Poartă masca de protecție!

- în sălile în care se desfăşoară activităţi didactice;

- în spaţiile secretariatului și ale altor compartimente
funcţionale din cadrul universității;
- în timpul deplasării în universitate şi în timpul pauzelor dintre
activităţile didactice, atunci când te afli în interior;
- în timpul pauzelor, în aer liber, precum şi în spaţiile
aglomerate, atunci când nu este asigurată distanţa minimă
de 1 metru între persoane.

Poartă corect masca de protecţie! Acoperă nasul, gura şi

bărbia!

Spală-te des pe mâini!

Tuşește sau strănută în pliul cotului sau într-un şerveţel!

Salută-i pe ceilalţi fără să dai mâna cu ei! Nu vă strângeţi în
braţe!

Păstrează distanţarea fizică și evită aglomeraţiile!
 CONF.UNIV.DR. ANCA DANA POPESCU
DISCIPLINA FIZIOLOGIE

FIZIOLOGIA
SISTEMULUI
RESPIRATOR
Respiraţia = funcţia vegetativă prin care se asigură schimbul
permanent de gaze respiratorii între organism şi mediul
înconjurător - aport continuu şi adecvat de oxigen
- eliminare a dioxidului de carbon

 se realizează la trei nivele

- pulmonar - realizează respiraţia externă (pulmonară) =
schimbul de gaze respiratorii, oxigen şi CO2
între aer şi sânge
- sanguin - realizează transportul gazelor respiratorii
- tisular (celular) - realizează respiraţia internă (celulară)
= schimburi gazoase, de sens invers
celor din plămâni, şi utilizarea O2, cu
formare de CO2, apă şi energie
 funcții nerespiratorii

- olfacţie - (simțul mirosului) are rol în depistarea prezen-

ţei în aer a unor substanţe mirositoare, eventual
nocive

- fonație - producerea de sunete la trecerea aerului printre

corzile vocale

- menținerea echilibrului acido-bazic - eliminarea excesului

de CO2 prin expirație în funcție de concentrația
acestuia în sânge și LCR, prin ajustarea ventilaţiei
pulmonare (reglarea pH-ului)
- apărare pulmonară - constă în ajustarea temperaturii şi
umidităţii aerului ambiental la valo-
rile organismului înainte de a ajunge
la nivel alveolar
- detectarea substanțelor cu potențial toxic în aerul
atmosferic
- filtrarea şi îndepărtarea particulelor inspirate
- distrugerea particulelor inhalate de către macrofa-
gele alveolare

- menţinerea echilibrului fluido-coagulant - sinteza de acti-

vator tisular al plasminogenului şi heparină la nive-
lul circulației pulmonare
- absorbţia medicamentelor - unele medicamente pot trece
cu uşurinţă prin membrana alveolo-capilară şi
pot difuza rapid în circulaţia sistemică → admi-
nistrare de gaze (halotan, oxid nitric)

