Relatia dintre doua personaje intr-un text narativ apartinand lui M.

Sadoveanu

Vitoria si Gheorghita Lipan

Romanul Baltagul este un text literar memorabil si prin faptul ca propune personaje remarcabile,
unice, cum este Vitoria Lipan, eroina cartii, care polarizeaza in jurul ei celelalte personaje.

Portretul Vitoriei este redat prin caracterizare directa, naratoriala. Aflata la varsta maturitatii, la
aproape patruzeci de ani, Vitoria isi pastreaza farmecul si frumusetea: "ochii ei caprui aprigi si inca
tineri rasfrangeau lumina castanie a parului."

Vitoria este nelinistita pentru ca nu mai are de mult vesti de la sotul ei, Nechifor, plecat la iernat cu
oile. Femeia se simte „plina de ganduri, de patima si de durere”. Semnele rau-prevestitoare ii aduc
banuiala „ca un vierme neadormit” ca sotului ei i s-a intamplat ceva grav.

Ea recunoaste ca isi iubeste sotul, „dragostea ei se pastrase ca-n tinerete” si se decide sa plece in
cautarea lui, dar insotita de fiul ei, Gheorghita, pe care vrea sa-l pregateasca pentru responsabilitatile
vietii de adult. In relatia cu Gheorghita, Vitoria se dovedeste toleranta, pentru ca vrea sa-l transforme
intr-un barbat curajos, educat in spiritul traditiei. In dialogul cu fiul sau, Vitoria isi reprima nelinistile
si se dovedeste stapana pe sine.

Desi initial, se gandise sa-l trimita pe baiat singur in aceasta calatorie dificila, se hotaraste sa-l
insoteasca pentru ca tanarul avea nevoie de sprijinul si de experienta ei de viata. Reuseste sa-l
convinga pe Gheorghita de necesitatea acestui drum, folosind argumentele potrivite: „De-acu trebuie
sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau." Actiunile pe care le intreprinde de-a
lungul romanului ii pun in lumina numeroasele calitati. Astfel, Vitoria da dovada de spirit practic,
pentru ca pune la punct, meticutos, detaliile calatoriei. Vinde produsele pe care le mai avea, pentru a
avea bani la drum, dar duce castigul la preot, ca sa nu fie pradata, manifestand, astfel, spirit de
prevedere. Constienta de pericolele calatoriei, ii comanda un baltag lui Gheorghita, pe care-l sfinteste
la preot.

Fire credincioasa, Vitoria respecta un ritual religios inainte de plecare: se sfatuieste cu preotul, merge
la manastirea Bistrita, unde se roaga la icoana Sfintei Ana, tine post douasprezece vineri, se
spovedeste si se impartaseste, face daruri bisericii. Spiritul religios nu o impiedica sa fie si
superstitioasa si sa creada in vise si in semne rele, simboluri care ii transmit convingerea ca Nechifor
nu se mai intoarce. Inteligenta nativa o ajuta in imprejurarile dificile ale drumului ei, in timp ce logica
ii serveste pentru dezlegarea misterului crimei.

Este inzestrata cu o inteligenta iesita din comun, prezentata indirect, in diverse imprejurari. Uneori,
cuvintele ei au caracter sententios: „Eu te citesc pe tine, macar ca nu stiu carte.”, „Cine nu cearca nu
izbuteste.”, „Toate pe lumea asta arata ceva.”, „Cel care spune multe stie putine.” Alteori, detasarea
pe care o presupune intetigenta se manifesta prin umor si ironie, cea din urma tintita spre copiii ei
sau spre argatul Mitrea.

Vitoria este abila in felul de a-i chestiona pe oameni, al caror suflet il intuieste. Foloseste mijloace
diferite pentru a afla informatia care o intereseaza. In demersul ei interogativ, eroina „trece de la
agresivitate la dulceata, e vaicareata din ipocrizie, intriganta din calcul, stapana pe nervii ei si
neobosita." (N. Manolescu)
Pe parcursul drumului Vitoria se confrunta cu greutati, pe care le invinge dand dovada de prezenta
trasaturitor mai degraba masculine, precum tenacitatea si darzenia. Vitoria, prenume care este o
sugestie pentru victoria impotriva raului, pune in slujba scopului sau o vointa puternica, inegalabila.
Dupa ce-si atinge scopul, de a-i pedepsi pe ucigasi, Vitoria revine la vechile indeletniciri, caci viata isi
urmeaza cursul normal. Vitalitatea si pofta de viata a eroinei sunt reverberate de imaginea naturii,
care revine la viata, dupa trecerea iernii. Ea simte ca „trupul ar fi vrut sa cante si sa inmugureasca”.
Minodora, care refuza gandul unui sot nepotrivit „batran si urat” manifesta aceeasi pofta de viata si
de iubire.

Vitoria are un simt special al naturii pentru ca este capabila sa descifreze semnele acesteia, care o
indruma pe calea cea buna. Insusirile ei ii uimesc pe cei din jur, care ii evidentiaza, prin caracterizarea
directa, calitatile. Gheorghita considera ca mama lui are insusiri supranaturale: „mama asta trebuie
sa fie fermecatoare, cunoaste gandul omului”, in timp ce Calistrat Bogza este uluit de exactitatea cu
care Vitoria „a reconstituit momentul crimei”.

Personajul are abilitatea de a-si pune calitatile in realizarea scopului pe care si-l asuma. Exegeza
literara subliniaza complexitatea caracteriala a acestui personaj feminin. George Calinescu este de
parere ca Vitoria este un „Hamlet feminine”, in timp ce Perpessicius ii acorda o serie de atribute
magulitoare, vorbind despre „un suflet tenace si aspru de munteanca”, „un aspru caracter, de o
vointa aproape salbatica, aproape neomenoasa”.

Personajul secundar, Gheorghita, devine subiectul romanului de initiere. Inzestrat cu arma alba pura,
nepatata de sange, „baltagul”, Gheorghita are misiunea de a razbuna moartea tatalui sau prin
folosirea armei crimei, aflata asupra ucigasului. Cel mai dur test initiatic la care este supus flacaul
este acela al coborarii in prapastie pentru a pazi ramasitele parintelui sau. Baiatul intra in aceasta
proba ca un neofit, un neinitiat, si o traverseaza cu bine, devenind un om format, capabil sa preia
responsabilitatile pe care le presupune conducerea unei gospodarii si a unei familii.

Vitoria ii este aproape fiului ei, in acest proces dificil al maturizarii, prin indrumare si prin sfaturi. Nu
intamplator ultimele ei decizii sunt formulate la persoana I plural, pentru a-i arata tanarului ca este
participant la viata familiei si ca poate hotari in privinta problemelor viitoare: „Facem cu domnul
Toma toate socotelile si-i platim cinstit, multamindu-i frumos. Platim preotilor, oamenilor care s-au
ostenit si tuturora. Pe urma, stam si ne hodinim trei zile, dupa care facem parastasul tatalui tau."

Pe parcursul actiunii, Gheorghita parcurge mai multe etape ale initierii. El se desprinde de varsta
copilariei fericite si fara griji, parcurge un drum epuizant, participa la evenimente existentiale
importante, vegheaza mortul ca proba suprema de barbatie, implineste razbunarea, preia
responsabilitatile capului familiei. Personajele, desi sunt numeroase, capata valori simbolice prin
complexitatea si consistenta lor.

Cele doua personaje ale romanului sadovenian ilustreaza un mod de viata arhaic si o spiritualitate
nealterata de intruziunea modernitatii.