.

COMPORTAMENTELE VIOLENTE SI
DISTRUCTIVE
 

6.1. SUICIDUL

6.1.1. Consideratii generale

 Dintre comportamentele distructive ale tinerilor, suicidul este cel mai tragic deoarece
lasă în urmă nu numai promisiunile nerealizate ale unei tinereti dar si sentimente de
vinovătie si tristete familiei persoanei decedate.

 Se constată că numărul sinuciderilor la tineri a crescut în lumea întreagă mai mult decât
la alte grupe de vârstă. Suicidul este insuficient certificat din cauza prejudecătiilor pe care
le suscită (antrenează uneori condamnări religioase si chiar penale) si, de asemenea,
pentru că în caz de dubiu decesul este atribuit unui accident mai degrabă decât unei cauze
intentionale.

 Frecventa tentativei de suicid este mai mare la fete, dar deobicei predomină parasuicidul.
Se estimează că raportul dintre tentative si suicid reusit la adolescenti este de 40:1 în
multe din tările industrializate.

6.1.2. Cauzele comportamentului suicidal

 Factori precipitanti

Tranzitia către vârsta adultă este adesea dificilă atât pentru tineri deoarece implică
renuntarea la sentimentul de dependentă din copilărie si sperante noi, cât si pentru
anturaj care se asteaptă la un comportament mai adult pe planul relatiilor sociale
si al relatiilor sexuale.  Presiunea datorată emigrării către oras, izolarea,
concurenta intensă la scoală si somajul provoacă stress. Pentru anumiti tineri,
exigentele devin coplesitoare si perspectiva unui sprijin afectiv pare fără sperante.
Când tinerii nu îsi pot satisface sperantele, amorul propriu suferă si poate apărea o
fază de depresie, uneori mascată.

Contextul social al vietii tânărului are de asemenea importantă; dezorganizarea

relatiilor familiale este una din cauzele frecvente de comportament suicidar.

La fete o cauză ar fi sarcina sau frica unei sarcini, rezultată în afara căsătoriei.

 Factori predispozanti
 Suicidul poate fi asociat cu dependenta de drog si alcool, precum si cu o
instabilitate mentală. Uneori el este simptomul unei tulburări mentale grave cu
tendinte paranoice sau schizofrenice. O personalitate neadaptată sau depresivă cu
afectiuni somatice poate precipita o tentativă de suicid la un tânăr. Totusi, pentru
majoritatea tinerilor care se sinucid nu se poate diagnostica nici o tulburare
mintală, rolul principal fiind jucat de factori de ordin individual si social.

6.1.3. Măsuri de prevenire si combatere

 Din cauza faptului că dascălii petrec mult timp cu tinerii, ei sunt în măsură să-i identifice
pe cei care suferă de tensiuni psihice si să întindă mâna celor care încearcă să se sinucidă.
Recunoscându-se acest potential, există programe care ajută profesorii să  înteleagă
cauzele suicidului, să distingă semnele de alarmă si să facă fată problemelor.

Se vor identifica cauzele si se va face psihoterapie la cei cu tentativă.

6.2. AGRESIVITATEA

6.1.1. Consideratii generale

Pe parcursul procesului de dezvoltare, copiii au tendinta naturală de a-si controla din
ce în ce mai mult agresivitatea în cazul în care părintii îi încurajează. Un copil de 2 ani
furios îl muscă pe altul fără ezitare; la 3-4 ani însă a învătat deja că astfel de manifestare
agresivă nu este permisă. Cu toate acestea îi place să pretindă, în joacă, că-l împuscă pe
personajul negativ. Între 6-12 ani jocul de-a războiul devine mai violent, dar este
guvernat de o serie de reguli. S-ar putea să fie presărat cu certuri, dar bătăile adevărate
sunt rare. În adolescentă, sentimentele agresive devin mult mai puternice, dar copiii bine
educati le canalizează spre sporturi sau alte competitii similare, ori în glume pe seama
colegilor.

Tinerii sunt din ce în ce mai mult victimele unor acte de violentă si sunt ei însisi
agresivi în raport cu altii. Se pare că violenta socială se amplifică de o manieră dramatică,
dar amploarea reală a fenomenului este putin atestată. Datele sunt adesea incomplete în
acest domeniu, de teama răzbunării si prin lipsa încrederii în politie si tribunal.
Adolescentii riscă de 2 ori mai mult decât adultii să fie victimele unui act criminal si de
10 ori mai mult decât persoanele vârstnice.

6.2.2. Forme de manifestare a agresivitătii sociale

 Delicte minore : vagabondajul, furturi minore (de ex. stergătoare de parbriz),

provocarea de pagube (spargerea geamurilor unor clădiri nelocuite).
 Delicte majore: furtul armat, incendierea, bătaia, violul, crima

Agresivitatea băietilor în adolescentă poate duce la comiterea unor delicte minore,

dar astfel de delicte nu au de obicei o mare importantă din punct de vedere
psihologic dacă băiatul nu le comite decât o dată sau de două ori si antrenat de un 
 grup. Totusi, repetarea acestor delicte în cazul unui băiat crescut într-un cerc sever
si educat, înseamnă:

o - fie că are o tulburare de comportament,

o - fie că nu a fost niciodată iubit în mod adecvat si nu-i pasă prea mult ce
cred părintii si societatea despre persoana lui,
o - fie că părintii săi au tendinte subconstiente către delicventă si în ciuda
manifestărilor exterioare ei se bucură pe furis de escapadele băiatului,
o - fie că băiatul are o tendintă compulsivă de a fura (cleptomania).

