NUMERI

Numerii este cartea în care se relatează istoria transformării poporului lui Israel într -o
comunitate sfântă.

Titlul:

• (ebr. hamidbar, în pustie) - Titlul iudaic al cărţii este strâns legat de conţinut: sunt relatate,
aici, peregrinările poporului ales prin deşertul Arabiei.
• Numeri - Titlul din Septuaginta, respectiv din Vulgata, se referă la recensământul întregului
popor, relatat aici pe larg.

Localizare

Toate evenimentele relatate aici se desfăşoară fie la poalele Muntelui Sinai, fie în
Peninsula Sinai.

Sens si Semnificaţie:
În această carte este prezentată, pe de o parte, încrederea şi iubirea de oameni a lui
Dumnezeu şi, pe de altă parte, cârtelile şi răzvrătirile oamenilor împotriva voii divine.
Dragostea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu ne apar ca fiind nemărginite, ceea ce nu
împiedică, insă, pedepsirea celor păcătoşi, înainte ca păcatul acestora să se extindă ( Numeri
11:1-3, 33. 2: 14, etc.). Dar El rămâne credincios Legământului încheiat cu părinţii lui Israel
şi va conduce poporul prin pustie, până la Pământul Făgăduinţei (Numeri23:19).
Atât din înşiruirile de neamuri ale lui Israel, cât şi din listele de legi sau din relatările unor
evenimente care au avut loc în cursul rătăcirilor prin pustie, se desprinde o singură imagine
dominantă a Dumnezeirii: Domnul se descoperă pe Sine aici. mai pregnant decât oriunde în
altă parte, ca Dumnezeu al Legământului. El este Dumnezeul credincios , Dumnezeul care îşi
ţine făgăduinţa.
Este foarte important să observăm că în majoritatea relatărilor de aici se vorbeşte despre
trăiri general umane. Au trecut câteva mii de ani de când aceste întâmplări au avut loc şi, cu
toate acestea, firea omenească nu-s-a schimbat prea mult. Şi noi ne confruntăm astăzi tot cu
aceleaşi probleme: mândrie, invidie, desfrânare, etc. Fiind un Dumnezeu care -şi ţine
făgăduinţa, nici El nu S-a schimbat, în tot acest timp. La fel ca şi atunci, şi astăzi El caută să
ne ajute în încercările noastre de a ne elibera din robia firii căzute şi de a face din noi oameni
cu adevărat liberi, pentru a-I putea sluji cu frică, cu credinţă, dar mai ales cu dragoste.

Privire de ansamblu
Partea I (Numeri 1-14). După numărătoarea poporului are loc răzvrătirea pricinuită de
informaţiile eronate ale iscoadelor trimise în Canaan şi de dificultăţile călătoriei prin deşert.
Aaron şi Miriam fac parte, şi ei, dintre răsculaţi. Dumnezeu hotărăşte ca nimeni din generaţia
răzvrătită să nu intre în Canaan (oasele acestora vor putrezi în pustie). Al doilea recensământ
face parte dintre pregătirile mai ample pentru lunga călătorie ce le stă înainte.
Partea a Il-a (Numeri 15-19). Ca urmare a revoltei lor, evreii răzvrătiţi vor avea de petrecut
40 de ani rătăcind prin pustie. Apar unele completări la Lege (dispoziţii referitoare Ia pârgă, la
drepturile şi îndatoririle preoţilor, flecare trib primeşte un loc şi îndatoriri specifice pentru
lunga călătorie, se făuresc trâmbiţele de argint care vor folosi la darea semnalelor de marş

31
sau la chemarea poporului, etc.). In finalul acestei părţi se relate ază pogorârea norului luminos
care va călăuzi poporul şi a focului celui veşnic care se manifestă pede psindu-i pe aceia care
greşesc. Câteva triburi se răzvrătesc sub conducerea iui Core. Datan şi Abiron, dar
Dumnezeu îi nimiceşte.
Partea a lll-a (Numeri 20-36). Moartea Iui Aaron şi Miriam. Ca urmaş al iui Aaron va fi uns
fiul acestuia, Eleazar. Povestirea continuă cu diferitele etape ale călătoriei: tânguiri, răzvrătiri,
minuni înfăptuite de Dumnezeu prin Moise (apa din stâncă, hrana din cer, ş.a.). Ca urm are a
unei noi revolte, poporul este pedepsit cu şerpi veninoşi. Pentru ca cei muşcaţi de şarpe să se
poată izbăvi, Moise înalţă şarpele de aramă în pustie. Tot aici sunt relatate şi ocuparea
ţării'Amoniţilor şi înfrângerea Moabiţilor. După aceste victorii , are loc împărţirea ţinutului de
dincolo de Iordan între triburile lui Ruben, Gad şi jumătate dintre membrii tribului lui Manase.
Poporul lui Israel primeşte poruncă să-i stârpească pe canaaniţi.

Conţinutul:
■ Numeri 1:1 • 12:16 > Israeliţii în Sinai
■ Numeri 1:1 - 2:34 Recensământul şi organizarea laberei
■ Numeri 3:1 - 4:49 Recensământul leviţilor şi organizarea acestora
■ Numeri 5:1 - 6:27 Prevederi referitoare la curăţie şi la dreptate
■ Numeri 7:1-89 Trecerea in revistă a darurilor şi a jertfelor
■ Numeri 8:1 -10:10 Organizarea slujirii la Cortul Adunare
■ Numeri 10:11 -12:16 Relatarea călătoriei israeliţilor şi a pedepsirii cârtelilor acestora
■ Numeri 13:1 - 21:35 > Israeliţii în pustiul Kadeş
■ Numeri 13:1 -14:45 Auzind raportul iscoadelor, poporuf se teme să intre in Canaan
■ Numeri 15:1-41 Reguli privitoare la jertfe (pedepsirea omului care tăia lemne in ziua
de odihnă)
■ Numeri 16:1 -17:13 Răzvrătirea lui Datan (toiagul lui Aaron)
■ Numeri 18:1 -19:22 Reguli referitoare la statutul preoţilor şi leviţilor
■ Numeri 20:1 - 21:35 Alte cârteli ale poporului ş1 pedepsirea acestora (apa din piatră, şarpele
de aramă, moartea lui Miriam şi a lui Aaron)
■ Numeri 22:1 - 31:54 > Israeliţii în şesurile Moabului
■ Numeri 22:1 - 24:25 Cele patru profeţii ale lui Valsam
■ Numeri 25:1-18 Influenţaţi demoabiţi, israeliţii caa in idoiatrie şi desfrânare
■ Numeri 26:1-65 Cel de al doilea recensământ al pcporului
■ Numeri 27:1-23 losua este ales pentru a-i urma Iu Moise
■ Numeri 28:1 - 30:16 Alte prevederi referitoare la jertfe, daruri şi făgăduinţe
■ Numeri 31:1-54 Victoria israeliţilor asupra madiarv;lor
■ Numeri 32:1 - 36:13 Pământul Făgăduinţei
■ Numeri 32:1-42 împărţirea pământului de la Est de lordan
■ Numeri 33:1-56 Recapitularea călătoriei
■ Numeri 34:1 - 35:34 Graniţele ţării, cetăţile leviţilor şi cetăţile de scăpare
■ Numeri 36:1-13 Prevederi referitoare ia moştenirea femeilor

Episoade semnificative:

- Toiagul lui Aaron odrăsleşte (Numeri 17). Tradiţia Bisericii "citeşte" acest pasaj în paralel
cu Ieşirea 3:2 (Rugul aprins) şi vede în ambele fragmente o prefigurare a Naşterii minunate a
Mântuitorului din Prea Sfanta Fecioară Maria. Atât rugul care arde fară să se mistuie, cât şi
toiagul lui Aaron care, chiar uscat fiind, înmugureşte, o prefigurează pe Maica Domnului care,

32
fecioară fiind, a născut şi după naştere tot fecioară a rămas. Tot prin intermediul unui "toiag"
prevesteşte Naşterea Iui Hristos, între alţii, şi vrăjitorul Valaam (cf. Numeri 24:17).

- Apa din piatră (Numeri 20) . Tradiţia Bisericii "citeşte" acest pasaj în paralel cu crearea
Evei (Facere 2:21) şi vede în ambele fragmente o prefigurare a momentului când soldatul
roman Longinus a străpuns coasta Mântuitorului răstignit pe Cruce, iar din coasta Domnului
Hristos au izvorât Sfintele Taine ale Bisericii. Prin Sfintele Taine Biserica, clădită pe piatra care
este chiar Hristos (Daniel 2:34), este izvor de viaţă (Eva) duhovnicească pentru toţi cei însetaţi,
rătăcitori în pustia acestei lumi.

- Şarpele de aramă (Numeri 21). Tradiţia Bisericii "citeşte" acest pasaj în paralel cu jertfa
lui Isaac (Facere 22:10) şi vede ambele texte o prefigurare a înălţării Domnului şi Mântuitorului
nostru lisus Hristos pe Cruce. Atât fragmentul de la Numeri 21 cât şi cel de la Facere 22:10
sugerează nemărginita iubire de oameni a lui Dumnezeu, care îşi sacrifică propriul Fiu pentru
mântuirea noastră, precum şi lucrarea Sa mântuitoare în lume: El ia chip de rob, adică se face
"şarpe", pentru ca toţi cei muşcaţi de şarpe (robiţi păcatului), să caute înspre El şi să se
izbăvească.

Câteva dintre semnificaţiile mesianice majore ale acestor fragmente se regăsesc, la un

loc, în următorul citat profetic:

Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii

Ierusalimului duh de milostivire şi de rugăciune, şi îşi vor
aţinti privirile înspre mine, pe care ei l-au străpuns: vor face
plângere asupra lui, cum se face pentru un fiu unul născut
şi-l vor jeli ca pe Cel dintâi născut. Zaharia 12:10

Câteva atribute divine ilustrate în Cartea Numeri:

Sfinţenia - este sugerată mai degrabă indirect, anume prin buna înţelegere a legilor, regulilor şi
prevederilor: ori de câte ori are a se apropia de Dumnezeu, omul trebuie să îndeplinească mai multe
prescripţii pentru a se purifica, pentru a se elibera de necurăţie (Numeri 1:50.sq.] 20:12). Pentru a ne
putea apropia de Dumnezeu trebuie să avem ceva în comun cu El: sfinţenia.
Bunătatea - se vede din purtarea ,de grijă a lui Dumnezeu faţă de poporul lui Israel, din sânul
căruia sunt aleşi anumiţi oameni (preoţii şi leviţii) care, săvârşind serviciul în Cortul Adunării, să
conlucreze la împăcarea întregului popor cu El, prin jertfe. Mântuitorul Hristos a pus capăt acestor
practici, El fiind suprema jertfă prin care noi, cu toţii, putem nădăjdui la iertare din partea lui Dumnezeu.
Furia - Domnul este neiertător faţă de cei care se apropie de El cu mândrie şi aroganţă, purtaţi
mai mult de dorinţa de a fi slujiţi, decât de a sluji ei. La fel, nu-i iartă nici pe cei care o fac cu invidie, cu
duh de răzvrătire sau care sunt imorali.

Informaţii utile:

Legile Observăm că majoritatea legilor consemnate aici vizează chestiuni legate de ritual.
Israel îţi i nu făceau o distincţie foarte clară între legile referitoare la cult, cele juridice sau cele
morale, aşa cum obişnuim noi astăzi. Pentru ei, toate aceste legi au un singur obiectiv:
pregătirea poporului pentru traiul din Canaan astfel încât, odată ajunşi acolo, viaţa lor să se
poată desfăşura în libertate, în bunăstare şi să fie bineplăcută înaintea lui Dumnezeu.
Recensămintele şi genealogiile O Pentru israeliţi, un recensământ sau enumerarea unei
genealogii reprezintă o perpetuă aducere aminte a faptului că Dumnezeu şi -a ţinut mereu

33
promisiunea făcută faţă de Avraam, că Domnul este, cu alte cuvinte, un Dumnezeu credincios,
care îşi ţine făgăduinţa până la capăt. Această aducere aminte obligă: dacă Dumnezeu este
credincios faţă de noi, oare noi nu suntem datori să-I fim credincioşi până la capăt? în Cartea
Numeri, poporul este numărat de două ori: o dată la început (Numeri 1) şi a doua oară la capătul
rătăcirilor prin pustie (Numeri 26). în flecare dintre aceste ocazii, cei număraţi de fapt sunt
bărbaţii trecuţi de 20 de ani şi apţi de a purta arme, de a participa la o bătălie. Leviţii, datorită
misiunii lor, nu erau număraţi. Primul recensământ este efec tuat de Sloise şi Aaron. iar al doilea
(vezi Numeri .26), 38 de ani mai târziu, de Moise şi Eleazar (Aaron murise între timp). Este
adevărat că pe noi, care citim Cartea Numeri acum, la sfârşitul celui de al doile mileniu după
Hristos, tot acest amestec de statistici, reguli şi prevederi, relatări ale unor întâmplări petrecute
cu foarte mult timp în urmă - aşa cum se prezeintă această carte - ne poate părea ciudat şi lipsit
de sens. Pentru a înţelege esenţa Cărţii Numeri, trebuie să ne reamintim că poporul israelit
avea, cel puţin în vechime, un mod diferit de al nostru pentru a comunica adevăruri profunde:
• Astfel, pentru ei, recensămintele erau echivalentul a ceea ce este pentru noi, astăzi, un
album cu fotografii de familie: răsfoind un asemenea album nu ne amintim doar de
persoanele pe care le regăsim acolo, ci şi momente din vieţile lor, momente din vieţile
noastre, tot felul de întâmplări, etc. Ideea principală pe care i -o reaminteşte unui evreu
propria lui genealogie este aceea că acelaşi Dumnzeu a fost mereu alături de el şi de
strămoşii lui, aceiaşi Dumnezeu care a încheiat legământul cu Avraam, cu Moise şi cu tot
poporul şi a respectat acest legământ neabătut. » în acelaşi fel, regulile şi prevederile de
tot felul alcătuiesc o imagine a modului cum Dumnezeu - Cel Care şi-a ţinut legământul şi
i-a eliberat pe evrei din Egipt, iar apoi Ie-a purtat de grijă prin pustie, i-a călăuzit până la
Pământul Făgăduinţei şi i-a dat lor în stăpânire - îşi doreşte să ne comportăm unii faţă de
alţii şi faţă de El: legile ne învaţă cum ne putem împlini noi legământul faţă de Dumnezeu.
În fine, relatările evenimentelor petrecute în această perioadă 11 descriu pe Dumnezeu în
acţiune şi se constituie în tot atâtea avertismente la adresa acelora tentaţi de gândul de a
nu respecta legea.

Privire de ansamblu:
1. Prima cuvântare a lui Moise (Deuteronom 1:1-4:43) cuprinde o retrospectivă istorică a
intervenţiilor lui Dumnezeu în timpul căltoriei de la Horeb până la Bet Peor (Deuteronom
1:6-3:29). Prin această trecere în revistă sunt ilustrate atribute divine precum bunătatea
şi fidelitatea f aţă de Israel. Secţiunea se încheie cu un îndemn adresat poporului la
ascultare faţă de Dumnezeu.
2. A doua cuvântare a lui Moise (Deuteronom 4:44-28:68) insistă asupra specificului poporului
Israel faţă de alte neamuri. Moise le readuce aminte israeliţilor unele evenimente ca
dovezi ale dreptăţii Iui Dumnezeu, pentru a le întări hotărârea de a-I sluji din toată inima,
respectând Legea. Pentru aceasta, el reia mai multe pasaje din Lege şi le detailează, le
explică. Se referă cu precădere Ia legile privind cultul (Deuteronom 26:1-19). purtarea
războiului (20:1-20) şi conducătorii (16:18-18:22).

3. A treia cuvântare a lui Moise (Deuteronom 29:1-30:20) recapitulează prevederile esenţiale ale
Legământului, atrăgâftc atenţia asupra răsplăţilor sau pedepselor care urmează din
respectarea sau din neresjeptarea acestora (Deuteronom 29:16-28). Totul se încheie cu
un apel solemn adresat'poporului, să aleagă viaţa. Bunătatea lui Dumnezeu îndeamnă
pe toţi la împlinirea poruncilor.

4. Adaosul istoric (Deuteronom 31 -34) relatează alegerea lui losua şi ultima cântare a lui Moise,
moartea şi jelirea aceltilla de către popor în câmpia Moabului. Majoritatea cercetătorilor

34
 sunt de acord căfaţeastă parte nu a fost scrisă de Moise per sonal, ci a fost adăugată
ulterior (de aceea estp numită "adaos istoric").

Mari idei teologice exprimate în Deuteronom:

 Yahve este Domnul Legământului, Dumnezeul lui Israel, împăratul, Judecătorul, Domnul
oştirilor. El intervine mereu în favoarea poporului ales şi Lui I se cuvine ascultare.
 Yahve este Domnul istoriei, El poate săvârşi fapte minunate, asemenea celor din Egipt, din
pustie sau din Canaan; El este conducătorul oştirilor lui Israel; cu atotputernicia Lui, este
oricând gata să-Şi ducă la îndeplinirea toate planurile.
 Israel este poporul Legământului, el se obligă să-L iubească şi să I se supună Iui Yahwe,
conştient că aceasta este singura cale de a ajunge la pace şi la viaţă. Ta
 Slujirea Domnului bazată pe dragoste şi mulţumire, trebuie înmplinită prin practici de ritual bine
determinate, care cuprind atât viaţa personală, cât şi cea publică.

DEUTERONOMUL
Deuteronomul este a V-a carte din Pentateuh şi cuprinde discursurile de rămas bun
adresate de către Moise poporului Iui Israel. Textul vorbeşte despre reafirmarea Legământului
încheiat în Sinai, între Dumnezeu şi poporul ales. Aici, legile expuse în cărţile precedente
(Facerea, Ieşirea, Leviticul şi Numerii) sunt puse fa un loc şi se arată modul cum vor fi ele
aplicate practic de îndată ce poporul se va,stabili în Canaan.

Titlul:

• (ebr. debarim, (acestea sunt cuvintele) □ Titlul iudaic al cărţii este constituit din chiar cuvintele
de început, din-primul verset al Deuteronomului,
• Mishne HaTora (ebr. Repetarea Legii). Titlul dat cărţii de către rabini
• Deuteronom □ Titlul din Septuaginta, respectiv din Vulgata, provine din modul cum este tradus în
Septuagintă versetul Deuteronom 17:18, unde se vorbeşte despre obligația regelui de a-şi face o
"copie a legii acesteia". în greceşte, sintagma a fost tradusă prin Devteronomion. Ulterior, Fer. Ieronim,
traducătorul Vulgatei, a preluat titlul sub forma D e u t e r o n o m i u m

Localizare:

Toate evenimentele relatate în Deuteronom se desfăşoară în Câmpia Moabului, la Est de

râul Iordan, în perioada premergătoare intrării în Pământul Făgăduinţei (aproximativ între anii
1230 - 1260 î.Hr.)

Sens și Semnificaţie:

În Deuteronom, ultima carte din Pentateuh, Moise subliniază importanţa trăirii unei
vieţi spre slava lui Dumnezeu, prin respectarea poruncilor Lui. Acum, chiar înainte de a intra în
Ţara Canaanului, în Pământul Făgăduinţei, Moise le atrage atenţia israeliţilor asupra celei mai
mari ispite cu care se vor confrunta de aci înainte. Viaţa lor în ţara unde curge laptele şi mierea
va depinde în primul şi în primul rând de respectarea Legământului încheiat pe Sinai. Prin
urmare, aici va lovi şi ispita: ei se vor simţi tentaţi să abandoneze Legea şi să se închine unor
dumnezei străini. Cele trei cuvântări ale lui Moise urmăre sc, aşadar, să-i întărească pe Izrael
iţi astfel ca, în noile condiţii, ei să rămână credincioşi singurului Dumnezeu, biruind toate
ispitele ce aveau să'vină peste ei.

35
Esenţa Deuteronomului este minunat rezumată de către Mântuitorul Hristos în cuvintele: - Să
iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău
[...] Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi..." (cf. Matei 22:37-40)- Observăm că aceste
două porunci ne ajută să ne apropiem într-un mod cuvenit şi firesc atât de Dumnezeu, cât şi de
semenii noştri.

Continutul:

 Deuteronom 1:1- 3:29 Introducere: recapitularea evenimentelor petrecute.în timpul călătoriei

Deuteronom 1:146 Reacţia poporului la raportul fals al iscoadelor trimise în Canaan;
Deuteronom 2:1 - 3:11 Rătăciri prin pustie; confruntări cu alte neamuri
Deuteronom 3:12-29 împărţirea pământului de la răsărit de Iordan; încheierea misiunii lui Moise
 Deuteronom 4:1 - 8:20 > Prima recapitulare sumară a Legii
Deuteronom 4:149 Dumnezeu este acela care a ales pe Israel: Legea provine de la Dumnezeu
Deuteronom 5:1-33 Decalogul
Deuteronom 6:1-25 Legea este dătătoare de viaţă, dar nu poate fi împlinită dacă nu este cunoscută de
toată lumea
Deuteronom 7:1-26 Legea nu poate fi ţinută dacă, în acelaşi timp, ne ţinem şi de credinţele altor popoare
Deuteronom 8:1-20 Supunerea faţă de Dumnezeu aduce binecuvântare, dar trebuie să ţinem seama că
orice binecuvântare vine doar de la Dumnezeu
 Deuteronom 9:1 -11:32 > Domnul este Cel care l-a ales pe Israel
Deuteronom 9:1-6 Israel nu a fost ales pentru că ar fi fost mai vrednic decât alţii, ci pentru că aşa a voit
Dumnezeu
Deuteronom 9:7 -10:11 Israel este un popor neascultător
Deuteronom 10:12 -11:32 Ce înseamnă să îi apatţii lui Dumnezeu: motive pentru a-L iubi pe Dumnezeu şi
peptru a-l urma voia
 Deuteronom 12:1 - 26:15 > Legi pentru viaţa de zi cu zi şi pântru cult
Deuteronom 12:1 -13:18 Închinarea datorată numşi lui Dumnezeu şi numai acolo unde hotărăşte El
Deuteronom 14:1-29 Rânduieli pentru mâncări şi plntru zeciuieli
Deuteronom 15:1-23 Anul sabatic şi anul jubileu (îrijemnuri la generozitate)
Deuteronom 16:1-17 Cele trei mari sărbători de pelte an
Deuteronom 16:18-18:22 Reguli pentru judecători'regi, leviţi şi profeţi
Deuteronom 19:1 - 21:23 Chestiuni de moarte şi dâ viaţă, legi pentru război
Deuteronom 22:1 - 25:19 Porunci felurite referitoari la viaţa de familie şi la comerţ
Deuteronom 26:1-15 Pârga roadelor:-se oferi lui Dumnezeu, leviţilor şi săracilor

 Deuteronom 26:16 - 31:29 > îndemn la respectarea Legămâhtului

Deuteronom 26:16-19 Definirea termenilor Legămfntului Deuteronom 27:1 - 28:68 > Binecuvântări şi
blesteme
Deuteronom 29:1 - 30:20 Despre dificultatea de a respecta Legământul şi despre foloasele unei vieţi
pioase
Deuteronom 31:1-29 Moise trece puterea în mâinile lui losua; se citeşte Legea; profeţie cu privire la
îndărătnicia poporului
 Deuteronom 31:30 • 34:12 > Ultimele cuvinte ale lui Moise
Deuteronom 31:30 - 32:43 Cântarea lui Moise .
Deuteronom 32:4447 Ultimul îndemn solemn
Deuteronom 32:48-52 Pregătiri finale
Deuteronom 33:1-29 Ultimele binecuvântări ale lui Moise
Deuteronom 34:1-12 Moartea lui Moise; sfârşitul unei epoci.
Deuteronom - sinteza legii mozaice

Mesajul central al Deuteronomului şi, totodată, marea temă tratată aici este
ascultarea. "Amintiţi-vă tot binele pe care l-a făcut Dumnezeu pentru voi - spune Moise
poporului, şi faceţi totul aşa cum vi-a poruncit El". A alege să i te supui lui Dumnezeu şi să îi
slujeşti Lui este tot una cu a alege viaţa. Dar Dumnezeu nu apreciază pozitiv supunerea şi

36
ascultarea izvorâte din teamă sau din servilism, ci supunerea şi as cultarea izvorâte din
hotărâre liberă, adică din iubire. Domnul l-a ales pe Israel din iubire şi doreşte ca răspunsul
poporului la această alegere să fie unul întemeiat pe iubire, nu pe slugărnicie sau interes, lată.
aşadar, că între virtutea ascultării şi obedienţa oarbă, înţeleasă aici ca servilism, se, deschide
o prăpastie de netrecut. De ce este deosebit de important acest lucru? Pentru că Dumnezeu
este sfânt, iar poporul Său are vocaţia sfinţeniei. Este chemat la sfinţenie, iar un a dintre
componentele esenţiale ale sfinţeniei este libertatea. Pe de altă parte, dacă poporul ales iese
din sfera sfinţeniei, atunci apare pericolul ca alte popoare să creadă că Dumnezeul lui Israel
este El însuşi în afara sfinţeniei. Toate regulile consemnate în Lege vorbesc despre ce anume
presupune acest statut de popor al lui Dumnezeu. Legea cuprinde absolut toate domeniile
vieţii şi se referă atjât Ia persoane, cât şi la naţiune, ca un tot ijnitar. Observăm că nicăieri nu
sfe face o distincţie netă, calitativă, între prevederi de ordin religios, prevederi de ordin moral,
prevederi civile, prevederi ecleziastice, etc. Dacă poporul trebuie să mărturisească despre
sine că este poporul lui Dumnezeu, aturjei trebuie să o. facă în tot timpul şi în tot locul. Morala
Deuteronomului se dovedeşte a fi una foarte dinamică şi foarte preocupată atât de chestiunile
concrete, ale zilei, cât şi de slujirea la altar. Din acest punct de vedere, aşadar, idei precum
aceea că Biserica ar trebui să se ţină departe de politică, să nu se-jimplice în activităţi sociale,
etc., ci să se ocupe numai de slujbe - este lipsită ţie orice fundament.
Morala Deuteronomului estfe un foarte dinamică şi foarte concretă, în acelaşi timp. Ea
s-ar putea rezuma-astfel: legătura noastră cu Dumnezeu nu se cultivă numai ţinând cu acririe
Legea israelită (sau alte prevederi asemănătoare legilor izraelite), ci frăindu-ne viaţa astfel
încât aceasta să îl reflecte pe Dumnezeu, astfel încât oamenii să -şi poată da seama cum este
Dumnezeu, din atitudinile şi din faptele noastre de zi cu zi.
Prin Lege, Dumnezeu stabileşte cadrul în care poporul Israel va trebui să îşi exercite
capacităţile creative, să crească, să se înmulţească, să umple pământul şi să-l stăpânească.
Vedem bine că Pământul Făgăduinţei nu are numai hotare fizice, geografice, ci şi hotare
spirituale. Aceste hotare ne privesc la fel de mult şi pe noi, creştinii, "Noul Izrael. Poporul
Israel a fost eliberat din Egipt şi ales ca să trăiască în ascultarea prouncilor Domnului spre a
pregăti venirea Lui. La fel şi noi am fost izbăviţi, prin Jertfa Fiului Iui Dumnezeu, şi aleşi să
pregătim Parusia. Cu alte cuvinte, am fost chemaţi să căutăm împărăţia lui Dumnezeu şi
lucrarea curăţiei, a sfinţeniei, în fiecare faptă sau acţiune pe care o întreprindem. Faptele lui
Dumnezeu l-au dovedii cu prisosinţă fidelitatea faţă dc Legământul încheiat pe Sinai, au
dovedit că" El este un Domn credincios, drept şi iubitor. Omul care nu voieşte să răspundă cu
aceeaşi iubire la manifestarea iubirii dumnezeieşti, se sorte şie singur să suporte rigoarea
dreptăţii Lui (vezi Romani 1:18). Nu vom putea ajunge în Canaanul cel ceresc, decât dacă
fiecare gest al nostru este împlinit cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.

Analiza de text:
"ASCULTĂ, ISRAELE...!" (DEUTERONOM 6)
Capitolul de faţă este o introducere la ceea ce comentatorii biblici numesc "Cartea
Legii", adică la cel de al doilea discurs al lui Moise, şi este contextualizat în carte îndată după
reamintirea Decalogului (vezi Deuteronom 5). Chiar în începutul acestui fragment întâlnim unul
dintre punctele culminante ale cărţii, anume mărturisirea de credinţă a poporului Israel, "Şema"
(Deuteronom 6:4-6). Prin acest pasaj, autorul intenţionează să convingă de necesitatea
ascultării şi punerii în practică a Legilor dumnezeieşti.

