Dezvltarea gandirii critice prin invatarea matematicii si explorarii

mediului la clasa I

Prof.inv.primar Ionela Mirela Sabo

Scoala Gimnaziala Nr.1 Gherla/Cluj

In prezent societatea trece prin schimbări rapide şi care, uneori, ne iau prin surprindere. Din
acest motiv, elevii noştri au nevoie de capacitatea de a selecta informaţiile şi de a alege ce este şi ce
nu este esenţial pentru interesele lor. Ei trebuie să aibă în vedere înţelegerea legăturii dintre
informaţii şi descoperirea sensului în aşa manieră încât să le poată respinge pe cele
nesemnificative.Dezvoltarea gândirii critice constituie un obiectiv de tip formativ foarte important
urmărit de-a lungul evoluţiei copiilor. Acesta se realizează prin utilizarea unor strategii de învăţare
activ-participative.Chiar dacă strategiile menţionate constituie un nivel superior în ierarhia
strategiilor didactice, ele nu trebuie separate de cele tradiţionale. Elevul îşi dezvoltă gândirea critică
doar în momentul în care cadrul didactic asigură un demers didactic adecvat învăţării active şi
interactive. Pentru aceasta, el trebuie să utilizeze metode, procedee şi tehnici de învăţare eficiente.
In didactica modernă a matematicii, un loc prioritar îl au parametrii metodologici ai acţiunii
educaţionale, în special complexul de metode, tehnici şi procedee didactice.Cu toate că învăţătorul
corelează metodele folosite cu restul componentelor structurale, metodele au o anumită autonomie.
Cu alte cuvinte, folosirea unei metode îi permite cadrului didactic să realizeze o varietate mai largă
de obiective, să atingă mai multe unităţi de conţinut.Din prisma acestui lucru, se poate afirma că
metoda didactică este privită ca un instrument operaţional al acţiunii care orientează comportamentul
elevilor spre ceea ce trebuie făcut şi cum trebuie făcut.
O situaţie de învăţare are la bază una sau mai multe variante metodice.Opţiunea pentru o
variantă sau alta este condiţionată de nenumăraţi factori. Dar aceasta nu înseamnă că învăţătorul
recurge la o singură metodă pentru realizarea oricărui obiectiv.Fiecare deprindere se formează şi se
dezvoltă doar pe baza exerciţiului cu variantele lui cele mai cunoscute, inclusiv antrenamentul mintal
ca bază pentru formarea unei deprinderi psiho-motrice. Metodele de învăţământ se pot adapta la
condiţii noi.
Având în vedere că învăţământul actual se realizează prin utilizarea metodelor activ-
participative, ar trebui să se diminueze ponderea activităţilor mai limitate şi să se extindă folosirea
metodelor moderne, active, deoarece acestea dezvoltă atât gândirea, capacitatea de investigaţie a
elevilor, cât şi participarea lor la însuşirea cunoştinţelor, la munca independentă, elevii capătând
deprinderea de a pune în practică cele însuşite.
 Metodele active conduc la producerea efectivă a operaţiilor de gândire, cele care, la
rândul lor, devin potrivite şi chiar recomandate în scopul dezvoltării unui constructivism
operatoriu.Ceea ce este esenţial se regăseşte într-o pedagogie a efortului autentic şi multilateral care
provine din interiorul conştiinţei şi al gândirii proprii a elevului.Ea reprezintă metodologia
participativă în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, aceasta este în măsură să favorizeze, în acelaşi
timp, atât formarea unor noi cunoştinţe prin eforturi proprii, cât şi apariţia operaţiilor mintale
potrivite, pe care urmărim să le formăm. Este de preferat acest mod de lucru, decât ca noţiunile să fie
pregătite de dinainte de învăţator şi primite de-a gata de către elevi. în această manieră se evită ca
efortul de memorizare, de reproducere a exemplelor şi metodelor propuse să fie minim.
Elevul nu este îngrădit de metodele active să rămână într-o reţea de expresii fixe sau
în nişte reguli rigide, ci mai degrabă îl ajută să crească în interacţiunea lui cu obiectele învăţării,
angrenând o activitate optimă a structurilor operaţional-mintale în relaţia cu atribuţiunile de învăţăre
în care se află el.
