ENIGMA OTILIEI

Călinescu

FIŞĂ DE LECTURĂ

Am început lectura (data): 8 iulie 2015 Am terminat lectura (data): 13

iulie 2015

Titlul operei literare: „Enigma Otiliei“

Autorul: George Călinescu
Opera face parte din volumul: -
Editura: Gramar
Anul apariţiei volumului: 1996

Date importante din viaţa şi activitatea scriitorului:

1899, 19 iunie → se naște, în București, ca Gheorghe Vișan
1906-1919 → urmează școala primară, gimnazială și liceul, în București
1919-1923 → devine student la Litere și filozofie, la București
1923-1928 → realizează studii superioare la Roma – Școala Română, condusă de istoricul
Vasile Pîrvan
1928-1935 → este profesor la liceele Diaconovici Loga (Timișoara) și Gh. Șincai (București)
→ colaborează la revistele: Gîndirea, Vremea, Viața românească
→ reviste proprii: Sinteza (1927), Capricorn (1930), Jurnalul literar (1939)
1949 → este Membru activ al Academiei Române
→ devine director la Institutul de istorie literară și folclor (până la sfârșitul vieții)
1954 → este profesor la catedra de Istoria literaturii române moderne de la Facultatea de
litere și filozofie din București
1965, 12 martie → încetează din viață.

Alte opere ale autorului:

Poezii (1937), Lauda lucrurilor (1963), Cartea nunții (1933), Bietul Ioanide (1953), Scrinul
negru (1960), Șun (1943), Ludovic al XIX-lea (1964), Teatru (1965), Istoria literaturii române
de la origini până în prezent (1941), Cronicile optimistului (1964), Ulisee (1967)

Genul literar: Epic

Specia literară: Roman
Opera e structurată în: capitole
Opera este scrisă în: proză
Locul desfăşurării acţiunii: București
Timpul desfăşurării acţiunii: 1909-1912

Naratorul: narator omniscient, omniprezent (pers. a III-a); indici: prezența pronumelor

personale la persoana a III-a („el‟, „o‟, „ea‟ etc.), neparticiparea naratorului la acțiunea
romanului.

Personaje:
Personaj Tipul de Trăsături Citate
personaj
Felix Sima principal, real fizice: față lungă, „ (...) un tânăr de vreo optsprezece ani,
ten măsliniu, tăietură îmbrăcat în uniformă de licean.“
elenică a nasului „Fața îi era însă juvenilă și prelungă,

1
 ENIGMA OTILIEI
Călinescu

aproape feminină din pricina șuvițelor

morale: ambițios, mari de păr ce-i cădeau de sub șapcă,
tenace, rațional, dar coloarea măslinie a obrazului și
gelos tăietura elinică a nasului corectau
printr-o notă voluntară întâia
impresie.“
Costache principal, real fizice: slab, cocoșat, „este cam strâmtorat“
Giurgiuvea chel, cu o față „(...) un omuleț subțire și puțin
nu pătrată, buze încovoiat. Capul îi era atins de o
galbene, puțini dinți calviție totală, și fața părea aproape
spână și, din cauza aceasta, pătrată.
morale: avar, Buzele îi erau întoarse în afară și
iubitor, fricos, galbene de prea mult fumat, acoperind
încăpățânat, viclean, numai doi dinți vizibili, ca niște așchii
lacom de os.“
„vârstă desigur înaintată“
„Nu ești tu Otilica mea scumpă, nu-ți
las eu ție tot ce am?“
Otilia principal, real fizice: slabă, cu păr „Eu am un temperament nefericit: mă
Mărculescu buclat până la umeri plictisesc repede, sufăr când sunt
contrariată.“
morale: fascinantă, „A fost o fată delicioasă, dar ciudată.
imprevizibilă, Pentru mine e o enigmă.“
visătoare, „un cap prelung și tânăr de fată,
împăștiată, încărcat cu bucle, căzând până pe
pasionată, cultă umeri“
„Fata părea să aibă optsprezece-
nouăsprezece ani. Fața măslinie, cu
nasul mic și ochii foarte albaștri, arăta
și mai copilăroasă între multele bucle
și gulerul de dantelă, însă în trupul
subțiratic, cu oase delicate de ogar, de
un stil perfect, fără acea slăbiciune
suptă și pătrată a Aureliei, era o mare
libertate de mișcări, o stăpânire
desăvârșită de femeie“
Leonida secundar, real fizice: corpolent, „un om cam de vreo cincizeci de ani,
Pascalopol cărnos la față, oarecum voluminos, totuși evitând
îmbujorat, cu o impresia de exces, cărnos la față și
mustață căruntă, cu rumen ca un negustor, însă elegant
păr rar prin finețea pielii și tăietura
englezească a mustății cărunte. Părul
morale: generos, rar, dar bine ales într-o cărare care
distins, tolerant, mergea din mijlocul frunții până la
înțelept, milos ceafă (...)“
„El este un om delicat, care ne poate fi
de folos unor orfani“
„un bărbat șic“