- eliminarea parțială a unor substanţe volatile din sânge -

alcool, compuşi metabolici (amoniac, corpi
cetonici, etc.)
Structura funcţională a aparatului
respirator
 două componente - căi respiratorii şi plămâni
- căi respiratorii (aeriene) = totalitatea canalelor care
conduc aerul
- o componentă extrapulmonară care include cavita-
tea nazală, faringele, laringele, traheea, bronhiile
- o componentă intrapulmonară care include arbo-
rele bronşic
- căi aeriene superioare - cavitate nazală, faringe
- căi aeriene inferioare - laringe, trahee, bronhii,
bronhiole
- nu participă la schimburile de gaze
- implicate în fonaţie – corzile vocale şi rezonanţa
realizată de cavităţile nazală şi bucală, sinusurile
paranazale, faringe şi torace
- rol în umezirea, încălzirea și curățarea de impuri-
tăți a aerului inspirat
Cavitatea nazală
Sinusurile paranazale
Regiunile faringelui
Laringele – cartilaje și ligamente
Laringe
Trahee
 celulele epiteliale traheale
- secretă mucus
- prezintă cili (~ 80%) → mişcări sincrone în sens cranial →
antrenează mucusul spre faringe (apărare)
 celule epiteliale bronșice - număr redus față de trahee de celule
ciliate și secretoare de mucus
 celule secretoare de surfactant şi celule cu secreţie endocrină –
trahee și bronhii
 elasticitatea pereţilor + prezenţa structurilor cartilaginoase
=> expansiune în inspir
împiedicarea aplatizării în expir
→ menţinerea căilor aeriene deschise în condiţiile variaţiilor
de presiune din inspir şi expir
Arborele bronșic
 alcătuit din tubi ramificaţi - diviziune dihotomică → bronhii
lobare, segmentare, interlobulare, bronhiole terminale şi
respiratorii
 mai numeroşi pe măsură ce sunt plasaţi mai profund în plămân
 bronhii - structură şi funcţii asemănătoare cu traheea
 bronhiole - incluse organic în structura ţesutului pulmonar
- nu au inele cartilaginoase
- au perete muscular (musculatură circulară) → cons-
tricţia → excluderea ventilatorie totală a teritoriului
alveolar
- nu posedă celule secretorii mucoase
- conţin celule Clara - secretă proteine cu rol de pro-
tecţie a epiteliului bronşic împotriva agenţilor
oxidanţi şi a inflamaţiei
Plămânii - țesutul pulmonar
 țesutul pulmonar propriu-zis
- începe de la canalele alveolare (din diviziunea bronhiole-
lor respiratorii)
- acinul pulmonar = unitatea morfofuncţională a plămânu
lui
- deservit de o bronhiolă terminală →
2 - 3 generaţii de bronhiole respiratorii
→ ductele alveolare → sacii alveolari
şi alveolele pulmonare
- totalitatea acinilor => parenchimul pulmonar
- alveolele pulmonare - au loc schimburile de gaze
- suprafaţă de schimb = 70 - 100 mp
- pereţi deformabili
- pori de comunicare → ventilaţie
colaterală
- înconjurate de capilare sanguine
 peretele alveolelor - format din epiteliu alveolar plasat pe o
membrană bazală
- epiteliului alveolar este acoperit cu o lamă
fină de lichid = surfactant (secretat de
pneumocitele de tip II) → reduce tensiunea
superficială în zona lichid
- aer alveolar şi menține
forma alveolelor
Pleura
 Etapa pulmonară a respiraţiei sau
respiraţia externă

= realizează mobilizarea aerului din atmosferă în plămâni şi din

plămâni în atmosferă, precum şi schimburile gazoase dintre
aerul alveolar şi sângele din capilarele pulmonare
 implică două procese - ventilaţia pulmonară
- difuziunea sau schimbul gazelor respira-
torii la nivel pulmonar

 Ventilaţia pulmonară = totalitatea proceselor mecanice prin

care se asigură vehicularea aerului între mediul exterior şi
alveolele pulmonare - pătrunderea O2 şi eliminarea CO2
- rezultatul variaţiilor de presiune intrapulmonară produse
de modificările de volum ale cutiei toracice
- proces ciclic şi ritmic
- cuprinde două faze - inspiraţie şi expiraţie
 Frecvenţa respiratorie (FR) - numărul de respirații / min
= 12 - 18 / min
- factori de variație - vârstă - la nou născut = 35 - 40 / min
- la 8 - 10 ani ~ 30 /min
- sex - la femei valoarea > decât la bărbaţi
- stări fiziologice - ↓ în somn, ↑ în sarcină sau în perioade
post-prandiale
- altitudine - ↑ la altitudini mari (scăderea presiunii atmo-
sferice)
- efort fizic - modifică atât în timpul efortului, cât şi după
- poate creşte până la 40 - 45 /min
poate scădea până la apnee (efort maximal)

- eupnee = valoare normală

- tahipnee > 20 resp/min
- bradipnee < 12 resp/min
- apnee = oprirea respiraţiei
- polipnee = ↑ frecvenței + ↓ amplitudinii
 Mecanica respirației
- mişcările aerului - rezultatul modificărilor ciclice și ritmice
de volum ale sistemului toraco-pulmonar (plămâni + cutie
toracică + pleură + diafragm)

