Asistenta Sociala a familiei si copilului

Lucrare realizata de Coroeanu Stefania, studenta la Facultatea de Filosofie si

Științe Social Politice, specializarea Asistenta Sociala, grupa 1, anul II
 Monoparentalitatea

Familia este primul factor socializator ,grupul cu cea mai mare influenta .
Astazi ,traim intr-o lume care nu mai poate sa se exprime numai sub incidenta vechilor
paternuri ,care isi creeaza noile modele . Ca atare ,perioada contemporana aduce cu sine mutatii
in ceea ce priveste familia ,tipurile de familie ,afisandu-se tot mai frecvent familiile
alternative ,monoparentale .
Conceptual, familia monoparentala ,reprezinta un tip de familie format dintr-un singur
parinte si copilul sau copiii sai .
Familiile monoparentale trebuie sa beneficieze de toate parghiile economice,sociale
,culturale si educationale pentru a-si putea indeplini functiile .
Familia monoparentală este privită astăzi ca un întreg, din care, deși ,,lipsește un element,
nu încetează să funcționeze ca un sistem, în care întregul este mult mai mult decât suma
părților” .Familia cu un singur părinte devenind astăzi o familie normală, pe măsură ce devine o
conduită familiară pentru membrii societății actuale și pe măsură ce înregistrează o creștere a
frecvenței .
În funcție de prezența sau absența părinților din interiorul familiilor, din punct de vedere
psihologic și interacțional, se poate vorbi despre tipurile de familii monoparentale:
-tipul prezență (psihologic) - prezență (interacțional): ambii părinți, deși separați sau divorțați,
păstrează legături intense cu copiii și sunt implicați în viața acestora atât psihologic, cât și
interacțional; - tipul prezență-absență: unul dintre părinți încetează să interacționeze cu familia,
dar rămâne atașat de ea din punct de vedere psihologic;
- tipul absență-prezență: se referă la un părinte separat de familie în mod formal, absent
psihologic, dar care are totuși contacte, interacționează cu membrii;
- tipul absență-absență: tipul clasic de familie monoparentală, acea familie în care numai unul
dintre părinți se ocupă de copii și este implicat atât psihologic, cât și interacțional în viața
acestora ;
Copiii din familiile monoparentale conduse de mame cunosc o maturizare timpurie, sunt
investiţi la vârste mai mici cu sarcini domestice, le este atribuit adesea rolul de parteneri, cu
care se împart poverile traiului de fiecare zi, se derulează conflicte după modelul conjugal.
Copilul îndeplinește și rolul de suport emoţional, de substitut al soţului absent. Mamele singure
sunt frecvent nemulţumite de viaţa pe care o duc, se declară suprasolicitate, stresate de grijile
pe care le au, devin mai autoritare .
Bărbaţii, părinţi singuri, implică mai puţin copiii în treburile casei, dar fac apel la ajutor din
afară. Rolul parental este mai bine articulat dacă tatăl s-a aflat împreună cu copilul său în
permanenţă, iar interacţiunea cu copilul a fost timpurie.
Un alt factor care contribuie mult la optimizarea relaţiilor părinte-copil se referă la
asumarea voită a paternităţii, spre deosebire de cea stabilită prin intermediul hotărârilor
judecătorești. Taţii se declară satisfăcuţi de viaţa lor, devin mai puţin autoritari, mai grijulii și
mai protectori; copiii îi resimt calzi și afectuoși, comparativ cu modul în care își percep taţii
copiii din familiile biparentale. La taţii singuri se observă o scădere a interesului pentru
performanţă profesională, accentul mutându-se pe familie .
Datorită nivelului scăzut de educație a părinților din familiile monoparentale, devine
dificilă găsirea unui loc de muncă aducător de venit, ceea ce generează sărăcie, este un tip de
familie vulnerabila.
Monoparentalitatea poate conduce la reproducerea modelului parental, cu toate
consecințele negative pe care acesta le presupune.
Familiile monoparentale, familiile cu mulți copii, familiile din mediul rural sau periurban,
familiile care au copii cu dizabilități sau cu HIV/SIDA se numără printre categoriile de familii
defavorizate, vulnerabile, iar mamele minore se înscriu și ele în categoria familiilor
dezavantajate și vulnerabile. Astfel, datele recensământului populației relevă faptul că
procentul copiilor născuți de mame adolescente necăsătorite este mult mai mare în rândul
romilor decât în rândul populației majoritare. Din perspectiva statutului social, deși există și
mame cu statut de onorabilitate, majoritatea covârșitoare a mamelor minore provine din familii
disfuncționale sau chiar din instituții de ocrotire. Totodată, au drept caracteristici existenţa unor
disfuncţii în viaţa afectivă, în comunicare și, mai ales, un nivel scăzut de educație. Având astfel
de dimensiuni, familiile monoparentale sunt “o alternativă la familia nucleară clasică, în
condiţiile în care înregistrează o creștere a frecvenţei și devine o conduită comună în societăţile
actuale” .
Potrivit Legii speciale pentru sprijinirea familiilor monoparentale ,persoana singura din
familia monoparentala – este persoana care se afla in una din urmatoarele situatii:
• este necasatorita
• este vaduva
• este divortata
• al carei sot\sotie este declarat\declarata decedat\a
Aceasta Lege ofera sprijin prin acordarea unei indemnizatii lunare de intretinere ,se acorda
lunar un stimulent educational pana la absolvire ,primeste de la agentiile teritoriale si de la
consiliile locale consultanta gratuita de specializare ,de asemenea ,persoanele apte de munca
care nu au un loc de munca sau nu realizeaza venituri ,beneficiaza de masuri de incluziune pe
piata muncii, alocatii ,etc
Altfel spus, ansamblul activităţilor profesionale prin care persoanele pot beneficia de
procesul de asistare în vederea rezolvării sau ameliorării situaţiei lor, asistate i sprijinite la
fiecare ș etapă de către un asistent social profesionist care reu e te să- i desfăsoare activitătile
sale în cadrul echipei multidisciplinare, reprezintă procesul de interventie in asistenta socială.
Dacă nu vrem să trăim într-o societate sfâşiată de tulburări sociale ale căror cauze sunt
legate de probleme ca, de exemplu monoparentalitatea, sărăcia, delicvenţa, intoleranţa,
alcoolismul, abuzul de droguri, disperarea, violen a domestică, vagabondajul , chiar tragedia
personală a şomerilor care sunt lipsiţi ț de posibilitatea de a-şi dovedi puterea de muncă, a
familiilor care eventual sunt în curs de dezorganizare, a copiilor care cresc pe străzi sau sunt
abandonaţi în case de copii, a bătrânilor fără suport, ajunşi cerşetori ai milei publice, atunci pe
planul socialului trebuie să se facă simţită asisten aț socială iar demersul asisten ial să fie
realizat doar de profesioinisti. Se cere să se dezvolte o politică socială atentă la problematica
umană, principială şi bine reglementată legal, iar instituţiile sociale menite să răspundă nevoilor
umane vor trebui să fie sensibile şi responsabile în abordarea problemelor sociale, în
satisfacerea nevoilor clienţilor lor. Practicienii din acest domeniu urmează să înţeleagă că
funcţia lor e justificată doar dacă vine în sprijinul celor asistaţi dacă serveşte bunăstarea
beneficiarilor.