Se consideră a fi activ elevul care gândeşte, care depune un efort personal, care face
apel la căutare, cercetare şi redescoperire a adevărurilor şi a unor noi cunoştinţe. Cel care va rămâne
la nivelul acţiunii concret-senzoriale, sau cel care va recurge doar la facultatea de receptare şi apoi
de reproducere a cunoştinţelor nu poate fi socotit în niciun caz un elev activ.Luând în considerare
faptul că şi metodele clasice au importanţa lor şi avantajele lor, pentru activizarea elevilor trebuie
îmbinate metodele clasice cu cele moderne. Metodele de învăţământ au ca scop formarea elevilor,
atât prin activitatea îndrumată de învăţători, cât şi prin cea organizată independent şi diferenţiat.
Metodele care ajută la formarea elevului, care stimulează dezvoltarea activităţii
intelectuale (gândirea creatoare şi originală, inteligenţa, imaginaţia constructivă) au o eficienţă
sporită în cadrul orelor de matematică.Metodele respective se fac remarcate prin caracterul lor activ-
participativ, care solicită elevilor o activitate mai susţinută în ceea ce priveşte inteligenţa lor.
Utilitatea metodelor active în lecţiile de matematică au ca scop demonstrarea faptului că ele
semnifică o cerinţă de bază, cu diverse valenţe formative pentru cunoaşterea şi aprofundarea
operaţiilor gândirii, ducând astfel la o ascensiune a randamentului şcolar.
Gândirea critică este un produs, un punct la care ajunge gândirea noastră în momentul în care
gândim critic din obişnuinţă, ca modalitate firească de interacţiune cu ideile şi informaţile deţinute.
Este un proces activ, care se produce uneori intenţionat, alteori spontan şi care îl face pe cel care
învaţă să deţină controlul asupra informaţiei, punând-o sub semnul întrebării, integrând-o sau
respingând-o.
Cercetările recente din domeniul învăţării şi gândirii critice demonstrează că predarea
deprinderilor în mod izolat, pe de o parte, şi memorarea cunoştinţelor pe de altăparte, diminuează
gândirea critică. De exemplu, Brown arăta că formarea de deprinderi separate de scopurile şi
sarcinile lumii reale le poate permite elevilor să obţină rezultate bune la un test, dar fără a-i face
capabili să aplice acele deprinderi în alt test.
Definiţiile complexe ale învăţării şi gândirii sunt sprijinite de noţiuni din domeniul
psihologiei cognitive, filosofiei şi educaţiei multiculturale. Punctele comune sunt:
- învăţarea eficientă, de durată, participare activă la procesul de învăţare,
- folosirea unui repertoriu de strategii de gândire,
- aplicarea cunoştinţelor nou învăţate în rezolvarea unor sarcini autentice,
- învăţarea să se bazeze pe cunoştinţe şi experienţe,
- învăţătorul să aprecieze diversitatea de idei şi experienţe.
Gandirea critică apare când nu există mentalitatea ,,unicului răspuns”.
De multe ori gândirea critică este înţeleasă ca ,,atac la persoană”. A gândi critic nu înseamnă
neapărat a avea o poziţie negativă, nerealistă, neeficientă, dimpotrivă, gândirea critică este un mod
de abordare şi rezolvare a problemelor bazate pe argumente convingătoare, logice, raţionale.
Critica poate fi:
                   - distructivă, ceea ce înseamnă a fi mereu împotrivă fără a avea un motiv întemeiat,
raţional, de dragul de a ieşi în evidenţă;
                   -constructivă, ceea ce presupune a susţine cu argumente convingătoare, raţionale,
anumite opinii.
Gândirea critică este un proces complex care începe cu asimilarea cunoştinţelor, cu dobândirea
de operaţii şi procese mintale de procesare a informaţiilor şi continuă cu formarea de credinţe şi
convingeri care fundamentează adoptarea unor decizii şi se finalizează prin manifestarea unor
comportamente adaptative adecvate şi eficiente.
A gândi critic înseamnă:
- a deţine cunoştinţe valoroase şi utile şi a avea convingeri şi credinţe întemeiate pe acestea;
- a-ţi forma opinii independente şi a accepta ca ele să fie supuse evaluării (criticii);
- a supune propriile idei şi ideile altora unui scepticism constructiv;
- a construi argumente suficiente care să confere consistenţă propriilor opinii;