- buna funcţionare a pompei ventilatorii este determinată de

contracția periodică a mușchilor respiratori și de reculul
elastic al țesutului pulmonar și implică
- relaţiile funcţionale ale sistemului mecanic toraco-
pleuro-pulmonar
- dinamica pompei pulmonare
- volumele pulmonare, capacităţile pulmonare statice
şi poziţiile ventilatorii
- performanţele pompei pulmonare
♦ Relaţiile funcţionale ale sistemului mecanic tora-
co-pleuro-pulmonar
- cutia toracică = ”corpul” pompei toraco-pumonare
- componentă pasivă - formată din scheletul
osos
- coloana vertebrală - rol
de punct fix al mișcărilor respiratorii. Prin
mişcările sale reduse de flexie-extensie inter-
vine numai în respiraţia forţată
- coastele – elemente osoa-
se mobile pe vertebre prin două articulaţii
(artic. capului coastei şi artic. costo-transver-
să) → modificarea diametrelor toracice antero
posterior şi transversal
- componentă activă - reprezentată de muşchii
respiratori / țes.conjunctiv
- asigură mobilitatea
 - plămânii - structuri pasive → urmează mișcările
cutiei roracice
- pleura - asigură solidarizarea plămânilor cu pere-
tele toracic prin cele două foiţe ale sale
- mușchii inspiratori - diafragm, mm. intercostali
externi şi mm. inspiratori accesori (sternocleido-
mastoidian, dinţați, scaleni, romboid, trapez, mare
dorsal, pectorali)
- mușchii expiratori - abdominali şi intercostali
interni

 modificările volumului cutiei toracice

- mișcarea diafragmului → modificarea diametrului toracic
longitudinal
- mișcarea coastelor → modificarea diametrelor toracice
antero-posterior și transvers
 Inspirația = introducerea aerului în plămâni
- creşterea diametrelor → creșterea volumului cutiei tora-
cice → creşterea volumului pulmonar
- în repaus - activi mm. diafragm, intercostali externi şi
mai puţin scaleni
- m.diafragm - rol principal → ↑ diametrul longitu-
dinal cu 1,2 - 1,5 cm (1 cm => ↑ capaci-
tăţii toracice cu ≈ 250 - 270 cm³
- se contractă aproape exclusiv porţiunea
lombară = asigură realizarea a 25%
până la 75% din volumul curent
 - mm.intercostali externi - asigură mișcarea pere-
chilor de coaste II – VI → orizontalizarea
coastelor în jurul unui ax paralel cu gâtul
→ ↑ diametrul antero-posterior (în
jumătatea superioară a cutiei toracice)
- mm.scaleni - ridică primele 2 perechi de coaste →
↑ diametrul antero-posterior
- ↑ diametrului transversal - prin mişcarea de rotaţie
a perechilor de coaste II – X + coborârea şi aplati-
zarea diafragmului în inspir (presiune laterală pe
rebordurile costale)

- în inspiraţia forţată - contracția mm.inspiratori acce-

sori – SCM, trapez, extensori ai
gâtului şi coloanei → ↑ diame-
trului antero-posterior cu > 20%
față de inspiraţia de repaus
- deplasarea diafragmului > 10 cm
 există o inegalitate a ventilaţiei - zonele pulmonare apicale,
paravertebrale şi paramediastinale (mai puţin mobile) sunt mai
puţin expansionate comparativ cu zonele periferice
 creşterea volumului cutiei toracice → creșterea volumului pul-
monar - favorizată de fibrele elastice din structura parenchi-
mului pulmonar şi de aderenţa funcţională dintre cutia
toracică şi plămâni
→ ↓ p întrapulmonare cu 2 - 3 mmHg → pătrunderea
aerului atmosferic

 contracţia mm. inspiratori trebuie să învingă forţele care se

opun pătrunderii aerului
- forţe elastice - forţa de retracţie elastică a plămânu-
lui şi a cutiei toracice
- forţe vâscoase - generate prin frecarea moleculelor
de gaz între ele şi cu pereţii arborelui bronşic
- forţe inerţiale - generate cu ocazia punerii în miş-
care a sistemului toraco-pulmonar
 Expiraţia = revenirea cutiei toracice şi plămânilor la volumul
iniţial
- proces pasiv în repaus - relaxarea m.diafragm
- retracţia elastică a pere-
telui toracic, parenchi-
mului pulmonar şi
expansiunea structurilor
abdominale → compresia
plămânilor
=> ↑ presiunii intrapulmonare cu 2 - 4 mmHg
→ eliminarea aerului
- expiraţia forţată - proces activ - contracţia mm.
abdominali şi intercostali interni
 - mm. abdominali → ↓ diametrul toracic longitudinal
- mm. intercostali interni → ↓ diametrelor toracice
antero-posterior şi
transversal
- pot participa şi mm. pectorali şi sternocleidomas-
toidieni