Planul fragmentului:
Deuteronom 6:1-3 > introducere specifică stilului deuteronomic
Deuteronom 6:4-9 > mărturisirea de credinţă israelită
Deuteronom 6:10:19 > avertisment împotriva uitării lui Dumnezeu şi a adoptării unor practici sau credinţe
specifice păgânilor
Deuteronom 6:20-25 > scurt model de cateheză cu privire la legile lui Israel şi la istoria izbăvirii de sub
robia egipteană.

37
Informaţii utile
Deuteronom 6:4-9 constituie mărturisirea def credinţă israelită, (ebr. Şema Izrael, Ascultă
Israele). Şema are următâarea structură:
- proclamarea unicităţii Iui Dumnezeu
- îndemnul de a-L iubi pe Dumnezeu fară lezerve
- îndemn la păzirea şi transmiterea din gerşeraţie în generaţi a poruncilor Lui.

Deuteronom 6:8-9: "Să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe. o tăbliţă pe fruntea la. Să le scrii pe
uşorii casei tale şi pe porţile tale." Evreii foarte evlavioşi poartă aceste text (Deuteronom
6:4-9Lscris pe un mic pergament,¡într-o cutie pe care şi-o leagă, cu ajutorul unor cureluşe
(filacterii, tejilim), pe frunte şi pe[braţul stâng, atunci când se roagă seara şi dimineaţa. De
asemenea, unii dintre ei au fixate la porţile caselor cutii ( mezuza) care conţin suluri cu acelaşi
text. Legea trebuie [să marcheze, aşadar, fruntea şi braţul israelitului, adică gândurile şi
acţiunile sale. In: acelaşi timp, trebuie să marcheze uşorii casei, tot aşa după cum şi în Egipt,
în noaptea pascală, toţi cei din poporul lui Israel primiseră poruncă să -şi ungă uşorii caselor cu
sângele mielului sacrificat (Ieşirea 12:7, 13), pentru a nu fi ucişi de îngerul Domnului.

Piste de lectură posibile:

 Observăm că Şema începe prin afirmarea netă a monoteismului: Dumnezeu este unul şi
unic, radical diferit de orice altă realitate şi în totală opoziţie cu politeismul popoarelor
vecine. Această credinţă în Dumnezeul unic va fi de acum înainte mereu pusă la încercare,
de-a lungul întregii istorii lui Israel. Pentru păstrarea neştirbită a acestei credinţe vor
interveni, de câte ori îi va chema Dumnezeu, profeţii Vechiului Testament.
 Vocaţia adresată israeliţilor vizează două aspecte: poporul este chemat să asculte şi să
acţioneze în acelaşi timp. Cu alte cuvinte, să-şi pună mintea şi braţul în slujba Domnului,
încredinţat fiind că El îl va feri de tot răul. Legea este Cuvântul lui Dumnezeu (vezi
analogia cu mielul), de aceea trebuie respectată, împlinită şi învăţată, pentru a ne putea
bucura de binecuvântările cereşti.

Posibile paralele cu Noul Testament:

 Mântuitorul Hristos citează primele cuvinte din Şema, atunci când unul dintre cărturari îl
întreabă care poruncă este cea dintâi dintre toate. Mai precis. Fiul lui Dumnezeu citează
de la Deut eronom 6:4-5, Ia care adaugă Levitic 19:18. Vezi Ev. Marcu 12:29-31.

Fișe de lucru:
CLASIFICAREA LEGILOR DIN TORA / PENTATEUH

Există cel puţin trei tipuri / colecţii de legi consemnate în Pentateuh:

1. Legi derivate din Decalog (ex: Ieşirea 21-23) se referă la probleme de natură atât morală
cât şi religioasă şi conţin: instrucţiuni cu privire la cult; instrucţinui cu privire la drepturile
sclavilor; instrucţiuni cu privire la pedepsirea criminalilor, hoţilor şi răufăcătorilor;
instrucţiuni cu privire la îndatoririle sociale şi religioase ale fiecăruia; instrucţiuni cu
privire la drepturile fiecăruia; în final, apar şi câteva instrucţiuni cu privire la marile
sărbători de peste an: Paştele, Cincizecimea şi Ziua Pocăinţei.
2. Legile Sfinţeniei (ex. Levitic 17-26) se referă în special la felul cum trebuie să-1 slujească
israelţii Iui Dumnezeu. Aici aflăm instrucţiuni cu privire ia alcătuirea cortului adunării,
desfăşurarea ritualului, etc. dar. în acelaşi timp, şi prevederi referitoare la
comportamentul de zi cu zi. Cuvântul central al acestor legi este îndemnul de la Levitic
19:2: "Fiţi sfinţi pentru că Eu, Domnul Dumnezul vostru, sunt sfânt."
3. Sinteze legislative (ex. Deuteronom 12-25) reiau chestiuni tratate deja în Ieşirea şi în
Levitic. Numai la Deuteronom 17:14-20 apar prevederi referitoare la comportamentul
regelui, prevederi care nu apar altundeva în Pentateuh. La toate acestea, Moise adaugă

38
îndemnuri la respectarea legilor şi la ascultarejfaţă de Dumnezeu, demonstrând că de
atitudinea poporului depinde binecuvântarea sau blestemul, bucuria sau necazul tuturor.

PARALELĂ POSIBILĂ ÎNTRE DECALOG ŞI DEUTERONOM

Relaţia noastră cu Dumnezeu Probleme importante Relaţiile interumane

1 Ieşirea 20:2-3 Deuteronom
5:6,7
Dumnezeu trebuie să fie
prima şi unica noastră
prioritate în toate gândurile
si faptele noastre.
2 Ieşirea 20:4-6 Deuteronom
5:8-10
Cultul, slujirea, trebuie să
reflecte o bună aşezare faţă
de Dumnezeu, înaintea lui
Dumnezeu nu este
bineplăcută o slujire făcută
cu duh de autosuficienţă şi
satisfacţie personală. (Vezi
şi Deuteronom 12)
3 Ieşirea 20:7 Deuteronom
5:11
Trebuie să ne înţelegem
chemarea la modul cel mai
serios şi să ne menţinem
neabătuţi, din toată inima,
în lucrarea poruncilor Lui
(Vezi şi Deuteronom
13:1-14:21)
4 Ieşirea 20:8-11
Deuteronom"5:12-15
Dumnezeu primeşte
mulţumirile noastre cu
bucurie, pentru darurile pe
care ni le face. Gesturile
noastre de mulţumire pol fi
felurite, important este să
fie bineplăcute înaintea Lui
(Vezi şi Deuteronom
14:22-16:17)
Autoritatea | 5 Ieşirea 20:12 Deuteronom
5:16
î Autoritatea omenească nu
poate fi mai presus decât
cea dumnezeiască (Vezi şi
Deuteronom 16:18-18:22)
Demnitatea ? 6-7 Ieşirea 20:13-14-15
Deuteronom 5:17-18-19
-
8
Omul are datoria de a
respecta demnitatea
fiecăruia, atât a noastră
personală cât şi pe aceea a
aproapelui - ceea ce
presupune că trebuie să ne
respectăm unii altora viaţa,
familia şi starea în care ne
aflăm. (Vezi şi Deuteronom
19:1- 21:23; 22:1-23:14;
23:15-24:7)
Dăruirea de sine 9 Ieşirea 20:16 Deuteronom
5:20
Dăruirea de sine nu se
manifestă numai faţă de
Dumnezeu, ci şi faţă de
semenii noştri. In fiecare
dintre noi licăreşte chipul
divin. (Vezi şi Deuteronom
24:8-24:16)
Drepturi şi privilegii 10 Ieşirea 20:17 Deuteronom
5:21
Trebuie să înţelegem limitele
drepturilor noastre şi să ne
înfrânăm ori de cât ori
suntem ispitiţi de a încălca
drepturile semenilor noştri.
(Vezi Deuteronom
24:17-26:15)

CLASIFICARE TEMATICA A LEGILOR DIN PENTATEUH, ÎN FUNCŢIE DE DECALOG

Observăm că toate legile din Pentateuh se pot foarte uşor clasifica tematic în funcţie de cele două
table ale Decalogului, şi anume:
- legi în concordanţă cu poruncile I-IV, referitoare la relaţia noastră cu
Dumezeu
- legi în concordanţă cu poruncile V-X, referitoare la relaţiile interumane.

39
 Legi despre … Ieşirea Leviticul Numerii Deuteronom
Relaţia noastră cu Dumnezeu (poruncile l-IV)
Cui să ne 20:3,23; 22:20; 19:4; 20:2
închinăm 23:13,24; 5:7; 13:1-18
34:13- 17
Jertfe 20:24-26; Cap. 1-7; 17; 15:2-31; 28:2-8
22:29-30; 19: 4-8; 20:21-22; 12:13-14: 17:1
23:18-19; 22:18-30
29:10-41;
34:19-20,25-26
Sărbători 20:8-11; 23:12; 16:1-34; 9:10-14;
23:14-17; 19:3,30; 28:9-29:38 5:13-15; 16:1-17
34:18,21- 24; 23:3-34; 26:2
35:2-3
Făqăduinte Cap. 17 6:2-21; 30:2-15 23:18,21-23
Rânduiala de Ia 10:9; 24:2-9
Cortul Adunării / 27:20-21; 30:7-
Templu 10,19-21
Curăţie şi 19:19;
rânduielile de 21:1-22:153 5:6-31; 15:38-40; 21:1-9; 22:11-12;
curăţire 19:1-22 23:1-3
Ofrande 30:12-16 18:8-32 12:17-19: 14:22-29
Anul sabatic 25:8-34 15:1-18
Idolatrie 20:4-6 26:1 5:8-10; 7:25-26;
12:2-4; 16:21-22
Hule şi 20:7; 22:28 24:14-16 5:11
blesteme
Relaţiile interumane (poruncile V-X)
Regi şi 17:14-20
conducători
Familie 20:12,14; 21:15,17; 19:3,29,32; 27:7-11 5:16,18; 21:10-21;
22:16-17 22:13-30; 23:17;
20:9 24:1-4; 25:5-12
Sclavi 21:1-11 19:20;25:39-551 23:15-16
Proprietatea şi 23:10-11 19:9-10; 25:1-7 36:7-9 19:14; 22:9
folosirea
pământului
Proprietatea 20:15,17; 21:33-36; 19:11 5:19,21; 22:1-4;
personală 22:1-15 23:24-25
Respectul 20:13; 21:12- 19:17-18; 24:17-22 5:17; 24:7
persoanei 14,16,18-32
Dreptate 5:20; 16:18-20;
17:2-13;
20:16; 22:21-22,25- 19:11-16,33-36; 35:11-34 19:4-13,15- 21;
26; 23:1-9 25:35-37 21:22-23; 22:6-
8,10; 23:19-20;
24:6,10-22; 25:1-
4,13-15
Curăţia 22:19 cap. 12-15; 18; 5:2-3 22:5; 23:9-14
trupească si 20:10-21
sexualitate
Război 20:1-20; 24:5
Ghicire 22:18 19:26-28,31; 20:27 18:9-14
Hrană 22:31 11:1-47; 20:25 12:15-16,20-27;
14:3-21

40
 CĂRȚILE ISTORICE ALE VECHIULUI TESTAMENT
- Introducere -

Generalităţi:

Corpusul de cărţi biblice considerate convenţional ca find scrieri istorice (losua,

Judecătorii, Rut, 1-4 Regi, 1-2 Cronici Paralipomena, 1 Ezdra, Neemia şi Estera) dau
seama de aproximativ 800 de ani de istorie a poporului Israel, relatând evenimente care s -au
desfăşurat aproximativ între anii 1200-400 Î.Hr, de la cucerirea Canaanului şi stabiKrea
israeliţilor în acest pământ, trecând prin epocile Judecăt orilor şi Regilor, până la înfrângerile
suferite în faţa imperiilor din Nord, când poporul lui Dumnezeu a fost dus din nou în robie. Apoi,
ultimele trei cărţi vorbesc despre întoarcerea israeliţilor din robie şi relatează câteva episoade
din viaţa celor care au preferat să rămână în afara graniţelor ţării.
Atunci când citim aceste cărţi trebuie să o facem conştienţi de faptul că nici o carte de
istorie din lumea aceasta, oricând şi cu orice fel de mi jloace şi resurse ar fi fost scrisă, nu ne
poate spune totul despre evenimentele relatate. De regulă, autorul sau autorii unei anumite
cărţi de istorie sau a unei cărţi istorice prezintă evenimentul la care se referă în funcţie de
optica lor cu privire la acel eveniment şi de mesajul, de învăţămintele pe care vor să le
transmită cititorilor. Optica lor şi felul mesajului de transmis depinde în mare parte de modul
cum se raportează aceşti autori la istorie, de felul cum o privesc şi o înţeleg ei. Autorii căr ţilor
biblice enumerate mai sus priveau istoria ca pe o succesiune a manifestărilor dumnezeirii în
viata lui Israel şi, totodată, ca o adevărată lecţie pentru urmaşi (vezi Iov 8:8 - 10).
O altă chestiune de luat în considerare ţine de faptul că, în canonul iudaic, mai bine de
jumătate dintre toate aceste cărţi nu sunt încadrate la secţiunea Ketuvim, ci la Neviitn. Cu alte
cuvinte, pentru credincioşii evrei, cărţile losua, Judecători, şi 1 -IV Regi sunt în primul rând
cărţi profetice, şi de-abia în al doilea rând cărţi istorice. Deducem de aici, prin urmare, că
intenţia autorilor nu a fost neapărat aceea de a scrie o cronică fidelă a unei anumite perioade
istorice, cât de a desluşi sensurile teologice ale evenimentului istoric. Aceasta nu însemnă că
avem de a face, aici, cu texte fară nici o valoare istorică. Autorii acestor cărţi ar putea fi numiţi
adevăraţi analişti teologici ai prezentului. Pentru a putea efectua în mod adecvat o asemenea
ah liză, condiţia strict necesară este să porneşti de la o relatare cât mai apropiată de ceea ce
s-a întâmplat de fapt. Sunt cărţi care pornesc de la evenimente istorice reale, dar care
transcend istoria.
Totuşi, nu trebuie să ne aşteptăm să regăsim aici o relatare exactă a tuturor
evenimentelor petrecute în viaţa poporului ales între anii 1200-400 Î.Hr., ci, în primul şi în
primul rând, o modalitate de a arăta felul cum Dumnezeu îşi îndeplineşte planul de mântuire
a neamului omenesc în viaţa de zi cu zi a israeliţilor. Ca popor ales, israel iţi i sunt oglinda
umanităţii, iar tribulaţiile istoriei lor sunt, într -un sens, tribulaţiile fiecăruia dintre noi.

Prezentare generală a cărţilor istorice:

Cărţile istorice din canonul Vechiului Testament se pot împărţi, după specificul lor, în două mari
categorii ce ar corespunde, de fapt, chiar împărţirii acceptate de canonul iudaic:

Iosua, Judecătorii, Rut, 1-4 Regi

Perioada acoperită de aceste cărţi se extinde de la intrarea lui losua în Canaan şi până la jumătatea
exilului babilonic.
 Iosua. Descrie evenimentele care au avut loc de-a lungul vieţii lui losua - succesorul
Moise; o atenţie deosebită se acordă cuceririi Canaanului, de la trecerea minunată a
Iordanului şi până la reînnoirea Legământului, ia Sichem, atunci când teritoriul Can aanului a
fost împărţit seminţiilor lui Israel.
 Judecătorii. Cartea începe prin sublinierea faptului că sub domnia Iui losua Canaanul nu a
fost cucerit complet: între timp, fiecare dintre triburile lui Israel putuse constata prezenţa unor

41
elemente ostile pe teritoriile alocate lor, sau avusese de suferit atacuri din partea unoij triburi
învecinate. în această epocă apar "Judecătorii" sau "Eliberatorii" - personalMţi puternice cum
ar fi Deborah, Barac, Ghedeon, Samson - pe care, atunci când a fost nevoie, Dumnezeu i-a
ridicat în fruntea triburilor de israel iţi pentru a le izbăvi de opresiunea duşmanilor. Judecătorii
devin modele pentru profeţii de mai târziu şi arhetipuri ale manifestării credinţei în
atotputernicia divină.
 Rut. Istoria emoţionantă a unei femei care devine pildă vie de virtute şi milostenie în
vremurile grele ale Judecătorilor.
 1-4 Regi. Aici, evenimentele sunt prezentate într-o cronologie mult mai coerentă. Autorii
relatează evenimentele care s-au petrecut între înălţarea lui David pe tronul lui Israel şi
cucerirea celor două regate, urmată de deportarea poporului în robia babilonică.

Teme majore în losua, Judecătorii, Rut, 1-4 Regi:

 Regalitatea şi, în mod deosebit, dinastia Regelui David. Autorii accentuează în mod
deosebit tentativele de ocupare a tronului de către conducători care fie nu ţineau de
seminţia lui David. fie nu înţelegeau să respecte prevederile Legii lui Moise. In funcţie de
calitatea acestora, situaţia poporului evoluează în bine sau în rău. Stabilitatea este
realizată de-abia după urcarea pe tron a lui David.
 Relaţia dintre regii lui Israel şi Legea mozaică. Aceasta se vădeşte a fi piatra de
încercare a tuturor regilor israel iţi, care aveau datoria de a supraveghea ca Domnul
Dumnezeu să fie slujit întru deplină curăţie şi de a stârpi orice fel de practică idolatră. Unii
regi au îndeplinit această datorie, alţii în schimb au ajuns chiar ei închinători la idoli. Autorii
acestor cărţi urmăresc constant modul cum au acţionat regii în această privinţă.
 Profeţii şi cuvântul lui Dumnezeu (Debora, Samuel, Nathan, Gad, Mihea, Ilie, Elisei).
Rolul deosebit de important pe care l-au avut profeţii în istoria lui Israel este bine evidenţiat
încă de aici. Puterea profeţilor consta în aceea că ei erau oameni sfinţi, care se puneau din
toată inima în slujba Cuvântului lui Dumnezeu.
 Templul din Ierusalim.Încă de la bun început autorii manifestă un interes deosebit faţă de
grija pe care o purtau israel iţi i pentru Chivotul Legii. Acesta trebuia cinstit grabnic prin
depunerea lui într-un locaş sfânt adecvat. Templul se va ridica în timnul domniei lui
Solomon.

1-2 Cronici (Paralipomena) I Ezdra, Neemia si Estera

Perioada acoperită de aceste cărţi se extinde de la jumătatea exilului până la finele acestuia
reluând însă, în prima parte, evenimente din epoca regilor.
 1-2 Cronici (Paralipomena). Autorii se referă la perioada premergătoare exilului reluând mai
sistematic evenimente deja relatate în 1-4 Regi.
 I Ezdra şi Neemia. Descriu evenimente care merg până la 100 de ani după exil.
 Estera. Relatează un episod dramatic, dar cu un deznodămând fericit, din viaţa iudeilor aflaţi în
diaspora.

Teme majore în 1-2 Cronici (Paralipomena), I Ezdra, Neemia si Estera:

 Personalitatea, lui David: Autorii prezintă viaţa şi activitatea regelui David în funcţie de dorinţa
acestuia de a construi Templul în Ierusalim
 Rolul preoţilor şi al leviţilor: Un accent deosebit se pune pe rolul important jucat de membrii
castei sacerdotale în viaţa poporului Israel.

42
Cum citim aceste cărţi ?

Atunci când avem de a face cu o carte istorică sau cu o pericopă dintr-un asemenea în text, este
strict necesar ca, pentru o cât mai bună înţelegere, să efectuăm în primul rând o lectură generală a
fragmentului, pentru a ne familiariza cu conţinutul acestuia. După aceea, trebuie să căutăm în text
răspunsul la următoarele, întrebări:
 Care este contextul istoric al fra gmentului? (Ex.: Ezra 1:1)
 Ce se întâmplă acolo de fapt? Ce personaje sunt implicate în evenimentul relatat ? (Ex.: Neemia
1).
 În ce loc s-a petrecut evenimentul relatat? (Ex.: Isaia 36).
 Adeseori, detaliile au fost prezentate cu un anumit scop, cu o semnificaţie precisă: putem depista
un indiciu în acest sens chiar în text? (Ex.: Judecători 6:1,7,8)

Cartea lui Iosua

Dacă lui Moise i-a fost încredinţată misiunea de a-i duce pe evrei prin deşert până J-Ma graniţele
Canaanului, lui Iosua. ca ucenic şi urmaş al său, îi este încredinţată misiunea de a conduce poporul spre
cucerirea şi luarea în stăpânire a Pământului Făgăduinţei. Cartea (lui) Iosua vorbeşte despre
ocuparea Canaanului de către izraeliţi şi împărţirea teritoriului astfel ocupat între cele 12 seminţii. Aici
aflăm detalii despre trecerea Iordanului, despre două campanii militare îndreptate împotriva a două
oraşe- cetăţi, campanii încununate de victorii decisive. O dată cu episodul împărţirii teritoriului între cele
12 seminţii, descoperim şi o descriere detaliată a geografiei Ţării Sfinte precum şi consemnări despre
unele dificultăţi pe care le-a avut de întâmpinat poporul. Dar punctul culminant al cărţii se află de-abia în
final şi este marcat prin reltarea reînnoirii Legământului sinaitic. la Sichem.

Titlul

Cartea (lui) losua - provine de la numele personajului principal, IOSUA = "Yahve este
mântuirea". Iosua este bărbatul care, din porunca dumnezeiască, a luat conducerea poporului evreu
după moartea lui Moise, a desăvârşit ocuparea Canaanului şi a împărţit pământul între cele 12 seminţii.

"Datare si localiîarc aproximaftveî

Evenimentele relatate aici s-au desfăşurat în zona de câmpie din Estul râului Iordan şi în
Canaan, probabil între anii 1230-1200 î.Hr,

Sensul și semnificația Cărții (Iui) Iosua

Cartea a fost scrisă cu scopul de a dovedi împlinirea promisiunilor divine. Făgăduinţa

făcută lui Avraam (Facere 17:8) se confirmă prin cele relatate în cuprinsul acestei cărţi şi mai
ales prin faptul că ocuparea ţării se face mai mult cu ajutorul lui Dumnezeu şi mai puţin prin
forţele proprii ale poporului. Dar faptul că Dumnezeu se implică direct în cucerirea Canaanului
nu înseamnă că poporul ales nu mai trebuie să facă nimic. Dimpotrivă, fiecare îşi are rolul său,
fiecare trebuie să continue a-L sluji pe Domnul Dumnezeu respectând Legea, încălcarea Legii
are drept consecinţă retragerea ajutorului divin.

Pentru creştini, importanţa Cârtii lui Iosua rezidă tocmai în faptul că:

43
  se subliniază fidelitatea Domnului Dumnezeu faţă de Legământ (cf. Deuteronom 7:7;
9:5);
 se subliniază scopul pentru care a ales Dumnezeu poporul Israel:
 aflăm diverse analogii cu valoare exemplară pentru ucenicii lui Hristos, de vreme ce
problemele tratate în această carte sunt legate de credinţă, ascultare, curăţie, etc.

Privire de ansamblu:

Partea istorică (cap. 1-1): se relatează cucerirea Pământului Făgăduinţei:

Iosua 1:1-4:24 losua preia comanda şi organizează intrarea în Canaan
losua 1-5 Trecerea miraculoasă a Iordanului şi stabilirea unui cap de pod la Ghilgal.
Poporul ridică un altar din 12 pietre luate din Iordan şi are loc circumciderea şi
serbarea Paştelui
losua 6-7 Cucerirea minunată a Ierihonului
losua 8 Pedepsirea lui Ahan şi cucerirea cetăţii Ai
losua 9-10 Campania militară din teritoriile din sud
losua 11-12 Campania militară din teritoriile din nord
losua 12:1-24 Lista duşmanilor înfrânţi
Împărăția Canaanului (cap. 12-24): se relatează împărţirea Canaanului între cele 12 seminţii:
losua .13:1-17:18 Împărţirea pământului între triburi
losua 18:1-21:45 Adunarea de la Şilo: stabilirea sanctuarului naţional, a cetăţilor de
scăpare şi a cetăţilor levitice
losua 22-24 Cuvântul, de despărţire al lui losua; ridicarea altarului şi reînnoirea
Legământului la Sichem

Conținutul:

 losua 1:1 - 2:24 - Prezentarea cadrului

 losua 1:1-9 - Dumnezeu îi încredinţează lui losua misiunea de a conduce poporul
 losua 1:10-18 - Pregătirea poporului pentru intrarea în Canaan
 losua 2:1-24 - Trimiterea iscoadelor şi ajutorul primit de acestea de la Rahab
 losua 3:1-12:24 - Intrarea în Canaan
 losua 3:1 - 4:24 + Trecerea Iordanului
 losua 5:1-12+ Pregătiri generale
 losua 5:13 - 6:27 + Cucerirea Ierihonului
 losua 7:1-26 + Păcatul lui Ahan
 losua 8:1 -29 + Cucerirea cetăţii Ai
 losua 8:30-35 + Reînnoirea Legământului
 losua 9:1 -27 + Vicleşugul ghibeoniţilor
 losua 10:1 -12:24 + Lista duşmanilor înfrânţi şi alte cuceriri
 losua 13:1 - 22:34 + împărţirea pământului
 losua 20:1-9 + Cetăţile de scăpare » losua 21:1-42 +Cetăţile leviţilor
 losua 21:43-45 + împlinirea misiunii de către losua
 losua 22:1-34 + Triburile din partea de Est a Iordanului se întorc acasă
 Iosua 23:1-16 + Discursul de despărţire al lui losua
 losua 24:1-27 + Poporul reînnoieşte hotărârea de a ţine Legea mozaică
 losua 24:28-33 + Moartea şi înmormântarea lui losua

44
Analiza de text

LEGĂMÂNTUL DE LA SICHEM (IOSUA 24: 1-28)

Fragmentul redă discursul lui iosua, succesorul lui Moise, adresai triburilor de israeliţi în
numele părinţilor lor, care au trăit Ieşirea din Egipt şi au fost martori la încheierea Legământului
de pe Sinai, Cei cărora le vorbeşte Iosua aici sunt o altă generaţie de evrei, ei sunt urmaşii celor
care au trăit acele evenimente. De aceea, Iosua consideră că este strict necesar ca ei să
confirme dacă vor sau nu să se angajeze în acelaşi Legământ cu Domnul Dumnezeu , ca şi
părinţii lor.

Planul fragmentului:

Iosua 24:1.26 Parte introductivă: adunarea seminţiilor şi începutul discursului lui Iosua
Iosua 24:26-15 Discursul ¡ut Iosua
Iosua 24:6-13 Retrospectiva istorică
Iosua 24:26-10 Iosua trece în revistă evenimentele petrecute de la Patriarhi până la Mâine
Iosua 24:11-13 Iosua trece în revistă evenimentele de la Ieşirea din Egipt până in prezent

Observaţie: această retrospectivă istorică este foarte asemănătoare cu mărturisirile de credinţă întâlnite în
Deuteronom (vezi Deuteronom 2S:54-10 şi 3:20-25).

Iosua 24:14-15 Iosua arată poporului necesitatea de a-l sluji în continuare adevăratului Dumnezeu
Iosua 24:16-24 Dialog între Iosua şi poporul adunat aici
Iosua 24:16-18, 21,22, 24 Cele patru legăminte ale poporului
Iosua 24:19-20,22, 23 Iosua subliniază exigenţele Legământului
Iosua 24:25-27 Încheierea Legământului
Iosua 24:26-27 Consemnarea în scris a celor hotărâte şi ridicarea unei stele
Iosua 24:28 Încheierea adunării

Două lecturi posibile ale fragmentului:

* O Lectura Istorică. Textul dă seama despre începuturile istorice ale lui Israel. Aici se
evocă întrunirea a cel puţin două grupe mari de seminţii ale lui Israel, care se hotărăsc să
trăiască într-un raport de alianţă şi să îl recunoască pe Yahwe ca Domn şi singur Dumnezeu, ca
"Dumnezeu al Iui Israel".

