SCOALA POSTLICEALA SANITARA „CAROL DAVILA” -TARGOVISTE

Boli cardiovasculare la
vârstnici
 BOLILE CARDIOVASCULARE

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la bătrâni. Ca

frecvență ele sunt urmate de bolile neurovasculare și psihice. Ateroscleroza în
primul rând, apoi celelalte boli metabolice, obezitatea, diabetul zaharat, guta, se
asociază frecvent tulburărilor cardiovasculare. Restrângerea activității fizice,
specifică a vârstnicului, face ca două din cele mai importante simptome ale
bolilor de inimă - dispneea de efort și durerea precordială - să lipsească, să fie
diminuate sau atipice. Unii batrâni manifestă ca semn primar de insuficiență
cardiacă o stare cașectică, pierdere ponderală sau anorexie. Alte ori, infarctele
miocardice evoluează cu simtomatologie abdominală, simulând abdomenul acut,
sau cu fenomene cerebrale, simulând accidente vasculare cerebrale. Mulți
bolnavi cu ateroscleroza vaselor abdominale, mezenterice, ajung în servicii de
boli contagioase, cu simptomatologie de enterită.

1. INFARCTUL MIOCARDIC ACUT LA VÂRSTNIC

Inima unui vârstnic, nu se mai poate adapta la efort. Apare frecvent dispneea
la eforturi minime. De aceea la batrâni simptomul principal nu este durerea
precordiala ci dispneea. Se discută chiar despre o insuficiență cardiacă latentă a
batrânului.
Infarctul miocardic la vârstele înaintate scade ca frecvență. Moartea
coronariană scade după 70 de ani, dar crește moartea subită vascularo-cerebrală.
Deci, deși afectarea aterosclerotică a coronarelor crește, morbiditatea prin infarct
miocardic scade. Explicația probabilă constă în selecția prin deces, diminuarea
solicitărilor fizice și psihice. 
Infarctul miocardic este mai frecvent la femeile vârstnice decât la barbații de
aceeași vârsta. După o statistică din U.S.A. (Radstein), raportul barbați/femei,
este de 6/1 sub 50 de ani, 2/1 peste 50, 1/1 peste 70 si 1/2 peste 80. Interesant
este și faptul că la persoanele vârstnice, se găsesc factori de risc mai puțini decât
la nevârstnici.
Hipertensiunea arterială este cel mai frecvent factor de risc la batrâni.
Urmează diabetul zaharat. În concluzie, la bolnavul vârstnic, scade numărul
factorilor de risc, frecvența acestora fiind în ordine hipertensiunea arteriala,
diabetul zahart și angorul, spre deosebire de bolnavii nevârstnici unde pe primul
plan se situează obezitatea, fumatul și hiperlipidemia.
O altă caracteristică este frecvența infarctelor miocardice mute, descoperite
întâmplator, pe traseele ECG, și la examenele necroptice.
Tablul clasic al infarctului miocardic la batrâni, este înlocuit de tablouri
asimptomatice și fruste, de aspecte atipice și simptomatologie de împrumut.
Apar astfel infarcte cu tablouri false abdominale, fals cerebrale sau fals
pulmonare, care creează mari dificultăți de diagnostic.
Alteori apar tablorui nesemnificative, care sugerează o suferință minoră: algii
toracice, articulare, curbatură, viroze respiratorii. Cele mai interesante forme,
sunt formele atipice, mute sau silențioase.
Durerea, simptomul cardinal din infarctul miocardic clasic (atroce,
retrosternală, cu anxietate, cu iradieri precise, fără răspuns la nitriți), este rar
întâlnită la vârstnic. Absența durerii s-ar datora scăderii sensibilității, dezvoltării
rețelei anastomotice, restrângerii activității fizice, sau mascării acesteia de către
insuficiența cardiacă care poate însoți infarctul.
Aceeași explicație se poate da absenței angorului din cardiopatia ischemică, sau
a claudicației intermitente din arterita aterosclerotică periferică. O modalitate
frecventă este debutul prin astenie marcată, chiar adinamia apărută brusc.
Șocul cardiogen, edemul pulmonar acut și insuficiența cardiacă, apar
frecvent în infarcte miocardice cu debut nedureros. În absența durerii, pot apărea
semne neurologice nespecifice (astenie, amețeală, scurte pierderi de cunoștință,
dispneea ca expresie a insuficienței cardiace).
Alteori infarctul debutează sub forma unui accident vascular cerebral. Când
apare, durerea este atipică, are caracter de jenă sau disconfort, alteori este
intricată, în special coronaro-osteo-articulară, sau are localizare epigastrică. Mai
frecventă decât durerea este dispneea, care de obicei nu este paroxistică.
Se pot întâlni și infarcte cu simptomatologie cerebrală: confuzie acută,
disartrie, agitație psihomotorie, vertije și chiar comă. Simptomele de împrumut
cerebrale, digestive (după mese copioase), sau din teritoriul arterelor periferice,
se datoresc insuficienței circulatorii din teritoriul respectiv.
Alteori poate apărea un infarct cu debut de insuficiență renală.
Mortalitatea în infarctul miocardic acut la vârstnic, se datorește insuficienței
cardiace, rupturii de miocard, blocului A - V, șocului cardiogen și edemului
pulmonar acut.
Mortalitatea este mai mare la femei dupa 60 de ani în special în primele 7 zile.

2. HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ

O anchetă epidemiologică din U.S.A. (1974), arată că majoritatea femeilor și

bărbaților vârstnici, au presiunea sistolică superioară valorii de 160 mm Hg, și
cea diastolică inferioară valorii de 100 mm Hg. De aici s-a impus termenul de
tensiunea arterială sistolică.
Hipertensiunea la vârstnici crește la femei cu precădere.
La batrâni se întâlnește obișnuit hipertensiunea arterială sistolică,dar se
întâlnesc și forme esențiale (sistolo-diastolice). Cu înaintarea în vârsta, crește
frecvența hipertensiunii sistolice. Atunci când este prezentă hipertensiunea
esențială (sistolo-diastolică), aceasta arată hipertensivi care au supraviețuit și au
ajuns la vârsta a treia.
Hipertensiunea este principalul factor de risc la vârstnic, crescând incidența
accidentelor vasculare cerebrale și coronariene.
HTA esențială, nu este caracteristică vârstnicului, ea apare în cursul vârstei
tinere sau adulte și evoluează la batrâni cu unele caractere clinice speciale. Este
o hipertensiune sistolo-diastolică, cu o evoluție mai blânda, cu gravitate
moderată. Formele maligne sunt foarte rare. De obicei hipertensiunea se
însoțește de ateroscleroză.

Hipertensiunea arterială sistolică, este adevarata hipertensiunea geriatrică.

Tensiunea arterială diastolică este normală sau puțin crescută. Se asociază
leziunilor difuze de arterio-scleroză. Apar frecvent accidente coronariene și
cerebrale. Evoluția este benignă.

Hipertensiunea arterială secundară sau simptomatică, se întâlnește extrem de

rar la vârstnic. O excepție o constituie forma mixtă, cu componența
renovasculară (plăci ateromatoase în arterele renale) și hipertensiunea de origine
renală parenchimatoasă (pielonefrita și glomerulonefrita reprezintă 50% din
cazuri).

Simptomatologia la vârstnic a hipertensiunii arteriale, are unele particularități:

- uneori se întâlnesc cazuri cu valori tensionale crescute, fără semne clinice
- simptomatologia este de obicei nezgomotoasă.
-  apar frecvent simtome nespecifice (cefalee, vertije, palpitații, tulburări de
vedere, nicturie)
-  apar adeseori simptome de suferință cardiacă: dispnee de efort, disconfort
toracic, palpitații, galop.
-  la vârstnicii dupa 70 de ani, apar semne de insuficiență circulatorie cerebrală:
insomnii, agitație, dezorientare.
Semnificative sunt: arterele periferice dure și sinuase, examenul fundului de
ochi, calcificările cârjei aortice.