 raportul normal inspir / expir = 2/3

 tipul respirator = caracteristica individuală a mişcărilor res-
piratorii → implicare diferită a regiunilor
toracice în susţinerea respiraţiei
- tip costal superior - mai frecvent la femei
- pe baza ∅ antero-posterior și trans-
versal
- randament minim, efort maxim
- tip costal inferior - mai frecvent la bărbaţi
- pe baza ∅ antero-posterior, transver-
sal şi, parţial, longitudinal
- tip abdominal sau diafragmatic - la copii şi sportivi
- pe baza ∅ longitudinal
- cel mai economicos
♦ Volume și capacități respiratorii (pulmonare)
= cantitățile de aer deplasate prin plămâni în timpul
ventilaţiei
 volum curent (VC sau VT - tidal volume) = cantitatea de
aer vehiculată prin plămâni în timpul unei
respiraţii de repaus
= 500 ml
- 16 - 18% din capacitatea vitală → 50% în
efort
- spațiul mort anatomic ≈ 150 ml
- spaţiul mort fiziologic (alveolar)
 volum inspirator de rezervă (VIR sau aer complimentar)
= cantitatea maximă de aer ce poate fi
introdus printr-o inspiraţe forţată,
care urmează unei inspiraţii normale
= 1500 - 3000 ml
- tinde să scadă cu vârsta (↑ VR)

 volum expirator de rezervă (VER sau aer de rezervă)

= cantitatea de aer eliminată din
plămâni printr-o expiraţie forţată,
care urmează unei expiraţii normale
= 1100 - 1200 ml

 volum rezidual (VR) = cantitatea de aer rămasă în plămâni

după un expir forţat
= 1200 - 1400 ml
- creşte cu vârsta
 capacitate inspiratorie (CI) = cantitatea totală de aer ce
poată fi introdusă în plămâni prin
inspiraţie, normală şi forţată
(VC + VIR)

 capacitate expiratorie (CE) = cantitatea de aer care poate fi

eliminată din plămâni prin respiraţie
forţată
(VC + VER)

 capacitate reziduală funcţională (CRF) = cantitatea de

aer existentă în plămâni după un expir
normal
(VER + VR)
- rol în echilibrarea oscilaţiilor presio-
nale condiţionate de ventilaţie şi în
menţinerea unei relative constanţe a
aerului alveolar
 capacitate vitală (CV) = cantitatea de aer vehiculată prin
plămâni printr-o respiraţie forţată
(CV = VC + VIR + VER)
= 3000 - 4000 ml - femei
4000 - 5000 ml - bărbaţi
- 5% mai mici în decubit
- CV ideală = talia (cm) x 25 - bărbaţi
talia (cm) x 20 - femei
- deviaţia procentuală admisă a valorilor măsurate
faţă de standardul normal este de ± 8%
- sportivi de performanţă - CV > cu cel puţin 10% față
de valorile standard (~ tipul de solicitare)
- ↓ sub 80% din valoarea ”ideală” = patologică –
poate fi compensată prin creşterea F.R. (menţine
ventilaţia maximă cu condiţia unei bune permea-
bilităţi bronşice
 capacitate pulmonară totală (CPT) = suma tuturor volu-
melor pulmonare
CPT = VC + VIR + VER + VR (CV + VR)
≈ 6000 ml (4500 -
6500 ml)
- CPT teoretică sau standard - în funcție de talie
CPT = T³ x Y
unde Y = 1,23 - la subiecţii între 18 - 19 ani
1,30 - la subiecţii între 20 - 34 ani
1,32 - la subiecţii între 35 - 64 ani
pentru femei - 90% din valoarea calculată

 toate volumele şi capacităţile pulmonare au valori cu aproxima-

tiv 25% mai mici la femei comparativ cu bărbaţii
 debit respirator (ventilator) = cantitatea de aer vehiculată
prin plămâni timp de 1 min
(VS x FR)
≈ 8 l/min (la FR de 16 / min)
- ↑ în efort - 80 - 100 l/min