* O Lectura Catehetică. Discursul lui Iosua reiterează istoria mântuirii în funcţie de Cartea
Ieşirea. în tot Vechiul Testament, ca de altfel şi tot Noul Testament şi în exper ienţa vieţii
creştine pe care o trăim noi, cei de astăzi, Dumnezeu se descoperă pe Sine mai cu seamă prin
ceea ce a făcut pentru neamul omenesc în general şi pentru fiecare dintre noi în spec ial.
Fiecare dintre noi, dacă ne analizăm cu atenţie viaţa, descoperim că toate cele ce le-am trait au
fost "daruri ale bunătăţii Sale", în felul acesta, istoria fiecărui popor, dar şi a fiecărui om în
parte, poate oricând deveni izvor de înţelepciune duhovnicească. Înţeleasă din această
perspectivă, întreaga istorie devine o amplă cateheză spirituală.

Personalitatea lui Iosua

losua Ben Nun (losua fiul lui Navi) s-a născut în Egipt şi a fost mâna dreaptă a lut Moise
în timpul rătăcirilor prin pustie, iar atunci când acesta era pe Sinai, vorbind cu Dumnezeu, losua
priveghea. El era nepotul lui Elişama, căpetenia tribului Efraim. iniţial se numea Osaa (Mântuire
- vezi Numeri 13:8), dar Moise îi schimbă numele în losua (Yahve este mântuirea). Dumnezeu l-a
ales-qelosua să ducă la îndeplinire această misiune, deoarece el a făcut parte dintre cele 12
iscoiaeTrlmîse'cle"" către Moise în Canaan. Dintre cei 12, numai losua (Osia) şi Caleb au adus

45
 informaţii reale, precum şi încredinţarea faptului că poporul este capabil să -I biruiască pe
locuitorii acestei ţări.
Conduşi de losua, israeliţii s-au stabilit mai întâi la Ghilgal, de unde au pornit campanii
de cucerire a Pământului Făgăduinţei. După ocuparea completă a teritoriului, losua stabileşte
primul sanctuar naţional, centrul spiritual al poporului, la Şilo, după care se retrage în
Timnat-Serah, în Mt. Efraim. Dar, înainte de aceasta, cheamă tot poporul la Sichem pentru
reînnoirea Legământului mozaic. A murit la vârsta de 110 ani şi a fost înmormântat în
apropierea locuinţei sale de la Timnat-Serah.
losua întruchipează modelul conducătorului bun şi drept. El a fost cel dintâi succesor
al lui Moise şi s-a distins nu doar ca un bun administrator, ca un strălucit tactician sau ca un
excelent militar ci, mai mult decât atât, prin faptul că era dedicat întru totul slujirii şi ascultării
adevăratului Dumnezeu.

Împărţirea Canaanului

Limitele loturilor cuvenite fiecărui trib sunt determinate amănunţit, iar repartizarea este făcută prin
tragere la sorţi.
- Tribul lui Levi - fiind chemaţi la slujba preoţească, leviţii sunt răspândiţi pe întreg teritoriul
ţării, pentru a putea sta la îndemâna poporului pentru trebuinţele religioase. Ei primesc 48
de cetăţi împreună cu terenurile cu câmpurile înconjurătoare. Aceste cetăţi se vor numi
"Cetăți levitice".
- Triburile lui Ruben, Gad şi jumătate din tribul lui Manase la răsărit de Iordan
- losua, familia lui Caleb, triburile lui Iuda, Efraim, Beniamin, cealaltă jumătate din tribul lui
Manase şi celelalte seminţii în cealaltă parte a Iordanului.
- Triburile de la Est de Iordan (Ruben, Gad şi o parte din Manase), care contribuiseră la
cucerirea pământului de la Vest de Iordan sunt trimise de losua înapoi la moştenirea lor cu
îndemn de a nu-şi lepăda credinţa.

Cetățile de scăpare (azil), aici se puteau retrage şi aflau adăpost ucigaşii fără voie urmăriţi
de legea talionului. Aceste cetăţi erau:
- Cadeş, Sichem, Hebron la Vest de Iordan
- Beţer, Ramot Ghilead şi Golan la Est de Iordan

Dovezi istorice care confirmă evenimentele relatate în Cartea (lui) Iosua

• Invadarea Canaanului dinspre Ests fost confirmată şi prin descoperirea inscripţiilor de la Tel El
Amarna. Unele dintre acestea sunt scrise de principii din Palestina, vasali lui Amenofis III şi Amenofis
IV, care le cer ajutor acestora împotriva evreilor veniţi de dincolo de Iordan.
• Cetăţile Ierihon şi Ai - săpăturile de la Tell es-Sultan corespund vechiului oraş cananean întărit
Ierihon, care pare să fi fost distrus de un cutremur de pământ în secolul al XlV-lea Î.Hr., iar cele de la
Et-Tell oraşului Ai.

Cartea Judecătorilor

CARTEA JUDECĂTORILOR este a doua dintre cărţile istorice ale Vechiului Testament şi descrie istoria
eroilor naţionali ai lui Israel, din perioada dominată de haos şi fărădelege cuprinsă între evenimentul
morţii lui Iosua şi începuturile domniei Regelui Saul.

Titlul cărții:
CARTEA JUDECĂTORILOR. Acest titlu se referă Sa personajele principale despre care se
vorbeşte aici, şi anume la "Judecători" (Judecători 2:16) - conducători militari pe care Domnul Dumnezeu
i-a ridicat la anumite intervale de timp pentru a elibera poporul de sub opresiunea duşmanilor.

46
Autorul și data scrierii:
- Autorul este necunoscut. Se presupune că ar fi cineva apropiat de curtea Regelui Saul,
poate chiar unul dintre profeţi (după unele ipoteze chiar Samuel).
- Data: probabil secolul al Xl-lea Î.Hr (primii ani ai domniei lui Saul).

Datare și localizare aproximative:

Evenimentele descrise aici se petrec într-un interval de timp nu mai scurt de 150 de ani,
aproximativ între 1200 - 1070 î.Hr, în Ţara Canaanului.

Contextul istoric al evenimentelor relatate în Cartea Judecătorilor:

Starea lui Israel la sosirea în Pământul Făgăduinţei era una destul de precară. Evreii sunt
împărţiţi în triburi şi seminţii şi nu au o organizare politică clară. Astfel, legăturile dintre triburi
slăbesc, iar seminţiile se înstrăinează. Pe de altă parte, oraşelecâTrâneene îşi redobândesc
strălucirea de odinioară. Bine organizaţi în jurul regilor şi zeil or lor (Baal şi Astarteea - zei ai
rodniciei şi prosperităţii), cananeenii nu vor întârzia să caute fie să -i alunge pe evrei de pe
aceste meleaguri, fie să-i asimileze, înrobindu-i. Tentativa nu este greu de aplicat, de vreme ce
singurul lucru care-i mai uneşte pe evrei este cultul lui Yahve, iar singurul loc pentru jertfe este
la Şilo, acolo unde se află şi Chivotul. Dar, în lipsa unităţii naţionale şi fiind sub conducerea unor
arhierei slabi, poporul cade în fărădelegi. Preoţii şi leviţii, căutând mai mul t la cele lumeşti,
degenerează şi îşi pierd autoritatea. O dată cu trecerea timpului, evreii uită minunile pe care le
făcuse Dumnezeu cu părinţii lor în pustie şi tot ceea ce îndeplinise El pentru poporul Său. Astfel,
ei îşi uită şi îndatoririle presupuse de Legământ; conform Legii, ei ar fi trebuit să-i extermine pe
locuitorii Canaanului pe care Dumnezeu vroia să-i pedepsească în acest fel pentru imoralitatea
lor (vezi Deuteronom 9:5 cf. Facere 9:22, 25; 15:16), pentru influenţa negativă asupra credinţei
lui Israel (vezi Deuteronom 7:4) şi pentru practicile lor idolatre: cultul lui Baal impunea prostituţia
sacră şi sacrifcarea copiilor. In loc să respecte verdictul Domnului, ei se mulţumesc să perceapă
impozite de la cananeeni. Unii dintre evrei începuseră să mărturisească credinţele acestora,
spunând că Yahve a fost Dumnezeul lor câtă vreme rătăciseră prin deşert şi că de -acum înainte
Baal le va fi Dumnezeu. Astfel, ei ajung chiar să se căsătorească cu fii şi fiice de -ale
cananeenilor şi adoptă cultul lui Baal, lepădându-se de Yahve. Cananeenii încep să se răscoale
şi, pe alocuri, îşi recuperează teritoriile (de exemplu, tribul lui Dan este alungat din pământul
său). După ce dobândesc supremaţie asupra israeliţilor, ei îi înrobesc şi şterg până şi numele
neamului Ion Atunci, israelţii devin conştienţi de păcatele lor, îşi amintesc de Dumnezeu, se
căiesc şi II cheamă în ajutor. Răspunsul lui Yahve este dat prin ridicarea unui Judecător, care va
izbăvi poporul din robie dar îi va şi judeca pe cei care s -au lepădat de Cuvântul lui Dumnezeu.

Privire de ansamblu:

 Contextul istoric al evenimentelor relatate în Cartea Judecătorilor (Judecători 1:1-2:5):

 Şase perioade succesive de opresiune şi faptele a 12 Judecători (Judecători 3:7-16:31):
1. Judecători 3:7-11. Cuşan-Raşataim, regele Mesopotamiei, îi învinge pe israeliţi, dar este alungat
de Otniel, fratele mai mic al lui Caleb. Urmează 40 de ani de pace.
2. Judecători 3:12-31. Eglon, regele Moabuiui, îi învinge pe israeliţi, dar este ucis de Aod, din
seminţia lui Beniamin, care îi alungă armatele. Urmează 80 de ani de pace, până la prima invazie
a filistenilor, stopată de furia lui Şamgar: acesta a ucis 600 de filisteni cu un fier de plug.
3 Judecători 4:1-5:31 Iabin, regele Canaanului, se ridică împotriva israeliţilor, dar mişcarea acestuia
este înfrântă de Barac, cu ajutorul prorociţei Debora. Comandantul armatei canaanite, Şişara,
este ucis de o femeie, lael. Urinează 40 de ani de pace.
4. Judecători 6:1-8:32. Madianiţii şi amaleciţii atacă din Est, dar jafurile lor sunt oprite de o armată
condusă de Ghedeon. înainte de aceasta, Ghedeon distrusese idolul lui Baal şi pe cel al Astarteii.
De aceea fusese supranumit lerubaal.

47
5. Judecători 8:33-10:5. Abimelec, fiul lui Ghedeon, vrea să se încoroneze rege al lui Israel şi
întâmpină o opoziţie foarte violentă, care aruncă ţara într-un război civil. Tulburările nu vor înceta
până la moartea lui. I s-au opus judecătorii Tola şi Iair.
6. Judecători 10:6-16:31. Apostazia este generală, astfel că Yahwe lasă ţara pe mâinile filistenilor,
care dau năvală din Vest, şi ale amoniţilor, care atacă din Est. După 18 ani de dominaţie,
Pământul Făgăduinţei este în cele din urmă eliberat de Ieftae. Dar Vestul ţării va rămâne totuşi în
mâinile filistenilor, cu toate faptele eroice singulare ale lui Samson - ultimul dintre Judecătorii
despre care se vorbeşte în această carte.
 Adaosuri istorice (Judecători 17:1-21:25):
Întâmplările descrise aici sunt caracteristice pentru degenerarea moravurilor din această
epocă. Scopul descrierii acestor întâmplări este tocmai acela de a arăta gradul de decădere la
care ajunsese poporul evreu, în aşa măsură încât nu mai respecta nici măcar una dintre Cele
10 Porunci.
1. Judecători 17-18. Se arată cum Mica, din seminţia lui Dan, este binecuvântat de mama sa
pentru că a furat 1100 de sicii de argint şi cum face apoi din 200 de sicii de argint un idol,
pentru cultul căruia angajează un levit. Apoi introduce idolatria în tot tribul lui Dan.
2. Judecători 19-21. Istoriseşte crima oribilă a locuitorilor din Ghibeon, pentru răzbunarea
căreia se scoală toate seminţiile şi se ajunge la un cumplit război fratricid. Tribul lui
Beniamin, care îi apărase pe Ghibeoniţi, este aproape exterminat. Nimeni din Israel nu se
mai căsătoreşte cu cei din Beniamin. Aceştia îşi vor răpi în cele din urmă soţii din celelalte
seminţii.

Conținutul:
 Judecători 1:1 • 3:6 Introducere
• Judecători 1:1 - 2:5 Canaanul nu a fost pe deplin cucerit
• Judecători 2:6 - 3:6 Evreii pun început rău vieţii lor aici
• Judecători 3:7- 16:31 Faptele Judecătorilor
• Judecători 3:7-11 Otniel
• Judecători 3:12-31 Aod şi Şamgar
• Judecători 4:1 - 5:31 Prorociţa Debora; cântarea Deborei
• Judecători 6:1 - 8:35 Ghedeon îi înfrânge pe madianiţi
• Judecători 9:1 -10:5 Abimelec, Tola şi Iair
• Judecători 10:6 -12:7 Ieftae Galaaditul; făgăduinţa lui Ieftae
• Judecători 12:8-15 Ibţan din Betleem, Elon Zabuloneanul şi Abdon Plratoneanul
• Judecători 13:1-25 Naşterea lui Samson
• Judecători 14:1 -15:20 Căsătoria nefericită a lui Samson şi răzbunarea Iul
• Judecători 16:1-31 Samson şi Dalila; sfârşitul lui Samson
 Judecători 17:1 - 21:25 Adaosuri istorice: evenimente din vremea Judecătorilor
• Judecători 17:1 -18:31 Mica şi fiii din Dan
• Judecători 19:1-30 Nelegiuirea levitului din Ghibeea
• Judecători 20:1 - 21:23 Lupte fratricide cu Beniamin
• Judecători 21:24-25 Refacerea seminţiei lui Beniamin.

Sens și semnificație:
Cartea Judecătorilor arată, în general, lupta monoteismului israelit împotriva idolatriei
canaanite. Esenţa acestei lupte, precum şi sensul ei profund le putem remarca foarte clar ilustrate în
pericopa de la Judecători 2:6-3:6. unde sunt prezentate schematic ideile principale care constituie
firul roşu al tuturor evenimentelor relatate aici:
□ Domnu! se mânie atunci când noi păcătuim - Judecători 2:11, 4
□ Domnul se milostiveşte atunci când noi ne pocăim - Judecători 2:16; 3:1-4
□ Nestatornicia firii omeneşti - Judecători 2:19

Prin urmare: cei care persistă în păcat pier; de izbăvit se izbăvesc numai aceia care se căiesc
pentru greşalele lor şi se întorc la adevăratul Dumnezeu, punându-şi nădejdea numai în El. Tot ceea

48
ce este în afara lui Dumnezeu este sortit pieirii. Atunci când ne punem nădejdea în cele lumeşti, în
propriile noastre puteri sau în orice altceva din afara lui Dumnezeu, uitând că El singur este Atotţiitorul
nostru, cădem într-una dintre atât de diversele forme ale idolatriei. La fel, atunci când persistăm în
păcat şi dintr-un motiv sau altul nu ne întoarcem, plini de căinţă, la Dumnezeu, ne preschimbării
păcatul respectiv într-un idol.

Schema după care sunt relatate evenimentele din Cartea Judecătorilor ar putea fi imaginată în
felul următor:
 Israel slujeşte Domnului Dumnezeu
 Israel se leapădă de Dumnezeu şi slujeşte idolilor
 Dumnezeu îngăduie ca poporul să suporte consecinţele apostaziei
 Poporui se căieşte şi se întoarce ia adevăratul Dumnezeu
 Dumnezeu ridică un Judecător din Israel sub conducerea căruia poporui îşi redobândeşte
libertatea.
Dacă privim mai atent punctele acestei scheme şi încercăm să ne analizăm viaţa prin prisma
ei, oare nu găsim o corespondenţă extraordinară între felul nostru de a fi şi acela al evreilor ? Nu ne
lepădăm noi oare de Dumnezeu o dată cu fiecare păcat pe care-l săvârşim ? Nu ne chinuie, apoi.
consecinţele păcatului săvârşit ? Iar când ne întoarcem la Dumnezeu, nu regăsim dragostea Lui
părintească ? Vedem bine, Cartea Judecătorilor ne vorbeşte fiecăruia dintre noi. Prin intermediul celor
scrise aici. Dumnezeu ne cheamă. Ne cheamă fie la pocăinţă, fie la lucru, fie la pocăinţă prin lucru în
slujba Lui.
Important mai este şi faptul că Judecătorii sunt în general oameni cu totul obişnuiţi. Poate cu
excepţia Deborei, nici unul dintre ei nu are nimic deosebit, ba încă Ghedeon se comportă ca un laş la
început, leftae pare a fi fost cam slab de minte, iar viaţa morală a lui Samson lasă de dorit. Vedem din
aceasta că Dumnezeu cheamă în slujba Lui toi felul de oameni. Nu stă să aleagă, pentru că fiecare
dintre noi avem un dar, fiecare dintre noi putem face ceva bun (vezi Evrei 11:32-34). Cartea
Judecătorilor ne arată astfel că nu este cazul să ne eschivăm şi să dăm bir cu fugiţii, atunci când
Domnul ne cheamă, ci să ne punem de îndată la dispoziţia Lui, "cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi
cu evlavie".

Fișa tehnică:
JUDECĂTOR, JUDECĂTORI < ebr.(SoPHeT), pl. CTODIB (SoPHeTIM) = "izbăvitor" (Judecători 3:9),
persoană care are puterea de a acorda dispense juridice, de a-i pedepsi pe răufăcători şi de a-i
răzbuna pe cei drepţi, în funcţie de prevederile Legii. Aici nu are un sens strict juridic, ci îi desemnează
pe bărbaţii însărcinaţi temporar de către Dumnezeu cu darul şl cu misiunea de a izbăvi şi de a păzi pe
Israel până la stabilirea Regatului.

INSTITUTIA MOZAICA A JUDECĂTORILOR: Judecătorii au apărut în istoria lui Israel încă din timpul
lui Moise, când acesta desemnează, la sfatul etro, bărbaţi care să soluţioneze problemele obişnuite ale
poporului în aşa fel încât nimeni să nu rămână în afara Legii (vezi Ieşirea 2:14; 18:13- 27, Deuteronom
1:9-18). Atunci când apăreau cazuri mai importante, mai greu de soluţionat, acestea erau aduse
înaintea lui Moise. După moartea lui, cazurile dificile erau soluţionate de Judecător, dar cu asistenţa
unui preot (vezi Deuteronom 17: 8- 13). Mai târziu, în timpul perioadei de cucerire a Canaanului,
Judecătorii încep să ia parte la sfat şi dobândesc o autoritate deosebită înaintea poporului (vezi Iosua
8:33; 24:1). După moartea lui Iosua, Judecătorii dobândesc şi prerogative militare, devin eroi naţionali
ai luptei împotriva popoarelor care îi oprimă pe israeliţi. Ei sunt ridicaţi şi instituiţi cu puterea de a
conduce lupta şi de a guverna ţara de către Domnul Dumnezeu, Care însă nu le acorda acest statut
decât temporar. în general, Judecătorul avea şi menirea de a exercita dreptatea în ţară, de a menţine
ordinea publică, de a strânge birurile. După unele opinii, ebraicul SoPHeT ar fi tradus mai corect prin
"Guvernator" decât prin "Judecător" de vreme ce al doilea termen nu descrie decât o parte din atribuţiile
cuvântului original.

49
 Cartea Rut
Aflăm în această carte povestea emoţionantă a unei tinere femei care devine pildă vie de
virtute şi milostenie în vremurile grele ale Judecătorilor. întâmplările descrise aici vorbesc despre
puterea dragostei, a loialităţii şi despre grija Domnului Dumnezeu faţă de toţi aceia care se întorc cu
sinceritate la El, indiferent de neamul din care ar proveni ei.

Titlul
Cartea Rut - Titlul provine de la numele eroinei întâmplării descrisă în paginile cărţii.

Cine este Rut ?

Rut - ebr. (Rut, prietenie, prietenă) - o moabită care a trăit în epoca Judecătorilor. Este
personajul principal în cartea care îi poartă numele. Iniţial, Rut se căsătoreşte cu Mahlon, fiul cel mare
al lui Elimeleh şi Noemi, Aceştia erau israeliţi din Betleemul Iudeii. Noemi era însă văduvă. Foametea
bântuia în Moab, iar atunci când Mahlon şi fratele său mor, Noemi se hotărăşte să plece în Israel pentru
a nu muri de foame. Cu toate că Noemi îi dăduse libertatea să se întoarcă la neamurile ei, Rut o
urmează şi devine ea însăşi israelită, adoptând credinţa în adevăratul Dumnezeu. Amândouă se
stabilesc în apropierea Betleemului, unde Rut se căsătoreşte, în virtutea legii căsătoriei de levirat (vezi
Deuteronom 25:5- 10), cu Booz. Astfel, ea îl va naşte pe Obed, din care s-a născut lesei, tatăl lui lui
David. în felul acesta, Rut devine unul dintre strămoşii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
(vezi Matei 1:5).

Autorul
La fel ca şi Cartea lui Iov, Cartea Rut nu oferă nici un indiciu în privinţa depistării unui autor al
ei. Tradiţia atribuie cartea lui Samuel.

Localizare și datare aproximativă:

Evenimentele descrise aici se petrec în vremea Judecătorilor, în câmpia Moabului, la Est de

Iordan, iar apoi în Betleemul Iudeii. Dar cartea a fost scrisă probabil după ce contextul istoric era deja
modificat (de aceea simte autorul nevoia să explice anumite obiceiuri probabil deja uitate - vezi Rut
4:1-12)

Conținutul

Epoca Judecătorilor este una dintre cele mai grele şi mai tulburi din istoria lui Israel. Anarhia,
violenţele de tot felul, fărădelegea şi idolatria domneau în voia lor. în aceste condiţii, o foamete
izbucneşte în ţinutul lui Iuda. Pentru a nu pieri, Elimeleh, Noemi şi cei doi fii ai lor, Mahlon şi Chilion, trec
Iordanul şi se stabilesc în Moab. Aici, Mahlon şi Chilion se căsătoresc cu două moabite. Rut şi Oria.
După un timp Elimeleh moare, iar la 10 ani după aceasta Mahlon şi Chilion mor de asemenea.
Foametea izbucneşte acum şi în Moab, dar Noemi află că în Iudeea revenise belşugul. Atunci ea se
hotărăşte să se întoarcă acasă şi le eliberează pe cele două nurori ale sale să meargă şi ele la casele
lor pentru a-şi găsi alţi bărbaţi. Orfa pleacă, dar Rut îi rămâne alături Noeminei, ferm decisă să nu o
părăsească. Ea adoptă felul de viaţă şi credinţa iudeilor (vezi Rut 1:16-17). Ajunse în Iudeea, Noemi şi
Rut se stabilesc în Betleem. Aici, Rut este de mare folos soacrei sale, pentru că merge pe ţarini să

50
culeagă spicele de grâu rămase în urma secerătorilor. Booz, stăpânul unei astfel de ţarini, îi află
povestea şi admiră dragostea, modestia şi loialitatea tinerei văduve. în cele din urmă Booz, care era
rudă cu Noemi, se căsătoreşte cu Rut în virtutea legii căsătoriei de levirat (vezi Deuteronom 25:5-10).
Din căsătoria lui Booz cu Rut s-a născut Obed, Care a născut pe lesei, tatăl lui David. Este foarte
interesant faptul că Rut, chiar dintre păgâni fiind, prin calităţile de care dă dovadă devine parte a
neamului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (vezi Matei 1:5).

Privire de ansamblu:
 Rut 1:1-22 Noemi, rămasă văduvă şi fără fii, se întoarce din Moab însoţită de nora ei, Rut
 Rut 2:1 -2:3 Rut culege spicele rămase pe ţarina lui Booz
 Rut 3:1-3:18 Rut îi cere lui Booz să o ia de soţie în virtutea legii căsătoriei de levirat
 Rut 4:1-4:17 Rut de căsătoreşte cu Booz şi naşte pe Obed
 Rut 4:18-4:22 Genealogie de la Fares la David

Sensul teologic al cărții:

Cartea a fost scrisă cu dublă intenţie:

1. să se arate genealogia familiei lui David, cel mai mare dintre regii lui Israel, genealogie omisă din
cărţile Regilor; prin aceasta se arată şi genealogia lui Iisus Hristos, ca desăvârşire a Vechiului
Testament.
2. să se arate că şi păgânii vor fi părtaşi ai graţiei divine, dacă vor ajunge la conştiinţa adevăratului
Dumnezeu.

Sensul moral al cărtii:

Întâmplările povestite în această carte au, pe lângă înţelesul teologic, şi câteva semnificaţii ele
natură cât se poate de practică. Dacă analizăm personajele şi faptele lor ţinând seama de împrejurările
în care au trăit, observăm că aici se vorbeşte de fapt despre valoarea loialităţii, a dragostei, a
ospitalităţii, a respectului faţă de sine şi faţă de aproapele. în ciuda haosului care cuprinsese pe atunci
ţara, iată că personajele acestei cărţi află un sens vieţii lor tocmai întorcându-se la principiile divine ale
omenescului: oricât de grele şi de nefericite ar fi împrejurările în care ne aflăm 1a un moment dat, nu
trebuie să uităm că binele este posibil, în măsura în care suntem dispuşi şi noi să facem un efort în
acest sens.

O posibilă analiză a personajelor:

Numele proprii din Cartea Rut nu se întâlnesc în alte părţi, în Sfânta Scriptură. Ele au valoare
simbolică: Elimeleh = "Domnul meu este Rege"; Noemi = "'Cea plină de har"; Mahlon - "Boală"; Chilian
= "Slăbiciune"; Booz = "în el este puterea".
Cartea Rut demonstrează cât de greşită este părerea acelora ce cred că oamenii obişnuiţi nu au
nici o însemnătate, nici o putere, că pot fi socotiţi mereu ca o masă neglijabilă. Fiecare dintre cele trei
personaje principale ale acestei cărţi ne învaţă câte ceva:

Noemi. Viaţa fericită a familiei sale este puternic zdruncinată: se văd nevoiţi să-şi lase căminul şi
să emigreze, apoi soţul şi cel doi fii mor, pentru ca în cele din urmă ea să fie nevoită să se mute iarăşi.
Văduva nu se întoarce acasă triumfătoare sau, cum am putea crede, împăcată, resemnată, ci
dimpotrivă, plină de cea mai omenească amărăciune (vezi Rut 1:20-21), dar şi nădăjduind în
continuare în.Dumnezeu, plină de credinţă (vezi Rut 2:20).

51
 Rut. Şi ea este o femeie greu încercată de suferinţă, dar, în ciuda acesteia, se dedică din toată
inima credinţei, neamului şi familiei soţului ei. Punându-şi nădejdea în adevăratul Dumnezeu, El nu o
respinge, chiar dacă era dintre păgâni, ci văzându-i hotărârea înţeleaptă o primeşte şi o ridică în mare
cinste: ea este dovada că şi neamurile se vor bucura de graţia divină dacă vor ajunge la conştiinţa
adevăratului Dumnezeu.
Booz. Acesta era proprietarul unei ţarini, un om simplu şi bine credincios: îşi plătea bine slujitorii,
era un prieten bun, responsabil, un om milostiv şi cu frică de Dumnezeu.

Toate cele trei personaje sunt exemple vii de responsabilitate faţă de familie, prieteni, faţă de
semeni în general. Dacă ne-am analiza fiecare dintre noi în parte, dacă ne-am gândi mai mult la
gândurile, cuvintele şi faptele noastre, având în minte pildele lui Noemi. Rut şi Booz, am afla cum stăm
noi, în această privinţă şi cât de mare nevoie avem de ajutorul lui Dumnezeu, pentru a deveni noi înşine
pilde vii, în haosul care ne înconjoară.

Cartea lui Samuel (I-II Regi)

Cele două cărţi numite în traducerile mai noi I-II Regi au intrat în canonul Bisericii noastre cu titlul
iniţial de "Cărțiie lui Samuel" - după titlul din canonul iudaic, unde aceste două cărţi erau de fapt una
singură; traducătorii alexandrini ai Septuagintei şi Ieronim au împărţit-o în două. Cărțile Cui Samuel I-II
Regi) acoperă 80 de ani de istorie a poporului ales (1050 - 970 î.Hr.), de la instituirea monarhiei, în
timpul guvernării Judecătorului Samuel. şi până la începutul domniei lui Solomon.

