Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Unele din motivele pentru care, deşi nu văd nici o incompatibilitate între a
avea o conştiinţă naţională şi a fi ortodox, m-am ţinut deoparte de tinerii
"legionari" pe care i-am cunoscut în anii '90, au fost mintea lor de chimval
sunător, fanatismul conspiraţionist şi extracţia împreună cu destinaţia lor
dubioasă (unii veneau dinspre şi se îndreptau către "bubulism", alţii au făcut
cariere neocominterniste). Spre deosebire de vechii legionari pe care i-am
cunoscut, dintre care unii erau oameni normali şi mai degrabă tonici, noii
legionari îmi păreau nişte sectari iritaţi. Explicaţia pe care mi-am dat-o a fost că,
acolo unde vechii legionari au copilărit şi s-au format în România normală,
patriarhală, noii legionari erau produsul "şcolii legionare". Cu alte cuvinte, că
într-un legionar vechi se vedea mai mult ţăranul sau boierul decât legionarul, în
vreme ce într-un neolegionar se vedeau mai ales îngustimile unei doctrine croite
prost dintru început. Realitatea României comuniste şi postcomuniste nu a putut
compensa, ci doar potenţa, deformarea doctrinară. E un fenomen similar celui al
terorismului islamic, înflorit în Occident nu în rândul imigranţilor din anii '50, ci
mai ales în rândurile nepoţilor lor, rupţi deja de lumea islamică organic-
patriarhală.
1. Lucrul mi-a fost confirmat de Cărticica şefului de cuib, clasicul
vademecum legionar, care prevede la punctul 36 că şefii de cuib vor recruta
doar: "Elementele cele mai destoinice şi cu sentimentul demnităţii dezvoltat.
Necinstiţii, hârţăgoşii, oamenii de scandal, trufaşii, lăudăroşii, cei plini de ei,
fricoşii, laşii, trebuie lăsaţi în afara Organizaţiei." Cu alte cuvinte, spre deosebire
de Biserica Ortodoxă, dar asemenea Puritanilor sau, de ce nu, Francmasoneriei,
Mişcarea Legionară se adresa unor aleşi, unor "sfinţi", unor elite. Nu lua beţivul
să îl facă sfânt, ci lua omul serios, care era astfel datorită educaţiei primite în
mediul lui românesc patriarhal, şi, în urma unui proces de "educaţie", îl făcea
"om nou legionar". Şi, dacă a fi un bun şi demn creştin nu era de ajuns, ce
anume adăuga Mişcarea Legionară? Mişcarea Legionară lua un bun ortodox şi îl
deprindea să-şi achite la timp cotizaţia şi să-şi facă ordine în ogradă conform
ordinelor venite de la Centru. [1]
2. La punctul 11, paragraful 4, Cărticica şefului de cuib prevede că
"educaţia membrilor" constă în următoarele: "Legionarul va trebui să ştie că:
Legiunea va învinge până la sfârşit toate partidele, oricâte piedici i se vor pune
în cale. Că toţi legionarii sunt gata să facă orice jertfă cu bucurie. Că fiecare
jertfă înseamnă un pas înainte către victorie. Că legiunea are un program precis
care se va publica la timpul potrivit. Că prin realizarea acestui program ţara se
va reface. Că legionarii vor face din această Românie o ţară frumoasă şi bogată.
Că legionarii sunt chemaţi de Dumnezeu ca după veacuri de întuneric şi asuprire
să sune trâmbiţa învierii neamului românesc." Cu alte cuvinte, legionarilor li se
inculca credinţa oarbă, pentru că bazată pe programe secrete, într-o victorie
finală în veac, aici şi acum. E ca şi cum l-ai crede pe Gigi Becali când îţi spune
că Steaua va câştiga campionatul pentru că are el un plan secret camuflat în
boscheţii din Ghencea.
Jertfa legionară nu e deci pentru Adevăr, ci pentru victorie. Şi "biruinţa"
nu e asupra păcatului sau minciunii, ci asupra "partidelor", expresie a minciunii
şi păcatului. Dar nu doar partidele, ci întreaga Românie era declarată teren de
misiune, în bună logică romano-catolică sau sectară. Astfel, la punctul 13,
paragraful 3, se precizează: "Fiecare cuib are un număr de oameni cunoscuţi în
faţa sa. Ei pot fi prieteni, indiferenţi sau vrăjmaşi. Cuibul îşi face o listă cu
numele şi adresa lor, apoi îşi propune ca încetul cu încetul să-i convingă şi să-i
crească în credinţa legionară." Fiecare deputat legionar trebuia să
"propovăduiască credinţa cea nouă" în 5-6 judeţe.
Camarade,
1) Când pleci la drum, toarnă-mi apă, ulei, cercetează benzina şi şuruburile,
2) Nu mă goni prea tare că mă vei omorî prea repede şi nu voi mai putea servi
Legiunea.
3) Pe drum, din când în când, mai opreşte şi mai cercetează-mi roţile, direcţia,
motorul.
4) După un drum, îngrijeste-mă şi pe mine, spală-mă totdeauna, unge-mă.
5) Camarazi, nu mă încarcati peste puteri, umblaţi cu milă, că eu va port spre
biruinţă.
(Mircea Platon)
NOTE:
[12] Vezi, de exemplu, eseul unui fost asistent al lui Lucian Blaga, Zevedei
Barbu, "Rumania", în Fascism in Europe, ed. S. J. Woolf, Londra, Methuen,
1981, 151-170.