2
 ENIGMA OTILIEI
Călinescu

Aglae secundar, real fizice: păr negru, „baba absolută, fără cusur în rău“
Tulea față gălbicioasă, „Era o doamnă cam de aceeași vârstă
buze subțiri, nas cu Pascalopol, însă cu părul negru
încovoiat, obraji pieptănat bine într-o coafură japoneză.
ridați, ochi bulbucați Fața îi era gălbicioasă, gura cu buzele
subțiri, acre, nasul încovoiat și acut,
morale: naivă, obrajii brăzdați de câteva cute mari,
vulgară, acră, acuzând o slăbire bruscă. Ochii îi erau
limitată, invidioasă, bulbucați, ca și aceia ai bătrânului, cu
lacomă, vicleană care semăna puțin, și avea de altfel
aceeași mișcare moale a pleoapelor.
Aurelia secundar, real fizice: ochi „Era o fată cam de treizeci de ani, cu
Tulea proeminenți, ochii proeminenți ca și ai Aglaei, cu
(Aurica) bulbucați, față lungă, fața prelungă, sfârșind într-o bărbie ca
bărbie ascuțită, un ac, cu tâmple mari încercuite de
tâmple mari două șiruri de cozi împletite.“
„se îmbrăca pretențios în bluze albe și
morale: complexată, foi negre, minuțios plisate, și se pudra
vicleană, prefăcită, pe față în chip bătător la ochi,
invidioasă carminându-și prea tare pomeții slabi
ai obrajilor“
Titi Tulea secundar, real fizice: mustață, „era într-adevăr mai în vârstă decât
bărbie despicată în Felix, cu câțiva ani. O ușoară mustață
două, înfățișare și bărbia despicată în două, în care
modestă câteva tuleie mai lungi schițau
barbișonul lui Simion, îi dădeau un aer
morale: naiv, matur (...). Era un tânăr blând și cu
prostuț, apatic, rebel, înfățișare modestă“
timid „Titi era un tânăr foarte de treabă, dar
de un caracter bizar. Îi plăcea să
povestească lui Felix tot ce i se
întâmplase peste zi, tot ce zărise pe
stradă, subiectul desenelor pe care le
văzuse.“
Olimpia secundar, real fizice: bărbia „Olimpia semăna în chip izbitor cu
Rațiu despicată în două, Simion și cu Titi, având bărbia
ten măsliniu, voinică, despicată la fel, în două, în chip
sprâncene unite supărător pentru o femeie. Era
măslinie la față și cam planturoasă, și
morale: placidă, câțiva peri îi conturau o ușoară
leneșă mustață. Sprâncenele, ca și la Titi,
erau îmbinate viguros deasupra
nasului.“
„copilul (...), plin de contuziuni, muri
repede. Olimpia primi lovitura cu mult
calm, aproape ca o ușurare“
„Olimpia asta stă ca o dobitoacă, nu
cere nimic, nu descoperă nimic, o să