Probleme legate de titlu:

 ebr. Samuel - este titlul cărţii cunoscut în traducerile Sf. Scripturi efectuate după
textul ebraic. Aici, referinţele vor fi, aşadar, la 1-2 Samuel. Acest titlu a fost dat
conform traditiei iudaice, care consideră că Samuel ar fi fost autorul cărţii.
 1-2 Regi, împărţirea a fost operată mai întâi în Septuaginta, care a numit pentru
prima oară cărţile 1-4 Regi astfel.

Autorul:
Autorul este necunoscut. Cert este doar faptul că ambele cărţi sunt scrise de acelaşi autor.
Tradiţia iudaică şi unii exegeţi creştini consideră că autorul acestor cărţi ar fi Samuel. Ipoteza nu poate
fi corectă, de vreme ce la 1 Regi 25:1 se vorbeşte chiar despre moartea lui Samuel.

Data scrierii:
Cartea a fost scrisă probabil în secolul X î.Hr., în orice caz după scindarea regatului. Această
ipoteză se bazează pe faptul că autorul citează în mod evident din psalmi şi din alte poeme davidice,
scrise la o dată anterioară.

Datare și localizare aproximativă:

Cărțiie lui Samuel (I-II Regi) acoperă 80-100 de ani de istorie a poporului ales (1050 - 970
î.Hr.), de la instituirea monarhiei, în timpul guvernării Judecătorului Samuel, şi până la începutul
domniei lui Solomon. Faptele relatate aici s-au petrecut în Canaanul deja ocupat de evrei.

Conținutul:
Primele două Cărţi ale Regilor (Cărţile lui Samuel) vorbesc despre perioada cuprinsă între
guvernarea ultimului Judecător, Samuel, şi sfârşitul domniei lui David. După cum am văzut din Cartea
Judecătorilor, traiul evreilor în Pământul Făgăduinţei era destul de haotic, la început. Judecătorii

52
restabileau din când în când supremaţia lui Israel şi aduceau poporul înapoi la adevăratul Dumnezeu,
dar situaţia se înrăutăţea, de fapt, pe toate planurile. Simţindu-se din ce în ce mai ameninţat şi
strâmtorat datorită nedreptăţilor comise de fiii lui Samuel, poporul îşi manifestă dorinţa de a avea un
conducător unic şi neschimbat, în persoana unui monarh, a unui rege ca regii celorlalte popoare.
Dumnezeu îl alege chiar pe Samuel pentru a instaura monarhia. într-o perioadă de mare confuzie
naţională, înainte de a-1 consacra pe primul rege, Samuel arată mai întâi neajunsurile inerente unei
asemenea forme de guvernământ, dar apoi îl unge pe Saul, din tribul lui Beniamin. Poporul adunat la
Mispa aprobă alegerea făcută. Samuel se opunea trecerii la un regim monarhic, pentru că Domnul nu
vroia ca Israel să fie condus de un alt Rege decât El însuşi. Doar Yahve poate fi Regele Credinţei, al
Legământului. în cele din urmă Dumnezeu le oferă regele pământesc, după voia lor. Regimul
Judecătorilor va înceta astfel o dată cu confirmarea lui Saul de către adunarea de la Ghilgal. Saul a fost
un om viteaz, capabil de fapte măreţe, dar cu o personalitate destul de labilă: îşi pierde cu uşurinţă
răbdarea şi uneori poate ajunge la fapte necugetate (de exemplu, îşi arogă prerogative sacerdotale).
Temându-se de un eventual atentai la adresa lui, Saul cheltuia multă energie luptându-se cu oameni
care altfel i-ar fi putut fi aliaţi (cum ar fi propriul său fiul Ionatan, sau David), neglijând adevăraţii
duşmani ai lui Israel. David este nevoit să se exileze şi să trăiască asemenea unui proscris multă
vreme, din pricina invidiei lui Saul, dar, cu toate acestea, el cruţă viaţa persecutorului său ori de câte ori
l-ar fi putut ucide şi încă, la nevoie, îi sare în ajutor. în cele din urmă Saul a murit ruşinos, într-o luptă cu
filistenii. Saul, primul dintre regii lui Israel, şi-a început bine domnia. Dar mândria I-a dus la lipsă de
evlavie faţă de Dumnezeu, iar în cele din urmă Domnul l-a doborât.
Încă din timpul vieţii lui Saul', datorită faptului că acesta îşi arogase prerogative sacerdotale,
Samuel îl unsese rege pe David. După moartea lui Saul, David este reconfirmat ca rege în Hebron, de
către tribul iui Iuda. Celelalte triburi îl aleg rege pe Işboşet, unul dintre fiii Iui Saul. Dar Işboşet este
părăsit de principalul său generai (Abner), care este asasinat la porunca lui loab. Puţin după aceea este
asasinat şi Işboşet. Pentru a treia oară David este proclamat rege, dar acum de către toate seminţiile.
Ei era un om plin de calităţi: era un poet înnăscut, un militar iscusit şi un strălucit administrator. După ce
îşi organizează o armată puternică, reuşeşte să anihileze cu totul pericolul fiiistean. Apoi. unifică
triburile evreieşti pe baza unor principii comune şi pune început unei adevărate naţiuni. Cucereşte
Ierusalimul şi face din ei capitala ţării. Reorganizează preoţia şi dă cultului divin o splendoare
deosebită, prin muzica sacră. Dar şi el a făcut fărădelegi înaintea lui Dumnezeu: îi execută pe toţi
descendenţii lui Saul, iar adulterul săvârşit cu Betşeba şi uciderea lui Urie, soţul acesteia, marchează
începutul ruinei sale. Uciderea lui Urie trage după sine o serie întreagă de asasinate care degenerează
în revolte şi chiar război civil. Mânia lui Dumnezeu se abate asupra lui şi din pricina unui recensământ
pe care voia să-l facă: izbucneşte o ciumă cumplită pe care numai ajutorul lui Dumnezeu o mai poate
opri. David se roagă şi în cele din urmă i se arată un înger, în aria lui Aravna ebusitul; îngerul îi spune că
pedeapsa a încetat, iar David cumpără locul unde a avut viziunea şi hotărăşte să zidească aici Templul.
Primele două Cărţi ale Regilor descriu aşadar tranziţia lui Israel de la statutul unei alianţe între
nişte triburi, la acela de stat monarhic, de la starea unui popor mereu oprimat, umilit, alungat, la aceea
de naţiune puternică, stăpână pe sine, bine organizată. în acelaşi timp, descoperim mereu, în
substratul fiecărei istorii, împlinirea unei promisiuni divine: aceea a apariţiei în Israel a unei dinastii a
cărei domnie nu va înceta niciodată: este vorba despre neamul lui David, din care la plinirea vremii se
va naşte împăratul cel iară de moarte, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos (vezi II Regi 7:14-16).

Planul cărții:

I Regi
 I Regi 1:1-7:14 Primii ani ai epocii lui Samuel
I Regi 1:1-3-21 Eli şi Samuel

53
 I Regi 1:1-28 Naşterea şi afierosirea lui Samuel
l Regi 2:1-10 Cântarea Anei
I Regi 2:11 - 3:21 □ Avertismente către Eli
I Regi 4:1 - 7:14 Capturarea Chivotului de către Filisteni
I Regi 7:15-15:35 Istoria lui Samuei şi Saul
I Regi 7:2 - 8:22 Samuel - conducător, mijlocitor şi Judecător
I Regi 9:1 -11:15 Lui Saul i se îngăduie să devină Rege
I Regi 9:1 -10:16 Ungerea lui Saul
I Regi 10:17-27 Alesul Domnului
I Regi 11:1-15 O Saul biruie în războaie
I Regi 12:1 -16:13 Samuei îl acuză pe Saul
I Regi 12:1-25 Samuei încetează de a mai fi Judecător
I Regi 13:1 -15:35 Saul comite fărădelegi înaintea Domnului
I Regi 13:1-14:52 p Războiul cu filistenii
I Regi 15:1-35 înfrângerea amaleciţilor
 I Regi 16:1-31:13 Saul şi David
I Regi 16:1-13 Samuei îl unge rege pe David
I Regi 16:14 -18:16 Perioadă de pace între Saul şi David
I Regi 16:14-23 Iscusinţa de cântăreţ a lui David
I Regi 17:1-58 David şi Goliat
I Regi 18:1-16 Invidia lui Saul
I Regi 18:17 - 28:25 Saul îi pune gând rău lui David
I Regi 18:17 - 20:42 Prietenia dintre David şi Ionatan
I Regi 21:1 - 23:29 David fuge ca un om scos în afara Legii
I Regi 24:1-22 David îi cruţă viaţa lui Saul
I Regi 25:1-44 Căsătoria dintre David şi Abigail
I Regi 26:1-25 David îi cruţă viaţa Iui Saul din nou
I Regi 27:1-12 David se refugiază la filisteni
I Regi 28:1-25 Saul face apel la vrăjitoarea din Endor
I Regi 29:1 - 30:31 David biruieşte pe Amalec
I Regi 29:1-11 Filistenii nu au încredere în David
l Regi 30:1-31 Biruinţa lui David
I Regi 31:1-13 înfrângerea, moartea şi îngroparea lui Saul şi a fiilor săi.
II Regi
 II Regi 1:1-8:18 Primii ani ai domniei lui David
II Regi 1:1-27 David plânge pe Saul şi pe Ionatan
II Regi 2:1 - 4:12 încoronarea lui David şi decăderea casei lui Saul
II Regi 5:1 - 6:23 David Rege (capitularea filistenilor)
II Regi 5:1-25 Stabilirea noii capitale la Ierusalim
II Regi 6:1-23 Aducerea Chivotului la Ierusalim
II Regi 7:1-29 Legământul lui Dumnezeu cu David şi cu urmaşii săi
II Regi 8:1-18 Biruinţele lui David
 II Regi 9:1-20:26 Curtea Regelui David
II Regi 9:1-13 David se îngrijeşte de fiul lui Ionatan
II Regi 10:1-19 Alte biruinţe de-ale Iul David
II Regi 11:1 -12:31 Războiul cu amoniţii. Păcatul Iul David
II Regi 11:1-27 Adulterul cu Betşeba şi uciderea lui Urie
II Regi 12:1-15 Natan mustră pe David; căinţa lui David
II Regi 12:15-31 Naşterea lui Solomon

54
  II Regi 13:1 - 20:26 Ultimii ani ai domniei lui David; tulburări
II Regi 13:1-18:33 Revolta şi moartea lui Abesalon
II Regi 19:1-20:26 Revolta lui Şeba şi moartea lui
 II Regi 21:1-24:25 Adaos
II Regi 21:1-22 Ţara este lovită de foamete şi de războaie
II Regi 22:1-23:7 Doi Psalmi ai lui David
II Regi 23:8-39 Cuvânt de despărţire al lui David către vitejii lui
II Regi 24:1-25 Ultimul păcai al lui David: recensământul. Ciuma

Eli și Samuel. Domnia lui Saul, Domnia lui David - Sinteze

Eli
Istoria iui Eli este relatată la I Regi 1-4. Ei a fost preot în casa Domnului de la Şilo, acolo unde se
păstra Chivotul Legii. In aceiaşi timp, el a fost şi penultimul Judecător al lui Israel. Guvernarea lui a
durat 40 de ani (I Regi 4: 18). Nu avem informaţii precise în legătură cu genealogia lui Eli. Chiar dacă a
fost un om drept, viaţa lui a fost marcată de fărădelegile celor doi fii ai săi, Ofni şi Finees, care din
lăcomie se înfruptau din cele jertfite Domnului şi asupreau poporul. Ei nu ascultă nici de sfaturile bune,
nici de mustrătile părintelui lor şi pentru aceasta sunt blestemaţi şi mor amândoi în bătălia de la Afet, cu
filistenii, care îi zdrobesc pe israel iţi şi capturează Chivotul Legii. Eli suportă vestea morţii fiilor lui,
acest eveniment îi fusese prorocit deja (I Regi 2:34; 3:11-14), dar când află de răpirea Chivotului de
către filisteni moare pe loc (! Regi 4:17). Eli a avut un rol foarte important în educaţia ultimului judecător
al lui Israel, care a crescut şi s-a format sub directa lui îndrumare şi supraveghere (I Regi 3:1). Este
vorba despre Samuel

SAMUEL
Samuel este fiul lui Elcana, din seminţia iui Efraim, şi al Anei. El a fost ultimul mare Judecător, dar
şi unul dintre primii profeţi ai lui Israel. A fost contemporan cu Saul şi cu David. Naşterea sa a fost
înconjurată de miracol, deoarece Ana, viitoarea lui mamă, era stearpă. De-abia în urma unor rugăciuni
fierbinţi, ea primeşte de la Dumnezeu încredinţarea că va avea un fiu. De îndată ce este înţărcat. Ana îl
duce pe Samuel la "casa Domnului" din Şilo, aşa după cum de altfel promisese, unde îl dă în îngrijirea
preotului Eli. Acolo el devine nazireu, învaţă Legea şi ajută la bunul mers al ceremoniilor. Copil fiind, iui
Samuel i se descoperă hotărârea Domnului în legătură cu fiii lui Eli (I Regi 3:10-14) şi este chemat la
slujba de profet.
După moartea lui Eli, Samuel devine Judecător în Israel şi se confruntă cu o stare generală
dezastruoasă, alimentată îndeosebi de faptul că filistenii luaseră cu ei Chivotul, iar poporul resimţea
faptul că Dumnezeu îşi întorsese faţa de la ei. Atunci, Samuel organizează adunarea de la Miţpa şi le
dezvăluie că tot necazul a venit asupra lor din pricina necredinţei, a depărtării lor de Adevăratul
Dumnezeu şi a închinării la idoli. Ii îndeamnă să dărâme altarele idolilor, să înceteze cu jertfele
închinate acestora şi să se întoarcă la Dumnezeul lui Avraam, iui Isaac şi iui Iacov. Poporul îl ascultă şi,
cu proxima ocazie, îi biruie pe filisteni şi recuperează Chivotul.
Când a îmbătrânit, Samuel a vrut să-i pună pe fiii săi Judecători, pe loil şi Abia, dar cum aceştia nu
erau demni de o asemenea slujire (I Regi 8:3-3). adunarea bătrânilor din toate seminţiile i-a cerut să
desemneze un rege. Iniţial el se opune dar, prin iconomie divină, Dumnezeu i-l scoate în cale pe Saul
pe care îl va şi unge rege al lui Israel (J Regi 9-10). După aceasta, ei încetează de a mai fi Judecător,
dar îşi păstrează calitatea de preot şi profet. Relaţiile dintre Samuel şi Saul se deteriorează atunci când

55
acesta din urmă, perzându-şi răbdarea, înaintea unei bătălii cu filistenii; săvârşeşte el jertfele şi arderile
de tot pe care s-ar fi cuvenit ca numai Samuel să la săvârşească. Samuel se leapădă de Saul, îl
reneagă, şi îl unge rege pe David, al optulea dintre fiii lui lesei.
Samuel a murit la câţiva ani după aceste evenimente şi a fost înmormântat în Rama, unde era casa lui.
Scriptura consemnează faptul că. fiind cel mai de seamă dintre Judecători, la moartea lui "s-a adunat
tot Israelul de l-au plâns." (I Regi 25:1)

SAUL
Fiu al lui Chiş din Ghibeea, din seminţia lui Beniamin, Saul este primul rege a! Iui israel. Era
"tânăr şi frumos, încât nu mai era nimeni în Israel mai frumos ca el" (î Regi 9:2). Era curajos, prietenos,
cumplit în războiae, dar generos cu duşmanii săi.
Istoria alegerii lui Saul este deosebit de interesantă: odată s-au rătăcit asinele tatălui său, iar el a
pornit să le caute, însoţit de un slujitor. După ce au străbătut munţii lui Efraim şi întreg ţinutul lui
Beniamin, fără să găsească nimic, poposesc în oraşul Tuf. iar Saul îşi trimite sluga acasă. Aceasta îi
spune însă că aflase de existenţa prin apropiere a unui "văzător" care le-ar fi putut descoperi unde se
află asinele. "Văzătorul" era chiar Samuel. Cei doi pornesc, aşadar, să-1 întrebe pe "văzător". Intre
timp. Dumnezeu îi descoperise lui Samuel împrejurările în care îl va întâlni pe cel ce va să fie rege,
împrejurări care se împlinesc atunci când prorocul îl întâlneşte pe Saul. Samuel îl întâmpină ca pe un
prinţ şi îl unge, prevestindu- i o serie întreagă de lucruri care aveau să i se întâmple în zilele următoare.
Rostul acestora era să-1 edifice pe Sau! în privinţa propriei lui alegeri (de care el însuşi era încă foarte
nedumerit, din motive lesne de înţeles) şi totodată să demonstreze poporului ca el este alesul
Domnului.

Totul confirmă cuvintele lui Samuel. Totuşi. Saul se întoarce la casa lui fără a spune nimănui nimic. Dar
atunci când, în cadrul adunării de la Miţpa. se trag sorţii pentru alegerea regelui, Saul este
din nou alesul. Astfel, el este confirmat public ca rege (i Regi 10:17-25).
La o lună după conscrarea sa ca rege, Saul respinge un atac din partea amoniţilor, conduşi de
Nahăş, care asediaseră cetatea labeş din Galaad. Victoria este răsunătoare, astfel că de acum tot
poporul îl recunoaşte ca rege (I Regi 11:1-11). După acest eveniment, Samuel încetează de a mai fi
Judecător, încredinţează regelui guvernarea ţării şi se retrage. Dar va reveni de trei ori, de fiecare dată
pentru a-1 mustra pe Saul. Îmbătat de succes şi cuprins de mândrie, acesta din urmă nu mai ascultă
glasul raţiunii şi ajunge în scurt timp să ia hotărâri pripite, să facă gesturi necugetate.
Astfel, putem aminti în primul rând de sacrilegiul de la Ghilgal, unde Saul aduce jertfa în lipsa lui
Samuel (I Regi 13). In al doilea rând, nu distruge complet domeniile amaleciţilor conduşi de Agag. ci
acestuia îi cruţă viaţa şi păstrează cele mai bune animale pentru jertfă. EI încalcă prin aceasta
prevederile de la Deuteronoin 20:36 şi voia Domnului exprimată la IRegă 15:1-3. Samuel îl mustră
aspru, îi spune că "ascultarea este mai bună decât jertfa" (I Regi 15:22) şi îl anunţă că "Domnul a rupt
regatul lui Israel de la tine şi 1-a dat altuia care este mai bun" (I Regi 15:28). Samuel se desparte acum
definitiv de Saul şi nu-i va mai vedea niciodată; el merge, trimis de Dumnezeu, să îl ungă rege pe David.
Saul se simte distrus lăuntric, este măcinat de remuşcări, dai' comite o nouă fărădelege: merge să o
consulte pe vrăjitoarea din Endor (1 Regi 28), încălcând astfel toate prevederile Legii mozaice care
interzic practicile divinatorii (vezi Levitic 19:26-28, 31; 20:27 Deuteronom 18:9-14).
Pe lângă toate acestea, Saul se opune evident voinţei Iui Dumnezeu prigonindu-1 pe David. La
început se poartă bine cu el şi chiar se mângâie ascultându-i muzica, pe care acesta o interpreta cu un
talent deosebit. In plus, David se vădeşte a fi şi un viteaz, prin victoria repurtată asupra lui Goliat. Saul
simte în David un rival primejdios şi pune ia cale uciderea lui, dar Ionatan, fiul lui Saul, îi dă de veste şi
astfel poate să scape. Lupta dintre Saul şi David este un bun prilej de dovedire a cruzimii şi
încăpăţânării neroade a lui Saul, care îi trece prin foc şi sabie pe toţi cei ce îl ajutaseră cât de puţin pe
David (preoţii lui Abimelec, cetatea Nobe, etc.); în antiteză. David se arată mărinimos şi îi cruţă viaţa lui
Saul în repetate rânduri. Saul îşi recunoaşte greşeala de fiecare dată, dar niciodată nu încetează
prigoana. Atât Saul. cât şi fiul său, Ionatan, mor în bătălia de la Ghilboa, cu filistenii, care a urmat
întrevederii sale cu vrăjitoarea din Endor, mai sus menţionată. De fapt Saul se sinucide, pentru a nu
cădea omorât de mâinile unor păgâni (1 Regi 31). Cu aceasta, rivalitatea dintre Saul şi David nu
încetează. David îl va înmormânta la Chiş, cu toate onorurile cuvenite.

56
 Domnia lui Saul nu a adus nici un folos lui Israel. în urma lui, ţara a rămas la fel de instabilă
cum fusese şi înainte.

DAVID
Cel mai tânăr dintre cei 8 fii lui lesei din Betleem, David era nepotul lui Rut şi Booz. lesei avea
pământuri şi turme de oi. drept pentru care îl hărăzise pe David să fie păstor. In timp ce păştea turmele
tatălui său, prorocul Samuel soseşte în Betleem pentru a-I unge pe alesul Domnului ca rege al lui Israel,
în locul lui Saul. David va fi alesul.
Ungerea lui David este şi ea o poveste plină de tâlc: atunci când Samuel îl cheamă la sine pe
lesei, om cu stare, împreună cu familia lui, acesta nu-i aduce cu el decât pe cei 7 fii mai mari, frumoşi şi
voinci, de care era mândru. Pe David îl laşa cu grija turmelor - dar prorocul tocmai pe acesta vrea să-i
vadă. lesei porunceşte să fie adus şi David, iar Samuel îl unge cu mir şi, îndată. Duhul lui Yahve se
pogoară asupra lui (I Regi 16). Dar, în vremea aceea, regele oficial al Israelului era Saul care, părăsit
de Duhul, îşi pierduse minţile. David reuşeşte să-i aline suferinţa, mângâindu-I cu priceperea lui de a
cânta la harpă. La scurt timp după aceea izbucneşte războiul cu filistenii, din armata cărora se
evidenţiază un oştean cu statură uriaşă şi plin de trufie, Goliat, care îi înspăimântă pe evrei şi huleşte
numele Domnului. David, printr-o faptă de vitejie, îl înfruntă într-o luptă cu totul inegală dar, ajutat şi
întărit de Dumnezeu, îl doboară pe uriaş şi îi taie capul. Astfel, el devine erou naţional - ceea ce însă nu
este pe placul lui Saul. Cuprins de invidie, acesta încearcă să-i ucidă, mai întâi dându-i misiuni dintre
cele mai periculoase în bătălii, iar apoi chiar punând locale asasinate şi persecutându-1 făţiş. David
refuză orice confruntare directă cu Saul, pe care îl respecta ca uns al Domnului, şi preferă să fugă de la
faţă lui şi să se ascundă. în câteva rânduri reuşeşte chiar să se furişeze,.noaptea, până lângă Saul,
care dormea, şi are posibilitatea să-1 ucidă; dar de fiecare dată îi cruţă viaţa, aşteptând cu generozitate
şi nobleţe sufletească pocăinţa acestuia. Regretele lui Saul sunt mereu tardive şi temporare, uită
repede promisiunile făcute şi îndată ce are ocazia pune la cale alte planuri de ucidere a lui David (I Regi
20-26). Duşmănia lui Saul nu va înceta decât o dată cu moartea lui, ruşinoasă, într-o luptă cu filistenii (I
Regi 31). Comportamentul Iui David la moartea lui Saul este de o nobleţe cu totul deosebită: îi
înmormântează cu toată solemnitatea cuvenită unui rege şi dă glas durerii sale într-una din cele mai
frumoase jeluiri din literatura iudaică (vezi II Regi 1:18-27)
La moartea lui Saul, David avea 30 de ani. El revine în pământul său, Iudeea, unde este
recunoscut şi uns rege oficial. Capitala sa era la Hebron, In primii 2 ani de domnie are de înfruntat pe
Işboşet (unul dintre fii lui Sau!) care, manipulat de Abner (ofiţer din armata iui Saul), dorea să fie e! rege,
fără însă a fi fost ales de Dumnezeu. Abner şi Işboşet sunt asasinaţi fără ştirea lui David. Chiar dacă ei
îi erau duşmani, David le organizează ceremonii funerare somptuoase şi îi pedepseşte aspru pe
criminali. După moartea acestora, opoziţia organizată împotriva lui David se destramă şi toate cele 12
triburi ale lui Israel îl recunosc ca rege (ÎI Regi 3-5). De-acum, David hotărăşte că a sosit momentul ca
regatul unit să se bucure de o capitală demnă, care nu putea fi alta decât Ierusalimul. Dar, din vremea
când ţara fusese cucerită de Iosua, Ierusalimul rămăsese ca o enclavă străină, fiind încă sub ocupaţie
iebusită (Judecători 1:21). Astfel, David îşi organizează o armată puternică, disciplinată şi foarte bine
organizată.^ In fruntea unor trupe de elită, David îi învinge pe filisteni, pe canaaniţi, pe moabiţi, pe
amoniţi, pe aramei, pe edomiţi şi pe amaleciţi, împingând frontiera regatului său până în vecinătatea
Egiptului. Regatul se întinde de la Mediterană până la marginea deşertului Arabiei, dincolo de Amon şi
de Moab şi din golful Akaba până ia Damasc. După ce îi alungă şi pe iebusiţi din Ierusalim, David face
aici una dintre cele mai splendide oraşe ale Orientului din epocă. Apoi aduce la Ierusalim Chivotul Legii,
care se afla pe atunci la Chiriat-Iearim (II Regi 6). Datorită importanţei religioase, politice, economice şi
militare pe care o dobândeşte, Ierusalimul devine centrul vieţii poporului evreu, din toate punctele de
vedere.
Însă domnia lui David nu este cu totul lipsită de umbre. Regeie are slăbiciuni: sensibil la farmecul
feminin, îşi ia două soţii (pe Micol şi Abigail) şi comite un adulter cu Betşeba, femeia lui Urie, pe care
apoi îl ucide printr-o stratagemă demnă doar de vechiul lui duşman, Saul (II Regi 11). Betşeba rămâne
însărcinată şi îl naşte pe Solomon. Pentru a-şi repara greşeala, David îi promite Betşebei că fiul ei va
moşteni tronul. Prorocul Natan îl mustră cu asprime pentru păcatul săvârşit şi îi acceptă pocăinţa, dar
consecinţele fărădelegii sale rămân. Intre fiii săi, proveniţi din mame diferite, apar Ia un moment dat
legături incestuoase, care duc la revolte şi chiar ia război civil fratricid, ale cărei victime vor fi Amnon şi
Abesalon. în viaţă rămâne Adonia care, fiind mai vârstnic decât Solomon, se consideră urmaş de drept
la tron. David nu mai are nici o reacţie, dar Betşeba îi aminteşte de promisiunea făcută la naşterea lui
Solomon. şi anume faptul că fiul ei va fi rege peste Israel.
57
 David a fost unul dintre cei mai mari regi ai lui Israel. El a fost un bun strateg, un poet plin de
talent (vezi Psalmii) şi un rege drept. Totuşi, domnia sa nu a fost perfectă: el a comis păcate şi
fărădelegi, dar nu a persistat în greşală, ci a alergat la Dumnezeu, plin de căinţă, ca să ceară iertare.
Prin realizările sale măreţe, figura Iui ocupă un loc unic în Vechiul Testament: atât evreii cât şi creştinii
privesc la David ca ia un personaj care prefigurează domnia Fiului lui Dumnezeu. In Noul Testament
sunt nu mai puţin de 58 de referinţe Ia David; Mântuitorul, însuşi este identificat, adeseori, prin titlul de
"Fiu al lui David", iar Sf. Ap. Pavel arată că Hristos este "născut din sămânţa lui David, după trup"
(Romani 1:3), întărit fiind în afirmaţia lui de cuvintele Mântuitorului care spun, în finalul Apocalipsei: "Eu
sunt rădăcina din odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa" (Âpocalipsa 22:16)
Primele doua cărţi ale Regilor se încheie cu istoria domniei glorioase a regelui David. La urcarea
pe tron a urmaşului acestuia, Solomon, poporul lui Dumnezeu reuşise pentru prima oară în istoria lui să
se constituie într-un stat cu adevărat independent. Israeliţii începuseră deja să îndrăgească şl să fie
mândri de splendoarea şi de solemnitatea instituţiei lor monarhice, pe care o preţuiau cu atât mai mult
cu cât vedeau în ea prefigurarea măreţiei mult aşteptatei domnii a Domnului Dumnezeu, împărat al
împăraţilor şi Rege al regilor.

