Pierre-Simon, marchizul de Laplace | Biografie și fapte

10 Jun, 2020

Pierre-Simon, marchiz de Laplace , (născut la 23 martie 1749, Beaumount-en-Auge,

Normandia , Franța - mort la 5 martie 1827, Paris), matematician, astronom și
fizician francez, cel mai bine cunoscut pentru investigațiile sale asupra
stabilitateasistemul solar .

Telescop spațial Hubble

Citiți mai multe despre acest subiect
astronomie: Laplace
Deoarece fiecare planetă este atrasă nu numai de Soare, ci și (mult mai slab) de
toate celelalte planete, orbita ei nu poate fi cu adevărat ...
Laplace a reprezentat cu succes toate abaterile observate ale planete de pe
orbitele lor teoretice prin aplicareaTeoria gravitației către sistemul solar a lui
Sir Isaac Newton și a dezvoltat o viziune conceptuală asupra schimbării evolutive a
structurii sistemului solar. El a demonstrat, de asemenea, utilitatea
probabilității pentru interpretarea datelor științifice.

Laplace era fiul unui fermier țăran. Se știe puțin despre viața sa timpurie, cu
excepția faptului că și-a arătat rapid abilitatea matematică la academia militară
de la Beaumont. În 1766 Laplace a intrat la Universitatea din Caen, dar a plecat la
Paris anul următor, aparent fără a lua o diplomă. A sosit cu o scrisoare de
recomandare către matematicianul Jean d'Alembert , care l-a ajutat să obțină o
catedră la École Militaire, unde a predat din 1769 până în 1776.

În 1773 și-a început lucrările majore de viață - aplicarea gravitației newtoniene

la întregul sistem solar - prin abordarea unei probleme deosebit de supărătoare: de
ce A lui Jupiter orbita părea să se micșoreze continuu în timp ceSaturn s-a extins
continuu. Interacțiunile gravitaționale reciproce din cadrul sistemului solar erau
atât de complexe încât soluția matematică părea imposibilă; într-adevăr, Newton
ajunsese la concluzia că intervenția divină era necesară periodic pentru a păstra
sistemul în echilibru . Laplace a anunțat invariabilitatea mișcărilor medii
planetare (viteza unghiulară medie). Această descoperire din 1773, primul și cel
mai important pas în stabilirea stabilității sistemului solar, a fost cel mai
important progres în astronomie fizică de la Newton. I-a adus calitatea de membru
asociat la Academia Franceză de Științe în același an.

Obțineți acces exclusiv la conținut din prima noastră ediție 1768 cu abonamentul
dvs. Abonați-vă astăzi
Aplicarea metodelor cantitative la o comparație a sistemelor vii și nevii, Laplace
și chimist Antoine-Laurent Lavoisier în 1780, cu ajutorul unui calorimetru de
gheață pe care îl inventaseră, a arătat că respirația este o formă de combustie.
Revenind la investigațiile sale astronomice cu o examinare a întregului subiect
planetarperturbații - efecte gravitaționale reciproce - Laplace în 1786 a dovedit
că excentricitățile și înclinațiile orbitelor planetare între ele vor rămâne
întotdeauna mici, constante și auto-corecte. Efectele perturbațiilor au fost, prin
urmare, conservatoare și periodice, nu cumulative și perturbatoare.

În perioada 1784–85, Laplace a lucrat la subiectul atracției dintre sferoide; în

această lucrare funcția potențială a fizicii ulterioare poate fi recunoscută pentru
prima dată. Laplace a explorat problema atracției oricărui sferoid asupra unei
particule situate în afara sau pe suprafața acesteia. Prin descoperirea sa căforța
atractivă a unei mase asupra unei particule, indiferent de direcție, poate fi
obținută direct prin diferențierea unei singure funcții, Laplace a pus bazele
matematice pentru studiul științific al căldurii, magnetismului și electricității.

Laplace a eliminat ultima anomalie aparentă din descrierea teoretică a sistemului

solar în 1787 cu anunțul că accelerația lunară depinde de excentricitatea orbitei
Pământului. Deși mișcarea medie aLuna din jurul Pământului depinde în principal de
atracția gravitațională dintre ele, este ușor diminuată de tragerea Soarelui pe
Lună. Această acțiune solară depinde, totuși, de modificările excentricității
orbitei Pământului rezultate din perturbațiile celorlalte planete. Ca urmare,
mișcarea medie a Lunii este accelerată atâta timp cât orbita Pământului tinde să
devină mai circulară; dar, când apare invers, această mișcare este întârziată.
Inegalitatea nu este, așadar, cu adevărat cumulativă, a concluzionat Laplace, ci
este o perioadă de milioane de ani. Ultima amenințare a instabilității a dispărut
astfel din descrierea teoretică a sistemului solar.

În 1796 Laplace a publicat Exposition du système du monde (Sistemul lumii ), un

tratament semipopular al operei sale în mecanica cerească și un model de proză
franceză. Cartea a inclus „ipoteza nebulară ”- atribuind originea sistemului solar
răcirii și contractării unei nebuloase gazoase - care a influențat puternic
gândirea viitoare asupra originii planetare. His Traité de mécanique céleste
(Mecanica cerească ), apărând în cinci volume între 1798 și 1827, a rezumat
rezultatele obținute prin dezvoltarea sa matematică și aplicarea legii gravitației.
El a oferit o interpretare mecanică completă a sistemului solar prin conceperea
unor metode pentru calcularea mișcărilor planetelor și a sateliților lor și a
perturbațiilor acestora, inclusiv rezolvarea problemelor legate de maree. Cartea l-
a făcut celebritate.

În 1814, Laplace a publicat o lucrare populară pentru cititorul general, Essai

philosophique sur les probabilités ( Un eseu filosofic asupra probabilității ).
Această lucrare a fost introducerea celei de-a doua ediții a cuprinzătoarei sale
importante Théorie analytique des probabilités (Teoria analitică a
probabilității ), publicată pentru prima dată în 1812, în care a descris multe
dintre instrumentele pe care le-a inventat pentru prezicerea matematică
aprobabilități ca anumite evenimente să apară în natură. El și-a aplicat teoria nu
numai problemelor obișnuite ale întâmplării, ci și cercetării cauzelor fenomenelor,
statisticilor vitale și evenimentelor viitoare, subliniind în același timp
importanța acesteia pentru fizică și astronomie. Cartea se remarcă și prin
includerea unui caz special a ceea ce a devenit cunoscut sub numele de teorema
limitei centrale . Laplace a dovedit că distribuția erorilor în eșantioane mari de
date din observații astronomice poate fi aproximată printr-o distribuție gaussiană
sau normală .

Probabil pentru că nu avea opinii politice puternice și nu era membru al

aristocrației , a scăpat de închisoare și execuție în timpul Revoluției Franceze .
Laplace a fost președinte al Consiliului de longitudine, a ajutat la organizarea
sistemului metric , a ajutat la înființarea Societății științifice din Arcueil și a
fost creat marchiz . A slujit timp de șase săptămâni ca ministru de interne sub
Napoleon , care a rememorat faimos că Laplace „a dus spiritul infinitesimalului în
administrație”.