 debit ventilator maxim (Vmax) = cantitatea de aer ce poate

fi deplasată într-un minut
printr-un efort respirator
maxim ca amplitudine
sau frecvenţă
= 100 - 170 l/min
- permite aprecierea rezer-
vei ventilatorii (RV)
- se realizează la FR = 40 –
50 /min şi cu VC 50 - 60%
din CV
 volum expirator maxim pe secundă (VEMS) = cantita-
tea maximă de aer eliminată în prima
secundă a unei expiraţii forţate, ce
urmează unei inspiraţii maxime
= 2500 - 4000 ml
≈ 80% din CV la persoane tinere
75% din CV la persoane > 60 de ani

 ventilaţie alveolară = aportul efectiv de aer în timpul respi-

rației de repaus
(VC - 150) x FR

 coeficient de ventilaţie = raportul dintre volumul de aer

pătruns în spaţiul de schimb alveo-
lar la fiecare respiraţie şi aerul
folosit
 Schimburile de gaze la nivel pulmonar = transferul O2 şi
CO2 prin membrana alveolo-capilară
- realizate permanent prin difuziune (legi fizice)
- au loc între un mediu gazos (aerul alveolar) şi un mediu
lichidian (sângele capilar pulmonar)
- favorizate de particularităţile membranei alveolo-capilare
=> oxigenarea sângelui venos pulmonar prin procesul de
hematoză
- pe baza diferenţelor de presiune parţială a gazelor respira-
torii între aerul alveolar și sângele capilar
 - difuziunea CO2 are loc cu o viteză de 25 de ori mai mare
decât a O2 (instantaneu)
- CO2 are solubilitate mai mare decât O2

 influenţate de - calităţile barierei alveolo-capilare (structura

membranei alveolo-capilare)
- dimensiunile suprafeţei de schimb
- capacitatea de difuziune a gazelor
- coeficientul de solubilitate al gazelor
- timpul de contact între cele două medii
- volumul de sânge expus contactului cu aerul
alveolar
● Membrana alveolo-capilară = totalitatea structuri-
lor care separă aerul alveolar de sângele din
capilarele pulmonare
- grosime - 0,2 - 0,6 µ
- alcătuită din 6 straturi
- suprafaţă de schimb de circa 70 mp (50 - 100 mp)
- alcătuită (lumen alveolar → sânge) din
- surfactant alveolar
- epiteliul alveolar
- membrană bazală alveolară
- spaţiul interstiţial
- membrană bazală capilară
- endoteliul capilar
- deplasarea spre sau dinspre hematii - de traversat
şi stratul fin de plasmă care separă endoteliul de
hematie şi membrana hematiei
 surfactantul - substanţă de tip tensioactiv secretată de pneu-
mocitele de tip II
- structură complexă fosfolipidică → favorizează
difuziunea gazelor (foarte solubile în lipide)
- numărul moleculelor de surfactant este relativ
egal în fiecare alveolă → tensiune superficială
egală pentru toate alveolele
- roluri - stabilizează alveolele cu rază mică
- scade reculul elastic pulmonar la volu-
me mici
- scade travaliul musculaturii respiratorii
- favorizează expirul
- se opune formării edemului pulmonar
- secreţia începe în luna a 5-a a vieţii intrauterine
→ pneumocitele de tip II devin complet mature
din punct de vedere secretor la noul născut la
termen => la prematur – risc de instalare a
detresei respiratorii = boala membranelor hialine
 rata difuziunii ~ suprafaţa funcţională a membranei (suprafaţa
de schimb)
1/~ grosimea membranei
 capacitate de difuziune = volumul de gaz (ml) care difuzea-
ză prin membrana alveolo-capilară în fiecare minut, la o dife-
renţă depresiune de 1 mmHg (0,133 kPa)
- pentru O2 - 21 ml/min/mmHg în repaus
- poate creşte de 2 - 3 ori (până la 65 ml/min
/mmHg) în efort
- pentru CO2 - 450 ml/min/mmHg în repaus (coeficient de
difuziune de 20 de ori mai mare ca al O2)
- poate crește la 1200 ml/min/mmHg în efort
 difuziunea gazelor ~ rata ventilării alveolare cu aer atmosferic
rata perfuzării alveolare cu sânge

= relaţia ventilaţie – perfuzie V / Q = 4/5 sau 0,8 (valoare

ideală)
(4 l aer ventilat / 5 l/min DC)