Analiză de text:

PROFEŢIA LUI NATAN (II REGI 7:1-17)

Domnul vorbeşte lui David prin prorocul Său Natan

Unde?
(Răspunsul la aceasta întrebare trebuie să se refere la contextul istoric şi / sau scripturistic al
fragmentului de analizat) Observăm că, în lî Regi, textul în discuţie este inserat chiar în centrul unui
ansamblu de relatări simetrice (vezi schema de mai jos); în acest ansamblu se relatează evoluţia lui
David, îndată după moartea regelui Saul.

Context scripturistic (schema):

Evoluţia lui David (1 Regi 16-11 Regi 5:5)
Instalarea în Ierusalim şi biruinţa asupra filistenilor (II Regi 5:6-25)
Sărbătoarea aducerii Chivotului la Ierusalim (II Regi 6)
Profeţia lui Natan (II Regi 7:1-17) Rugăciunea lui David (II Regi 7:18-29)
Victoriile lui David (II Regi 8)
Urmaşii lui David (II Regi 9-20)
Când ?
(Răspunsul la această întrebare trebuie să se refere la timpul când au avut ioc evenimentele şi/sau
când a fost scris fragmentul de analizat) Evenimentul a avut loc după aducerea Chivotului la Ierusalim,
într-o perioada de linişte şi pace pentru Israel (II Regi 7:1)

Cine ?
(Răspunsul la această întrebare trebuie să se refere la personajele Implicate în fragmentul de
analizat)
• Regele David - întemeietorul Regatului Israel şi
• Profetul Natan - primul proroc din Israel menţionat ca atare în Sfânta Scriptură. Mai târziu, Natan va
fi acela care îl va mustra pe David pentru păcatul săvârşit cu Betşeba şl, ulterior, va juca un rol
decisiv în urcarea lui Solomon pe tron.

Ce ?
(Răspunsul la această întrebare trebuie sâ se refere la subiectul despre care se vorbeşte în
fragmentul de analizat) Planul pericopei:
II Regi 7:1-4 Introducere: intenţia lui David de a construi o Casă a Domnului
II Regi 7:4 Introducerea discursului profetic
II Regi 7:5-16 Cuvântul Domnului către David, prin gura profetului Natan
II Regi 7:5-7 Mesajul referitor la Templu
II Regi 7:8-16 Mesajul referitor la dinastia davidlcâ
58
 II Regi 7:8-11 Făgăduinţă referitoare la David şi la Israel
II Regi 7:11b-16 Făgăduinţă referitoare la casa lui David
II Regi 7:17 Încheiere: Natan îi face cunoscut mesajul lui David

Cum ?
(Răspunsul la această întrebare trebuie să se refere la detaliile semnificative pentru înţelegerea
fragmentului de analizat)
În acea vreme, datoria şi chiar privilegiul unui rege victorios în războaie era de a construi şl
închina un templu divinităţii care îi asigurase biruinţa. Datina era ca biruitorul să zidească o casă (i.e.
templul), unde să se sălăşluiască şi sa fie adorată respectiva divinitate, pentru ca regele să-şi asigure
un destin favorabil din partea acesteia şi în viitor.
Observăm că sensul fragmentului se construieşte:
 cu ajutorul unui joc de cuvinte realizat în jurul termenului "casă", bait. În limba ebraică, bait
înseamnă "casă" cu referire la:
• Templu (Casa Domnului)
• locuinţă obişnuită
• dinastie, familie, seminţie (casa regală)
 prin refuzul neaşteptat al Domnului de a i se construi un locaş de închinăciune (II Regi 7:5-6).

Cum ne explicăm acest refuz al Domnului ?

Trebuie, mai întâi, să vedem sensul sintagmelor casa lui Dumnezeu şi casa lui David în Sfânta Scriptură:
• Templul Vechiului Legământ păstrează vie memoria unui lung itinerar spiritual, iar Chivotul
Legii, adăpostit în Sfânta Sfintelor, este martorul strălucitor şi smerit al intervenţiilor Domnului în istoria
poporului ales. Atunci când se sfinţeşte Templul, în vremea lui Solomon, toate obiectele sfinte sunt
aşezate înlăuntru, iar Domnul pune stăpânire pe Casa Sa, aşa cum făcuse odinioară în Cortul din
pustie. Domnul intră în Templu abia după ce şi-a călăuzit poporul afară din Egipt, prin pustie, până la
Ierusalim şi l-a aşezat la loc de odihnă. în acest cadru, prin jertfe şi sărbători se preamăreşte prezenţa
lui. Dumnezeu în mijlocul lui Israel.
 Aşa cum, în textul de faţă, Casa Domnului este Templul, Casa lui David va fi seminţia
întemeiată pe acesta.

Remarcăm faptul că avem de a face cu două sensuri, utilizate în două afirmaţii contradictorii:
nu David este ctitorul Casei Domnului ci, dimpotrivă, Domnul este cel ce va clădi Casa lui David.
Intenţia lui David este vrednică de toată lauda. Dar el nu ştie că istoria lui Israel nu a ajuns încă la
vremea când să fie timp pentru odihnă. Yahve are un alt plan aşa că, pentru moment, important este ca
El să fie alături de popor, indiferent dacă aceasta va fi sub un acoperiş de pânză sau într-o casă din
lemn de cedru (II Regi 7:5-7). Dumnezeu îşi descoperă aici, prin Natan, intenţia Sa precisă: El îi va
dărui un regat lui David, cel dintâi rege dintr-o dinastie prin care se va confirma promisiunea divină.
Semnificaţia clădirii unei "case pentru David" este esenţială: este reînnoirea Legământului cu Israel,
indiferent de greutăţile prin care va trece poporul de-a lungul istoriei sale, Dacă urmaşii lui David vor
săvârşi fărădelegi înaintea Iul Dumnezeu, el îşi vor lua pedeapsa cuvenită după faptele lor. Dar Domnul
îşi va îndeplini până la capăt promisiunea (II Regi 7:12-16). Atunci când Solomon va zidi Casa
Domnului, aceasta va sta ca dovadă pentru prezenta hotărâre divină.
Hotărârea Domnului deschide o perspectivă mesianică. Pentru moment, vedem numai că El
reclădeşte casa lui David. Sensul adânc al acestui act va fi descoperit parţial profeţilor Isaia şi Zaharia,
care vorbesc în termeni sugestivi despre această ridicare a seminţiei Iul David (Zaharia 12:8) şi despre
împlinirea cuvintelor Domnului cu privire la David prin jertfa Celui "străpuns" (Isaia 52:13 - 53:12;
Zaharia 12:9- 10; 13:1).
Fragmentul analizat are ecouri importante în NouI Testament. Acest text a jucat un rol deosebit
de important pentru înţelegerea tainei întrupării şi învierii Mântuitorului Hristos (vezi Luca 1:27, 32; loan
19:36-37; Faptele Apostolilor 2:30, etc.).

Fișe tehnice:

STATUTUL REGELUI ÎN EPOCA VECHIULUI TESTAMENT:

59
 Încă din timpul Judecătorilor, comunitatea triburilor israelite se află într-un proces de
sedentarizare. Adoptarea de către Israel a unei vieţi sedentare a permis constituirea marilor proprietăţi
şi, o dată cu aceasta, la necesitatea unui regim politic stabil, asemănător celui din regatele vecine.
Astfel, sistemul politic al regatelor vecine devine model de organizare pentru poporul ales: regalitatea
oferă garanţii pentru proprietatea pământului, dar creează probleme în ceea ce priveşte religia şi cultul
- alegerea unui rege însemna a-L deposeda oarecum pe Dumnezeu de titlul Său de rege.
În lumea veche, Regele avea rolul de mediator între oameni şi zei, pentru că el însuşi era
considerat un ales al zeilor (unii regi se considerau chiar zei). Regele este reprezentatul zeilor pe
pământ, imagine vie a zeului care l-a ales. Ca.personaj religios, regele este cel dintâi dintre preoţi şi
deţine responsabilităţi în ceea ce priveşte cultul. Are obligaţia de a construi, întreţine şi restaura temple,
de a participa la ceremoniile religioase solemne, iar la marile sărbători poate chiar oficia. în general,
prin tot ceea ce face, Regele trebuie să dovedească faptul că se află în slujba zeului său, cu alte cuvinte
să se comporte aşa cum s-ar comporta zeul însuşi dacă ar fi pe pământ.
Astfel, Regele este acela care împarte dreptatea supuşilor săi. El stabileşte condiţiile economice,
el îi protejează pe cei săraci, el hotărăşte când şi cum să se plece la război, etc. Dacă se dovedeşte
incapabil, legitimitatea sa poate fi contestată de un rival mai ambiţios.
Această formă de guvernământ li se pare tentantă evreilor, care atinseseră deja un standard
economic destul de ridicat. Felul de a conduce al Judecătorilor începe să ii se pară nesigur. Problema
era că, în Israel, numai Dumnezeu putea să poarte titlul de Rege. în plus, exista pericolul ca, laolaltă
cu această formă de guvernământ, evreii să importe şi diferite practici religioase idolatre, cum ar fi cultul
lui Baal (un zeu al fecundităţii agrare 1a cananeeni) sau al Astarteeii (varianta feminină a lui Baal) - care
se aflau în contradicţie cu Legea.
Din aceste motive, Regele israelit se va vedea încorsetat într-un sistem de legi foarte rigid (vezi
Deuteronom 17:14-20). Ei este supranumit "Alesul Domnului", "Slujitorul Domnului" sau chiar "Fiul lui
Dumnezeu" - nu în sensul unei filiaţii trupeşti, ci oarecum prin adopţiune (vezi Psalmul 2:7). El este
consacrat ca Păstor al poporului, iar Dumnezeu îl înzestrează cu discernământul şi înţelepciunea
necesare pentru a guverna (vezi II Regi 8:15). Regele trebuie să se ocupe cu păstrarea şi cu studiul
Legii, să se îngrijească de Templu, de preoţi şi leviţi, de respectarea tuturor prevederilor legate de cult,
să supravegheze educarea copiilor în spiritul Torei, etc. Cu toate acestea, după cum vedem chiar din
Sf. Scriptură, nu puţini au fost aceia care s-au abătut de la Lege şi au încercat să introducă practici
religioase păgâne. Fiecare a avut de suferit, în schimb, pedeapsa lui Dumnezeu.
Încoronarea unui Rege evreu presupunea o purificare rituală prin spălare, punerea coroanei pe
frunte, încredinţarea unui document de alianţă între Rege şi popor, ungerea (care consta în vărsarea
unui vas de mir pe capul celui ales) şi strigătele mulţimii ("Trăiască Regele"). Prin ungere, Regele
devine Unsul lui Dumnezeu.
În limba ebraică, "uns" se spune maşiah, de unde cuvântul "Mesia", pe care grecii l-au tradus
prin christos, de unde Hristos. Nu este aşadar deloc întâmplător faptul că Biserica a văzut, în portretul
monarhului israelit, o prefigurare a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

III-IV Regi

Cărţile III-IV Regi cuprind istoria lui Israel de la moartea lui David până la cucerirea Ierusalimului
şi ocuparea ţării de către babilonieni.

Titlu:
III-IV Regi - în firească urmare la I-II Regi. Acest titlu apare în traducerile mai noi, care socotesc
I-II Samuel = I-II Regi.
I-II Regi - titlu preluat din textul ebraic (SePheR MeLeKIM = Cartea Regilor) şi caracteristic
traducerilor care socotesc Cartea lui Samuel = I-II Samuel.

Autorul
Autorul aqeiţei cărţi este necunoscut. Cu siguranţă NU este acelaşi cu autorul cărţilor I-II Regi (I-II
Samuel).

60
Timpul scrierii:
Cartea a fost scrisă probabil pe la jumătatea secolului al Vl-lea î.Hr., în timpul exilului babilonic.
Este sigur că autorul nu a apucat Decretul eliberator al lui Cyrus cel Mare. Tradiţia iudaică îi atribuie
această carte profetului Ieremia, bazându-se pe unele asemănări de concepţie, limbă şi stil.

Timpul când au avut loc evenimentele relatate aici:

Solomon a fost rege în israel aproximativ între anii 970-930 î.Hr., iar Ierusalimul a fost cucerit
de babilonieni în 586 Î.Hr. Prin urmare putem spune că III-IV Regi acoperă în jurul a 400 de ani de
istorie israelită, între 975-586 î.Hr.
La evenimente din aceeaşi perioadă de timp se referă şi cărţile Cronicilor (l-ll
Cronici/Paralipomena), Iar dintre cărţile profetice Isaia, Mihea, Habacuc, Zaharia şi Ieremia.

Conținut:
Partea I (III Regi 1-11). Domnia Iui Solomon După moartea lui David (III Regi 1:1-2:11), pe
tronul regatului unit urcă fiul acestuia, Solomon, care îl elimină pe rivalul său Adonia şi pe generalul
Ioab, vinovat de crimă. El are misiunea de a desăvârşi lucrarea părintelui său: consolidarea statului şi,
mai ales, construirea Templului. Domnul îi refuzase lui David acest privilegiu datorită deselor vărsări de
sânge pe care le săvârşise. Solomon (ebr. Şelomoh, "Pacificatorul") este socotit vrednic de acest lucru.
Solomon înalţă la rangul de arhiereu pe Sadoc (Ţadok), din seminţia lui Aaron, şi se căsătoreşte cu fiica
faraonului. După ce Dumnezeu îi ascultă rugăciunea şi îi dăruieşte înţelepciune, Solomon pune început
unei guvernări care va rămâne în istorie ca veac de aur al lui Israel. Graţie unei administraţii puternice,
statui se dezvoltă fără precedent din punct de vedere politic, cultural şi economic. Cum regatul Israel se
afla amplasat într-o poziţie deosebit de favorabilă din punct de vedere economic, regele exploatează
acest avantaj şi cucereşte Orientul Mijlociu fără să fi dus nici o luptă armată (III Regi 3- 4). In anul al
IV-lea al domniei sale începe zidirea Templului, pe muntele Sion, acolo unde Avraam şi David
aduseseră jertfe. După 7 ani construcţia este înălţată şi are loc sfinţirea Templului (III Regi 5-8). Din
păcate, spre sfârşitul vieţii, Solomon impune poporului taxe insuportabile. în plus, se lasă influenţat de
numeroasele sale soţii şi permite construirea unor altare unde se aduceau jertfe idoleşti. Curând
începe un război civil stârnit de Ieroboam, fost demnitar refugiat în Egipt. Solomon moare după o
domnie glorioasă de 40 de ani (III Regi 11).
Partea a Il-a (III Regi 12 - IV Regi 17) . Împărţirea regatului.lsioria Israelului so După moartea lui
Solomon, decadenţa profilată la sfârşitul domniei sale se amplifică. Cele 10 triburi din nord se răscoală
împotriva lui Roboam (fiul lui Solomon şi succesor de drept la tron), cerând uşurarea birurilor, dar
acesta face dimpotrivă: le măreşte. Atunci, ei îl aleg rege pe Ieroboam. Prin aceasta, regatul se
desparte în: Regatul de Nord (al lui Israel), având capitala în Samaria şi Regatul de Sud (al lui Iuda),
având capitala în Ierusalim (III Regi 12:1-22). Regatul de Nord era favorizat din punct de vedere
economic dar, neavând vreo dinastie legală, regii se succed după capricii şi interese politice meschine
şi de cele mai multe: ori prin asasinat. Regii se succed foarte repede la tron, asasinatele se ţin lanţ,
poporul este asuprit şi demoralizat. în doar două secole de existenţă, pe tronul Regatului de Nord
(Israel) s-au perindat 19 regi ţinând de 9 dinastii. Idolatria proliferează în aşa măsură încât la Sichem
este reintrodus până şi cultul viţelului de aur. Vocea profeţilor lui Dumnezeu, precum Ilie şi Elisei, nu
mai este ascultată astfel că, în 722 Î.Hr., Israelul (nord) va cădea sub loviturile asirienilor, iar populaţia
de aici va fi risipită pe imensele teritorii ale Asiriei, unde i s-a pierdut urma (IV Regi 17).
Partea a IlI-a (IV Regi 18-25). Regatui Iui Iuda - Istoria Regatului de Sud nu este chiar atât de
nefericită. Aici, ia domnie au mai fost şi regi buni, iar cu excepţia loviturii lui Athalia putem vorbi şi
despre o stabilitate dinastică. Chiar dacă dispuneau de resurse materiale mai sărace decât cei din
nord, locuitorii Iudeii au ştiut să-şi menţină neutralitatea faţă de marile conflicte din zonă căpătând un
rol determinant după căderea Regatului de Sud (Israel). Unii dintre regii Iudeii, cum ar fi Iezechia şi
losia, încearcă chiar să imite modelul strămoşului lor David (3V Regi 22-24): restaurează cultul divin şi
repun ,în cinste Tora, pe care o află ascunsă în Templu, cu ocazia unor lucrări de reparaţie. Dar losia
duce o politică nefericită faţă de Egipt şi moare în bătălia de la Meggido. După moartea lui. Regatul de
Sud devine ţinta rivalităţii dintre Babilon şi Egipt. în timpul următorilor regi, Ioahaz şi Ioiachim (IV Regi
24), ţara este invadată şi devastată în repetate rânduri, locuitorii deportaţi... Ultimul rege, Sedechia, se
aliază cu Faraonul Egiptului împotriva lui Nabucodonosor, regele Babilonului, care într-o invazie

61
precedentă jefuise Templul. Drept pedeapsă, Nabucodonosor ocupă ţara, devastează capitala şi
incendiază Templul (IV Regi 25), iar pe Sedechia îl prinde Ia lerihon şi îl face rob.

Planul cărții:
III REGI
III Regi 1:1 -11:43 Domnia regelui Solomon
III Regi 1:1- 2:46 Adonia pierde tronul; încoronarea lui Solomon
III Regi 3:1-28 Domnul îl dăruieşte lui Solomon înţelepciunea
III Regi 4:1 - 8:66 Construirea şi sfinţirea Templului
III Regi 9:1-9 Făgăduinţa şi avertismentul lui Dumnezeu faţă de Solomon
III Regi 9:10 -10:29 Solomon sporeşte în bogăţie; Regina din Sabba
III Regi 11:1-43 Fărădelegile Iul Solomon; Dumnezeu îl ridică pe leroboam
III Regi 12:1 -16:34 Regatul se desparte în două: Nord şi Sud
III Regi 12:1-24 Răscoala celor 10 triburi împotriva lui Roboam
III Regi 12:25-33 leroboam jertfeşte la idoli şi ridică viţei de aur în Bethel şi Dan
III Regi 13:1 -14:31 Avertismentele profeţilor nu sunt ascultate de rege
III Regi 15:1 -16:34 Regii din luda şi din Israel
III Regi 17:1 - IV Regi 8:15 Ilie şi Elisei se opun Izabelei şi idolatrilor
III Regi 17:1 -18:15 Slăbiciunea regelui Ahab şi credinţa lui Ilie
III Regi 18:1646 Ilie face de râs 450 de preoţi ai lui Baal
III Regi 19:1-18 Fuga lui Ilie; Domnul îi vorbeşte Iul Ilie
III Regi 19:19-21 Chemarea lui Ilie
III Regi 20:1-43 Războiul cu Sirienii; Ahab este învingător
III Regi 21:1-29 Ahab răpeşte via lui Nabot
III Regi 22:1-53 5 Uciderea lui Ahab; domnia lui losafat
IV REGI
IV Regi 1:1 - 2:18 Opoziţia Iul Ilie; înălţarea Iul Ilie la ceruri
IV Regi 2:19-4:44 Faptele lui Eiisei
IV Regi 5:1-27 Vindecarea de lepră a lui Neeman Sirianul
IV Regi 6:1- 8:15 Alte fapte de-ale lui Elisei
IV Regi 8:16-16:20 Regi în luda şi Israel (comit fărădelegi)
IV Regi 17:141 Războiul ca asirienii: căderea Samariei
IV Regi 18:1 - 25:30 Domnia lui Iezechia; asediul Ierusalimului
IV Regi 18:1 - 20:21 Domnia lui Iezechia - unul dintre cei mai buni regi ai Iudeii
IV Regi 21:1-18 Domnia dezastruoasă a lui Manase
IV Regi 21:19-26 Domnia lui Amon
IV Regi 22:1 - 23:30 Domnia lui losia: aflarea Torei şi reforma religioasă
IV Regi 23:31-25:30 Degradarea situaţiei ţării datorită proastei conduceri; căderea
Ierusalimului (598 şi 587 î.Hr.)

Domnia lui Solomon. Dezbinarea Regatului

Cine este Solomon ?

Solomon = "Făcătorul de Pace" □ rege al vechiului Israel între anii 961- 922 î.Hr. (aprox.), este
cel de a! doilea fiu a! lui David, rege în ludea şi Israel, şi al Betşebei (vezi II Regi 12:24). El se mai
numeşte şi Ididia, "Iubitul Domnului" - după cum 1-a botezat prorocul Natan (vezi II Regi 12:25). Dar
vestitul rege a rămas în memoria veacurilor cu numele de Solomon, pentru că domnia lui a fost
caracterizată prin pace. De fapt David, tatăl său, purtase toate războaiele pentru stabilirea regatului,
astfel că Solomon a moştenit o stare de pace şi, datorită înţelepciunii sale, a reuşit să-şi apere ţara
evitând angajarea în conflicte armate. în acest context, el a reuşit să împlinească visul lui David:
construirea Templului iui Dumnezeu în Ierusalim, edificiu care i-a şi purtat numele - Templul lui
Solomon. Pe lângă aceasta, a creat o stare de prosperitate maximă în ţară, a construit palate pentru
sine şi pentru soţiile sale. Regimul său a intrat în declin datorită mulţimii de femei pe care şi le-a luat şi
din cauza faptului că le-a permis acestora să continue practicarea unor ritualuri păgâne. în al doilea
rând, decăderea se datorează sistemului de taxe şi corvezi pe care 1-a impus populaţiei, ceea ce a dus
la numeroase revolte şi tulburări sociale având ca ultim rezultat scindarea regatului.

62
Unde găsim date în Sf. Scriptură despre Solomon ?
lI Regi 12:24; III Regi 1 -11; I Cronici 22:5 - 23:1; 28; II Cronici 9

Cum a ajuns Solomon pe tron ?

După moartea lui David, fiul cel mare al acestuia, Adonia, unelteşte şi se face recunoscut ca rege
de către notabilii de la curte. Dar profetul Natan şi Betşeba intervin, iar Solomon primeşte moştenirea
tatălui său şi îl pedepseşte pe Adonia. Un rol deosebit în desfăşurarea acestor evenimente a fost jucat
de către Betşeba şi prorocul Natan (vezi II Regi 3:4-III Regi 1-2).

Înţelepciunea lui Solomon;

Solomon a fost primul cârmuitor dinastic din Israel. El nu a fost lipsit de purtarea de grijă a lui
Dumnezeu pentru că, de cum ajunge pe tron, regele se duce la Ghibeon spre a jertfi Domnului şi îl vede
în vis pe Yahve, care îi spune: "Cere ce vrei să-ţi dau." Solomon mulţumeşte pentru darurile deja
primite (un părinte credincios, un tron puternic, un popor numeros) şi cere singurul lucru de care avea
nevoie de fapt pentru a cârmui: înţelepciunea. Dumnezeu îi dă o "inimă înţeleaptă" şi, pe deasupra,
"bogăţie şi slavă încât nici unul dintre regi nu va fi asemenea ţie" (III Regi 3:5-15) După ce se întoarce la
Ierusalim, regele îşi dovedeşte înţelepciunea soluţionând magistral disputa dintre cele două femei care
se pretindeau, ambele, a fi mama aceluiaş copii (III Regi 3:16-28, 10).

Reorganizarea teritorială a Regatului și politica fiscală:

După extinderea teritorială a regatului sub domnia lui David, lui Solomon îi rămăsese sarcina de
a menţine sub control şi de a consolida cuceririle tatălui său. Pentru aceasta, el trebuia în primul rând
să asigure tranziţia de la sistemul de organizare tribal, specific încă pentru regatul davidic, la un sistem
de guvernământ centralizat - singurul capabil să asigure stabilitatea ţării. Astfel, Solomon va împărţi
Israelul în 12 regiuni, după cele 12 seminţii. Acestea erau obligate să plătească diferite taxe şi să
execute corvezi, uneori destul de grele (III Regi 4:7-28).
Totodată, Solomon va încheia un tratat de vasalitate cu triburile canaanite şi un tratat de alianţă
cu Hiram, regele Tyrtilui - ambele contribuind din plin la extinderea puterii comerciale a lui Israel şi, nu
în ultimul rând, la construirea Templului. Pe lângă acestea, Amon, Moab şi Edom - regatele cucerite de
David - plătesc tribut (III Regi 5).

Construcţiile lui Solomon:

Solomon a impus o politică fiscală ce i-a permis întărirea instituţiilor din Regat şi înălţarea unor
construcţii demne de acestea. Acum se construiesc pe tot cuprinsul ţării fortificaţii, diverse cetăţi de
apărare, grânare - prin efortul a aprox. 80 000 de oameni. Majoritatea lucrătorilor erau concentraţi la
Ierusalim unde, în partea de nord a oraşului, se construia Templul şi Palatul Regal. Construcţia
Templului a durat 7 ani, iar cea a Palatului 13. În final, cetatea regală din Ierusalim se va compune din
Templu, PalatuI, Regelui, Palatul Reginei și Casa de lemn din Liban. Gloria suveranului e deplin
stabilită prin săvârşirea acestor construcţii. Vecinătatea dintre Templu şi Palat nu este întâmplătoare:
prin ea se exprimă faptul că monarhia este o reflectare a divinităţii (III Regi 7).
Sfinţirea Templului a fost unul dintre cele mai importante evenimente din istoria domniei lui
Solomon. Cu această ocazie, în jurul regelui s-au adunat conducătorii tuturor seminţiilor şi toţi bătrânii
înţelepţi ai Iui Israel. Preoţii au format o procesiune solemnă şi au depus în Sfânta Sfintelor: Chivotul
Legii, Cortul Legământului şi toate vasele sfinţite. In momentul când procesiunea a ieşit din locaşul
sfinţit, Templul a fost cuprins de un nor luminos care 1-a şi umplut - semn că Dumnezeu s-a sălăşluit în
casa Sa (III Regi 8).

Dezvoltarea comerţului în epoca lui Solomon

Solomon îşi dă seama de importanţa poziţiei geografice a regatului său şi, mai cu seamă, de
importanţa exercitării unui control strict asupra unei regiuni care asigura, practic, puntea de trecere
dintre Egipt şi Asia. Astfel, printr-un sistem de alianţe abil construit, Israelul devine o putere economică
ce controlează principalele drumuri comerciale care unesc Asia cu Africa şi Mesopotamia cu Egiptul (III
Regi 10:14-29).

Pacea lui Solomon

63
 În timpul lui Solomon, Israel nu a fost angajat în nici un conflict militar major. Solomon şi-a bazat
politica externă pe 2 metode:
1. stabilirea unor alianţe solide, pecetluite uneori de căsătorii şi
2. întreţinerea unei armate puternice.
Cele mai profitabile alianţe ale lui Solomon au fost: cu Egiptul, încheiată prin căsătoria cu fiica
Faraonului, şi cu Fenicia, încheiată cu regele Hiram din Tyr - care a contribuit din plin la ridicarea
construcţiilor israelite din această perioadă (Iii Regi 3:1).

Incidente militare în timpul domniei lui Solomon:

Doar 2 incidente militare au tulburat domnia lui Solomon:
1. Cu Hadad Idumeul, care a hărţuit localităţile din partea de sud a Izraelului (III Regi 11:14- 22,
25).
2. Cu Rezon fiul lui Eliada, care a reuşit să scoată Damascul de sub dominaţia israeliană (III Regi
11:24). Prin aceasta el ameninţă integritatea regatului monolitic şi, în orice caz, diminuează
influenţa lui Solomon în regiune.

Este interesant de observat că ambele incidente sunt comentate de către autorul cărţii, III Regi ca
expresii ale judecăţii dumnezeieşti (vezi III Regi 11:14., 23).