Repetarea unor delictele minore în cazul băietilor care provin din cartiere sărace
cu rată crescută a delicventei, frecvent înseamnă doar dorinta acestuia de a-si
dovedi bărbătia în fata prietenilor prin sfidarea autoritătilor.

 Delictele majore includ multă agresivitate si arată nu numai că băiatul a fost

crescut fără dragoste, dar si că a fost în plus supus cruzimii si ostracizării.

 Fetele manifestă în medie mai putină agresivitate decât băietii, ele având mai
mult tendinta să supere părintii decât să sfideze autoritătiile sau să atace alte
persoane. O formă particulară de manifestare este fuga de acasă, care apare la
fetele imature si instabile emotional, aflate de foarte mult timp în dezacord cu
părintii. Alt exemplu ar fi antrenarea fetei în activităti sexuale cu caracter de
promiscuitate, din dorinta de a-si scandaliza părintii, dar care implică în plus un
sentiment al fetei de "nimicnicie". În aceste cazuri de mai sus există conflicte
grave în sânul familiei si o deficientă în ceea ce priveste dragostea părintilor fată
de fată.

6.2.3. Cauze ale delicventei

 Sărăcia, somajul, promiscuitatea si un control insuficient al modului cum sunt

educati tinerii
 Factori individuali: abuzul de droguri si alcool, sentimentul de esec, de frustrare si
de disperare, tendinte compulsive
 Frecventa crescută a actelor de violentă pe stradă si în programele TV
 Mediu familial ostil, cu frecvente maltratări
 Anturajul; multi oameni dau vina pe anturajul adolescentilor pentru orice fel de
probleme ar apărea, dar un adolescent normal, dintr-o familie normală, nu ajunge
să aibă necazuri serioase numai datorită influentei anturajului.

6.2.4. Măsuri de prevenire si combatere

 Tânăra generatie trebuie educată în spiritul unui respect sporit pentru lege si respectarea
drepturilor altor oameni.

 O primă cale ar fi dezacordul fată de programele de televiziune care contin

violente si încălcări ale legii, precum si fată de fabricarea jucăriilor care imită
 armamentul de război . Vizionarea la televizor a unei fete umane desfigurate de
lovitura unui pumn are mult mai mult impact asupra personalitătii unui copil,
decât atunci când îsi imaginează acest lucru în timpul unui joc.
 Depistarea tulburărilor adaptative prin anchete scolare, precum si cunoasterea
cauzelor care au dus la aceste tulburări pentru stabilirea măsurilor de readaptare
 Practicarea sistematică a sporturilor. Exercitiile fizice au rol important pentru
sistemul nervos: tonifiant al SNC, stimulator al functiilor corticale si de
coordonare a centrilor nervosi.
 Auditiile muzicale pot contribui la relaxare si odihnă. Prin atmosfera bogată în
emotii pe care o generează, muzica face să dispară indiferenta fată de ce se
petrece în jur si reduce stările de agresivitate, timiditate etc. Efectul muzicii este
în functie de elementele sale componente (ritm, înăltimea notei, sonoritate). Astfel
ritmul rapid excită, pe când cel lent linisteste, destinde si adoarme; notele înalte
au efect stimulator, iar cele joase calmează; sonoritatea puternică irită, pe când
cea de slabă intensitate calmează.
 Dansul ritmic disciplinează si înveseleste, contribuie la destinderea morală si la
armonia gesturilor; dezvoltă stăpânirea de sine, autocunoasterea, încrederea,
îndemânarea, imaginatia, eliberează de anxietate si fantasme, având un rol cert în
formarea caracterului. Dansul clasic, mai mult decât cel ritmic, dezvoltă vointa si
tinuta corectă a corpului.
 Pedeapsa; obiectivul urmărit de persoana care pedepseste este acela de a asocia
teama cu greseala comisă de copil si de al face pe acesta să se poarte cum trebuie.
Pentru ca pedeapsa să fie eficace si să nu provoace efecte negative (relatii
agresive, timiditate, supunere, respingerea altor activităti normale) se impun
câteva principii:
o aplicarea pedepsei trebuie să aibă un caracter exceptional si să nu
sanctioneze decât greseli de o anumită gravitate,
o să fie însotită (când copilul este suficient de mare ca să poată întelege) de
explicatii simple dar convingătoare,
o să fie dată în acelasi moment sau imediat după greseala comisă, sau
depistarea acesteia,
o să fie suficient de dureroasă si să nu fie urmată de nici o compensatie,
o comportarea sau greseala sanctionată odată nu trebuie să fie altă dată
recompensată.