Simbolisme elementare în desenul copiilor

Educ.Ardelean Ana
Institutor:Cionca Mariana
G.P.P.nr.7 Negreşti-Oaş
Jud.Satu-Mare

1. CASA
Desenarea unei case reprezintă un mijloc eficient de relevare a
personalităţii copilului şi a caracterului său. Casa conţine numeroase
simboluri – adăpostul, căldura familială, deschiderea spre lumea
exterioară. Copiii desenează casa ca pe o persoană şi exprimă prin
intermediul ei construcţia propriului EU.
Interpretarea ţine cont de casa însăşi (porţi, ferestre,
ornamente), dar şi de mediul înconjurător (drumuri, arbori, grădini,
bariere), care există sau nu.
Un copil cu caracter simplu, demonstrativ, deschis, va desena o
casă bine centrată, cu ferestre deschise, cu mai multe uşi, iar mediul
înconjurător va fi reprezentat discret şi armonios.
Un copil cu tulburări afective va desena o casă mică, cu
ferestre minuscule, chiar inexistente, iar mediul înconjurător presărat
cu elemente izolate sau cu arbori foarte mari, folosind foaia numai
parţial. Dacă copilul are între 6 şi 8 ani , desenul său va exprima
timiditate, ataşament faţă de mamă. Dacă copilul are peste 8 ani,
desenul său va exprima sentimente de inferioritate şi izolare. Dacă
este în perioada pubertăţii desenul său arată pudoarea sentimentelor
şi sensibilitatea copilului.
Atunci când casa iese din cadrul foii („debordează”) este foarte
probabil ca tânărului ei autor să îi fie sete de afectivitate, de
adaptabilitate sau de stăpânire a impulsurilor sale.
Casele în formă de castel reprezintă refugiul ideal, şi exprimă
interiorizarea copilului, tendinţa de a trăi într-o lume ideală pe care şi-
o creează singur, în plan imaginativ.
O casă cu aspect respingător înseamnă, în general, resimţirea
autorităţii familiale şi trăirea sentimentului de lipsă de libertate.
Izolarea casei – absenţa uşii, a drumului sau prezenţa
barierelor evocă eşecul.
La toate vârstele, lipsa ferestrelor poate semnala probleme de
nivel intelectual (întârziere mentală şi spaţială) sau afectiv( tulburări
afective serioase), iar lipsa drumului labilitate psihică, anxietate sau
agresivitate.
Frecvent copiii desenează caselor lor două hornuri, în general
ele apar în pereche. Unii autori consideră că acestea semnalează
prezenţa celor doi părinţi.
Copiii a căror părinţi sunt despărţiţi desenează, de regulă, două
case, una a mamei şi una a tatălui.
Copiii orfani au tendinţa de a umple toată pagina şi de a
înconjura casa cu verdeaţă, maşini, avioane, cu de toate. Drumurile
sunt numeroase, iar uşile şi ferestrele sunt foarte mici sau adeseori
uitate. Ei desenează, de cele mai multe ori un singur horn (probabil
simbolul prezenţei „părintelui” din orfelinat)

2. COPACUL şi evoluţia sa.

Copacul urmează o evoluţie în raport cu vârsta copiilor.

Primii copaci sunt nişte mâzgăleli, apoi nişte linii curbe închise
(stil „mormoloc”). După aceasta , trunchiul se lărgeşte spre bază şi nu
se sprijină pe nimic. În stadiul următor, linia solului taie baza
trunchiului, copacul prinde rădăcini (dacă există integrare în viaţa
familială şi socială).Pe la 8 - 10 ani copiii desenează „copac sferă”,
apoi capătă caracterul unui tip vegetal particular (brad, pom etc).
În interpretare se au în vedere:
1.Poziţia pe foaie:
• partea superioară reprezintă zona intelectuală, spirituală,
contactul cu anturajul, cu mediul. Aceasta este „eul”
subiectului, conştiinţa sa trează, sentimentele sale;
• partea inferioară reprezintă inconştientul, instinctele, viaţa
erotico-sexuală;
• partea stângă exprimă introvertirea, trecutul, egoismul,
ataşamentul faţă de mamă;
• partea dreaptă indică extravertirea , progresul, altruismul,
ataşamentul faţă de tată.
Astfel, un copil care desenează un copac pe partea stângă a foii,
acesta este înclinat spre egoism, frică de viitor, ataşament faţă de
mamă; iar dacă copacul este desenat pe partea dreaptă a foii, autorul
desenului este înclinat spre progres, sociabilitate şi este ataşat de
tatăl său;
2.Structura copacului:
 - nucleul, partea stabilă (rădăcină, trunchi, crengi). Trunchiul
reprezintă „eul” stabil al copilului. Coroana exprimă felul în care
subiectul a ştiut să-şi exploateze personalitatea faţă de mediul său.
Dacă crengile sunt orientate spre interior, indică introversiune, iar
dacă sunt orientate spre exterior, indică extravertirea subiectului.
Orice accident pe trunchiul copacului sau pe crengi înseamnă un
traumatism anterior, cu atât mai recent cu cât se află mai sus pe
trunchi. O bază lată indică un copil materialist. Dacă arborele este
îndreptat în sus, copilul va da dovadă de spiritualitate şi de misticism.
- elementele de ornament (frunzişul, fructele, mediul
înconjurător), indică bogăţie sufletească, cunoştinţele, preocupările
pentru detalii. Dacă acestea sunt omise ele indică neatenţie sau
probleme afective sau sociale (închidere în sine, incomunicabilitate,
interdicţii etc)