Complicațiile  sunt cardiace, cerebrale și renale, și țin de modificările

aterosclerotice.

Terapeutică. Spre deosebire de trecut, astăzi această formă de hipertensiune

este tratată corect și continuu. Se urmărește scăderea valorilor tensionale în
limite normale. Tratamentul corect reduce proporția apariției infarctului
miocardic a insuficienței cardiace și accidentelor vasculare cerebrale. Nu se
prescrie abuziv calmante și repaus. Nu se prescrie un regim desodat strict, sever.
Se urmărește scăderea progresivă ponderată.
 Tratamentul trebuie să fie blând și continuu, urmărind scăderea treptată a
valorilor tensionale. Se începe tratamentul cu diuretice, în doze
mici(furosemidul se prescrie numai în situații particulare). Ulterior se poate
asocia, tot în doze mici, clonidina, alfa-metil-dopa (bine tolerată dar cu riscuri de
depresii), și hidralazina în formele rezistente.
Rezerpina se va evita, din cauza riscului de depresie, dar se poate prescrie în
asociație cu hidralazina (Hipazin, Adelfan).
Betablocantele, dacă nu sunt contraindicate (BPOC,insuficiența cardiacă,
diabet zaharat), pot fi utile.
Blocanții calciului (Nifedipinul) și vasodilatatoarele dau rezultate superioare.
Captoprilul este rău tolerat.

3. HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ

Prin Hipotensiune arteriala se înțelege scăderea presiunii sistolice cu mai mult

de 20 mm Hg, în trecerea de la decubit la ortostatism. Frecvența crește cu vârsta.
Nu este o boală, este un sindrom.
Se însoțește de astenie psiho-fizică, palpitații, vertije, sincope, căderi, pierderi
de cunoștință. Este datorată tulburărilor de reglare neurohormonale a tensiunii
arteriale. Se descrie o formă idiopatică și una secundară (arterioscleroza
cerebrală, neuropatia diabetică sau etilică).

4.   ARTERITA CU CELULE GIGANTE (ARTERITA TEMPORALĂ

SAU ARTERITA HORTON)

Apare la bolnavii vârstnici, după 50 de ani si obișnuit după 60 de ani. Se

localizează la bifurcarea carotidei, la nivelul arterelor extracraniene (artera
facială sau temporală).
Debutul este insidios prin cefalee, oboseală, anorexie, scădere în greutate,
polimialgii reumatice, febră. Caracterul cefaleei este sugestiv: localizare
temporală, uni sau bilaterală, cu iradiere în pielea capului și regiunea occipitală.
Alteori apare când bolnavul își pune capul pe pernă, când se piaptană, se spală
pe cap sau își pune ochelarii. Orice cefalee persistentă, care apare dupa 50 de
ani, trebuie să sugereze și o Arterită Horton (temporală).
Local se poate observa tumefacția tegumentului regiunii temporale,
reliefarea traiectului arterei temporale, care apare sinuos, cu nodozități și eritem
și tumefacție dureroasă.
La palpare apare infiltrarea țesutului, nodozități indurate și lipsa pulsului.
Uneori apare pierderea vederii, alteori dureri la masticație.
Pot apărea și simptome articulare și musculare. Se pot întâlni simptome
cerebrale, neuropatii periferice, claudicație intermitentă. Nota de gravitate o da
involuția cu evoluție către demență.
 Biopsia arterială, arată leziuni inflamatorii.
Orice febră prelungită la un vârstnic, fără cauză aparentă, trebuie să sugereze
și o arterită temporală. Anemia, hiperleucocitoza și creșterea vitezei de
sedimentare, completează tabloul. Evoluția este cronică de la câteva luni la doi
ani sau mai mult. Tratamentul bolii se face cu corticoizi.