- în ortostatism - ↑ perfuzia în regiunile bazale pulmonare

- ↓ perfuzia în regiunile apicale pulmonare
= raportul V / Q ≈ 3,3 în zonele apicale
0,63 în cele bazale
- inegalitatea raportului V / Q nu influenţează schimburile
respiratorii - mecanisme compensatorii
- reducerea perfuziei unui teritoriu bine ventilat →
↓ CO2 din alveolele şi căile aeriene adiacente →
contracţia musculaturii circulare a căilor aeriene
→ ↓ ventilaţia
- hipoventilaţia unui teritoriu bine perfuzat scade
pO2 → vasoconstricţie şi ↓ perfuziei
 Etapa sanguină a respiraţiei sau
transportul gazelor respiratorii
= asigurarea vehiculării oxigenului şi dioxidului de carbon de la
plămâni la celule şi invers prin intermediul sângelui
 hemoglobina eritrocitară - transportator ideal
- reprezintă 80 - 90% din reziduul
uscat al globulului roşu
 Transportul oxigenului
- două forme - dizolvat fizic în plasmă
- combinat cu hemoglobina

 forma dizolvată fizic ≈ 1% din cantitatea de O2

- asigură schimburile directe cu
lichidul intrestiţial → celule
~ presiunea parţială (pO2) a
oxigenului
sânge arterial - pO2 = 100 mmHg
- O2 dizolvat = 0,30 ml%
sânge venos - pO2 = 40 mmHg
- O2 dizolvat = 0,12 ml%
 forma combinată cu hemoglobina
≈ 97,5% din cantitatea totală de O2 în repaus →
99% în condiţii de efort fizic
= oxihemoglobină (HbO2) – compus labil
- fiecare atom de Fe2+ poate fixa, succesiv, o mole-
culă de O2 (reacţii de oxigenare)
Hb4 + O2 → Hb4O2 (25%)
Hb4O2+ O2 → Hb4O4 (50%)
Hb4O4+ O2 → Hb4O6 (75%)
Hb4O6+ O2 → Hb4O8 (97%)
- saturaţia în oxigen a hemoglobinei (SO2) = 97,5%
pentru sângele arterial şi 75% pentru sângele venos
= % de
oxihemoglobină faţă de hemoglobina totală
- consumul de oxigen = 250 ml O2/min în repaus
= cantitatea de O2 furnizată la
țesuturi (1/5 din cantitatea
totală)
 sensul reacţiei de disociere a oxihemoglobinei la nivel tisular
este influențat pO2 (presiune parţială), temperatura mediului,
concentraţia ionilor de H+ din mediu (pH-ul local) şi
concentraţia CO2
 afinitatea hemoglobinei pentru O2 depinde de tipul de Hb -
HbF (fetală) are afinitate mare → favorizează transferul de O2
de la mamă la făt (pO2 este scăzută)
 Transportul dioxidului de carbon
- trei forme - dizolvat fizic în plasmă
- legat pe hemoglobină
- bicarbonaţi

 forma dizolvată fizic = 8% din cantitatea de CO2

- partea difuzibilă a CO2
- determină sensul și mărimea
difuziunii

 forma combinată cu hemoglobina = 12%

= carbhemoglobină (HbCO2) -
combinație labilă cu grupările
aminice
- fixarea O2 la nivel pulmonar
tinde să elibereze CO2
- fixarea CO2 la nivel tisular tinde
să elibereze O2
 formă de bicarbonaţi = 80%
- CO2 trece în lichidul intersti-
ţial şi în sânge - se hidratează
spontan în plasmă și sub acțiu-
nea enzimatică a anhidrazei
carbonice în hematii
→ formare de acid carbonic (H2CO3)
→ disociază rapid şi spontan în H+ şi
ion bicarbonic (HCO3-) → se
combină în continuare cu K+ în
hematii (10%) şi cu Na+ în plasmă
(70%) => bicarbonat de potasiu
(KHCO3) în hematii şi de sodiu
(NaHCO3) în plasmă = rezerva alca-
lină a sângelui
 Etapa tisulară (celulară) sau
respiraţia internă