3. Fiinţa umana

În momentul în care copilul desenează un „omuleţ”, el se

desenează pe sine, dar şi reprezentarea celorlalte personaje este
importantă. Fiecare element al corpului are în desen o anumită
semnificaţie. Astfel:
• capul, centru al Eu - lui, poate fi foarte mare (în cazul copiilor
care suferă de hipertrofie a eului) sau foarte mic (în cazul
copiilor deprimaţi, a celor cu tendinţa de a se deprecia sau
suferă de un sentiment de inferioritate);
• nasul este un echivalent falic (este deformat în cazul unor copii
cu probleme sexuale sau este foarte lung în cazul anguasei de
castrare);
• ochii , „oglinzi ale sufletului” şi ne oferă informaţii despre
subiect şi modul în care acesta se raportează la lume (ochiul
poate releva un „om rău”, un om plin de farmec, un aspect
estetic deosebit sau odios, un mijloc de „a fermeca” etc);
sprâncenele, bine trasate, pot fi indicii a unor înclinaţii
homosexuale, iar cele zbârlite accentuează tendinţe agresive
sau primitivism în comportament)
• părul, reprezintă un atribut sexual şi este desenat, deseori,
coafat şi buclat în desenele narcisiştilor;
• urechile mari sunt desenate de copiii cărora le place să înveţe,
sunt avizi de cultură. Ele pot fi enorme la copiii care nu aud
bine. De multe ori aceşti copii omit urechile din desenele lor;
• gura simbolizează vorbirea, alimentele şi un anumit erotism.
Copilul care omite să deseneze gura personajelor sale poate
avea probleme sexuale sau relaţionale (relaţia proastă cu
mama, de ex.) Absenţa gurii poate fi un semn al lipsei de
comunicare în familie. Gura deschisă , care arată dinţii evocă
agresivitate. Gurile închise, ţuguiate, fără zâmbet, traduc un
anumit grad de tensiune. Gura rotundă este specifică copiilor
foarte mici, iar dacă persistă în desenele copiilor mari pote fi un
semn de întârziere mentală.
• bărbia subliniază virilitate personajului şi apare târziu în desen.
Cu cât autorul desenului este mai agresiv cu atât detaliile sunt
mai mult puse în relief. Copiii agresivi îşi reprezintă uneori
personajele din profil.
• gâtul apare târziu în desenele copiilor (după 8 sau 9 ani). Dacă
apare mai devreme este un semn de maturizare pentru copil.
• mâinile, sub formă de greble, cercuri, bastoane, dar şi mâini cu
cinci degete, evoluează o dată cu vârsta copiilor. Bine trasate
ele traduc sociabilitate. Dacă sunt absente, băgate în buzunare
sau mutilate, pot indica probleme sexuale (masturbare) sau
sociale (delicvenţă);
• braţele, la o distanţă medie de corp, indică sociabilitate. Lipite
de corp, traduc un sentiment de înfrângere. Omisiunea braţelor
este legată de masturbare.
• picioarele sunt îndoite în desenele subiecţilor deprimaţi şi
plăpânzi. Pot semnala, uneori, o deficienţă fizică sau psihică.
• sânii indică preocupări sexuale şi pun accentul pe relaţiile
mamă – copil;
Alte simboluri:

• soarele semnifică influenţa paternală. El este un simbol

masculin. Un copil care are relaţii bune cu tatăl va desena
un soare călduros, cu o coroană de raze. Dacă relaţia cu
tatăl este proastă copilul va desena un soare palid, uneori
ascuns de un munte. Dacă unui copil îi este frică de tată
soarele va fi desenat cu tonuri agresive (roşu) sau axiogene
(negru). Soarele frumos şi strălucitor reprezintă un tată ideal.
• luna şi noaptea poate fi sursa numeroaselor fantasme şi
angoase ale copilului. Uneori poate fi asociată cu moartea.
• pământul este simbol al echilibrului şi stabilităţii, al
fertilităţii, al naşterii vegetalelor şi bogăţiei solului. El apare în
 desen indirect prin intermediul copacilor, fructelor (simboluri
ale feminităţii fecunde), florilor (simboluri ale feminităţii
estetice), munţilor, stâncilor şi pietrelor (simboluri ale
solidităţii şi imuabilităţii lucrurilor)
• focul este ca şi soarele, lumină, căldură, virilitate şi glorie;
• apa este unul din principalele simboluri feminine (prezenţa
apei este frecventă la copilul euretic)

Bibliografie: ”Desenul-mijloc de comunicare la vârsta preşcolară şi

şcolară mică ”-Prof. Iulia Pop