Poartă masca de protecție!

- în sălile în care se desfăşoară activităţi didactice;

- în spaţiile secretariatului și ale altor compartimente
funcţionale din cadrul universității;
- în timpul deplasării în universitate şi în timpul pauzelor dintre
activităţile didactice, atunci când te afli în interior;
- în timpul pauzelor, în aer liber, precum şi în spaţiile
aglomerate, atunci când nu este asigurată distanţa minimă
de 1 metru între persoane.

Poartă corect masca de protecţie! Acoperă nasul, gura şi

bărbia!

Spală-te des pe mâini!

Tuşește sau strănută în pliul cotului sau într-un şerveţel!

Salută-i pe ceilalţi fără să dai mâna cu ei! Nu vă strângeţi în
braţe!

Păstrează distanţarea fizică și evită aglomeraţiile!
 CONF.UNIV.DR.
CONF.UNIV.DR. ANCA DANA POPESCU
DISCIPLINA FIZIOLOGIE

FIZIOLOGIA
SISTEMULUI EXCRETOR
= epurarea organismului de produşii inutili şi toxici
rezultaţi în urma proceselor metabolice, ca produşi
intermediari sau finali, contribuind astfel la
menţinerea homeostaziei mediului intern
 îndepărtarea unor substanţe ajunse incidental sau accidental în
organism
 realizată la mai multe nivele funcţionale
- plămâni → eliminarea CO2 rezultat din procesele
metabolice celulare şi a unor substanţe
volatile (corpi cetonici)
- ficat → eliminarea unor produşi toxici exogeni sau endo-
geni (acizi sau baze) prin secreţia de bilă
- piele → eliminarea unor deşeuri metabolice de tip uree,
acid uric, acid lactic prin secreţie sudorală (glande
sudoripare)
- rinichi → principala cale de epurare a organismului
 Funcţiile rinichiului
- excreţie - eliminarea rezidurilor organice rezultate din
metabolism
- menţinerea echilibrului acido-bazic - prin rinichi se elimi-
nă excesul de ioni de hidrogen (acizi – ceto-
acizii şi amoniacul) şi se reabsorb ionii bicar-
bonici (baze) necesari realizării sistemelor
tampon plasmatice
- menţinerea echilibrului hidroelectrolitic - participare la
controlul volumului şi compoziţiei lichidelor
organismului → rol în menţinerea stabilității
mediului intracelular
- reglarea tensiunii arteriale - prin eliminarea excesului de
apă şi sodiu şi secreţia de substanţe
vasodilatatoare active
- endocrină - sinteză de eritropoietină, renină, PG, kinine
biogene
- menţinerea balanţei calciului - reglarea producţiei de vit D
- sinteză de glucoză - gluconeogeneză din aminoacizi (post)
 Structura funcţională a sistemului excretor

 metabolism foarte activ menţinut pe baza unei irigaţii extrem de

bogate - debit sanguin renal ≈ 25% din debitul cardiac (1200 –
1300 ml/min)
- consum de oxigen ≈ 18 ml O2/min

 sistemul excretor - alcătuit din rinichi şi căi urinare

 Rinichiul - organ pereche plasat retroperitoneal în regiunea

lombară superioară
- protejat şi fixat prin trei structuri conjunctive con-
centrice – capsula renală, ţesutul adipos perirenal
şi fascia renală
- greutate medie de 150 g
- dimensiuni - cca 10 - 12 cm lungime, 5,5 - 6 cm
lăţime şi 3 cm grosime
 pe secţiune - trei zone distincte - corticală, medulară, pelvis
renal
 Corticala - zona externă în contact cu capsula renală
- înconjoară piramidele renale din structura medularei
- se insinuează între piramide → coloanele Bertin
- cca 1 milion de nefroni în fiecare rinichi
- nefroni corticali (85%) - plasați numai în corticală
- nefroni juxtamedulari (15%) - plasaţi în corticală şi în
medulară
 Medulara - 8 - 12 piramide
renale Malpighi – structuri
de formă triunghiulară, cu
baza spre cortex şi vârful
spre interior
- aspect striat ←
tubii uriniferi ai nefronilor