- a manifesta toleranţă, flexibilitate şi respect;
- a învăţa cum să gândeşti eficient evaluând şi testând mai multe soluţii.
Dacă elevii dumneavoastră sunt: receptivi, curioşi, gânditori independenţi, bine informaţi,
activi mintal, vorbitori buni, profunzi, conştienţi de valoarea lor, creativi, pasionaţi pentru nou şi
soluţii noi, înseamnă că au şanse să devină gânditori critici.
Gândirea critică este un proces activ, coordonat, complex, asemănător cititului şi scrisului,
vorbitului şi ascultatului, care implică procese de gândire, care încep cu acumularea activă a
informaţiilor ce se termină cu luarea de decizii bine argumentate. De asemenea, gândirea critică este
un produs, adică un punct la care ajunge gândirea noastră în care gândim critic, ca o modalitate
firească de a interacţiona cu ideile şi informaţiile.
Condiţii pentru promovarea gândirii critice şi a dezvoltării simţului critic.
 Explorarea gândurilor, ideilor, convingerilor şi experienţelor, formularea acestora în propriile
cuvinte, comunicarea reflexivă cu ceilalţi solicită timp suficient pentru a primi un feed-back
constructiv din partea elevilor într-o atmosferă care încurajează comunicarea.
Elevii trebuie lăsaţi să speculeze, să creeze, să afirme diverse lucruri aberante la început, dar
interesante prin perfecţionare sau schimbarea perspectivei într-un context caracterizat de încurajare
şi productivitate.
Acordarea permisiunii de a face speculaţii va conduce la o diversitate de opinii şi idei care
trebuie acceptate, altfel am limita gândirea elevilor reintroducând mitul răspunsului unic.
Implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare trebuie promovată permanent deoarece este
un element esenţial al gândirii critice.
Gândirea se desfăşoară cel mai bine într-o atmosferă lipsită de riscuri, în care ideile sunt
respectate. De aceea învăţătorul va trebui să demonstreze că şi ideile ,,tâmpite” fac parte din
procesul de gândire, iar ridiculizarea ideilor nu va fi tolerată, deoarece aceasta sufocă gândirea prin
inducerea unui sentiment de risc personal.
Respectarea de către învăţător a ideilor şi convingerilor elevilor, îl determină pe elev să aibă mai
mult respect pentru propria lor gândire şi faţă de procesul de învăţământ în care este implicat.
Trebuie acordată încredere în capacitatea fiecărui elev de a gândi critic.
Este esenţial să le comunicăm elevilor că opinia lor are valoare, nu numai reproducerea orală
sau scrisă a ceea ce s-a predat, că gândirea lor critică este apreciată, iar opiniile lor contribuie la o
mai bună înţelegere a concluziilor discutate. Pe măsură ce îşi dezvoltă capacitatea de a gândi critic
elevilor le sporeşte capacitatea de exprimare orală, scrisă, coerentă şi convingătoare a gândurilor,
autonomia în gândire (respect pentru ideile lor şi a altora), logică, găsirea şi acceptarea
alternativelor, formularea de judecăţi şi practicarea unei gândiri constructive.
În concluzie, a gândi critic înseamnă:
- a fi curios;
- a pune întrebări şi a căuta sistematic răspunsuri;
- a stabili cauze şi implicaţii;
- a cultiva un scepticism politicos;
- a găsi alternative;
- a întreba ,,ce ar fi dacă?”;
- a ţine seama de argumentele celorlalţi, a le analiza logica;
- a realiza asocieri între ceea ce a fost învăţat şi propriile experienţe;
- a analiza cauzele şi efectele, a imagina soluţii.
 Gândirea critică formează cetăţeni veritabili pentru o societate deschisă, cetăţeni
cooperanţi, capabili de a conduce, manifestă toleranţă pentru persoanele care provin din orice mediu
dar să dea dovadă de iniţiative individuale, ghidate de principii dar capabili să găsească soluţii care să
se adapteze realităţii în plină schimbare.

Bibliografie:
1.Uzum,Corina, Strategii pentru eficientizarea invatarii, Ed.Univ.Aurel Vlaicu, Arad , 2009
2.Iancic, Gabriela, Gandirea critica si rolul ei in invatarea conceptelor eometrice, Revista
Preparandia, nr.7
3.Johnson,D.W.,Johnson , R.T.,Holubec,E.Y.,Cooperation in the classroom, Interaction Book
Company, 1993