De câte ori, iubito...

de Mihai Eminescu
Mihai Eminescu este cel mai valoros poet român, fiind denumit de critica literară "ultimul
mare romantic universal". El aparține perioadei marilor clasici ai literaturii române, alături de Ion
Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici. Creatia sa este vastă, cuprinzând cele trei genuri
literare- liricul, epicul, dramaticul. Opera eminesciană în versuri reprezintă un univers al
imaginarului cuprinzător şi original, îmbinând teme şi motive romantice, de circulaţie universală,
cu elemente autohtone ale specificului naţional. Singurul volum de versuri publicat antum este
intitulat "Poezii" (1883) şi apare sub îngrijirea criticului literar Titu Maiorescu.
         Poezia „De câte ori, iubito...” de Mihai Eminescu, are ca temă centrală iubirea,
reprezentând gândirea asupra sfârșitul dureros al unei povești de dragoste dintre cei doi
îndrăgostiți. Această operă literară se încadrează în romantism, deoarece predomină stările de
nostalgie, tristețe, apăsare sufletească și are motive romantice: „luna, steaua".
Titlul „De câte ori, iubito...” accentuează suferința provocată de rememorarea clipelor
fericite. Structura „de câte ori" exprimă neputința autorului de a trece peste toate momentele
fericite, neputința de a uita fericirea din trecut, ce acum a devenit un „ocean de gheață”.
Metafora „ocean de gheață” semnifică neîmplinirea iubirii, iar prin epitetul metaforic
„boltă aurie", eul liric ne-ar prezenta revenirea iubirii, ceea ce este imposibil, deoarece la orizont
nu se arata nicio stea. Epitetul personificator „priviri suferitoare" reprezintă starea de tristețe
odată cu pierderea iubirii.
În aceasta poezie stările simțite de eul liric rezonează cu peisajul natural descris. Finalul
poeziei ilustrează imaginea iubitei transfigurată într-o pasăre care se pierde în orizont.