Tema 11.

Tactica cercetării la fața locului (4 ore)

11.1. Noțiunea, importanța și sarcinile cercetării la fața locului. 11.2. Principiile tactice ale cercetării la
fața locului. 11.3. Pregătirea în vederea cercetării la fața locului. 11.4.Efectuarea cercetării propriu-zise a
locului faptei. 11.5. Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului.

11.1. Noțiunea, importanța și sarcinile cercetării la fața locului

Printre activitățile importante care contribuie la realizarea scopului procesului penal în

vederea aflării adevărului se numără și cercetarea la fața locului (CFL). Acestei activități i se
atribuie o semnificație deosebită, de ea depinzând direct aflarea adevărului cu privire la
împrejurările cauzei și persoana făptuitorului. Deci, CFL ca acţiune de urmărire penală constă,
fie în perceperea nemijlocită fie prin intermediul unor mijloace tehnico-criminalistice a situaţiei
de fapt, a împrejurărilor importante pentru cauză, a urmelor localizate pe o porțiune de teren,
încăpere sau alt fragment de spaţiu, în limitele căruia a avut loc o infracţiune sau alt eveniment
cu semnificație criminalistică, precum şi locul în care s-au manifestat consecinţele materiale ale
acestora.
Realizarea calitativă a acestui act de urmărire penală permite să se depisteze şi să se
colecteze un mare volum de informaţie criminalistică autentică, servind drept bază de cercetare a
majorităţii covârşitoare a dosarelor penale
Cadrul procedural al RM privind efectuarea acţiunii în cauză este reglementat de art.118,
124, 260, 261 CPP RM. Alin (1) al art. 118 statuează: “În scopul descoperirii şi ridicării urmelor
infracţiunii, a miloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte
circumstanţe care au importanţă pentru cauză, organul de urmărire penală efectuează cercetarea
la faţa locului a terenurilor, încăperilor, obiectelor, documentelor, sistemelor informatice sau
suporturilor de stocare a datelor informatice, animalelor, cadavrelor umane sau de animale”.
Aici legiuitorul, în determinarea sa stipulează, în opinia noastră, limitativ noțiunea de loc
al faptei și obiectele ce urmează a fi cercetate: “teren, încăpere, obiecte, documente, sisteme
informatice sau suporturi de stocare a datelor informatice, animale, cadavre umane sau de
animale”.
Loc al faptei poate fi nu numai un teren, o suprafaţă de teren, localitate ori încăpere, dar şi
fragmente de spaţiu, (mediu) acvatic, subacvatic, subteran sau aerian (explozie în mina de
cărbune, tamponare de vapoare etc.).
Importanța CFL constă în faptul că urmele descoperite, fixate și ridicate în cadrul acestor
activități poartă informație despre fapta produsă. Decodificarea acestor informații permite a
stabili un rând întreg de împrejurări: - obiectul atentatului; - locul, timpul, modul de comitere a
infracțiunii, mijloacele folosite de făptuitor; - motivul, intenția, scopul actului criminal; - autorul
faptei sau numărul aproximativ al atacatorilor, vârsta și obișnuințele lor profesionale,
semnalmentele anatomice și funcționale; - date cu privire la încălțămintea, vestimentația lor ș.a.
Sarcinile CFL: - examinarea nemijlocită, inclusiv cu ajutorul mijloacelor tehnico-
criminalistice a stării de fapt şi a anumitor obiecte ale ei; - depistarea, examinarea preliminară la
faţa locului şi estimarea urmelor şi altor materiale de probă; - obţinerea informaţiei în vederea
elaborării şi verificării versiunilor generale și particulare; - stabilirea circumstanțelor negative ale
faptei; - obţinerea datelor pentru organizarea măsurilor operative de investigaţii şi valorificarea
ajutorului maselor largi de populaţie; - depistarea condiţiilor care au determinat săvârşirea
infracţiunii; - fixarea procesuală şi tehnică a mersului şi a rezultatelor cercetării.
 CFL, într-un anumit sens, trebuie considerată activitate urgentă și de ne repetat: erorile și
scăpările admise la efectuarea cercetării la fața locului, ulterior, cel mai des, nu pot fi reparate.
Dar, în cazul în care CFL inițială s-a realizat în condiții nefavorabile (ploaie, zăpadă, insuficiență
de lumină, echipamente) se efectuează cercetarea repetată. Alteori se realizează și cercetări
suplimentare ale porțiunilor de teren sau a obiectelor ramase ne examinate la cercetarea inițială.