3
 ENIGMA OTILIEI
Călinescu

moară toți, și n-o să-i rămână nici un

ac.“
Stănică secundar, real fizice: fața roșie, păr „era roșu la față, fără să fie propriu-zis
Rațiu negru și creț, gras, de o sănătate agresivă,
mustață contrastând cu părul lui mare și negru,
foarte creț și cu mustața în chip de
morale: arivist, muscă. (…) Stănică vorbea sonor,
demagog, profitor, rotund, cu gest artistic și declamator“
imoral, escroc „Stănică ciupea câte ceva de la cine-i
sentimental, insisten, ieșea în cale“
isteț „e îndrăzneț, nerușinat, știe, ca orice
avocat, toate șicanele“
„Stănică (...) descoperise numaidecât
cheseaua, din care scosese un pumn
bun de tutun și-l ascunse în buzunarul
pantalonilor.“
„... spusese tocmai că în acea zi pleacă
la Ploiești, pentru un proces. Stănică
însă mințise din plăcere, și veni pe la
vremea prânzului. Găsi totul pustiu, și
perdelele de pânză și de șipci trase
peste tot. Avocatul se apropie tiptil de
casă, încercă ușor de tot clanțele ușilor
din față și din dos...“
Marina episodic, real fizice: un ochi orb, „n-avea decât un ochi valid. Celălalt îi
bătrână era atacat violent de albeață și era pe
jumătate închis de pleoapă“
morale: naivă, „cam slabă de minte“
bârfitoare „Marina e o leneșă“
„Marina e o farfara, dacă ne vede,
umple lumea de povești“
Georgeta episodic, real fizice: plină, păr „Era plină la trup și la față până la
negru și creț, gropițe marginea de unde ar fi devenit obeză,
în obraji fără să pară totuși. Părul negru era creț
și înfoiat ca al unei napolitane. Două
morale: politicoasă, mari gropițe în obraz păreau artificiale.
isteață, senzuală (...) Sprâncenele, genele erau înfipte
ca-n carnea unei piersici netede.“
„Asta e Georgeta, fată faină!“
„Era încântătoare de frumusețe și
sănătoasă tun, imorală, dar cu
luciditate, cu principii burgheze și bun-
simț.“
Simion episodic, real fizice: bătrân, cu „Un bărbat în vârstă (...). Avea mustăți
Tulea mustață și barbă, pleoștite și un mic smoc de barbă.“
ochi spălăciți „niște ochi grozav de spălăciți“
„Mâncați, îndemna Simion pe Aurica și
morale: senil, pe Titi, mâncați, mâncarea este elixirul

4
 ENIGMA OTILIEI
Călinescu

apatic, nebun vieții!“

Weissmann episodic, real fizice: - „Lui Felix Weissmann i se păru cam

prea teatral de subtil, dar seriozitatea
morale: cu care își făcea tragedii strict gratuite
îndemânatic, cult, îl încânta“
isteț „Weissmann vorbea cu atâta pasiune și
convingere, că trecătorii întorceau
capul“
„deși tânăr, făcea injecțiile bine“

Alte personaje: Iosif Sima, Vasiliad, Sohațchi, Ana Sohațchi, Generalul, domnul Iorgu, doamna
Iorgu, mătușa Agripina, Toader, Lili, Stratulat, doctorul lui Costache, Paulina, popa Țuică,
părintele titular.

Rezumat:
Într-o seară din luna iulie a anului 1909, Felix Sima, un tânăr de optsprezece ani, caută pe
strada Antim locuința unchiului său, Costache Giurgiuveanu. Proaspătul absolvent de liceu
este un orfan, iar unchiul său i-a devenit tutore. Când găsește casa lui Costache, unchiul său
la început se preface că vila nu este locuită, însă își face apariția Otilia, fiica fostei soții a lui
Costache, cu doar câțiva ani mai mare decât Felix, care îl primește pe tânăr în locuința lor.
Otilia îl conduce pe băiat într-o cameră unde restul familiei juca table. Aici, Felix face
cunoștință cu Pascalopol, un moșier bogat, prieten de familie, ce se arată foarte apropiat de
Otilia, cu Aglae Tulea, sora lui Costache, cu Simion Tulea, soțul acesteia și cu Aurica Tulea,
fiica de 30 ani a Aglaei. A doua zi, Felix petrece mai mult timp cu verișoara sa, află cusururile
familiei, dar și iese cu ea și cu Pascalopol cu trăsura în oraș. După un timp, Felix, având
nevoie de bani, îi cere lui Costache, însă unchiul pretinde că nu dispune de ei. În august,
sosesc Stănică și soția lui, Olimpia, cealaltă fată a Aglaei. Cei doi încearcă să îl convingă pe
Simion să le dea casa, acesta însă refuză, motivând că Olimpia nu e fata lui. Felix și Otilia fac
o vizită lui Pascalopol la moșia lui. Cei doi petrec mult timp împreună, însă gelozia lui Felix
față de Pascalopol rămâne. La ceva timp după întoarcerea lor, Titi începe să se simtă atras
de Otilia, aceasta îndepărtându-l. Aglae se plânge lui Costache de Otilia, jignind-o, iar
bătrânul îi ia apărarea fiicei sale. Astfel, Aglae nu mai calcă în casa fratelui său o lungă
vreme. După ce Otilia pleacă din nou la moșia lui Pascalopol, Felix iese în oraș și, întâlnindu-
se cu Stănică, acesta îi face cunoștință cu Georgeta, o prostituată, la care face mai multe
vizite. Între timp, Felix primește o carte poștală de la Otilia, tocmai din Paris. În cadrul unei
cine la unul din clienții aăi, Costache declară că vrea să își vândă proprietățile pentru a-i da
Otiliei banii, iar Stănică devine alarmat, dorind să pună mâna pe moștenire. Luând măsuri de
protecție, bătrânul ascunde banii în podeaua casei. După o vreme, Otilia se întoarce din
capitala străină. Costache începe să construiască o casă pentru Otilia, în care ar fi putut locui
și Felix, în grădină. Însă într-o zi, Costache se împiedică și cade, făcând un atac la inimă. Toată
familia se adună la el în casă, în aparență pentru a-i oferi îngrijirile medicale. Costache îi
spune lui Pascalopol că îi va da banii pentru Otilia să îi pună într-un cont, însă tot amână
cedarea banilor. După un timp, lui Costache începe să-i fie rău și îi dă lui Pascalopol o sută din
cele trei sute de mii de lei pentru Otilia. Otilia nu pleacă din casă pentru că se îngrijește de
Costache, și Stănică, pentru a găsi banii, prinde un moment când Otilia nu e acasă, intră în
camera lui Costache și îi ia banii de sub saltea, șoc ce se dovedește fatal pentru bătrân. Banii
vor rămâne la Stănică, ce divorțează de Olimpia și se căsătorește cu Georgeta, iar