 Lob renal = o piramidă

renală + porţiunea de corti-
cală corespunzătoare
 Pelvisul renal - plasat spre regiunea medială a rinichiului
- locul în care ajunge urina produsă în
piramidele renale

 Nefronul = unitatea morfofuncţională a rinichiului

- 1 - 1,5 milioane / rinichi
- format din - corpuscul renal Malpighi - glomerul
- capsulă
- sistem tubular format din mai multe
segmente
 glomerul renal Malpighi = ghem de capilare (4-12 anse)
provenite din arteriola aferentă,
separate între ele prin ţesut
mesangial
- suprafaţa totală a endoteliului
capilarelor glomerulare = 1,5 mp
 capsula glomerulară Bowman - pereţi dubli → delimitat
lumenul capsulei
- foiţa viscerală - formată din celule numite podocite
→ prelungiri = pedicele – fixare pe capilare
glomerulare (participă la procesul de filtrare
(formează stratul extern al membranei
filtrante glomerulare)
 tubul urinifer – lungime = 30 - 50 mm
- începe de la glomerulul renal şi se deschide
într-un tub colector printr-o porţiune scurtă
de legătură
- în corticală - porţiuni încolăcite = tubi contorţi
în medulară – porțiuni drepte = tubi drepţi
- lungime totală ≈ 80 km
- suprafaţă totală ≈ 6 mp
- trei segmente - proximal sau principal
– situat în cortex
– include tubul contort de ordinul I sau
tub contort proximal şi tubul drept,
prima parte a ansei Henle
- celule epiteliale care au la polul lor
apical microvili => „margine în perie”
- intermediar sau subţire
- include porţiunea subţire a ansei
Henle (descendentă și ascendentă)
- celule turtite fără „margine în perie”
- distal
- include o porţiune dreaptă (partea cea
mai largă a ramurii ascendente a
ansei Henle) şi tubul contort de
ordinul II sau tub contort distal
- celule juxtaglomerulare în vecinătatea
arteriolei aferente
 corticala renală - alcătuită din corpusculii renali Malpighi, tubii
contorţi şi vase sanguine
medulara renală - conţine piramidele renale Malpighi,
segmentele descendente şi ascendente ale
anselor Henle, sistemul de canale colectoare
 numărul nefronilor - determinat genetic
- menţinerea funcţiei renale optime necesită
cel puţin 1/3 din nefroni funcţionali

 aparatul juxtaglomerular - structură complexă neuromio-

epitelială
- situat între arteriola aferentă,
cea eferentă şi glomerul
- alcătuit din celule mioepite-
liale, macula densa şi lacis
- prezent numai la nefronii corticali
- realizează funcţia endocrină a rinichiului =>renină,
eritropoietină, vitamină D3, prostaglandine, etc
 Formarea urinei - proces complex, rezultat al acţiunii a trei
mecanisme principale – ultrafiltrare glo-
merulară, reabsorbţie şi secreţie tubulară
- începe prin ultrafiltrarea plasmei din capilarele
glomerulare prin membrana filtrantă =>
ultrafiltrat lipsit de proteine = urină primară =
180 l/24 h
→ trece prin segmentele tubului urinifer →
procese de reabsorbţie şi secreţie => urină
finală ~ starea de hidratare a organismului
- constituenţii filtraţi - reabsorbiţi complet (glu-
coză, aminoacizi)
- reabsorbiți parțial (uree,
NaCl, fosfaţii)
- reabsorbiţi inițial în cea
mai mare parte și apoi
secretaţi (uree, ac. uric)
Ultrafiltrarea glomerulară - prin trecerea pasivă a plasmei
din capilarele glomerulare în spaţiul capsulei Bowman
→ urină primară = plasmă deproteinizată
~ membrana filtrantă glomerulară
caracteristicile particulelor solvite în plasmă
presiunea netă de filtrare
coeficientul de permeabilitate al capilarului glomerular