Decadența
La un moment dat regatul se confruntă cu probleme grave, din cel puţin două motive:
1. atunci când taxele devin prea mari sau când Solomon face apel repetat la forţa de muncă din ţară,
în cele din urmă pierde bunăvoinţa şi loialitatea supuşilor săi. într-adevăr, măreţia lui Solomon se
baza pe multiple constrângeri: armată, corvezi, taxe. Regimul său era unul de tip centralist, bazat
pe absolutism - care cu greu putea fi impus unui grup de oameni obişnuiţi cu libertăţile tradiţionale
ale societăţii tribale şi patriarhale israelite. Reacţia poporufurva fi revolta (III Regi 12:4).
2. Solomon contractează mai multe căsătorii cu femei străine, majoritatea în scopuri politice. Acestea
erau "moabite, amonite, idumee, [...] din acele popoare pentru care Domnul zisese fiilor lui Israel: să
nu vă duceţi după ele" (III Regi 11:1-2) Când îmbătrâneşte, femeile străine îl atrag către idolii lor, iar
inima lui nu mai e cu totul la Dumnezeul cel Adevărat. Interesant este că autorul cărţii III Regi nu îl
învinuieşte pe Solomon de desfrânare sau de senzualitate, ci de alunecare înspre un sincretism
religios foarte periculos, doar pentru a fi pe placul soţiilor lui. Nenorocirile nu întârzie să apară.
Solomon nu va vedea regatul dezbinat în timpul vieţii lui, dar apucă să-şi dea seama de iminenţa
acestui fapt (III Regi 11:1-13).

Solomon a fost un ocârmuitor strălucit. Cu înţelepciunea primită în dar de la Dumnezeu, el a

reuşit să menţină regatul davidic independent şi chiar să întărească puterea defensivă şi ofensivă a
acestuia. A dus o politică bazată pe alianţe cu majoritatea naţiunilor vecine şi a încurajat comerţul şi
meşteşugurile. Fiind o epocă de pace, acum apar adevărate capodopere de literatură ebraică, dintre
care unele, aparţinând chiar lui Solomon, se află în cuprinsul Sfintei Scripturi: Proverbele, Cântarea
Cântărilor, Ecleziastul, înţelepciunea lui Solomon, etc. (III Regi 4:29-34)
Cu toată reputaţia sa de om înţelept, slăbiciunea pentru femei străine pe de o parte şi, pe de altă
parte, severitatea cu care a conceput sistemul de taxe i-au atras lui Solomon mânia lui Dumnezeu -
ceea ce a condus în cele din urmă la decădere şi la dezbinarea regatului.

Regii bin Israel și Iuda până la cucerirea celor două regate

După diviziunea lui Israel, la moartea regelui Solomon, cele două regate distincte care se
formează (luda şi Israel) se regăsesc, ambele, într-un context similar: ele cunosc mutaţii sociale şi
economice profunde, precum şi o evoluţie religioasă înspre idolatrie asemănătoare, în ceie din urmă,
distrugerea amândurora se produce din motive similare: în interior - decăderea morală şi spirituală a
societăţii, iar în exterior - expansiunea imperiilor vecine: Egiptean, Asirian şi Babilonian. Dar, privite
îndeaproape, israelul şi luda au fiecare o evoluţie specifică.

64
IZRAEL
Din punct de vedere politic. Regatul de Nord (Israel) este caracterizat printr- o mare instabilitate
datorată repetatelor lovituri de stat şi răscoale de palat. In două secole s-au succedat la tronul regatului
nu mai puţin de 19 regi! Doar două dinastii (a lui Oînri şi a lui Iehu) au rezistat mai mult de două
generaţii. Pe de altă parte, ţara se îmbogăţeşte, apare orăşenimea bogată al cărei gust pentru lux şi
imoralitate este denunţat de către profeţi.
Din punct de vedere religios, viaţa lui Israel se structurează în jurul sanctuarelor din Dan şi
Bethel - unde însă Yahve este înfăţişat în chip de taur. Influenţa străină, în special cultul lui Baal, se
resimte puternic.
Imoralitatea, decăderea spirituală şi revenirea la păgânism atrag mânia lui Dumnezeu, ai cărui
trimişi, profeţii, nu mai sunt ascultaţi de nimeni. Yahwe nu mai tolerează fărădelegile poporului şi îl dă
pe mâna regelui asirian Sargon care, în 721 Î.Hr., cucereşte Samaria şi anexează Israelul la Asiria.
Acum se produce o tragedie fără precedent : israeliţii sunt deportaţi undeva în imperiu şi ies pur şi
simplu de pe scena istoriei. în spaţiul astfel eliberat se aşează mesopotamienii, care vor constitui
curând un grup etnico-religios caracterizat printr-un sincretism păgâno-iudeu: samaritenii.

Istoria Regatului de Nord (Izrael) se împarte în 4 etape:

1. Perioada începuturilor (931-875) dominată de Ieroboam I şi de succesorii săi
2. Dinastia lui Gmri (875-841) stabilită în Samaria, aduce o oarecare prosperitate, în timpul
domniei lui Ahab, fiul lui Omri, intervine Sf. Proroc Ilie Tesviteanul
3. Dinastia lui Iehu (841-747), în timpul cărei intervine Elisei, este caracterizată de nenumărate
conflicte sociale şi de avântul idolatriei
4. Perioada finală: datorită instabilităţii politice interne, Regatul de Nord este cucerit de Asiria, în
722 cade capitala, Samaria, iar poporul este deportat şi risipit. Israelul devine provincie asiriană.

Cronologia regilor din Izrael:

Ieroboam (927-906) a fost mai marele lucrătorilor din partea de nord a regatului şi conducătorul
răscoalei împotriva lui Roboani. Zgce.dintre seminţiile lui Israel l-au recunoscut ca rege. După ce
ajunge rege, Ieroboam încalcă voia Domnului şi este blestemat cu o moarte cumplită, iar casa lui este
nimicită (III Regil2-14).
Nadab (905-904) fiul lui Ieroboam, a avut o domnie foarte scurtă. Dumnezeu nu 1-a ajutat
pentru că a persistat în păcatele tatălui său. Este asasinat de Baaşa. (III Regi 15:25-31)
Baaşa (903-882) întemeietor al unei noi dinastii, ajunge pe tron la un an după asasinarea lui
Nadab. Domneşte aproape 20 de ani, timp în care îşi vede fiul ucis. Ca să se răzbune, provoacă un
război civil cu tribul lui Omri, dar este învins. (III Regi 15:33-16:7).
Elah (881-880) ful lui Baeşa, a avut o domnie scurtă pentru că a fost asasinat de către Zîmri (III
Regi 16:8-14).
Zimri (885 - 7 zile) introduce o nouă dinastie, care nu a domnit decât atâta cât s-a aflat grija
putere, se sinucide în timpul unei confruntări cu Omri, pentru a nu cădea victimă acestuia (III Regi
16:15-20).
Omri (879-869) întemeietorul unei noi dinastii şi unu! dintre regii care s-a bucurat de o putere
politică reală în Israel. El aşează capitala regatului în Samaria şi fortifică oraşul, cucereşte Moabul.
ajunge până la ţărmul Mării Roşn şj încheie un tratat de alianţă cu Fenicia. Domnia sa a fost atât de
vestită încât vreme de 150 de ani de aci înainte asirienii vor numi Israelul "Ţara Iui Omri" (III Regi
16:21-28).
Ahab (868-854) fiul lui Omri, se căsătoreşte cu prinţesa feniciană Izabela. Chiar dacă prin acest
mariaj se consolidează alianţa cu Fenicia, relaţiile cu luda se vor deteriora fară precedent. Regii din
Iuda nu vor tolera amestecul lui Ahab cu neamurile şi, mai cu seamă, faptul că el oficializase, la
îndemnul Izabelei, cultul lui Baal. în această epocă, Domnul îl cheamă pe Sf. Proroc IIie Tesviteanui,
care propovăduieşte neobosit revenirea la adevăratul Dumnezeu şi critică aspru faptul că regele îşi
vânduse credinţa în schimbul unor privilegii comerciale. Sf. Ilie prevesteşte sfârşitul casei lui Omri (III
Regi 17-22).
Ahazia (853-852) sub domnia lui slăbeşte puterea militară a re gatul ui., astfel că Moabul îşi
câştigă independenţa. El continuă să jertfească idolilor, iar Domnul îl vesteşte prin gura Sfântului Ilie
despre accidentul şi apoi moartea pe care le va suferi. Profeţia se îndeplineşte întocmai (III Regi 22:51
- IV Regi 1:18).

65
Ioram (851-840) încearcă să recLyjarezejMoabjd şi organizează o expediţie în acest sens, împreună
cu iudeii şi cu edomiţii. Expediţia este pe cale să nu-şi atingă scopul din cauza secetei, dar Elisei îl
înduplecă pe Yahve să aducă ploaia. Astfel, expediţia va fi încununaţi desucces (IV Regi 37)
Iehu (839-822) ajunge pe tron în urma unei revolte ce are ca rezultat exterminarea casei lui Omri
şi suprimarea oficială a cultului lui Baal. El întemeiază dinastia cea mai trainică din Israel. Iehu încearcă
să ţină piept presiunilor venite din partea arameilor şi a Damascului, prin mijloace politice şi, uneori,
militare (IV Regi 9:1-37).
Iohaz (821-305) a fost nevoit să cedeze în faţa Siriei. Israelul devine vassal şi este obligat să
plătească tribut (IV Regi 13:1-9).
loaș (804-789) a intrat în război cu Amasia, rege ai Iudeii. Acum, arameii invadează Câmpia
Izrael. Dar se împlinesc şi ultimele prevestiri ale lui Elisei cu privire ia cotropirea Siriei de către asirieni,
în anul 803, care invadează ulterior şi Damascul. Astfel, două dintre motivele de îngrijorare pentru
Israel dispar. în plus, loaş va recupera, cu ajutorul asirienilor, principalele cetăţi cucerite de aramei. Tot
acum se stinge şi profetul Elisei (IV Regi 13:10- 25).
Ieroboam II (788-748) O a fost fiul lui loaş şi a domnit 41 de ani în Israel. Sub regimul său
poporul cunoaşte o oarecare prosperitate economică. Dar cea mai mare parte a bunurilor se
concentrează de fapt în mâinile unei minorităţi, majoritatea oamenilor fiind tot săraci. Ieroboam II s-a
bucurat de o putere politică relativă. El readuce regatul în vechile hotare. Dar prosperitatea se
datorează mai degrabă slăbiciunii Siriei şi Damascului, decât strădaniilor proprii. Cei bogaţi încep să fie
mândri de averea lor şi cruzi faţă de cei săraci. Ei aduc jertfe bogate - fapt care îi revoltă pe profeţii
Amos şi Osea. Aceştia denunţă corupţia, mijloacele necinstite prin care sunt obţinute materiile aduse
drept jertfa şi arată că adevărata jertfa bine primită de Yahwe este aceea a inimii, manifestată prin
dreptate şi fidelitate faţă de Legământ (IV Regi 14:23-29). După moartea lui Ieroboam II, declinul
Regatului Israel devine evident.
Zaharia (753-752 - 6 luni) fiu al lui Ieroboam, a domnit foarte puţin, fiind asasinat de către Şalum
(IV Regi 15:8-31).
Șalum (752 - 1 lună) la o lună după ce urcă pe tron este asasinat şi el, de către Menahem (IV
Regi 15:13-16),
Menahem (746-737) introduce o nouă dinastie. Conştient de pericolul asirian, el plăteşte de
bună voie tribut, în speranţa că regatul său va fi cruţat (IV Regi 15:17-22).
Pecahia (736-735) continuă politica tatălui său, Menahem. Este înlăturat de pe tron printr-o
lovitură de stat condusă de Peca (IV Regi 15:23-26).
Peca (734-731) introduce o nouă dinastie. El se aliază cu Damascul, împotriva Asiriei. Alianţa
este nefericită, pentru că regele asirian Tiglatfalasar transformă Damascul într-o provincie asiriană,
după care cucereşte câteva regiuni din nordul Israelului, iar pe locuitorii de aici îi deportează în Asiria;
în locul lor sunt aduşi asirieni. Peca este asasinat de către Osea (IV Regi 15:27-31).
Osea (730-722) a domnit ca vasal al asirienilor. Ei încearcă să pună capăt acestei situaţii şi
opreşte plata tributului către imperiu. Mai mult, încheie o alianţă cu egiptenii. Drept rezultat, în 722
asirienii invadează regatul, cuceresc Samaría şi instituie aici un guvern asirian. Practic, din acest
moment Regatul de Nord încetează să mai existe. Conform documentelor asiriene, 27.290 de evrei au
fost deportaţi, iar în locul lor au fost aduse populaţii din diferite zone ale imperiului. Din amestecul
acestora au apărut samaritenii (IV Regi 17:1-41).

Observaţie:
Atât autorii cărţilor lll-IV Regi cât şi profeţii menţionaţi aici arată că soarta tragică a lui Israel este
legată direct de persistenţa în practicile idolatre, de nesupunerea faţă de Lege şi ignorarea trimişilor iui
Dumnezeu, adică a profeţilor (IV Regi 17:7-18).

IUDA

Regatul de Sud (Iuda) este caracterizat printr-o stabilitate politică mai mare, datorată faptului
că poporul de aici rămâne credincios dinastiei lui David şi, o vreme, religiei tradiţionale. Regii iudei vor
opta în continuare, pe rând, pentru o politică fie de neutralitate, fie de alianţă cu Asiria - politică
susţinută, între alţii, de către prorocul Isaia. După decăderea Asiriei, regatul cunoaşte o scurtă perioadă
de renaştere (în vremea lui regelui losia) întreruptă însă de rivalitatea dintre babilonieni şi egipteni.
Ultimii regi ai lui Iuda nu sunt decât marionete, când ale egiptenilor, când ale babilonienilor. întreaga

66
politică internă ajunsese să fie influenţată de cele două imperii. Situaţia foarte dificilă dă naştere la
nemulţumiri şi creează tensiuni sociale. Se pun la cale mai multe revolte, de regulă foarte sever
reprimate. Ierusalimul este devastat prima oară în anul 597, iar a doua oară în 9 Av (iulie-august) 586 -
zi de doliu naţional la evrei, până astăzi. în acea zi, Regatul Iuda a fost cucerit de armatele lui
Nabucodonosor, care au devastat Ierusalimul şi au incendiat Templul Iui Solomon. Ulterior, populaţia
va fi deportată în imperiu. Este momentul de început al robiei babilonice.

Cronologia regilor din Iuda:

Roboam (926-910) □ sub domnia lui, iudeii nu reuşesc să stăvilească una dintre invaziile
egiptenilor, care pradă inclusiv bogăţiile Templului (III Regi 14:21-31 şi II Cronici 12:1- 12).
Abia (909-907) şi Asa (906-878) □ autorul cărţii ill Regi îi prezintă pe cei doi monarhi în antiteză:
promovează practicile idolatre, în vreme ce Asa repune la locul cuvenit cultul lui Yahwe. în vreme lor
izbucneşte războiul fratricid cu Israel, împotriva căruia Asa se aliază cu sirienii (III Regi 15:1-24).
losafat (877-853) se bucură de o domnie prosperă şi îndelungată. Continuă, pe urmele lui Asa,
să descurajeze idolatria (III Regi 22:41-50 şi II Cronici 17-20).
loram (852-841) încheie pace cu Israel, pacea fiind pecetluită prin căsătoria sa cu Athalia;.. fiică
a lui Ahab şi a Izabelei. El conduce ţara sub influenţa nefastă a soţiei sale şi ajunge chiar să încurajeze
revigorarea idolatriei. Fiind un rege nedrept, în timpul domniei lui au loc numeroase revolte, ceea ce
duce la slăbirea regatului (IV Regi 8:16-24).
Ahazia (840) continuă politica lui loram de încurajare a idolatriei (IV Regi 8:25-29).
Athalia (839-833) marchează, prin domnia ei, una dintre cele mai întunecate perioade din
istoria lui Israel. Cultul lui Baal este în floare, iar ţara intră într-un declin economic periculos. Ea
întrerupe temporar succesiunea firească a dinastiei davidice şi chiar pune la cale stârpirea tuturor
urmaşilor renumitului rege. Din fericire loşeba, fiica regelui loram, îl salvează pe Ioaş care, ulterior, este
înscăunat pe tronul regal în urma unei revolte stârnită în acest scop de către preotul Iehoiada. Astfel,
monarhia de drept este restabilită, iar altarele lui Baal sunt distruse. Athalia este pedepsită cu moartea
(IV Regi 11:1-20).
loaş (832-803) fi a fost unul dintre cei mai buni regi din Iuda. El domneşte călăuzit de Iehoiada.
Stabileşte un nou sistem de taxe şi iniţiază restaurarea Templului Iui Solomon. In ultimii ani ai domniei
sale este lipsit de călăuzirea lui Iehoiada. Regatul decade pe toate planurile. Siria devine din ce în ce
mai ameninţătoare (IV Regi 11:1-12:21).
Amazia (802-786) Q îi urmează tatălui său, loaş, şi continuă faptele bune ale acestuia. Ii biruie
într-o bătălie pe edomiţi, dar intră în conflict cu regele loaş al Israelului. Armata israeliţilor ajunge chiar
să atace Ierusalimul şi să prade o parte din oraş, inclusiv Templul. Regele este prins şi ucis în Lachiş,
unde căutase adăpost datorită unei revolte în Ierusalim. (IV Regi 14:1-22).
Azaria (785-760) a fost un rege puternic, care a reuşit să-i îndepărteze pe filisteni şi pe arabi şi
să-i transforme pe amoniţi în vasali. îmbătat de succes, Azaria este cuprins de o mândrie nesăbuită şi
refuză să distrugă altarele idolilor. Domnul 1-a pedepsit cu lepră până la sfârşitul vieţii sale (IV Regi
15:1-7).
Iotam (759-744) a fost şi el un rege bun, asemenea lui Azaria, tatăl său, doar că nici el nu a
îndepărtat altarele idolilor (IV Regi 15:32-38).
Ahaz (743-728) a fost unul dintre cei mai răi regi din Iuda. El reintroduce cele mai crude ritualuri
păgâneştl. în timpul domniei sale, regatul este ameninţat din toate părţile: Siria, Israel, Edom, Filistia.
Ahaz încheie o alianţă cu Asiria şi plăteşte un tribut atât de greu, încât iudeii sunt nevoiţi să dea până şi
obiectele din aur şi argint de la Templu (IV Regi 16:1-20). în această epocă, Dumnezeu il ridică pe
prorocul Isaia.
Iezechia (727-699) se confruntă cu o situaţie fără precedent: Israel căzuse deja sub loviturile
asirienilor, poporul era deja deportat, iar Regatul Iuda era ameninţat atât de egipteni cât şi de
babilonieni. Iezechia nu mai găseşte altă scăpare decât la Domnul. El distruge toate altarele idolilor,
reface Templul şi revigorează dreapta credinţă a evreilor. Rezultatele nu se lasă aşteptate: iudeii
rezistă asirienilor care asediază într-un rând Ierusalimul, iar altă dată îl biruie pe Sanherib. Domnia lui
Iezechia se va bucura de pacea şi prosperitatea Domnului (IV Regi 17-18).
Manase (698-644) a fost un rege nedrept şi închinător la idoli. El a construit altare pentru jertfe
idoleşti până şi în curţile Templului. Mai mult decât atât, a comis nenumărate asasinate politice, pentru
a se menţine la putere. Nemulţumirile cresc şi apar tensiuni sociale interne. Fărădelegile regelui sunt
atât de mari, încât Domnul prevesteşte, prin gura profeţilor, distrugerea Ierusalimului şi risipirea
poporului (IV Regi 21:1-18).
67
 Amon (643-642) 1 a continuat felul de ocârmuire al tatălui său. Moare ucis de slugile sale în
cursul unei revolte de palat (IV Regi 21:19-26).
losia (641-610) O este conducătorul cel mai credincios dintre membrii dinastiei davidice, chiar
dacă a crescut sub influenţa nefastă a tatălui său, Amon. El curăţă tot regatul de orice cult străin,
distruge principalele altare şi locaşuri de cult idoleşti şi porunceşte restaurarea Templului, care fusese
lăsat în paragină. Preotul Hilchia este mâna lui dreaptă. în cursul lucrărilor de restaurare a Templului,
Hilchia descoperă Cartea Legii scrisă chiar de mâna lui Moise. După ce o citeşte, losia îşi dă seama cât
de mult s-a abătut poporul de ia Poruncile Domnului şi începe să se teamă de mânia lui Dumnezeu. De
îndată îi cheamă la Templu pe toţi responsabilii regatului şi citeşte înaintea lor Torah. Cu toţii fac
deîndată legământ să-1 urmeze pe Domnul şi să traducă în fapte prevederile Legii. De acum înainte,
reforma religioasă devine radicală şi este aplicată fară rezerve. Pe tot cuprinsul regatului nu mai
rămâne nici un altar idolesc. Mai mult, se organizează o sărbătorire excepţională a Paştelui. Totul este
săvârşit respectându-se strict Legea lui Moise. La sărbătoare, care ţine 7 zile, vin nu doar cei din
Ierusalim, ci şi cei din Regatul lui Iuda şi din fostul Regat Israel. Niciodată, din timpul lui Samuel şi până
acum, Paştele nu mai fusese prăznuit astfel. Tot acum se restabileşte rânduiala slujirii la Templu, losia
va muri în război, în bătălia de la Meghido, cu trupele faraonului Neco (IV Regi 22-23).
lehoiachim (608-598) O se confruntă direct cu Nabucodonosor şi este învins. Regatul intră sub
dominaţie babiloniană. După 3 ani, loahaz încearcă să recâştige independenţa, dar are de înfruntat
atacurile caldeilor, sirienilor, moabiţilor, etc. şi nu face faţă (IV Regi 24:1-7).
Iehonia fi a fost un rege nedrept şi delăsător din punct de vedere religios. Duce o politică
ezitantă, aliidu-se când cu Egiptul, când cu Babilonul. Cum nu reprezenta un sprijin sigur pentru
Babilonieni, Nabucodonosor organizează o expediţie punitivă în care cucereşte Ierusalimul şi pradă
Templul de toate vasele de aur. Locuitorii oraşului sunt deportaţi. Iehonia este făcut, el însuşi, rob (IV
Regi 24:8-16).
Sedechia a fost un rege pus de Nabucodonosor. Multă vreme a făcut politica acestuia şi, din
punct de vedere religios, a continuat fărădelegile lui Iehonia. In momentul când încearcă să se
elibejteze de sub tutela babiloniană şi să se apropie de Egipt, Nabucodonosor atacă din nou. DefşStâ
aceasta cucereşte tot regatul, Ierusalimul şi distruge ceea ce reprezenta centrul spiritualităţii evreieşti:
Templul. Tot poporul este deportat în Babilon. Acesta este sfârşitul Regatului lui Iuda (IV Regi
24:17-25).

După căderea celor două regate situaţia politică şi religioasă a poporului ales se modifică radical:
Din punct de vedere politic, israel îşi pierde independenţa naţională şl unitatea teritorială. De
acum' înainte, poporul trăieşte realitatea exilului. După încetarea acestuia, mare parte din populaţie va
prefera să nu se întoarcă în Israel rămânând să locuiască printre străini. Apare astfel o nouă realitate:
comunităţile evreieşti dispersate care, în limba greacă, se vor numi mai târziu diaspora (gr.),
"dispersarea".
Din punct de vedere religios - la evrei, temelia statului era şi temelia religiei. Rezultă că dispariţia
statului provoacă o adevărată criză spirituală care generează noi valori. Aceste valori sunt puse în
lumină mai cu seamă prin apariţia unui nou curent de idei care străbate cea mai mare parte a perioadei
în discuţie: profetismul.

Personalitatea profeţilor Ilie și Elisei.

Funcția miracolelor înfăptuite de Ilie și Elisei
După destrămarea regatului davidic, istoria poporului ales intră într-o perioadă foarte tulbure
care, din punct de vedere politic, se încheie cu un eşec dramatic. Totuşi, ideile religioase cunosc acum
o înflorire uimitoare, datorită acţiunii energice a unui şir de mari inspiraţi, care au fost profeţii lui Israel.
Ei sunt purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu şi transmiţătorii voinţei lui. Termenul prin care sunt
desemnaţi în limba ebraică, NAVI, este legat tocmai de această funcţie: transmiterea cuvântului lui
Dumnezeu. Termenul PROFET accentuează mai mult pe calitatea de vizionari cu care fuseseră
înzestraţi aceşti oameni. Ei erau atât propovăduitori ai cuvântului divin, cât şi înainte văzători. Critici
necruţători ai unui popor pe care îl iubeau, ei denunţă fără cruţare păgânismul, sincretismul,
formalismul, nedreptatea socială a poporului şi prevestesc consecinţele acestor atitudini: corupţia,
destrămarea structurilor sociale, invaziile străine, dispariţia celor două regate şi exilul poporului. O

68
parte dintre profeţiile lor se referă şi la viitorul umanităţii, anume la venirea Fiului lui Dumnezeu pe
pământ.

Ilie (III Regi 17- IV Regi 2)

Sf. Proroc Ilie Tesviteanul s-a născut în Tesba Galaadului ,şi a fost profet în Israel, în timpul
dinastiei lui Omri. Mai precis, el a fost contemporan cu regii Aiiab şi Ahazia. Numele său evreiesc,
ELIAHU (Dumnezeu este Yahve) se referă la ideea principia a întregii sale activităţi profetice.
Domnia regelui Ahab, care se căsătorise cu prinţesa feniciană Izabela, se caracterizează
printr-o prosperitate economică nemainîntâlnită. Regina Izabela, care credea că bunăstarea se
datorează zeului strămoşilor ei, Baal (aici, zeul protector al Tyrului din Sidon), îi construieşte acestuia
un templu chiar în centrul ţării şi îi impune cultul. Preoţii lui Yahwe sunt exterminaţi, cu deplinul concurs
a! lui Ahab (III Regi 16:30-33).
În acest moment apare Ilie: el se înfaţişează înaintea lui Ahab şi îi vesteşte, scurt, verdictul lui
Yahve: trei ani de secetă vor Iovi ţara. Apoi, îndemnat de Dumnezeu, prorocul se ascunde lângă pârâul
Cherit, unde corbii se îngrijesc de hrana lui (III Regi 17:1-6). Datorită secetei, ţara este cuprinsă de o
foamete cumplită. Atunci când pârâul de unde bea el apă seacă, Yahwe îl trimite în Sarepta Sidonului.
Ilie este găzduit aici de o femeie văduvă. Chiar dacă era foarte săracă, aceasta îşi împarte hrana cu Ilie.
Prorocul o binecuvântează şi, de atunci, hrana nu a mai lipsit din casa ei. Iar când singurul ei fiu moare,
Ilie se roagă şi Domnul îl readuce la viaţă (III Regi 17:7-24).
În cel de al treilea an de secetă, Ilie merge din nou la curtea lui Ahab, care îl învinuieşte de
nenorocirea abătută peste Israel. Profetul răspunde prompt: "Nu eu sunt cel ce aduce nenorocire peste
Israel; ci tu şi casa tatălui tău, pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baaii" (III Regi
18:17-18). Ilie îi arată regelui că trebuie să aleagă între Dumnezeu şi idoli. Pentru aceasta, îi propune
să adune pe muntele Cârmei, înaintea întregului popor, pe toţi preoţii lui Baal şi ai Astarteei şi să aducă
jertfa de ardere de tot, dar focul să nu fie aprins de mână omenească, ci să fie un foc căzut din cer.
Dacă Baal va putea aprinde focul, atunci poporul poate să-i sllujească lui în continuare; dar dacă
YahVe va aprinde jertfa, atunci tot poporul să se întoarcă la El. întrecerea are loc câteva zile mai târziu.
Preoţii lui Baal săvârşesc tot felul de ritualuri magice, cântă, dansează, etc., dar nu se petrece nimic. Ilie
râde de ei. Atunci, el construieşte un altar simplu, din 12 pietre, după numărul celor 12 seminţii ale lui
Israel, sapă în jurul lui un şanţ, pune viţelul pe altar, toarnă apă peste carnea de jertfă de trei ori, încât
şanţul musteşte, apoi rosteşte din toată inima o rugăciune simplă: într-o clipită, asemenea fulgerului,
focul coboară şi mistuie viţelul de jertfa, lemnele, pietrele, praful şi chiar apa din şanţ. Poporul
recunoaşte de partea cui este adevărul şi îi ucide pe toţi preoţii lui Baal (Iii Regi 18:21-40). Imediat după
acest eveniment, Ilie urcă până în vârful Carmelului şi se roagă pentru ploaie, iar Domnul Dumnezeu îi
împlineşte rugăciunea (III Regi 18:41-46).
Izabela, furioasă de uciderea preoţilor idoleşti, se jură că Ilie va avea parte de aceeaşi soartă.
Atunci, Ilie fuge în deşertul Sinai, la Beer-Şeba; cuprins de deznădejde, el roagă pe Yahwe să-i ia viaţa.
Dar Dumnezeu i se arată în chipul unei "adieri de vânt lin" şi îi încredinţează misiunea de a-1 unge ca
urmaş al său pe Elisei (III Regi 19). Prorocind în continuare celor necredincioşi nefericirea iar celor
credincioşi mântuirea, Ilie vesteşte pedeapsa fărădelegilor şi anunţă venirea lui Mesia. Atunci când
Ahab îl ucide pe Nabot, pentru a-i răpi via, Ilie îl osândeşte pe rege şi întreaga lui familie dar, pentru
căinţa de care dă dovadă, Domnul nu aplică sentinţa în timpul domniei Iui (III Regi 21). Problema viei lui
Nabot este importantă, pentru că acest pământ era privit ca un dar pe care familia îl primise din partea
lui Yahve. Fapta lui Ahab, înainte de a fi o samavolnicie, dovedeşte lipsă de evlavie faţă de hotărârea
divină. Ahab moare ucis într-o bătălie cu Siria (III Regi 22).
Ilie şi-a închinat toată viaţa slujirii lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Yahwe i-a descoperit că nu va
muri şi că va fi înălţat la cer. Singurul martor la acest eveniment a fost Elisei, urmaşul şi ucenicul
prorocului. Dumnezeu îi dă semn lui Ilie că acesta este vrednic să- i privească înălţarea. In momentul
când cei doi vor să treacă Iordanul: apele râului se deschid ca atunci cânofefc'sua a intrat în Canaan,
iar Duhul se pogoară asupra lui Elisei. Acesta îl va vedea, aşadar, pe Ilie înălţat la cer într-un car de foc
(IV Regi 2:1-14).