= (respiraţia propriu-zisă a celulelor) ansamblul proceselor prin

care oxigenul sanguin este cedat celulelor şi utilizat apoi în
procesele metabolice locale pentru producere de energie, iar
dioxidul de carbon rezultat din metabolism este trecut în sânge

 implică două procese - schimbul de gaze la nivel tisular

- respiraţia celulară propriu-zisă
 Schimbul de gaze - între sânge și celule (lichid interstițial)
- prin procese de difuziune în sensul gra-
dientelor de presiune parţială
- depinde de aceeaşi factori care condițio-
nează difuziunea gazelor la nivel pulmonar
- O2 - adus în special sub formă de oxihemoglobină (HbO2)
saturată în proporţie de 97,5%
- disocierea HbO2 la nivel celular se face până la 50 - 70%
 Respiraţia celulară propriu-zisă = totalitatea proceselor
biochimice necesare eliberării de energie necesară
diferitelor activităţi celulare
- E ← reacţii de oxidoreducere cuplate cu reacţii de fosfori-
lare oxidativă
- randamentul energetic maxim - asigurat de concentraţia
optimă de oxigen
- reacţiile de oxidoreducere (metabolism aerob)
- lente
- au loc la nivel mitocondrial
- O2 este acceptor final de electroni şi H+ → H2O şi
CO2
- energia este stocată sub formă de ATP
- substratul energetic principal = glucoza
- raportul dintre CO2 eliberat (VCO2) şi O2 consu-
mat (VO2) = coeficient respirator (QR)
= 0,85
- depinde de tipul principiului alimentar

0,70 în cazul metabolizării exclusive de lipide

0,82 în cazul metabolizării exclusive de proteine
1,00 în cazul metabolizării exclusive de glucide
 necesarul de O2 pentru procesele de oxidare au repercusiuni
asupra ventilaţiei pulmonare
 ~ afinităţile pentru oxigen (Guyton, 1985)
- celule tip A - sărace în mitocondrii
- metabolism preponderent anaerob (glicolitic)
- puţin sensibile la hipoxie
- exemple - celule gliale, fibrele musculare
albe, celule ale ţesutului nodal, hematii,
celule ale sistemului reticulo-endotelial
- celule tip B - bogate în mitocondrii
- metabolism preponderent aerob (oxidativ)
- sensibile la hipoxie
- exemple - neuroni, fibrele musculare roşii,
fibre miocardice contractile
- celule tip C - îmbinare între primele două tipuri
- posibilităţi de orientare metabolică
- exemple - fibrele musculare striate tip IIa
 Reglarea respiraţiei
 schimburile de gaze organism - aer atmosferic → asigură
concentraţia normală a O2 şi CO2 din sângele arterial ~ control
şi adaptare permanentă a ventilaţiei pulmonare pein
modificarea F.R. şi amplitudinii respirației
 două categorii de mecanisme
- nervoase - se adresează ventileției pulmonare – sub
control automat și voluntar
- umorale - declanşată de modificările pCO2, pO2, a
ionilor de H+
 mecanismele includ 3 compartimente - receptor, central şi
efector

 Receptorii nervoși - pulmonari şi extrapulmonari, periferici

şi centrali - mecanoreceptori, barorecep
tori, proprioceptori sau exteroceptori
 - mecanoreceptorii pulmonari - stimulaţi de
distensia plămânilor, în timpul inspirului → centrul
pneumotaxic - îi amplifică activitatea inhibitprie asupra
centrului inspirator → declanşează expirul = reflexul de inflaţie
Hering – Breuer - funcţional la copii sau în condiţiile unor
volume curente de 800 - 1000 ml → dispare distensia (la
sfârşitul expirului) → încetează acțiunea stimulilor → reluarea
activității centrului inspirator (reflexul de dezinflaţie sau
Hering - Breuer inversat)
- baroreceptorii cardiovasculari - din sinusul
carotidian şi crosa aortei - stimulaţi de creşterea presiunii
saunguine sau a tensiunii arteriale → ↓ FR până la apnee (↓
presiunii sanguine → tahipnee cu hiper-ventilaţie)
- proprioceptorii - induc adaptarea ventilaţiei în
perioada stării de start şi susţin ventilaţia crescută în timpul
efortului fizic - reflexe proprioceptive cu rol în reglarea VC
- termoreceptorii cutanaţi / mucoase - excitanţii reci
la nivelul pielii (duş rece) → ↓ FR până la apnee, temperaturi
crescute (duş cald) → ↑ FR
 Centrii nervoși - în formaţiunea reticulată bulbo-pontină,
modulați de centrii din regiuni superioare ale SNC
(mezencefalici, diencefalici, limbici, scorticali)
- centrii respiratori bulbo-pontini - grupuri de
neuroni localizaţi biateral → comenzi ce mențin ritmicitatea,
frecvenţa şi amplitudinea bazală a mişcărilor respiratorii
- nu pot însă
asigura adaptarea adecvată a respiraţiei la nevoile de moment
- centrii respiratori bulbari - esenţiali
- 2 grupuri de
neuroni, inspiratori = grupul respirator dor-
sal (GRD) și expiratori = grupul neuronal
ventral (GRV)
GRD - dotat cu automatism
- asigură ritmul respirator de bază (FR de repaus) -
controlează activitatea contractilă a diafragmului
 GRV - conţine neuroni inspiratori şi expiratori
- aproape complet inactivi în timpul respiraţiei de
repaus
- centrii respiratori pontini - rol secundar
- reprezentaţi de
centrul pneumotaxic şi centrul apneustic
centrul pneumotaxic - controlează FR, durata inspirului şi
tipul respiraţiei – inhibă centrul ins-
pirator şi stimulează centrul expira-
tor (↑ FR și limitează durata inspi-
rului)
centrul apneustic - efecte stimulatoare tonice şi permanen-
te asupra neuronilor inspiratori → pre-
lungirea inspirul (stimulează centrul
inspirator bulbar în condiţiile suprimării
influenţei centrului pneumotaxic)

