Fişă de lucru

 Selectează pe coloane figurile de stil şi imaginile artistice identificate în textele următoare:

A.De jur împrejur, ca şi cum s-ar ţinea de mână, stau munţii cu piscuri înalte, peste care brădişul negru se întinde ca
o imensă haină de doliu. Nici o pasăre nu-şi îndreaptă zborul său rătăcitor peste sălbătăcia şi tăcerea de mormânt a
locurilor acestora, unde iarba stearpă e fără de sămânţă şi unde numai brusturul de munte, cu floarea galbenă şi lată
cât podul palmei, mai are curajul să se uite, de pe creasta stâncilor înalte, în prăpăstiile negre şi fără fund ce se
deschid, ca nişte guri de iad, sub picioarele lui.
Rareori numai, albastrul limpede al cerului adânc se pătează de câte un punct negru, dar trecător: e un vultur
prădalnic care ocheşte poate din înălţimile văzduhului vreo sprintenă veveriţă; glasul vântului îţi strânge inima... atât
e de tânguios şi de întristător!

B. În adevăr, o suflare dulce şi lină, ce vine din părţile deschise ale locului, curge veşnic, ca un râu nevăzut, ce mişcă
aerul cald şi îmbălsămat. Florile se pleacă la suflarea vântului, ca şi cum s-ar teme de sărutarea lui; şi, din acest joc
nebunatic al vântului cu florile, valuri adânci şi strălucitoare de culori şi de lumină se sapă în fâneţele înalte până
dincolo de hotarele vederii; iar fluturii mici şi albaştri, ca nişte fulgi de azur, speriaţi de paşii drumeţilor, se ridică în
stoluri zburătoare şi, beţi de miresme şi de lumină, se răspândesc în aerul cald.
(Pe drumuri de munte - C. Hogas)

C. Nicăieri n-am văzut desfăşurate cu atâta măiestrie, în acelaşi cadru, cele trei mari podoabe ale pământului —
munţii, pădurile şi apa— ca în trecătoarea aceasta spre Petroşani. ....marginea Jiului, care-şi taie voiniceşte albia-n
piatră. Codrul răsună de vuietul undelor călătoare.(..)Este Jiul, puternicul Jiu, care se zbate şi strigă, zugrumat între
două stânci uriaşe, ce vor să-i aţie calea. Undele lui colcotă, sfărmate de bolovani, ş-azvârl în aer clăbuci albi, bulgări
de zăpadă; curcubeie subţiri tremură în pulberea străvezie a stropilor bătuţi de soare. Voinicul, frumosul râu se
smulge din braţele monştrilor şi pleacă hăulind devale. Iată-l tolănit într-un larg boschet de plute. Apa lui, limpede şi
potolită, pare-o oglindă culcată-n ramă de verdeaţă. Şi-n tăcerea adâncă a codrului, biruitorul doarme — o aţipire de-
o clipă — sub grija bătăliilor viitoare. Din când în când îi vin ajutoare; pâraie repezi, desfundate din văgăuni
întunecoase, gonesc curmăturile munţilor, şi-l caută, îl strigă de departe, şi Jiul le-aude, le cheamă şi le soarbe lacom
în undele lui. Din toate părţile te cheamă privelişti cari de cari mai fantastice. (România pitorească – Al. Vlahuţă)