11.2. Principiile tactice ale cercetării la fața locului

Tactica de cercetare a locului faptei este determinată de circumstanţele concrete ale

evenimentului investigat. Totuşi există principii generale de efectuare a CFL, care decurg din
cerinţele legii fiind orientate spre asigurarea calităţii efectuării cercetării la fața locului.
Se are în vedere: oportunitatea, conducerea unică a cercetărilor, caracterul planificat şi
spiritul activ, aplicarea resurselor tehnico-criminalistice şi a altor mijloace; respectarea regulilor
criminalistice de procesare a probelor materiale.
Oportunitatea, este asigurată prin faptul că ofiţerul de urmărire penală şi alţi subiecţi ai
cercetării se deplasează la locul faptei de îndată ce au fost sesizați, iar după sosirea lor în acel
loc, încep imediat cercetările. Doar respectând această condiţie se poate depista, cerceta şi fixa
un volum maximal de probe materiale și de a preveni pierderea lor. Mai mult, suspectul poate fi
încă la locul faptei, răniţii pot avea nevoie de îngrijire medicală urgenţă, - martorii pot fi încă la
locul faptei, condiţiile meteorologice pot modifica sau distruge probele.
Conducerea unică a cercetărilor. Echipa de cercetare (grup operativ de anchetă) a locului faptei
poate fi privită ca grup de persoane cu un anumit grad de organizare, programat pentru acţiuni
temporare ce urmăresc un scop unic. În funcție de natura infracțiunii în acest grup poate fi inclus
medicul-legist, lucrători operativi, inspectorii de sector, inspectorul-chinolog cu câinele de
urmărire, specialistul criminalist, alteori și bănuitul, învinuitul, martorul, partea vătămată,
reprezentanţii diverselor instituţii de stat şi unităţilor economice.
Ofiţerul de urmărire penală poartă toată răspunderea pentru obiectivitatea, plenitudinea
cercetărilor, corectitudinea deciziilor adoptate şi integritatea valorilor materiale de la locul faptei.
Acesta este organizatorul responsabil, conducătorul şi executorul principal al acţiunilor
desfăşurate pe parcursul tuturor etapelor de cercetare.
Examinarea obiectivă, completă, organizată după un plan judicios.
Obiectivitatea prezintă un principiu de examinare şi fixare a stărilor de fapt şi a tuturor
lucrurilor depistate în scena infracţiunii în starea în care acestea există la momentul cercetării. În
procesul - verbal cu privire la rezultatele examinării locului faptei se fixează doar informaţiile
percepute direct de organul de urmărire, fără comentarii, concluzii şi presupuneri ale persoanelor care
au participat la acţiunea respectivă.
Plenitudinea exprimă dezideratul potrivit căruia cu ocazia cercetării la faţa locului trebuie
căutate, ridicate şi fixate, în vederea examinării lor ulterioare, toate urmele şi mijloacele
materiale de probă aflate într-un raport sau altul cu fapta săvârşită, astfel încât nici un aspect
legat de infracţiunea comisă sau cu făptuitorul să nu fie ignorat, să nu rămână ne examinat.
Cercetarea la faţa locului trebuie efectuată organizat, după un plan judicios elaborat.
Eficienţa cercetării la faţa locului este condiţionată, între altele, de caracterul calificat, organizat
ce se imprimă acestei activităţi, care să asigure utilizarea judicioasă a forţelor umane şi materiale
ce concură la realizarea acesteia. Organizarea activităţii de cercetare la faţa locului trebuie
adaptată naturii faptei, limitelor teritoriale asupra cărora se va extinde cercetarea, naturii urmelor
de la faţa locului.
 Planul ce poate fi elaborat cu această ocazie va trebui să reflecte succesiunea, ordinea în
care urmează a se efectua activităţile de cercetare cu observarea celor mai adecvate procedee
tactice, şi, abstracţie făcând de particularităţile pe care le comportă cercetarea în raport cu fapta
săvârşită, trebuie să acopere o seamă de aspecte considerate esenţiale în cazul tuturor
infracţiunilor.
Dintre acestea amintim: - determinarea limitelor cercetării astfel încât să se asigure
examinarea întregii suprafeţe de teren legată de infracţiunea săvârşită; - precizarea atribuţiilor ce
revin fiecărui participant la cercetare; - determinarea principalelor procedee necesare pentru
fixarea împrejurărilor comiterii infracţiunii, pentru descoperirea, ridicarea şi fixarea urmelor şi
mijloacelor materiale de probă; - în raport de împrejurări, precizarea activităţilor operative ce
urmează a fi efectuate paralel cu cercetarea la faţa locului.

