Bucuria

Ursul-Moș Martin

- bucuria, speranța, înțelegerea, acceptarea, rezolvarea de probleme şi trăsături

temperamentale, teama de a nu greşi.

Într-un orășel de munte, pe o străduța liniștită, locuia un vestit croitor. Toate

animalele pădurii îşi comandau hainele la atelierul său.
Așa s-a întâmplat că, într-o zi apăru în ușa atelierului, ursul.
Era tare supărat. Nu se putea prezenta la serbarea pădurii, pentru că, n-avea haine.
Meșterul croitor îl privi pe deasupra ochelarilor.
- Oare ce haine să-i facă?
- Din blană?
- Cât de călduroase să fie?
- Dar, mai ales, să nu semene cu a altuia din pădure.
Să fie verzi? Nu se poate! Nu l-ar vedea nimeni prin poiană.
Să aibă pene?
Ce-ar zice păsările?
Greu de făcut!
Tocmai atunci apăru pe uşă, Riţa-Veveriţa:
-Ce faci meştere? întrebă ea spărgând o nucă. Supărat?
-Păi uite. Mă așteaptă ursul pădurii şi nu ştiu ce haină să-i cos pentru serbare.
Doar o clipă făcu Riţa-Veveriţa ochii roată. Parcă ar fi căutat ceva. Luă apoi
foarfecele meşterului croitor şi ieşi grabnic cu ele pe uşă.
Meşterul privi mirat în urma ei. Oare unde se dusese? Şi-i luase şi foarfecele! Se uită
la ceas. Cucul se pregătea să cânte, dar mai repede auzi clopoțelul de la ușa.
Intrând, Riţa-Veveriţa răsturnă pe masa meşterului, tot ce ţinea-n lăbuţe şi zise:
-Să-i croieşti haină de blană moşului. Culoare să-i dai după coaja de nucă, frunza
toamnei, petecul de scoarţă de copac şi-un smoc de păr din coada mea. Şi-o semăna
cu noi care-l vom ocroti şi...
Luându-şi coada la spinare, Riţa-Veveriţa fugi repede la serbarea pădurii.
Meşterul se apucă grabnic de lucru. Haina de blană o coloră cu maron, iar la serbarea
pădurii, ursul se dovedi cel mai frumos.
Nimeni nu era ca el, ci doar dintr-un colţ se auzi un ronţăit.
Cine?
Riţa-Veveriţa îi zâmbea prietenește. Oare cine era frumosul-frumos? Nimeni altul
decât ursul Moș-Martin.
Păi nu?