- membrana filtrantă - epiteliul glomerular +

membrana bazală +
endoteliul capilar
- celulele epiteliale glomerulare = podocite → prelungiri
(procese podocitare) → înconjoară capilarele (în contact
cu membrana bazală glomerulară) => spaţiu cu calităţi de
„burete submicroscopic”, traversat de plasma filtrată
- endoteliul capilar - fenestraţii sau pori → favorizează
filtrarea
Structura epiteliului glomerular
Structura membranei filtrante
- suprafaţa membranei filtrante = 1,2 - 1,5 mp
~ numărul glomerulilor
activi
numărul capilarelor
funcţionale glomerulare
- lezarea membranei glomerulare → filtrarea de molecule
mai mari decât normal + scăderea permeabilităţii
- moleculele cu diametrul < 4 nm – se filtrază liber
moleculele cu diametrul > 8 nm - nu se filtrează aproape
deloc
moleculele cu dimensiuni între aceste limite – filtrare
invers proporţională cu
diametrul moleculei
rata filtrării glomerulare
~ presiunea hidrostatică intracapilară
presiunea coloidosmotică intracapilară
presiunea hidrostatică intratubulară
presiunea coloidosmotică intratubulară
dimensiunile și permeabilitatea patului capilar

ultrafiltrarea glomerulară - pe baza unor forţe presionale antago-

niste = forţele Starling,
- presiunea hidrostatică intracapilară glomerulară
presiunea coloidosmotică capilară glomerulară
presiunea hidrostatică din capsula Bowman
• PRESIUNEA HIDROSTATICĂ GLOMERULARĂ – unica
forţă care stimulează filtrarea (factor determinant) – 60 -65
mmHg
• PRESIUNEA INTRACAPSULARĂ – se opune filtrării şi are
valoare medie de 10 mmHg
• PRESIUNEA COLOIDOSMOTICĂ A SÂNGELUI –
exercitată de proteinele plasmatice, în special de albumine
(80%). Este principala forţă care se opune filtrării şi are valoare
medie de 25 – 30 mmHg
• PRESIUNEA INTRAMURALĂ – aplicată pereţilor
arteriolari (diferenţa de presiune hidrostatică din interiorul şi
exteriorul vaselor)

PRESIUNEA EFECTIVĂ DE FILTRARE =

35 - 40 mmHg (T.A. = 100 - 200 mmHg) =
PRESIUNEA HIDROSTATICĂ GLOMERULARĂ +
PRESIUNEA INTRACAPILARĂ +
PRESIUNEA COLOIDOSMOTICĂ GLOMERULARĂ
PEF – presiune efectivă de filtrare; PC – presiune hidrostatică
intracapsulară;
PHG – presiune hidrostatică glomerulară; PCG – presiune
coloidosmotică glomerulară