10.3. Pregătirea în vederea cercetării la fața locului

Cercetarea la faţa locului ca gen de activitate ce ţine de urmărirea penală poate fi privit ca
ansamblu de acţiuni tipice efectuate într-o anumită consecutivitate. Aceste acţiuni în doctrina
criminalistică sunt sistematizate în trei etape: 1) pregătitoare sau a măsurilor premergătoare; 2) de
cercetare propriu –zisă a locului faptei; 3) de încheiere a cercetărilor şi de fixare a rezultatelor.
Înainte de a începe cercetarea nemijlocită a stării de fapt şi a obiectelor din scena
infracţiunii, ofiţerul de urmărire penală trebuie să creeze bune condiţii pentru aceasta, să asigure
toată munca ulterioară ce urmează a fi desfăşurată. Sistemul a astfel de acţiuni constituie
pregătirea către cercetarea la faţa locului.
Acţiunile pregătitoare de cercetare a locului faptei încep din momentul adoptării de către organul
de urmărire a deciziei de efectuare a cercetării. Însuşi pregătirea cercetării la faţa locului se face în două
etape - la sediul organului de UP, adică se realizează măsuri până la momentul plecării, şi la locul
faptei - acţiuni efectuate nemijlocit la faţa locului, fiecare etapă, constând din anumite măsuri proprii.
Măsurile pregătitoare la sediul organului de urmărire penală sunt, mai mult de ordin
organizatoric. Conţinutul acestor măsuri, depinde de natura faptei, specificul locului în care a
fost comisă, modul şi mijloacele de săvârşire, precum şi de posibilităţile de care dispune organul
de urmărire în constituirea echipei de cercetare. Aceste măsuri sunt întreprinse imediat după
sesizarea evenimentului infracţional care necesită descindere la faţa locului, după cum urmează:
a) Precizarea informaţiilor obţinute de la persoana care a depus sesizarea în vederea obţinerii
datelor despre faptă, locul şi timpul în care a fost comisă.
b) Asigurarea cu pază a locului evenimentului, salvarea victimelor aflate încă în viaţă, acordarea
la necesitate a ajutorului medical altor persoane.
c) Informarea organului de poliţie despre cele întâmplate şi solicitarea specialiştilor din
serviciile respective (specialişti - criminalişti, medici, poliţia rutieră, medicul - legist,
tehnicieni pentru explozii), adică soluţionarea problemei ce ţine de componenţa echipei.
d) Alegerea mijloacelor tehnico - ştiinţifice necesare. Această măsură constă din verificarea
trusei criminalistice, a mijloacelor și echipamentelor necesare
e) Asigurarea participării la cercetarea locului faptei a persoanelor legal interesate (victima,
persoana bănuită, reprezentanţi legali ai minorilor, partea civilă, partea civilmente
responsabilă).
Măsurile pregătitoare efectuate din momentul sosirii la faţa locului au menirea de a
completa pe cele de la sediul organului de urmărire, și anume:
a) Acordarea, în caz de necesitate, a asistenţei medicale victimei. Salvarea vieţii victimei,
atenuarea suferinţelor sale reprezintă o activitate prioritară, ce trebuie efectuată de îndată,
chiar şi atunci când există riscul modificării aspectului iniţial al locului faptei.