5
 ENIGMA OTILIEI
Călinescu

propritetățile intră în posesia Aglaei. După câteva luni de la moartea unchiului său, Otilia
fuge la Paris cu Pascalopol, cu care se căsătorește. La mulți ani după aceste întâmplări, când
Felix devine un doctor cu renume, se întâlnește într-o zi cu Pascalopol. Acesta îi arată o poză
recentă făcută cu Otilia, Felix nereușind să o recunoască.

Momentele subiectului:
 Expoziţiunea: În luna iulie a anului 1909, Felix Sima vine la București să locuiască la
unchiul său, Costache, și astfel cunoaște familia acestuia, cât și un prieten de familie.
 Intriga: Aglae Tulea îi oferă Otiliei replici jignitoare, ce sporesc conflictul dintre ea și
Costache, iar atitudinea protectoare a Otiliei, față de tatăl ei, încurajează atașamentul
lui Felix de ea.
 Desfăşurarea acţiunii: Costache strânge mulți bani pe care dorește să-i lase Otiliei.
Otilia pleacă de mai multe ori la moșia lui Pascalopol. Felix cunoaște pe Georgeta.
Costache face un atac cerebral, după care își revine mai greu, motiv pentru care
întreaga familie Tulea îl vizitează, așteptând momentul fatal.
 Punctul culminant: Conflictul dintre cele două familii înrudite se consolidează.
 Deznodământul: Stănică fură banii și se căsătorește cu Georgeta, Felix devine un
doctor renumit, Otilia pleacă la Paris cu Pascalopol și cei doi se căsătoresc. Felix
realizează diferența majoră dintre tânăra Otilia și cea adultă.

Moduri de expunere:
 Naraţiune
„Felix așteptă ca Otilia să spună ceva, dar fata tăcea ca și mai înainte. I se păru nedelicat să
mai deschidă vorba, acum când doliul era încă proaspăt. Fata ședea încuiată în odaie și părea
că se plictisește. Îi era silă să iasă în oraș, îmbrăcată în negru, iar să iasă altfel o împiedica
superstiția că făcea un rău. Se dăduse jos o dată, să încerce pianul, dar la prima notă se
înspăimântă de ecoul gol, închise capacul și renunță.“ (pag. 341)
 Dialog
„- Felix, stai aici, gândește-te bine, și numai după ce te-ai gândit bine, atunci să-mi
răspunzi. Să presupunem că noi doi ne-am căsători.
- De ce „să presupunem“?
- Fii serios și ascultă. Când un lucru nu e încă, se presupune. Ei bine, să presupunem
că ne-am căsători, crezi tu că am putea face asta așa de curând?
- Pentru ce nu?
- Pentru că ești legat de studiile tale, fiindcă nu ești încă liber să faci ce vrei!“ (pag
344)
 Descriere
„Strada era pustie și lumea părea adormită, fiindcă lămpile de prin case erau stinse sau
ascunse în mari globuri de sticlă mată, ca să nu dea caldură. În această obscuritate, strada
avea un aspect bizar. Nici o casă nu era prea înaltă și aproape nici una nu avea cat superior.
însă varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii (opera îndeobște a zidarilor italieni),
mărimea neobișnuită a ferestrelor, în raport cu forma scundă a clădirilor, ciubucăria, ridicolă
prin grandoare, amestecul de frontoane grecești și chiar ogive, făcute însă din var și lemn
vopsit, umezeala, care dezghioca varul, și uscăciunea, care umfla lemnăria, făceau din strada
bucureșteană o caricature în moloz a unei străzi italice.“ (pag. 5)