- fiziologic – PEF se modifică în special ca urmare a variaţiilor

presiunii hidrostatice din capilarele glomerulare, dependentă de
presiunea arterială sistemică
Reabsorbţia tubulară - procesul de trecere a unor constituenţi
din urina primară înapoi în sânge, prin transport pasiv
şi activ
=> recuperarea unor substanţe filtrate,
necesare metabolismului normal ↔ menţinerea
homeostaziei hidroelectrolitice şi a altor constituenţi
plasmatici
- 99% din urina primară
- selectivă - se realizează maximal
pentru fiecare substanţă într-un anumit segment tubular,
(mecanisme celulare specifice)
- la nivelul tubilor uriniferi
- cca 81% - tubi contorţi proximali
(reabsorbţie obligatorie)
- 19% - tubi distali (reabsorbţie
facultativă)
- epiteliu cu celule cu margine în perie
la polul apical → ↑ x 20 suprafața
absorbantă
- proximal se reabsorb – 100% glucoza şi cationii
- 99% aminoacizii şi Cl
- 85% apa
- 80% ionul bicarbonic
- 70% Ca
- 65% K
- 60% ureea
=> reducerea cantitativă considerabilă a urinei
primare => urină definitivă sau finală = 1,5 l
Secreţia tubulară - procesul invers celui de reabsorbţie →
transportă anumite substanţe din capilarele
peritubulare în lumenul tubilor uriniferi
- eliminarea substanţelor străine organismului
(medicamente şi substanţe toxice)
- eliminarea substanţelor prezente în mod
obişnuit în sânge (K+, acid uric, uree, etc)
- în tubii contorţi distali
- mecanisme active (H, K, creatinină, NH3,
medicamente) şi pasive
 Rolul rinichiului în menţinerea echilibrului acido-
bazic
- rinichiul compensează excesul de acizi formaţi prin
excretarea acestora şi recuperarea simultană a bazelor
- mecanisme - secreţie tubulară a ionilor de H - pe toată
lungimea tubului urinifer
- reabsorbţie aproape completă a ionilor de
HCO3 (implică un schimb între ionii de H
secretaţi de celulele tubulare şi ionii de Na
din urină)
- acidifierea sărurilor fosfatice din sistemul
tampon fosfst disodic - fosfat monosodic
(cel mai important mecanism tampon)
- excreţia de NH3
 Funcţia endocrină a rinichiului
- renina - produsă la nivelul celulelor juxtaglomerulare
- intervine în declanşarea unei cascade de reacţii
metabolice → vasoconstricţie (renină –
angiotensină – aldosteron)
- menţinerea balanţei hidrosaline a organismului
→ asigurarea homeostaziei lichidiene

- eritropoietina - factorul stimulator al eritropoiezei

- se formează în tot parenchimul renal
- sintetiză continuă (sub acţiunea stării
de hipoxie relativă a tubilor renali)
- factorul vasodilatator renal sau medulina – secretată
de medulara renală
- efecte vasodilatatoare la nivel
gastro-intestinal, pulmonar,
genital, sistem nervos, sistem
endocrin