b) Verificarea cum s-a organizat paza locului faptei, prin ce activităţi şi mijloace au fost
conservate urmele din perimetrul acestuia şi îndepărtarea persoanelor străine, a curioşilor;
c) Obţinerea de la persoanele prezente a informaţiilor despre schimbările care au avut loc la faţa
locului din momentul producerii evenimentului până la sosirea echipei de cercetare;
d) Investigarea, examinarea teritoriului pentru a stabili limitele locului în care a avut loc
evenimentul, pentru a evalua volumul de lucru şi a găsi urmele vizibile;
e) Selecţionarea şi chestionarea martorilor oculari, a persoanelor care au descoperit consecinţele
evenimentului, precum şi a persoanelor care au fost de faţă sau care locuiesc în apropiere.
f) Soluţionarea problemei legată de ascultarea victimei infracţiuni, impusă pe de o parte de
considerente de ordin tactic, iar pe de altă parte, legate de starea sănătăţii acesteia.
g) Repartizarea sarcinilor reprezintă ultima măsură prealabilă luată la locul faptei în vederea
cercetării (instructajul membrilor echipei), prin care se specifică ce anume are de făcut
fiecare participant, precum şi drepturile, obligaţiile martorilor asistenţi, a specialistului,
avertizarea acestuia de răspundere penală în caz de dare de concluzii false cu bună-ştiinţă,
modul de comportare la faţa locului.
10.4. Efectuarea cercetării propriu-zise a locului faptei
Echipa de cercetare, imediat după ce a sosit la faţa locului, şi a realizat activităţile
pregătitoare, trece la efectuarea cercetării propriu-zise a locului faptei, numită și etapa de lucru.
Ea se devizează în 2 faze: Faza statică sau cercetarea generală şi faza dinamica sau detaliată.
În cadrul cercetării generale ofiţerul de urmărire penală trebuie să ancoreze locul faptei la
cel puţin două orientire (repere). Se are în vedere colţul unei clădiri, stîlp, copac etc. se indică
direcţia şi distanţa de la locul faptei pînă la aceste orientive.
Mai apoi se determină hotarele teritoriului ce urmează a fi cercetat, desigur, doar în linii
generale. În cursul cercetărilor aceste hotare vor fi precizate. Se execută fotografia de orientare și
schiţă, adică fără reperele ei. Este important a stabili punctul incipient de cercetare. La fel, se
determină prin care procedee se va realiza CFL. Se disting 2 metode: subiectivă şi obiectivă.
Metoda subiectivă – constă în faptul că organul de urmărire examinează doar acele
obiecte, care probabil se găseau în calea infratorului, adică acele porţiuni de teren, intinerar, în
care infractorul s-a deplasat, atingînd unele obiecte şi lăsînd urme. Parctic, metoda subiectivă
presupune o cercetare selectivă a locului faptei.
Metoda obiectivă presupune cecetarea locului în întregime, în totalitate, indifernt cum s-a
mişcat infractorul, adică examinarea tuturor obiectelor din scena infracţiunii. Aceasta din urmă
metodă o credem mai eficientă. În cazul, în care s-a ales metoda obectivă, atunci se aplică una
din cele 3 modaltăţi: concentrică (de la periferie, în spirală spre centru); excentrică (de la centru