 Monolog

6
 ENIGMA OTILIEI
Călinescu

„Ce canalii sunt oamenii! gândi el. Aglae, soacră-mea, e o vrăjitoare, n-are inimă nici de un
gram. Îi moare bărbatul, și se tocmește cu doctorul. Și e plină de bani. Iar Olimpia asta stă ca
o dobitoacă, nu cere nimic, nu descoperă nimic, o să moară toți, și n-o să-i rămână nici un ac.
Mi-am legat viața de o insensibilă.“ (pag 161)

Caracterizarea personajului principal / a unui personaj preferat (Otilia):

 caracterizare directă:
 portret: „Fata părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani. Fața măslinie, cu
nasul mic și ochii foarte albaștri, arăta și mai copilăroasă între multele bucle și
gulerul de dantelă, însă în trupul subțiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil
perfect, fără acea slăbiciune suptă și pătrată a Aureliei, era o mare libertate de
mișcări, o stăpânire desăvârșită de femeie“ (pag. 13)
 misterioasă, interesantă, plăcută: Pascalopol - „A fost o fată delicioasă, dar
ciudată. Pentru mine e o enigmă.“ (pag. 347).
 inteligentă, complexă: Felix - „Te iubesc pe tine, care ești frivolă numai în
aparență, dar în fond ești inteligentă și profundă“. (pag. 344)
 caracterizare indirectă
 prietenoasă, energică, îndrăzneață, elegantă : „Și Otilia luă iarăși pe Felix de
mâini și-l târî în goană prin curte, și apoi, răpăind pe scară în sus, până la odaia
ei. Acolo, fără nici o jenă, își trase peste cap rochia ușoară de casă, rămânând
într-un jupon prins de umeri cu două panglici, și îmbrăcă rochia albă de tul. Părea
un fluture alb care mișcă ușor din aripi.“ (pag. 23)
 copilăroasă, matură, harnică, iubitoare, boemă : „Otilia amesteca o seriozitate
rece, blazată cu cele mai teribile copilării. Într-o zi îmbrăca păpuși, în alta mustra
pe moș Costache că se murdărește pe haine cu scrum de țigară și-l scutura
întorcându-l în toate chipurile, ca pe un copil, spre râsul de plăcere al aceluia.
Altă dată Otilia fu nemulțumită de gospodăria Marinei și, punându-și un șorț
înainte, se așeză serios pe treabă, cerând concursul lui Felix. Dar se plictisi
curând. Din ușă văzuse strălucirea ierbii grase din fundul grădinii și avu o
dorință.“ (pag. 42)

Titlul operei:
Titlul romanului balzacian este format dintr-un substantiv comun articulat hotărât și un
substantiv propriu ce demască personajul studiat. Titlul invită la lectura cărții, propunându-i
cititorului dezlegarea misterului Otiliei. În demersul narativ, nu se remarcă misterul propriu-
zis, însă personajul Otiliei rămâne învăluit în inceritudini, caracterul enigmatic fiind dat de
acțiunile sale imprevizibile. Generalizând, se poate vorbi chiar de enigma feminității înseși.

Mijloace artistice:
 comparație: „Strada era pustie (...), răcoroasă și foșnitoare ca o pădure.“ (pag. 5)
 epitet: „Un grilaj înalt și greoi de fier, ruginit...“ (pag. 6)
 personificare: „...din crăpăturile dintre fațada casei și trotuar ieșeau îndrăzneț
buruienile“ (pag. 6)
 enumerație: „Părul rar, dar bine ales într-o cărare care mergea din mijlocul frunții până
la ceafă, lanțul greu de aur cu breloc la vestă, hainele de stofă fină, parfumul discret în
care intra și o nuanță de tabac, toate acestea reparau cu desăvârșire, în apropiere,
neajunsurile vârstei și ale corpolenței.“ (pag. 10)