Se remarcă o similitudine între evenimentele vieţii lui Ilie și ale vieţii lui Moise:
- asemenea lui Moise, evenimentele importante din viaţa lui Ilie au loc pe muntele Horeb;
- aşa cum Moise este urmat de Iosua, Ilie este însoţit şi urmat de Elisei;
- moartea lui Moise este învăluită de mister - la fel şi apoteoza lui Ilie (Deuteronom 34:6; IV Regi
2);
69
 - trecerea misiunii şi a puterii de la maestru la discipol este descrisă în termeni similari
(Deuteronom 31; IV Regi 2); • ca şi în cazul lui Iosua, prima dovadă concludentă a faptului că
Elisei este succesorul lui Ilie este trecerea miraculoasă a Iordanului (vezi Deuteronom 34:9,
Iosua 4:14; IV Regi 2:14).
Profetul Maleahl a prevestit faptul că Ilie se va întoarce înainte de venirea lui Mesia
(Maleahi 3:23-24). Mântuitorul Hristos a confirmat El însuşi această profeţie, punând-o în
legătură cu activitatea Sf. Ioan Botezătorul (Matei 11:14; 17:12, vezi şi Marcu 8:28). Profeţia lui
Maleahi s-a adeverit literal pe muntele Tabor, atunci când apostolii îl vor vedea pe Sf. Ilie în
slava Mântuitorului Hristos, alături de Moise (Marcu 9:4).

Elisei (III Regi 19; IV Regi 2 - 9; 13:14-22)

Elisei (ebr. ELISHA, Dumnezeu este mântuirea) a fost fiul lui Şafat şi urmaşul Sf. Proroc Ilie
Tesviteanul. El a continuat lucrarea predecesorului său pe o durată de mai bine de 50 de ani, în timpul
domniilor a şase dintre regii lui Israel: Ahab, Ahazia, Ioram, lehu, Ioahaz şi loaş (sec. al IX-lea î.Hr.).
Şafat, tatăl lui Elisei, era proprietarul unei ţarini din valea Iordanului. Aici îl află 1!ie, lucrând
pământul. Profetul se apropie de Elisei şi îşi aruncă haina asupra lui. Gestul înseamnă că Ilie îi ia ca
ucenic pe Elisei. Răspunsul lui Elisei este exemplar: înjunghie o pereche de boi, dă foc plugului, oferă
un ospăţ slugilor şi pleacă, urmându-1 de aci înainte pe Ilie pas cu pas (III Regi 19:19-21). II însoţeşte
până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti, când îi cere profetului să primească şi el puterea duhului
său. Primirea cererii va fi confirmată prin aceea că Elisei îşi poate vedea înaintaşul răpit ia ceruri (IV
Regi 2:1-12).
In continuare, fragmentele biblice referitoare la Elisei cuprind o serie de relatări ale unor minuni
sâvârșite de el. Nu putem fi siguri dacă autorul biblic a respectat o ordine cronologică sau nu. Elisei îşi
foloseşte puterea:
• pentru a usura durerile semenilor sai eg el curăţă apele unei fântâni de lângă Ierihon, fântâna "lui
Elisei" (IV Regi 2:18-22); dă gust bun şi nevătămător unei fierturi otrăvite din neatenţie; înmulţeşte
bucate pentru a potoli foamea a 100 de profeţi; ajută văduva unui proroc să-şi plătească datoriile pentru
a-şi scăpa fiii din robie; îl învie pe unicul fiu al văduvei diiríSunamit; îl vindecă de lepră, printr-un leac
foarte uşor de urmat, pe generalul Meeman Sirianul; etc.* (vezi IV Regi 4 - 7)
• în slujba tarii sa/e es cu ocazia unui asediu al sirienilor, ei oferă în chip minunat apă oştirii
însetate; cu altă ocazie, descoperă regelui Ioram planurile de bătălie ale regelui sirian; orbind temporar
oştirea siriană, îi atrage pe toţi în centrul Samariei unde îi ospătează şi apoi ie dă drumul (vezi IV Regi
6); câţiva ani mai târziu, îi prevesteşte lui loaş victoria asupra sirienilor, dar şi faptul că biruinţa lui va fi
temporară, etc. (IV Regi 13:14- 19)
• pentru a pedepsi cs de fapt aceasta se petrece o singură dată: într-o zi, Ia poarta Bethelului
(cetate unde se aduceau jertfe viţelului de aur), nişte copii îşi bat joc de el. Eiisei îi blestemă şi din
pădure ies 2 urşi care ucid 42 de copii. întâmplarea îi îngrozeşte pe închinătorii la idoli (IV Regi
2:23-24). Tradiţa Bisericii noastre vede în acest eveniment o prefigurare a intrării Mântuitorului în
Ierusalim şi, pe de altă parte, o prefigurare a batjocurilor la care a fost supus Fiul lui Dumnezeu de către
soldaţii romani. Domnul Hristos se roagă pentru ei spunând că "nu ştiu ce fac". Prin aceasta, El îi trece
în categoria aşanumiţiior "copii la minte": cum nu au o credinţă dreaptă în adevăratul Dumnezeu,
oricine poate face cu ei orice şi îi poate convinge să facă orice.

Elisei are şi un roi politic important în istoria lui Israel: după moartea Iui Ioram, îl unge rege pe
lehu; acesta va extermina casa lui Ioram, o va ucide pe lzabela şi va desfiinţa cultul lui Baal (IV Regi
9-10). Profetul a murit la o vârstă înaintată. Chiar şi după moartea sa se petrece un lucru minunat:
trupul unui om mort este scăpat peste oasele lui Elisei; în momentul când se atinge de oasele acestuia,
mortul învie (IV Regi 13:20-21).

Funcţia miracolelor înfăptuite de Ilie și Elisei

Observăm că, înzestraţi cu puterea izbăvitoare din necazuri şi dătătoare de viaţă a Iui
Dumnezeu, Ilie şi Elisei intervin mai cu seamă în sprijinul unor oameni ajunşi victime ale sărăciei şi ale
exclusivismului, oferindu-le cele necesare vieţii.

70
 Noi, cei de azi, percepem aproape exclusiv latura supranaturală a unui miracol. Cei vechi, iar israelţii în
mod deosebit, percepeau miracolul ca pe un SEMN. Ei nu erau în primul rând fascinaţi de faptul că,
printr-un anumit gest, a fost depăşită una dintre legile naturii; în general, un asemenea gest avea darul
de a le atrage atenţia asupra lucrării lui Dumnezeu pe pământ sau le trezea interesul de a afla care
este voia lui Dumnezeu cu ei, pentru a o putea îndeplini. Miracolul nu este aşadar, pentru ei, un simplu
eveniment supranatural, de senzaţie, ci este purtătorul unui mesaj. Acest mesaj trebuie primit, descifrat
şi împlinit ca atare.

În cazul miracolelor înfăptuite de profeţi, putem spune că acestea au diferite funcții:

- atesta autoritatea şi eficacitatea cuvântului lui Dumnezeu (III Regi 17:14; IV Regi 2:21, etc.)
- confirma profetul înaintea oamenilor, ca deţinător al puterii harice conferită lui de către
Dumnezeu, spre izbăvirea poporului (III Regi 17:24; IV Regi 5:8)
- cheamă la pocăinţă, la convertirea inimii, la întoarcerea în slujba Dumnezeului celui adevărat (IV
Regi 5).

Din această perspectivă putem înţelege poate mai corect sensul minunilor înfăptuite de către
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dintre care unele ati paralele chiar în aceste cărţi ale
Vechiului Legământ (ex. înmulţirea pâinilor - IV Regi 4:42-44, Matei 14:13-21 şi 15:32-38; învierea fiului
văduvei III Regi 17:17-24, Luca 7:11-17). Mântuitorul îşi pune activitatea sub semnul lui Isaia (Isaia
6:1-2, Luca 4:17-19); El este Prorocu! prin excelenţă, venit tocmai pentru a împlini toate semnele
mântuirii prevestite de înaintemergătorii Lui. Prin Hristos, toate aceste miracole îşi află sensul adevărat
(vezi Matei 11:2-5): mântuirea celor care îl primesc pe Fiul Omului "cu frică de Dumnezeu, cu credinţă
şi cu dragoste".

Analiză text:
VINDECAREA LUI NEEMAN (IV REGI 5)
În acest fragment se descrie vindecarea mirculoasă de către Eli al lui Neeman, căpetenia oştirii siriene.

Unde ?
(Răspunsul la această întrebare trebuie să se refere la contextul istoric şi/sau scripturistic al
fragmentului de analizat) Întâmplarea se petrece iniţial în Siria, în casa lui Neeman, iar apoi în Israel.

Când ?
(Răspunsul la această întrebare trebuie să se refere ia timpul când au avut loc evenimentele şi/sau
când a fost scris fragmentul de analizat). În timpul domniei regelui israelit loram şi a regelui sirian Ben
Hadad.

Cine ?
(Răspunsul la această întrebare trebuie sase refere la personajele implicate în fragmentul de analizat)
• Elisei: succesorul lui Ilie
• Neeman: O căpetenie a oştirii siriene, "om de seamă şi cu trecere înaintea stăpânului său... dar
lepros" (IV Regi 5:1-27). Spre deosebire de situaţia leproşilor din Israel şi luda, unde aceştia
erau izolaţi, sirienii le permiteau să trăiască mai departe în sânul comunităţilor lor,

Ce ?
(Răspunsul la aceastăsîiitrabare trebuie să se refere la subiectul despre care se vorbeşte în fragmentul
de analizat) Planul pericopei:
IV Regi 5:1-7 Se face apel la ajutorul israeilţilor pentru vindecarea lui Neeman
IV Regi 5:8-14 Vindecarea lui Neeman de către Elisei
IV Regi 5:15-19a Convertirea lui Neeman
IV Regi 5:19b-24 >» Pedeapsa lui Ghiezi

Cu ocazia unei invazii a sirienilor în Israel, o tânără fată este luată sclavă şi vândută soţiei lui
Neeman, care era lepros. Fetiţa îl sfătuieşte pe Neeman să pornească în căutarea iui Elisei, singurul
om prin care sirianul şi-ar fi putut redobândi sănătatea. Elisei ţinea foarte mult ca Neeman să nu
săvârşească vreo confuzie crezând că de la el personal i-ar veni vindecarea. Din acest motiv, el nu i se

71
arată sirianului, ci îi trimite doar vorbă să se scalde în apa Iordanului. Neeman desconsideră sfatul. El
se aştepta la ceva mult mai complicat, mai spectaculos. La început nu se supune dar, la cuvintele
înţelepte ale slugilor lui, totuşi se scaldă şi astfel e tămăduit. în semn de mulţumire, Neeman vrea să-I
plătească pe Elisei, dar acesta refuză. Impresionat, Neeman se închină adevăratului Dumnezeu. Dar
slujitorul lui Elisei, Ghiezi, reuşeşte să pună mâna printr-un vicleşug pe cele refuzate de stăpânul său,
lasându-1 să creadă pe sirian că Elisei s-ar fi răzgândid. în cele din urmă, fărădelegea iese la lumină şi
Ghiezi este pedepsit cu lepră.

Cum ?
(Răspunsul la această întrebare trebuie să se refere la detaliile semnificative pentru înţelegerea
fragmentului de analizat)
În acea vreme, evreii considerau lepra ca pe un semn al necurăţiei şi se raportau la bolnavii de
lepră într-un mod destul de aspru (vezi Levitic 13-14). Ei considerau această boală ca semn al
pedepsei pentru păcatul grav al mândriei. Observăm că Neeman, cu toate calităţile lui, încă mai dă
seama de acest lucru: el este dornic de vindecare dar, atunci când este pe punctul de a o obţine, se
bazează mai mult pe aşteptările lui decât pe sfătui practic al prorocului; atunci când Elisei îi spune că
este suficient dacă merge să se spele în iordan, el răspunde că şi în Siria avea ape destule pentru
aceasta, că nu era necesar să bată atâta drum şi "pleacă mânios" (IV Regi 5:10-12). El se aştepta ca
profetul să-i spună cine ştie ce cuvinte înţelepte sau să-l supună la tot felul de tratamente complicate.
Dar, după ce se vede vindecat, Neeman îşi dă seama că, de fapt, adevărul ne este întodeauna la
îndemână, nu ne trebuie decât ochi pentru ca să-l vedem.

Putem distinge aici 5 atape ale evoluţiei iui Neeman, care sunt şi etapele întoarcerii noastre la
adevăratul Dumnezeu:
1. dorinţa de a se vindeca de boală (IV Regi 5:1-3)
2. purcederea la drum, în căutarea lui Elisei (IV Regi 5:4-7)
3. refuzul vindecării (IV Regi 5:8-12)
4. împlinirea sfatului lui Elisei şi vindecarea (IV Regi 5:13-14)
5. întoarcerea la adevăratul Dumnezeu (IV Regi 5:15)

Posibile piste de lectură

De cele mai multe ori şi noi, asemenea lui Neeman, ne aşteptăm ca Dumnezeu să se manifeste
în vieţile noastre prin fapte ieşite din comun, care ţin mai mult de sfera supranaturalului senzaţional:
ne-am aştepta parcă mai mult să ne vindece de vreo boală instantaneu sau să ne umple el foaia de
hârtie, la extemporal, decât să ne trimită la un medic bun sau să ne dea puterea să învăţăm pur şi
simplu; ne-am aştepta parcă mai degrabă să-L auzim cerându-ne eforturi mari şi greu de împlinit, decât
rugându-ne, prin gura vreunui părinte duhovnicesc, să facem lucruri fireşti, care ne sunt la îndemână.
Suntem astfel pentru că, asemenea lui Neeman, suferim deja de pe urma mândriei noastre, iar mândria
ne împiedică să vedem cât de simplă şi de firească este, de fapt, lucrarea binelui pentru firea noastră
omenească, din momentul când ne hotărâm cu adevărat să împlinim voia lui Dumnezeu.
Un alt aspect semnificativ al acestei pericope este sugerat de fapta slujitorului lui Elisei, Ghiezj,.
Văzând că Elisei refuză plata, Ghiezi se dă drept trimis al stăpânului său faţă de Neeman şi primeşte
prin vicleşug ceea ce lui nu i se cuvnenea defel (IV Regi 5:20-27). Episodul este scris parcă special
pentru aceia dintre noi care credem că simpla apartenenţă Ia un popor sau Ia o Biserică ne poate
asigura mântuirea. Istoria de faţă contrazice întru totul această părere. Iată, vedem aici un sirian, deci
un cotropitor, un om prin definiţie sortit fărădelegii, care se întoarce la adevăratul Dumnezeu şi, pe de
altă parte, un israelit, un fiu de¬al lui Avraam, Isaac şi lacov, unul care trăieşte nici mai mult nici mai
puţin decât chiar lângă Elisei, urmaşul lui Ilie - căzând într-unui dintre cele mai josnice păcate.
Ce ne spune aceasta nouă, creştinilor ? Ne spune că nu este suficient să te numeşti creştin
pentru ca să dobândeşti împărăţia cerurilor. împărăţia cerurilor se dobândeşte cu nevoinţă, mântuirea
se lucrează zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă. Degeaba ne numim creştini, dacă faptele noastre nu
se deosebesc cu nimic de faptele păgânilor. Simplul fapt că ne numim pe noi înşine creştini nu
reprezintă şi o garanţie automată a mântuirii. Din pericopa analizată o vedem foarte clar: Ghiezi, cel din
poporul ales, este pedepsit cu lepră, în vreme ce Neeman, un străin, este tămăduit. Pentru că Ghiezi
încalcă hotărârea stăpânului să, în vreme ce Neeman împlineşte sfatul primit.

72
Fișe tehnice:

Adevărul Istoric al cărților I-IV Regi

Adevărul istoric al acestor cărţi este confirmat de unele descoperiri arheologice efectuate pe la
jumătatea secolului XX, precum şi prin câteva consemnări de nume regale sau de evenimente, în
câteva documente imperiale asirobabiloniene.

Trei dovezi arheologice:

1. La III Regi 14:25 se consemnează biruinţa regelui Şişac al Egiptului asupra lui Roboam. Acest
fapt este confirmat de un basorelief de pe unul dintre piioanele unui templu al zeului egiptean Amon din
Karnak (Egiptul de Sud). Basorelieful îl reprezintă pe Şişac ţinând de păr o ceată de israeliţi. Fiecare
israelit are inscripţionat pe piept numele unei cetăţi evreieşti, iar unul dintre ei prezintă inscripţia
"lud-ha-me-lec"; Champollion a tradus-o prin "Regele lui luda"; alţi specialişti consideră că traducerea
corectă este "Regele din lehud".
2. La IV Regi 20:20 se menţionează construirea unui apeduct care alimenta Ierusalimul cu apă.
Acest fapt este confirmat de inscripţia de la Şîloe, descoperită în 1881 la intrarea în canalul menţionai,
care ducea apă de ia izvorul Ghion, în scăldătoarea Şiioam (loan 9:11).
3. inscripţia de pe monumentul de la Zakir (Siria), descoperit în 1903, confirmă mai multe referinţe
din Cărţile Regilor, în special toponime (ex. Aram - II Regi 9:9, IV Regi 18:34)

I-II Cronici (Paralipomena)

Cărţile Cronicilor au fost scrise în secolul al IV-lea î.Hr. de către cineva dintre leviţi care. dorind
să-i îndemne pe iudeii întorşi în patrie din exilul babilonic la respectarea Legii, a recapitulat principalele
evenimente din istoria poporului ales, având ca principal punct de reper evoluţia dinastiei lui David şi
înălţarea Templului.

Titlul:
• (ebr. diberi hayamim, întâmplările zilelor) - este titlul din canonul iudaic, unde, la fel ca şi în alte
cazuri deja amintite, I-II Cronici formau de fapt o singură carte. Despărţirea în două cărţi distincte apare
doar în Septuaginta, de unde este preluată ca atare şi de către Fer. Ieronim.
 Gr: paralipomen - titlul grecesc provine de la verbul paralipo "a omite" şi se referă la faptul că
autorii Septuagintei au considerat că aici sunt cuprinse şi fragmente istorice care au fost omise la
scrierea Cărţilor I-IV Regi. Deci aceste cărţi ar fi cohnpletarea Cărţilor I-IV Regi. .
 Lat. CHRONICON TOTIUS DIVINAE HISTORlAE "Cronicile complete ale istoriei dumnezeieşti" -
este titlul păstrat şi citat în majoritatea traducerilor occidentale, de la Fer. Ieronim încoace.

Autorul:
l-Il Cronici au fost scrise de către Ezdra:
 ultima frază din 1-1! Cronici este repetată întocmai la începutul Cărţii iui Ezdra;
 asemănările de limbă, stil şi lexic cu această carte sunt izbitoare;
 Ezdra este recunoscut ca autor al l-ll Cronici şi de către tradiţia iudaică.

Timpul scrierii:
Conţinutul, vocabularul şi stilul acestor cărţi arată că ele au fost scrise după întoarcerea din
exilul babilonic, i.e. după Edictul lui Cirus cel Mare de la Ecbatana, în anul 538 î.Hr. (vezi Ezdra 1:2-3).
Unele referinţe culturale din text denotă faptul că autorul a scris în timpul reorganizării religioase de
după robie.

Epoca evenimentelor evenimentelor relatate:

l-ll Cronici relatează istoria poporului ales aproximativ de la anul 1000 Î.Hr. şi până la 587 î.Hr.,
când Nabucodonosor cucereşte Ierusalimul.

73
Privire de ansamblu:

Autorul se referă la istoria lui Israel de la facerea omului şi până la exilul babilonic, reluând şi
unele evenimente deja relatate în 1-1V Ragi. Naraţiunile din I-II Cronici au fost destinate iniţial unui
auditor alcătuit din evrei reveniţi la Ierusalim după eliberarea din exilul babilonic. Din acest motiv,
autorul se concentrează mai mult asupra istoriei regilor din Regatul de Sud (Iuda) şi asupra unor
chestiuni legate de viaţa religioasă a poporului ales.
 Partea I (I Cronici 1-9) Genealogie os Autorul enumeră aici genealogia seminţiilor de la Adam
până la cei întorşi din Babilon. Insistă mai mult asupra acelor triburi care se află într-o legătură mai
apropiată cu seminţia lui David şi cu Templul, adică asupra lui Iuda, Levi şi Beniamin, iar în final
precizează care anume dintre ei s-au întors la Ierusalim.
 Partea a Il-a (I Cronici 10-29) Domnia lui David ca Prezintă istoria iudeilor de la moartea lui
Saul până la pregătirile pentru construirea Templului şi insistă asupra strădaniilor regelui de a organiza
cultul divin şi de a construi Templul. După ce îşi întăreşte tronul şi cucereşte Ierusalimul, David
intenţionează să mute sanctuarul în capitală. Yahwe îl opreşte, îngăduindu-i să aducă doar Chivotul
Legii în Sion. în acelaşi timp, Domnul răsplăteşte zelul cel bun al lui David fagăduindu-i acestuia
eternitatea tronului său. Ulterior îi descoperă locul unde se va înălţa Templul şi îi îngăduie regelui să
înceapă strângerea materialelor de construcţie şi să se ocupe de' reorganizarea cultului. înainte de
moarte, David îl îndeamnă stăruitor pe Solomon să se îngrijească de construirea unui locaş măreţ lui
Yahve.
 Partea a III-a (lI Cronici 1-9) Domnia lui Solomon ca începe cu precizarea faptului că Domnul
Dumnezeu este izvorul înţelepciunii şi bunăstării lui Solomon, iar apoi se descrie înălţarea şi târnosirea
Templului. în finalul secţiunii se insistă asupra renumelui bun pe care şi-l făcuse Solomon între
popoare.
 Partea a IV-a (lI Cronici 10-36) Regii din Iuda oa Cuprinde istoria poporului iudeu de la revolta
lui Ieroboam până la exil, se arată însemnătatea domniilor lui Iosafat, Iezechia şi Iosia, iar în final se
rememorează tragedia căderii Ierusalimului. In ultimele două versete din finalul cărţii se citează
începutul Edictului de la Ecbatana, promulgat de Cirus cel Mare în anul 538 î.Hr., act prin care evreii
sunt eliberaţi să se întoarcă acasă cu tot avutul lor.

Conținutul:

I Cronici
I Cronici 1:1 - 9:44 Genealogii
I Cronici 1:1- 2:2 Genealogie de ia Adam la Israel
I Cronici 2:3 - 9:1 Genealogia triburilor lui Israel şi mai cu seamă a lui luda, Beniamin şi Levi, care
constituie nucleul comunităţii descrise în Cărţile Cronicilor
I Cronici 9:2-44 Enumerarea celor întorşi din exil (locuitorii din Ierusalim şi Ghibeon)
I Cronici 10:1 – II Cronici 9:31 Istoria Regatului Unit al lui Israel
I Cronici 10:1-14 Domnia lui Saul şi moartea acestuia
I Cronici 11:1 -12:40 □ Urcarea pe tron a lui David şi stabilirea capitalei regatului la Ierusalim
I Cronici 13:1 -16:43 □ Aducerea Chivotului la Ierusalim şi binecuvântarea poporului
I Cronici 17:1-27 O Domnul refuză ca David să-l zidească un Templu şi îi descoperă prin Natan
cinstirea casei sale: din neamul lui David se va naşte Mesia.
I Cronici 18:1 - 20:8 □ Biruinţele lui David - semne ale binecuvântării cereşti
I Cronici 21:1 - 22:1 □ Ciuma prin care este pedepsit poporul pentru păcatul lui David
(recensământul) devine prilej pentru descoperirea locului unde se va înălţa Templul (ţarina lui
Aravna/Oman)
I Cronici 22:2-19 □ Pregătiri pentru construirea Templului
I Cronici 23:1 - 27:34 □ Organizarea slujbei şi a rânduielii la Templu
I Cronici 28:1 - 29:30 □ Ultimele dispoziţii ale lui David pentru construirea Templului şi ungerea lui
Solomon.

II Cronici
II Cronici 1:1-17 înţelepciunea şi averea lui Solomon - grija noului rege pentru construirea
Templului
74
 II Cronici 2:1 - 5:1 înălţarea Templului
II Cronici 5:2 - 7:22 Sfinţirea Templului II Cronici 8:1 - 9:31 □ Slava domniei lui Solomon (Regina
din Saba)
II Cronici 10:1 - 28:27 împărţirea Regatului lui David
II Cronici 10:1 -12:16 Roboam şi dezbinarea regatului
II Cronici 13:1-22 □ Domnia lui Abia: război cu Israel
II Cronici 14:1 -16:14 □ Domnia lui Asa: un rege care încearcă să pună capăt jertfelor idoleşti, dar
în cele din urmă păcătuieşte şi el
II Cronici 17:1 - 20:37 □ Domnia lui losafat: alianţă nefericită cu Israel
II Cronici 21:1 - 22:9 □ Domniile regilor loram şi Ohozia - regi necredincioşi
II Cronici 22:10 - 24:27 □ Domnia iui loaş - se reface dinastia davidică, dar regele cade din nou în
idolatrie
II Cronici 25:1 - 26:23 □ Domniile regilor Amasia şi Ozia (Azaria)
II Cronici 27:1-9 □ Domnia fericită a lui lotam
II Cronici 28:1-27 □ Domnia plină de nelegiuiri a lui Ahaz
II Cronici 29:1 - 36:23 Istoria regatului de la domnia lui lezechia, până la exil
II Cronici 29:1 - 32:33 □ lezechia restabileşte rânduiala de la Templu aşa cum fusese în vremea lui
Solomon
II Cronici 33:1-20 □ Domnia lui Manase - un rege care devine model de pocăinţă
II Cronici 33:21-25 □ Domnia lui Amon - regele apostat
II Cronici 34:1 - 35:27 □ Domnia lui. losia: restaurarea Templului, reformele religioase,
sărbătorirea Paştelui
II Cronici 36:1-23 □ Urmaşii lui losua - prin fărădelegile lor, aceştia atrag asupra întregului popor
mânia lui Dumnezeu: Robia Babilonului. Totuşi, cartea se încheie cu făgăduinţa unei restaurări
viitoare.