- kininele biogene – acţionează asupra unor globuline

plasmatice → substanţe biologic
active de tipul bradikinină
- au efecte vasodilatatoare locale →
cresc permeabilitatea capilarelor →
proteinurie de efort la sportivi
• Reglarea activităţii renale
• Cantitatea şi compoziţia chimică a urinii variază în funcţie de echilibrul homeostatic al
organismului. Reglarea producerii de urină este realizată prin prin mecanisme nervoase,
umorale şi de autoreglare.
– reglarea nervoasă acţionează mai ales la nivelul glomerulului renal şi este realizată de acţiunea
sistemului nervos vegetativ, rolul cel mai important revenind componentei simpatice.. Fibrele nervoase
se distribuie pereţilor arteriolari, unde exercită efecte vasomotoare. În acest mod sistemul nervos
intervine indirect în controlul formării urinii, prin influenţarea con-diţiilor de irigaţie renală. Stimularea
slabă a fibrelor simpatice produce vasocons-tricţia arteriolelor eferente şi creşte presiunea efectivă de
filtrare, deci creşte diureza, în timp ce o stimulare simpatică mai puternică produce vasoconstricţia
arteriolelor aferente şi scade diureza. .
• Stimularea unor zone presoare din bulb, hipotalamus şi scoarţa cerebrală produce
vasoconstricţie şi scăderea diurezei până la anurie
– reglarea umorală are loc prin intervenţia directă sau indirectă a mecanismelor hormonale şi este mult
mai evidentă. Ea se realizează sub acţiunea mai multor hormoni.
• Hormonul antidiuretic (ADH) sau vasopresina acţionează la nivelul segmentului distal al tubilor
uriniferi şi stimulează reabsorbţia facultativă a apei, concomitent cu scăderea volumului urinar şi
creşterea concentraţiei urinei. Hormonul este eliberat în circulaţie în funcţie de valoarea
presiunii osmotice sanguine
• Aldosteronul, hormon mineralocorticoid, stimulează reabsorbţia de Na+ şi apă şi eliminarea de
K+ şi H+. Secreţia lui este stimulată de creşterea producerii de renină la nivelul aparatului
juxtaglomerular renal, consecutivă scăderii debitului circulator renal. Renina acţionează direct
asupra arteriolei aferente, pe care o dilată, dar acţionează şi indirect, prin stimularea sistemului
angiotensină -aldostern.
• Hormonul natriuretic atrial este un polipeptid secretat de celulele mio-cardice din atrii, care
stimulează excreţia urinară de Na+ şi astfel, stimulează diu-reza.
• Parathormonul intervine în menţinerea echilibrului fosfo-calcic al organismului prin creşterea
reabsorbţiei tubulare de Ca2+ şi a eliminării de K+ şi fosfaţi.
• Hormonii catabolizanţi, de exemplu hormonii tiroidieni, cresc producerea metabolică de apă şi,
consecutiv, cresc diureza.
– mecanismele de autoreglare implică două sisteme cu acţiune antagonistă, unul vasoconstrictor,
reprezentat de sistemul renină – angiotensină, şi unul vasodilatator, reprezentat de prostaglandine şi
kininele biogene.
 Compoziţia urinei
- diureza = cantitatea de urină eliminată în 24 de ore
≈ 1,5 l la adult
- la copil - raportată la greutatea corporală
crește de 3 - 4 ori
- pH = 4,8 – 8 ~ de alimentaţie
- culoare galbenă (urobilinogen)
- miros caracteristic (amoniac, substanţe aromatice de tip
fenol, cresol, etc.)
- compoziție - 99% apă
- 1% substanţe dizolvate - anorganice (Na, K,
Ca, Mg, Cl, oxalaţi)
- organice (uree, acid
uric, creatinină,
amoniac)
Substanța Plasma sanguină Urină
(cantitate totală) (cantitate / zi
uree 4,8 g 25 g
ac. uric 0,15 g 0,8 g
creatinină 0,03 g 1,6 g
potasiu 0,5 g 2,0 g
clor 10,7 g 6,3 g
sodiu 9,7 g 4,6 g
proteine 200 g 0,1 g
HCO3- 4,6 g 0g
glucoză 3g 0g
 Micţiunea = actul de evacuare a urinei din vezica urinară
- act reflex medular, sub control voluntar cortical
inhibitor / facilitator
- are loc discontinuu - 5 – 6 / zi
- urina - colectată de calicele renale → bazinet → uretere →
vezică urinară
- nu poate reflua din vezică în uretere (traiect oblic)
- acumularea de urină în vezică → relaxarea progresivă a
pereților → mărirea capacității
- 200 - 300 ml de urină fără
modificarea presiunii din interior
- peste → reflexul de micţiune → senzaţie
conştientă de necesitate
- la 100 – 150 ml - prima senzaţie de
plenitudine
- la 150 – 200 ml - prima dorinţă de micţiune
- la 250 – 400 ml - senzaţia imperioasă de
micţiune
- centrii nervoși sacraţi → nn. pelvici → vezică urinară →
relaxarea sfincterului uretral intern (neted) şi contracţia
m. detrusor vezical
- în condiţii ce nu permit micţiunea → contracția voluntară
a sfincterul uretral extern (striat) și relaxarea suplimentară
a m. detrusor → scăderea presiunii din vezică şi sistarea
senzaţiei de necesitate micţională
- se pot acumula în vezică până la 600 ml de urină → golire
reflexă, inconştientă
- participă și contracţia musculaturii abdominale şi a
diafragmului