7
 ENIGMA OTILIEI
Călinescu

 imagine vizuală: „Casa avea un singur cat, așezat pe un parter scund, ale cărui geamuri
pătrate erau acoperite cu hârtie translucidă, imitând un vitraliu de catedrală.“ (pag. 6)
 imagini dinamice: „Afară ploua cu găleata și tuna, și unii din băieți, mai fricoși și mai
puțin dialecticieni, tremurau de frică și chiar se închinau pe sub pătură.“ (pag. 180)
 imagine olfactivă: „Georgeta se așeză mai bine lângă Felix, învăluindu-l într-un val de
parfum fin.“ (pag. 132)

Vocabular:
balercă (=butoiaș), caseton ( =mobilă italiană din epoca Renașterii, având mai multe sertare
ornate cu sculptură măruntă.), geamlâc (=Perete format din geamuri fixate pe un schelet
metalic sau de lemn), ipsos (=praf alb obținut prin deshidratarea totală sau parțială a
ghipsului măcinat și încălzit în fierbătoare speciale, folosit ca liant), porfir (=rocă vulcanică
dură, formată din cristale mari de feldspat, cuarț etc., înglobate într-o masă de feldspat
măruntă sau sticloasă), jurubiță (=scul mic din fire textile înfășurate în spire de o anumită
lungime, constituind unități de măsură în filatură), ibrișin (=fir de ață albă sau colorată,
răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la
cusut, la brodat ori la împletit), brișcă (=trăsurică ușoară, neacoperită, cu două roți, trasă de
obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă).

Citate preferate:
„Unde sunt bani la mijloc, nu există noblețe.‟ (pag. 117)
„Superficialitatea e o boală națională, de aceea nu progresăm.‟ (pag. 213)
„Succesul nostru în viață e o chestiune de viteză, iubite Felix.‟ (pag. 342)
„Cine a fost în stare de atâta stăpânire e capabil să învingă și o dragoste nepotrivită pentru
marele lui viitor.‟ (pag. 346)

Impresii personale:
Romanul a fost unul foarte interesant de analizat, fiind un bildungsroman. Acțiunea s-a
terminat exact cum m-am așteptat și nu cred ca am un final dorit. Ba chiar cred ca Felix și
Otilia nu ar fi putut avea o relație în care ambii parteneri să fie pe deplin mulțumiți.
Morala pe care am înțeles-o este că întotdeauna trebuie să văd și interesele mele și să mă
străduiesc să le ating, să persist în a încerca, fără să mă neglijez vreodată.

Note de lectură
Opera mi-a trezit sentimente de revoltă, indignare, mulțumire.
Ceea ce impresionează este finalul realist al romanului, ci nu un sfârșit fictiv și ideal.
Surpinzător este momentul întâlnirii dintre Felix și Pascalopol, după mulți ani de la despărțire.
Demn de admirat este fragmentul în care Otilia i se adresează lui Felix încercând să-l convingă
de posibilitățile pe care le aveau și situația realistă a relației lor.
Am admirat devotamentul lui Pascalopol pentru cazurile fără speranță al lui Felix și al
Otiliei.
Am fost curios când Stănică voia să-i fure banii lui Costache, neștiind finalul conflictului între
cei doi.
Aş vrea să trăiesc în lumea personajului pentru că -
Nu aş vrea să trăiesc în lumea personajului pentru că imaginea asupra femeii era deformată,
aceasta fiind subestimată în majoritatea cazurilor, singurul ei scop fiind căsătoria de la o
vârstă fragedă.

8
 ENIGMA OTILIEI
Călinescu

Opinii critice / Referinţe critice:

 „(romanul) este construit cu un meșteșug sigur, pe mai multe planuri și cu o detașare
epică întru totul stăpână pe materialul uman, atât de divers și de închegat în fizionomia
lui“ (Pompiliu Constantinescu)
 „o desăvârșită comedie molierească tratată cu mijloace narative ale realismului“ (S.
Damian)
 „nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede că o are“ (G. Călinescu)
 „În cadrul „balzacianismului“ (interese de afaceri, de succesiune) din Enigma Otiliei, cel
mai îndreptățit să-și însușească banii avarului Giurgiuveanu este singurul care
muncește pentru însușirea lor, prin inteligența dedicată acestui scop: Stănică Rațiu.“ (I.
Negoițescu)
 «Trecând „de la tip la caz“, Călinescu nu analizează direct arhetipul uman, ci mai întâi
creează personajul cu o trăsătură definitorie, puternic evidențiată, de care depinde
întregul său joc, pentru ca mai apoi să își pună la încercare abilitățile critice în
descrierea reacțiilor cât mai excesive determinate de tipologia caracterologică a
personajului.» (Nicolae Manolescu)