- centrii nervoşi superiori – realizează adapta-

rea comportamentală şi voluntară a respiraţiei
 - centrii hipotalamici - modificările respiraţiei
legate de termoreglare - efecte sunt mai evidente în stări febrile
sau eforturi intense
- sistemul limbic - modularea respiraţiei
legată de stări psiho-comportamentale - emoţii pozitive / stări
de frică → ↑ ventilaţiei, emoţii negative (furie, groază) → apnee
- scoarţa cerebrală - influenţează activitatea
ventilatorie automată şi voluntară - arii motorii şi premotorii →
fibre cortico-spinale → motoneuronii ce inervează muşchii
respiratori => adaptarea respiraţiei în activităţi speciale (vorbit,
cântat vocal sau la instrumente de suflat, gimnastică yoga) sau
în realizarea unor reflexe condiţionate respiratorii (hiperventi-
laţia sportivilor înainte de start)

 conexiuni funcționale ale centrilor respiratori cu alţi centri

nervoşi de vecinătate (centrii cardiovasomotori, masticatori,
deglutiţie, vomă)
 excitarea unor zone reflexogene → reflexe respiratorii cu
acțiune tranzitorie, care nu sunt implicate în respiraţia obişnui-
tă = reflexe cu rol de apărare
- excitarea mucoase nazale cu substanțe iritente / toxice →
apnee reflexă
- tusea - reflex de apărare pentru îndepărtarea substanțelor
iritante de la nivelul căilor aeriene - inspir profund → închide-
rea glotei şi mişcare de expiraţie forţată, iniţial cu glota închisă
→ ↑ mult presiunea intratoracică → contracţia bruscă a mm.
expiratori toracici şi abdominali → expulzia violentă a aerului +
modificări hemodinamice în special în circulaţia cerebrală
- iritarea foselor nazale (excitarea nn. V și I) → strănut →
eliminarea aerului din fosele nazale asemănător cu tusea
- sughiţul - contracţia spasmodică a diafragmului, cu o
inspiraţie bruscă în timpul căreia glota se închide brusc şi
produce zgomotul caracteristic
- căscatul - reflex complex (sistem respirator, gl. salivare şi
lacrimale, muşchi ai feţei, sistem circulator) - căscatul nu poate
fi oprit în mod voluntar (asociat cu hipoxia cerebrală)
 Receptorii umorali - chemoreceptorii periferici - situaţi în
glomusul carotidian şi crosa aortei
- stimulați
de scăderea pO2 din sângele arterial şi,
mai puțin, creşterea pCO2 şi a ionilor
de H+(în special la nivelul chemorecep
torilor centrali)
→ aferenţe
către neuronii inspiratori bulbari (nn.
IX și X)
- chemoreceptorii centrali - nu sunt in-
fluenţaţi de hipoxie
- implicaţi în
menţinerea respiraţiei în condiţii de
repaus şi în răspunsul de lungă durată
la inhalarea de CO2
 mecanism de reglare a bronhomotricităţii - se referă la influenţele vegetative asupra
musculaturii netede din pereţii bronhiolelor cu lumen mic - fibre adrenergice şi
colinergice distribuite musculaturii netede arteriolare adiacente