condiţiilor socio-economice, istorice, cât și
potențialului său biopsihic.

b) Rolul educației
Educația deține rolul conducător în formarea personalității datorită specificului
acțiunii sale ce se manifestă nu numai direct, ci și indirect, prin intermediul celorlalți factori.
Acest rol se justifică, în primul rând, prin faptul că educația își creează ea însăși
premisele eficiente prin elaborarea unor condiții interne favorabile. Factorii externi acționează prin
intermediul celor interni, în urma acestui proces acumulându-se experiență. La rândul său, aceasta
devine condiție internă și premisă a acțiunii ulterioare a acestor factori. Educația contribuie la
îmbogățirea acestei experiențe în mod organizat, insistând asupra realizării unei corelații optime
între aspectul informatic și cel formativ al acestei experiențe. Cercetările întreprinse în direcția
explicării funcțiunii creierului au impus înlocuirea tezei localizării restrânse a funcțiilor psihice cu
teza unei localizări dinamice a acestor funcții. Leontiev (1964) susținea că scoarța cerebrală devine
un organ capabil să formeze organe funcționale. Aceste sisteme funcționale se elaborează în
procesul dezvoltării psihice a copilului ca urmare a influențelor exercitate asupra lui, a relațiilor
sale cu ceilalți oameni, a educației. Din această cauză ele sunt unice, personale și netransmisibile.
Acestea devin condiții interne și premise favorabile acțiunii educaționale ulterioare. „Acțiunea
pedagogică este creatoare de fenomene psihologice: ea le provoacă apariția, participă cu toate
forțele mediului social la construirea universului mintal al copilului, în primul rând ajutându-l să
stăpânească lumea prin elaborarea unor concepte bine adaptate” (Leroy, 1974, p.112). Efectul
educației este mijlocit, deci, de factori interni favorabili, creați de ea însăși.
Educația controlează și organizează influențele mediului asupra individului, adaptându-
le la particularitățile de vârstă și individuale ale acestuia.
Educația face legătura și mediază între potențialitatea de dezvoltare, propusă de ereditate
și oferta de posibilități ale mediului. Aceasta organizează într-o manieră optimă influențele

4
factorilor de mediu și, în același timp, depistează predispozițiile ereditare, le diferențiază și le
grăbește intrarea în funcțiune, suplimentându-le forța.
Educația are o dimensiune constitutivă a ființei umane, iar în acest sens Kant(1803)
susținea ideea că omul poate deveni om doar prin educație.
Potențialul ereditar nu favorizează în mod egal toate componentele ce vor alcătui
personalitatea. Asupra unora înrâurirea sa va fi mai intensă, în timp ce asupra altora mai puțin
intensă. Rolul educației este de a acționa asupra tuturor componentelor, compensându-le pe acelea
cu un substrat genetic mai „slab” și asigurând, în același timp, un echilibru între ele, condiție a
dezvoltării armonioase a personalității.
Educația nu numai că oferă ceea ce urmează să se asimileze, aceasta realizând-o și mediul,
dar se preocupă în plus de modul „cum să se asimileze”, de conștientizarea necesitășii de a învinge
anumite obstacole.
Un alt argument în favoare demonstrării rolului determinant al educației se referă la
intervenția acesteia în ameliorarea condițiilor de mediu, în crearea unui climat educațional
favorabil cu valențe educative puternice asupra formării personalității umane. Formarea și educarea
colectivului de elevi este un exemplu concludent din acest punct de vedere.
Prin funcția sa de selectare și vehiculare a valorilor sociale, educația oferă omului
posibilitatea de a cunoaște și înțelege împrejurările mediului, conferindu-i intervenției sale un
caracter activ și conștient în același timp. Este o altă dovadă a rolului determinant al educației în
dezvoltarea personalității umane.

Concluzii

Omul se angajează în dezvoltarea complexă cu un anumit dat ereditar. Mediul se

impune ca factor al dezvoltării psihice mai ales prin raporturile şi relaţiile ce se stabilesc între
individ şi elementele naturale, sociale, culturale ale acestuia. Pe fondul ereditar şi înnăscut în
mediul fizic şi social care creează condiţiile dezvoltării, educaţia este acţiunea de ordin stimulativ
şi corectiv asupra procesului devenirii umane.

5
 Bibliografie

Cosmovici, A.; Iacob, L. (1999). Psihologie școlară. Iași: Editura Polirom.

Kant, I. (2002). Despre pedagogie. București: Editura Paideia.
Leontiev, A. N. (1964). Probleme ale dezvoltării psihicului. București: Editura Științifică.
Leroy, G. (1974). Dialogul în educție. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Nicola, I. (2003). Tratat de pedagogie școlară. București: Editura Aramis.
Özbudak, Z.; Özkan, M. (2014). An Analysis of Teacher's Views on the Unit Regarding Cell
Division and Heredity. disponbil la adresa www.sciencedirect.com:
https://reader.elsevier.com/reader/sd/pii/S1877042814053762?token=17C1FC44D597B285E9A6
D91840134C176A4771A414F3A049B164E6B0328A70F7174B91591CBFE6090E8B6885E533
7EC8 accesat în 12.11.2019
Piattelli-Palmarini, M. (1979). Théories du langage, théories de l’apprentissage. Le débat entre
Jean Piaget et Noam Chomsky. Paris:Editura Seuil.
Zazzo, H. (1960). Les jumeaux; le couple et le personne.Paris: Editura Presses Universitaires de
France.