spre periferie în spirală în desfăşurare); frontală (terenul se împarte în fîşii. Alegerea uneia sau
altei metode şi modalităţi depinde de împrejurările concrete.
Dacă la faţa locului există o zonă, un loc sau un obiect pe care cu siguranţă pot fi
descoperite urme, importante pentru cauză (cadavrul, safeu spart, dulap de unde s-au furat lucruri
etc.), atunci acesta se consideră centrul locului faptei. Acesta şi este punctul incipient, cercetarea
desfăşurîndu-se excentric spre periferie. În cazul, în care lipseşte un aşa obiect, locul faptei se
cercetează prin modalitatea concetrică adică de la periferie spre centrul geometric al locului.
Cercetarea încăperilor mai fregvent se face de la uşă, mai ales cînd sunt şi urme de
spargere, adică în cazul interioarelor se aplică metoda concentrică. Modalitatea frontală se
foloseşte, de regulă, când este necesar a examina porţiuni de teren de o mare întindere.
Organul de urmărire, alegînd o metodă, adecvată situaţiei, începe examinare nemijlocită.
S-a menţionat că în cadrul cercetării generale (faza statică) nu se recomandă a mişca obiectele.
Acestea se examinează în stare de repaos, nemişcată. Organul fixează şi studiază stările de fapt a
locului faptei, aspectul exterior şi poziţia reciprocă a urmelor şi obiectelor, realizează fotografia
de nod şi de detaliu, alcătuieşte diverse planuri, schițe. După ce au fost fixate poziţia obiectelor,
începe faza a doua de cercetare-dinamică. În acest sens, fiecare obiect se cercetează minuţios,
multilateral, acestea se pot strămuta, dezasambla etc., se caută urme pe obiectele examinate, ele
se fixează şi se ridică, la necsitate se fotografiază în detaliu. Se fixează şi împrejurările negative.
Cercetarea cadavrului la locul faptei. Acesta este obiectul central din câmpul infacţiunii.
Mai întîi se fotografiază, dacă acesta se examinează la morgă, atunci se alcătuieşte un proces -
verbal aparte. Examinarea cadavrului constă din 2 stadii: generală şi detailată.
În faza statică se stabileşte şi se fixează: sexuli, poziţia lui faţă de 2 repere, semnalmentele
exterioare, lungimea cadavrului, starea hainelor, plăjile, deteriorările etc. După o examinare
generală corpul se ridică şi se mută în alt loc pentru a se examina locul unde a stat cadavrul
(loga). Acest loc în prealabil se marchează cu cretă sau marcheri.
Faza dinamică este însoţită de dezgolirea corpului. Scopul ei este de a depista toate
particularităţile corpului, deteriorările, fenomenele cadavrice. Dacă persoana nu este cunoscută
se fixează aluniţele, aparatul dentar, cadavrul se descrie după metoda “pertretului vădit”, după
tualetare se fotografiază poziţia rănilor, dimensunile, fenomenele cadavrice: temperatura
corpului, petele, contractaţia musculaturii. În cazul unor obiecte se descrie denumirea lor,
destinația, aspectul exterior, dimensiunile, materialul din care este confecţionat, particularităţile,
defectele prezente, modul de pachetare. Obiectul se fotografiază, uneori se execută şi schiţe,
desene cu urmele depistate ș.a.
10.5. Fixerea rezultatelor cercetării la faţa locului

