1) „spargerea” problemelor, adică găsirea tehnicii de baza in abordarea problemelor.
2) detailarea calculelor ( foarte adesea insa calculele permit întrezărirea unor condiţii speciale ( împărţirea prin zero, lungimi negative, . Nu credem a fi nevoie sa explic aici cum o „mica greşeala de calcul” răstoarnă complet soluţia unei probleme 3) redactarea ideilor Soluţia înseamnă înlănţuirea ideilor de rezolvare cu citarea teoremelor avute in vedere cu calculele efectuate si direcţionarea lor spre rezultatul final. Ca aspect grafic, soluţia trebuie sa alterneze rânduri „de cuvinte” cu altele „ de formule”. Modul de redactare din revistele de matematica (G.M., R.M.T., etc.) constituie un bun exemplu dar care trebuie detaliat. In fond criteriul „cat de inteligent este” este verificat in special prin acurateţea redactării, prin plasarea argumentelor la locul potrivit si nu la întâmplare, prin eliminarea pistelor ce încep si nu se termina nicăieri, prin corecta enumerare a tuturor cazurilor posibile, etc.