Cercetarea la fața locului, ca acţiune procesuală capată importanţă pentru cauză doar în
situaţia, în care rezultatele ei sunt fixate corespunzător. Al.2, art.93, CPP statuiază că, procesul-
verbal serveşte drept sursă de probă. Deaceea, alcătuirea procesului-verbal se va face conform
art. 124, 260, 261 CPP pentru ca să asigurăm admisibilitatea lui în instanţă.
Deci, fixarea rezultatelor CFL este o activitate de o importanţă sporită, o prezentare
documentală care reflectă obiectiv, exact, deplin tot ce a fost descoperit în cadrul cercetării în
succesiunea în care s-au desfăşurat cercetările, o descriere amănunţită a tuturor acţiunilor de la
faţa locului, înregistrarea atît a tabloului general al evenimentului, cât şi a stării, însuşirilor şi
caracteristicilor elementelor componente ale cîmpului infracţional.
Față de PV există anumite cerințe: - trebuie executat în strictă conformitate cu CPP RM; -
să reflecte suficient de deplin şi obiectiv urmele și obiectele importante p/u cauză de la locul
faptei; - datele PV trebuie expuse astfel, încât să permită a reconstitui, la necesitate, faptele.
Procesul-verbal (PV) este compus din 3 părţi: întroductivă, descriptivă şi partea finală.
Partea introductivă, cuprinde: - baza legală de cercetare a locului; - locul şi data efectuării, ora
începerii şi ora terminării; - funcţia, numele şi prenumele persoanei ce întocmeşte PV; - numele,
prenumele şi calitatea persoanelor-participante; - menţiunea despre lămurirea drepturilor şi
obligaţiilor specialistului; - condiţiile climaterice de efectuare a CFL, iluminarea.
Paretea descriptivă include o expunere amănunţită a împrejurărilor stabilite: - hotarele locului
faptei, caracteristica generală a acestuia; - căile de acces şi de părăsire a locului, întrările şi eşirile
din încăperi; - stările de fapt şi toate urmele și obiectele relevate, cu menţiunea că ele au fost
fotografiate, prin ce metode s-au relevat, cum s-au ridicat şi s-au pachetat; - împrejurările
negative ale locului faptei; - menţiunea ce mijloace tehnice și parametrii lor au fost folosite.
Toate descrierile obiectelor trebuie făcute astfel, încît acestea să fie individualizate. La
descrierea stărilor de fapt vom evita fraze lungi, expresii incerte (“aproape”, ”lîngă”, ”alături”.
Partea finală a procesului-verbal cuprinde: - obiecrele ridicate de la locul faptei, modul de
ambalare, unde sunt expediate sau cui sunt lăsate la pastrare, cum sunt etichetate; - schiţele şi
desenele întocmite, tiparele de pe urme; - obiecţiile participanţilor; -mijloacele tehnice utilizate.
Limbajul procesului-verbal: - procesul-verbal trebuie să reflecte succint, clar și deplin situația; -
se vor oglindi doar fapte stabilite cu ajutorul organelor de văz, auz sau senzoriale; - denumirea
obiectelor se aduce doar dacă nu sunt îndoieli, în alte cazuri se aduc semnalmentele lor. Nu se
poate ca unul şi acelaş obiect să fie denumit în mod diferit.
Obiecţiile participanţilor pot privi: -acţiuni ilegale, neadecvate admise de de către UP; - despre
necesitatea fixării unor împrejurări trecute cu vederea; - despre apartenenţa unor obiecte etc.
Pr.verbal trebuie să conţină descrierea a tot ce a fost depistat fără iterpretarea lor.
Schiţa locului faptei este o prezentare a locului şi a obiectelor din perimetrul lui cu
ajutorul semnelor convenţionale la o anumită scară sau schematic. Ea joacă un rol ilustrativ,
permite a înțelege conţinutul PV. Există 2 modalităţi: desenul-schiţă şi planul-schiţă.
Desenul-schiţă redă locul faptei în formă grafică fără a se respecta dimensiunile reale ale
obiectelor şi a discuţiilor dintre ele.
Planul-schiţă redă locul faptei la un anumit grad de micşorare (1:50 sau 1:100) în funcţie de
dimensiunile şi distanţele reale ce urmează a fi fixate. Atît desenul cît şi planurile sun realizate
în: 1)proiecţie orizontală; 2). proiecţie verticală; 3). schiţa desfăşurată a încăperii.
Cerințe față de schițe: - denumirea ei, ce este imaginat, unde se află acest loc? Menţiunea că
această shiţă este o anexă la procesul-verbal respectiv; - se orintează exact după punctele
cardinale; - săgeata cu direcţia “Nord” trebuie orietată la latură de sus a hîrtiei; - se va utiliza
simbolica grafică criminalistică; - obictele se prezintă aşa cum arată ele dacă sunt privite de sus; -
schiţă se certifică prin semnăturile ofiţerului de urmărire penală și a specialistului.
ÎNTREBĂRI PENTRU AUTOEVALUARE: 1. Dați noțiunea de loc al faptei și de
cercetare la fața locului; 2. Care sunt principiile CFL? 3. Expuneți activitățile pregătitoare ale
CFL; 4. Care sunt metodele CFL? 5. Caracterizați modurile de fixare a rezultatelor CFL?