Teme majore abordate în I-II Cronici

 Curăţia slujirii şi dreapta închinăciune HI Observăm că, mai ales atunci când vorbeşte despre
domniile regilor David şi Solomon, autorul Cărţilor I-II Cronici nu este interesat atât de activitatea
politică şi militară a celor doi monarhi, cât de faptele de pietate ale acestora (vezi referinţele de
comparat în tabelul de la Fisa tehnica). Cronicarul nu aminteşte nici un eveniment din tinereţea lui
David de pildă, trece cu vederea păcatul săvârşit de acesta cu Betşeba şi nu consemnează nimic
despre tulburările sociale care au avut Ioc în timpul celor doi regi. In schimb, se referă pe larg la
activitatea de ctitori ai Templului şi de organizatori ai cultului pe care ei au desfaşurat-o, la grija
neobosită a lui David şi Solomon, a preoţilor şi a leviţiior din acea vreme, ca Yahwe să fie preaslăvit cu
toată rânduiala cuvenită. In repetate rânduri, el subliniază că pe atunci poporul trăia în pace şi
bunăstare tocmai pentru că Legea era respectată cu evlavie şi că totul se petrecea în concordanţă cu
voia lui Dumnezeu.
 Ascultarea şi încrederea în Dumnezeu [jl Majoritatea relatărilor pe care cronicarul le spune în
plus faţă de ceea ce putem afla în I-IV Regi vorbesc despre nădejdea pe care trebuie să şi-o pună
poporul în puterea lui Dumnezeu, ori de câte ori se regăseşte într-o situaţie de criză: toţi cei din Israel
care nu şi-au pierdut încrederea în Dumnezeu, toţi cei care s-au căit l&ţimp de păcatele lor s-au bucurat
de binecuvântări şi de mângâiere din partea Domnujm, Care i-a şi izbăvit, ulterior, din necaz (vezi, de
exemplu, sensul pe care îl dobândesc ¿ici istoriile lui Roboam, Ioaş, Manase şi Iosia - II Cronici 10-12;
H Cronici 24; II Cronici 33:1-20; II Cronici 34-35).
 Seminţia Iui David O cronicarul are în centrul atenţiei sale casa lui David din cei puţin două
motive:
1. pentru a dovedi că adevăratul Israel a rămas în Iuda (altfel Dumnezeu nu ar fi îngăduit să se
întemeieze aici capitala regatului şi tot aici să se înalţe şi Templul), iar triburile din Regatul de Nord au
ieşit, prin răzvrătirea lor nesăbuită, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu; totuşi, ele au oricând
posibilitatea să se întoarcă la dreptate şi la adevăr;
2. pentru a insista asupra caracterului mesianic ai seminţiei davidice.

Funcţia, genealogiilor I-II Cronici:

Enumerând neobosit aceste liste de nume, autorul cărţilor I-II Cronici urmăreşte cel puţin trei obiective:

75
  să evidenţieze legătura dintre generaţii,
 să rememoreze evenimente importante din trecut şi
 să pună în lumină esenţa destinului lui Israel: poporul s-a născut din ascultarea lui Avraam,
prin încercările robiei, din săvârşirea Legământului şi întru credinţa în Yahve, Dumnezeul cel
adevărat. Fiecare nume din aceste genealogii trimite, de fapt, la cel puţin un eveniment
semnificativ din istoria poporului ales.

O perspectiva teologică asupra istoriei poporului ales:

Observăm că în Cărţile Cronicilor nu aflăm relatări riguroase, din punct de vedere istoric. Faptele
nu sunt redate aşa cum s-au petrecut, în amănunţime, iar pe alocuri unele episoade sunt chiar omise.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că aici avem de a face cu un gen literar iudaic numit midrash (ficţiune
sau relatare a unui eveniment istoric real, valorificate într-o naraţiune cu sens parabolic sau
transformate chiar ele în parabolă). Sensul acestor cărţi este unul profund teologic: prin ele se încearcă
sublinierea înfăptuirilor lui Dumnezeu şi se dovedeşte unitatea de nezdruncinat dintre poporul ales şi
Cuvântul Domnului. Autorul Cronicilor scrie o sinteză a istoriei poporului ales de la Adam şi până la
exilul babilonic. Dar intenţia sa nu este atât aceea de a rememora istoria lui Israel, cât de a demonstra
că totul se desfăşoară conform cu voia lui Dumnezeu. Cronicile au un scop evident didactic: recitindu-şi
istoria, poporul ales îşi poate înţelege prezentul marcat de suferinţă, într-o perspectivă în care totul
dobândeşte un sens. Şi nu orice sens, ci unul mesianic.

Particularități ale organizarii materialului din Cărţile I-II Cronici (Paralipomena)

Parcurgând Cărţile I-II Cronici ne putem da seama, de la prima vedere, că autorul reia pur şi
simplu istoria regilor din Israel şi Iuda deja consemnată în Cărţile I-IV Regi. Apoi, din felul cum decurge
naraţiunea, putem constata faptul că autorul avea în vedere un public cunoscător, adică cititori deja
avizaţi cu privire la cărţile anterioare: el citează din acestea sau se referă le ele în repetate rânduri.
Cercetătorii care s-au ocupat cu analiza Cronicilor au observat însă că autorul nu reia istoria
celor două regate întocmai, ci omite unele evenimente, iar pe alocuri adaugă altele, nemenţionate în
I-IY Regi. Nu este vorba de nici o inexactitate sau neglijenţă aici. In realitate, autorul întreprinde o
selecţie foarte precisă în materialul utilizat: el nu repovesteşte tot ce este relatat la I-IV Regi, ci alege
doar acele evenimente care corespund scopului său, ideii pe care intenţionează să o transmită.
După cum am mai avut prilejul să constatăm până acum şi din alte cărţi biblice, Yahve îşi poate
face cunoscută voia, se poate descoperi pe Sine prin împrejurările vieţii. Astfel, intenţia cronicarului de
faţă este aceea de a aşeza vechile istorii într-un context care să le faciliteze contemporanilor săi
accesul la sensul lor tainic şi, implicit, la înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Cronicarul crede în
valoarea revelatorie a evenimentelor istorice şi caută să le valorifice sensul parabolic. Citindu-i opera,
putem întrezări înapoia evenimentelor relatate, care se succed aparent accidental, voia şi chiar
persoana veşnic neschimbate ale dumnezeirii.

Scopul scriiturii infiuențează selecţia materialului

Scopul principal pe care şi-l propune cronicarul este acela de a-i convinge pe evreu întorşi la
Ierusalim, din robia babilonică, că ei au fost şi au rămas poporul ales al lui Dumnezeu.
Pentru aceasta, el trece în revistă istoria lui Israel selectând acele evenimente din care reiese cel
mai clar faptul că epocile fericite, cum a fost vremea lui David sau a lui Solomon, sunt expresii ale
binecuvântării lui Dumnezeu care s-a manifestat ori de câte on poporul a respectat Legea, iar preoţii şi
leviţii şi-au făcut bine datoria. O dată cu stricarea acestor bune rânduieli, atunci când poporul și-a uitat
de Lege și Dumnezeu, Israel a căzut mai întâi în idolatrie, iar apoi a fost nimicit sau împrăştiat de
popoarele străine. Totuşi, Dumnezeu nu şi-a uitat făgăduinţa făcută faţă de David; dar aceasta trebuie
înfăptuită cu deplinul concurs al celor întorşi din exil. Autorul Cărţilor I-II Cronici încearcă să-şi
încurajeze contemporanii punându-le înainte pilda unor regi precum Iosafat, Iezechia sau Ioaş, care au
reuşit la vremea lor să readucă poporul pe calea cea dreaptă. Autorul a considerat necesar să insiste în
special asupra legăturii dintre curăţia slujirii şi bunul mers al domniei regilor.
Era strict necesar ca toţi cei reîntorşi din exil să înţeleagă bine marea lecţie a propriei lor istorii:
bunul mers al lucrurilor în ţară depinde întru totul de credinţa deplină şi curată a poporului în adevăratul

76
 Dumnezeu. Practicarea idolatriei şi nesocotirea poruncilor dumnezeieşti aduc întotdeauna necazuri
şi mari nenorociri.

Concluzie
Din cele spuse până acum putem observa că, spre deosebire de Cărţile I-1V Regi, Cărţile
Cronicilor tind să valorifice evenimentele trecutului într-un sens teologic şi, implicit, într-unui moral.
Cronicarul nu vorbeşte doar pentru iudeii reveniţi din Babilon. Prin faptul că sub pana lui evenimentul
devine un midraş, toate cele consemnate aici ne transmit câte ceva şi nouă, celor de azi. Pentru a ne da
seama mai bine de acest lucru putem parcurge rândurile acestor cărţi călăuzindu-ne după cinci
îndrumări:
 să observăm cât de schimbătoare este soarta regilor despre care se vorbeşte aici;
 să observăm ce explicaţii oferă cronicarul acestor schimbări, cum le comentează el;
 să căutăm în ce măsură putem descoperi similitudini cu evenimente din vieţile
noastre de până acum;
 să vedem în ce direcţie ar trebui să ne îndreptăm viaţa de acum înainte pentru ca să
ne apropiem cât mai mult de Dumnezeu; sa ne alegem un model potrivit după care să ne
călăuzim în aşa fel încât să putem îndeplini cu bine voia lui Dumnezeu.

Cartea Lui Ezdra (I Ezdra)

Cartea lui Ezdra, împreună cu a lui Neemia, constituie un amplu şi susţinut îndemn la
reconstruirea materială şi spirituală a lui Israel, după întoarcerea poporului din robia babilonică. In
ambele cărţi se relatează întoarcerea acasă a evreilor din robia babilonică şi restaurarea Templului şi a
cultului divin.

Titlul:
Cartea lui Ezdra > provine de la numele autorului acestei scrieri.
Ezdra I > unii cercetători socotesc că această carte este de fapt prima parte a Cărţii lui Neemia
(pe care, de fapt, aceştia o consemnează cu titlul Ezdra II). În realitate cele două cărţi, Ezdra şi
Neemia, chiar sunt două părţi ale uneia singure. Talmudul, Eusebiu şi Fer. Ieronim atestă faptul că la
evrei cele două formau iniţial o singură carte.

Autorul:
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că această carte conţine memoriile lui Ezdra. Prin
urmare, autorul cărţii este Ezdra .

CINE A FOST EZDRA ?

Ezdra era preot şi învăţător de Lege, în ultimii ani ai exilului babilonic. în plus faţă de aceasta, se
pare că ocupa şi o funcţie importantă la curtea regelui. Astfel, după decretul eliberator al lui Cirus (536
T.Hr.), el se numără printre evreii care preferă să nu se întoarcă acasă imediat. El va părăsi Babilonul
cu al doilea lot de evrei, reuşind să obţină de la regele Artaxerxe un permis de liberă-trecere, toate cele
de trebuinţă pentru călătorie, sprijinul autorităţilor şi dreptul de a reinstitui în Israel Legea lui Yahve
(Ezdra 7:13-16). Atunci când soseşte la Ierusalim, Templul fusese deja reconstruit dar poporul nu mai
împlinea Legea, mulţi contractaseră căsătorii cu persoane străine de Israel şi nu îi mai slujeau
adevăratului Dumnezeu. Ezdra este cel care va pune capăt acestei situaţii şi va restabili cultul lui
Yahwe instituind de acum cele trei mari teme dominante ale iudaismului palestinian: puritatea etnică,
respectarea cultului, respectarea Legii (Ezdra 7-10; Neemia 8-10). Evreii îl venerează pe Ezdra ca pe
cel care a făcut să renască religia ior şi a pus bazele iudaismului. în acelaşi timp, tradiţia rabinică îi
atribuie şi rescrierea tuturor cărţilor sfinte evreieşti care au dispărut o dată cu distrugerea Templului de
către babilonieni. Ei este considerat, astfel, întemeietorul canonului iudaic al Sfintei Scripturi.

77
Timpul scrierii:
Cartea lui Ezdra a fost scrisă în continuarea şi completarea Cărţii 11 Cronici, după întoarcerea grupului
condus de Ezdra în Ţara Sfântă. O datare aproximativă ar putea fi secolul al V-lea î.Hr.

Contextul istoric al evenimentelor relatate în Cartea Iui Ezdra:

Cărţile lui Ezdra şi Neemia acoperă o perioadă de timp cuprinsă aproximativ între anii 538-450
Î.Hr. In anul 539 Î.Hr. Cirus cucereşte Babilonul şi întemeiază Imperiul Persan, cel mai întins imperiu pe
care îl cunoscuse lumea până atunci. Cirus îşi dă seama de faptul că nu putea stăpâni un stat
plurinaţional fără a manifesta o anumită toleranţă faţă de vasalii săi. Astfel, îndată ce urcă pe tron, el va
promulga un decret prin care îi eliberează pe evrei să se întoarcă în ţară, lejnapoiază vasele furate ale
Templului şi ie permite să-şi reclădească Templul şi cetatea. în aceste condiţii, mare parte dintre ei se
reîntorc în ţară. Dar situaţia pe care o întâlnesc aici este departe de le fi favorabilă. Totul trebuia
reconstruit din temelii: viaţa poljtică, socială, economică şi religioasă.
Întoarcerea din exil a avut loc în mai multe etape. Primul lot de evrei s-a întors îndată după
promulgarea decretului. Aceştia au încheiat reconstruirea Templului în anul 516 î.Hr. Un al doilea lot
s-a reîntors cu Ezdra, în jurul anului 458 î.Hr. Văzând starea precară a moralităţii poporului, Ezdra va
restabili cultul lui Yahve şi va pune în rânduială toate cele privitoare la Lege. Poporul se angajează din
nou că va învăţa şi va respecta Tora, Ultimii evrei s-au întors sub conducerea lui Neemia, în 445 Î.Hr.
Cele petrecute sub conducerea lui Neemia sunt relatate în Cartea lui Neemia.

Privire de ansamblu:
 Partea I (Ezdra 1-2) După edictul lui Cirus din anul 538 î.Hr. (Ezdra 1:1-4), un prim lot de evrei
revin la Ierusalim sub conducerea principelui Zorobabel şi a arhiereului losua. Se întorc 42360 de
persoane din triburile lui Iuda şi Beniamin. Autorul descrie în amănunt şi cu mare precizie compoziţia
acestei prime caravane (Ezdra 2:64-70).
 Partea a II-a (Ezdra 3-6) Ajunşi acasă, primii întorşi înalţă altare şi aduc jertfe de mulţumire
Domnului pentru această izbăvire atât de neaşteptată. Acum se va sărbători pentru prima oară Sukkot
(Sărbătoarea Corturilor), în amintirea strămoşilor care atunci când au rătăcit prin pustie au fost nevoiţi
să trăiască în corturi. La un an 'după sosirea lor aici - timp de mari tulburări dar şi de pregătire temeinică
- se pune temelia Templului (Ezdra 3). Dar samarinenii nu văd cu ochi buni renaşterea Ierusalimului şi
fac apel la autorităţile persane în vederea sistării ajutorului acordat în acest sens. Ei reuşesc acest
lucru, astfel că autorităţile persane vor dispune încetarea lucrărilor (Ezdra 4). Orice activitate va fi oprită
vreme de 16 ani, până în timpul domniei lui Darius. Impulsionaţi de profeţii Agheu şi Zaharia, Zorobabel
şi losua reîncep lucrările (Ezdra 5:1-6:12). In al şaselea an al domniei lui Darius, Templul era deja
înălţat. Târnosirea are loc în jurul anului 516 Î.Hr, o dată cu serbarea primului Paşte în noua Casă a lui
Dumnezeu (Ezdra 6:13-22).
 Partea a IlI-a (Ezdra 7-10) Ezdra, preot şi scrib, făcea parte dintre evreii rămaşi în Babilon.
între timp el îşi făcuse nume bun la curtea lui Artaxerxe. Aflând de starea poporului său, el decide că
este timpul să se întoarcă acasă. Datorită trecerii de care se bucura la curte, reuşeşte să vină, acasă
aducând cu sine un decret împărătesc deosebit de favorabil iudeilor (Ezdra 7-8). Împreună cu el mai vin
1500 de iudei şi 260 de leviţi. Ajuns în Ţara Sfântă, Ezdra aduce o jertfa de mulţumire lui Yahve şi
începe să lucreze la constituirea comunităţii de credinţă a iudeilor (Ezdra 9). Dar se confruntă cu o
problemă foarte gravă: ignorând Legea lui Moise, iudeii se amestecaseră nepermis de mult cu
popoarele conlocuitoare, contractând căsătorii cu persoane străine. Mulţi dintre cei astfel căsătoriţi nu-I
mai erau credincioşi adevăratului Dumnezeu. Atunci, Ezdra le citeşte prevederile Legii, face un
recensământ, îi surghiuneşte pe toţi cei ce se însoţiseră cu femei străine şi le permite să rămână în
popor numai acelora care acceptă să-şi repudieze soţiile străine şi copiii rezultaţi din căsătoriile lor
mixte (Ezdra 10).

Cuprinsul:
 Ezdra 1:1 - 6:22 Întoarcerea primilor evrei şi reconstruirea Templului
 Ezdra 1:1-11 Decretul lui Cirus
 Ezdra 2:1-70 Lista cu numele celor întorşi in Ţara Sfântă
 Ezdra 3:1 - 4:5 Sărbătoarea corturilor şi punerea pietrei de temelie a Templului

78
  Ezdra 4:6-24 Vrăjmaşii lui luda caută să împiedice zidirea Templului
 Ezdra 5:1 - 6:22 Templul este înălţat şl târnosit în ciuda tuturor potrivnicilor
 Ezdra 7:1 -10:44 Activitatea lui Ezdra
 Ezdra 7:1-28 Misiunea lui Ezdra (Decretul iui Artaxerxe)
 Ezdra 8:1-36 Călătoria la Ierusalim
 Ezdra 9:1 -15 Sosirea la Ierusalim şi rugăciunea de pocăinţă a lui Ezdra
 Ezdra 10:1-44 Problema căsătoriilor mixte şi a purităţii etnice a lui israel.

Sens și semnificaţie:
Cartea iui Ezdra se construieşte în jurul unei idei dominante: chiar dacă Dumnezeu a îngăduit
ca poporul să fie cotropit şi dus în exil, aceasta nu înseamnă defel că el nu mai este poporul ales. Prin
Cirus şi, ulterior, prin intermediul a încă câtorva regi persani, Yahve le acordă iudeilor încă o şansă,
încă un prilej pentru a reveni în matca firească, pentru a redeveni un popor al Legământului. Astfel,
evenimentele relatate în această carte pot fi uşor comparate cu istoria ieşirii evreilor de sub robia
egipteană. Revenirea din exilul babilonic este descrisă ca un al doilea exod din Egipt; înălţarea
Templului se apropie foarte mult construirea Casei Domnului din timpul lui Solomon. Iar Cartea Legii pe
care o face cunoscută Ezdra are acelaşi rol ca săvârşirea Legământului din Sinai. De aci înainte, putem
spune că poporul şi-a regăsit valorile sale strămoşeşti. Fiecare va căuta să devină un ales al Domnului,
fiecare va căuta ca, prin cele mai mici amănunte ale vieţii sale, să lucreze spre împlinirea menirii sfinte
şi împărăteşti a poporului evreu.
În acest stadiu al istoriei sale, poporul este chemat să-şi manifeste voinţa de sfinţenie în primul
rând prin despărţirea de tot ceea ce poate fi străin de voia lui Dumnezeu. Acesta este sensul în care
trebuie să înţelegem decizia lui Ezdra în privinţa căsătoriilor mixte şi, mai mult, gestul acelora dintre
iudei care i s-au supus.
Gestul lor trebuie să fie o pildă şi pentru noi, creştinii: trebuie să înţelegem bine că fiecare dintre
noi (şi, prin fiecare dintre noi, Biserica) avem libertatea de a ne amesteca în lume şi în cele lumeşti, dar
nu ne este îngăduit să o facem în aşa măsură încât să adoptăm şi noi "înfăţişarea" lumii. Un creştin este
un om care doreşte sfinţenia, iar sfinţenia presupune deosebirea, despărţirea de păcat. Dacă ne lăsăm
şi noi acoperiţi de păcatele lumii, ne pierdem capacitatea de a mai sluji, nu mai putem fi "sarea
pământului", ne trădăm chemarea şi misiunea în lume. Hristos nu ne-a chemat să fim "ca lumea", El
ne-a chemat să-I urmăm Lui, adică să lucrăm la curăţirea păcatelor lumii, să slujim cu inimă curată spre
mântuirea tuturor. Misiunea noastră este una extrem de dificilă dar, tot în Cartea lui Ezdra, vedem că şi
cele mai grele lucruri pot fi duse la bun sfârşit cu ajutorul lui Dumnezeu. Poporul ales, o dată întors
acasă din robie, se confruntă aici cu o situaţie fără ieşire. Cel mai uşor le-ar fi fost să se întoarcă în
Babilon. Dificultăţile îi copleşesc din toate părţile, dar puterea primită de la Dumnezeu îi ajută să iasă cu
bine la capăt.
Dacă am reflecta atent la cele scrise în Cartea lui Ezdra, am putea învăţa multe din pilda de
credinţă pe care o aflăm aici. Dumnezeu nu S-a schimbat defel. Ca şi atunci. El ne poate ajuta şi pe noi,
astăzi. Dar noi răspundem oare aşa cum ar trebui la chemarea Lui ?

Cartea lui Neemia sau II Ezdra

Cartea lui Neemia relatează câteva evenimente legate de ultima etapă a revenirii evreilor din
robia babilonică, sub conducerea lui Neemia, care desăvârşeşte reconstruirea cetăţi Ierusalimului şi
iniţiază importante reforme sociale.

Titlul:
Cartea iui Neemia > se referă la personajul principal al cărţii
Cartea a doua a iui Ezdra (Ezdra lI) - se referă la autorul cărţii, Ezdra.

79
Autorul:
Autorul şi totodată personajul principal al Cărţii este scribul Ezdra. Se pare însă că Ezdra a
compilat aici mai multe documente pe care le-a avut la dispoziţie, dintre care principalul act ar fi fost un
"jurnal" ţinut de Neemia.

CINE A FOST NEEMIA ?

Neemia a fost paharnicul favorit al regelui persan Artaxerxes I. După ce află de starea jalnică a
conaţionalilor săi întorşi în patrie şi despre starea precară a Ierusalimului, Neemia încearcă în fel şi chip
să contribuie la ameliorarea situaţiei. Înainte de a întreprinde vreo acţiune, el petrece o perioadă de
timp în post şi rugăciune în jurul anului 445 î.Hr. Artaxerxe I, îl sprijină să ajungă ia Ierusalim şi, ceea ce
era cu totul neaşteptat, îl ridică la rangul nobiliar de peha (paşă), adică îl-face un fel de prefect al Iudeii
(Neemia 2:1). El pleacă incognito la Ierusalim unde, fără să-şi dezvăluie identitatea, merge noaptea şi
inspectează zidurile cetăţii. A doua zi îi convoacă pe mai marii oraşului la o întrunire, le comunică
rezultatele inspecţiei precum şi planul său de reconstrucţie. Cu toţii îl urmează plini de entuziasm, iar
zidurile cetăţii se vor înălţa în 52 de zile. în 433 Î.Hr., pleacă o vreme înapoi, în Persia, pentru a se
apăra de calomniile răspândite acoio de către cei care se împotriveau renaşterii Ierusalimului (Neemia
5:14; 13:6). La întoarcere află că, între timp, poporul căzuse din nou în nepăsare faţă de cele sfinte
(Neemial3:7). Astfel, e nevoit să ia o serie de măsuri pentru a restabili pacea socială şi organizează
bunul mers al cetăţii. El duce o politică aspră, autoritară, dar în acest fel reuşeşte să treacă, împreună
cu întreaga comunitate evreiască, peste toate dificultăţile întâlnite în strădania lor de a-şi reconstrui
identitatea de popor al lui Dumnezeu.

Data scrierii:
Secolul al V-lea î.Hr. (în jurul anului 400, la fel ca şi Cartea iui Ezdra).

Data evenimentelor:
Cartea descrie evenimentele petrecute în timpul guvernării Ierusalimului de către Neemia, între
anii 445-433 1 Hr. Se pare ca în aceeaşi perioadă a activat şi profetul Maieahi.

Privire de ansamblu:
 Partea I (Neemia 1-7). Întoarcerea Im Neemia la lerusalim si refacerea zidurilor cetăţii. După
ce primeşte informaţiile îngrijorătoare de acasă, Neemia revine în pământul natal. Demersul său este
sprijinit de către regele persan Artaxerxe I. Ajuns în Ierusalim, el inspectează ruinele zidurilor şi
organizează refacerea acestora: fiecărei familii i se repartizează o suprafaţă din zid, după puteri, pe
care trebuie să o lucreze. La muncă vin şi locuitori de prin satele învecinate. în timpul lucrărilor, evreii
au de înfruntat opoziţia şi ostilitatea samariteniior, care se tem de reconstruirea acestor fortificaţii chiar
la graniţa ţării lor. Aceştia, mai întâi încearcă să-l discrediteze pe Neemia în faţa poporului, dar nu au
succes. Apoi îl calomniază la curtea lui Artaxerxe. în cele din urmă, îi hărţuiesc prin atacuri armate pe
lucrători. Dar Neemia se pricepe să le dejoace toate intrigile şi să organizeze paza astfel ca lucrările să
poată continua până la capăt. în cele din urmă cetatea se înalţă în 52 de zile iar Neemia alcătuieşte o
listă cu toţi cei reveniţi din exil, în vederea repopulări i Ierusalimului.
 Partea a II-a (Neemia 8-10) Citirea Legii de către Ezdra, pocăinţa poporului si reînnoirea
Legământului . După terminarea zidurilor, Neemia restaurează viaţa religioasă şi morală a poporului.
La aceasta contribuie Ezdra, care citeşte şi traduce în faţa poporului Legea lui Moise. Djţipă aceea se
ţine Sukkot (Sărbătoarea Corturilor) - în timpul căreia Legea este citită frtăimăcită cu amănuntul.
Realizând cât de tare s-au îndepărtat de voia lui Dumnezeu, poporul este cuprins de amărăciune şi,
după o emoţionantă mărturisire a păcatelor, cu toţii refac Legământul.
 Partea a IlI-a (Neemia 11-13) Activitatea lui Neemia ca guvernator al Ierusalimului . Neemia
lipseşte o vreme din ţară, fiind plecat la Susa (capitala imperiului). La întoarcere află o situaţie deloc
îmbucurătoare: poporul nu mai întreţinea clerul, începuse din nou să contracteze căsătorii mixte,
negustorii îşi puseseră din nou tarabele în Templu, nu mai respectau ziua a Şaptea, etc. îndată ce se
întoarce acasă, Neemia curmă abuzurile şi aplică măsuri drastice tuturor celor vinovaţi.

80
Conținutul:
 Neemia 1:1 - 7 Întoarcerea lui Neemia la Ierusalim
Neemia 1:4-11 Rugăciunea lui Neemia »
Neemia 2:1-10 Obţinerea permisiunii de a zidi Ierusalimul.
Neemia 2:11 - 3:32 Planurile şantierului, organizarea muncii şi începerea zidirii oraşului
Neemia 4:1-23 Samaritenii se opun la înălţarea zidurilor, dar construcţia continuă în pofida lor
Neemia 5:1-19 Dificultăţi interne (camăta în Templu) şi soluţionarea acestora
Neemia 6:1-19 Zidirea se încheie în ciuda tuturor intrigilor împotriva lui leremia
Neemia 7:1-73 Problema declinului populaţiei din Ierusalim şi rezolvarea acesteia
 Neemia 8:1 -10:39 Citirea Legii de către Ezdra
 Neemia 11 - 13 Neemia - guvernator ai Ierusalimului
Neemia 11:1 - 12:26 Recensământul populaţiei din Ierusalim şi organizarea slujirii levitice
Neemia 12:27-43 Târnosirea zidurilor
Neemia 12:44 - 13:31 Ultimele reforme ale lui Neemia "pentru îndreptarea obiceiurilor".

Sens și semnificaţie:
Scopul principal al Cărţilor Ezdra - Neemia este arătarea fidelităţii divine faţă de Legământul
sinaitic. Cartea arată că Dumnezeu, conform făgăduinţelor Sale, a eliberat poporul din robie şi 1-a
ajutat să-şi restaureze cultul, viaţa naţională şi viaţa politică. De acum înainte, poporul este chemat să
devină din nou "al lui Dumnezeu", adică să-şi lucreze menirea de seminţie "preoţească şi
împărătească", având în centrul vieţii sale Tora.
Citită de către Ezdra în auzul întregului popor, Tora va călăuzi de acum înainte viaţa tuturor
comunităţilor evreieşti de pe faţa pământului. Prin împlinirea prevederilor Torei, evreii vor căuta de
acum înainte să-şi îndrepte viaţa astfel încât aceasta să fie în conformitatea cu voia lui Dumnezeu.
Respectarea şi împlinirea Legii vor fi privite,. de aci înainte, ca modalităţile cele mai potrivite de a
răspunde la chemarea lui Dumnezeu şi de a dobândi fericirea cea adevărată. Din Cărţile Ezdra -
Neemia se vede clar că Domnul Dumnezeu este Regele care îşi respectă Legământul; cu atât mai mult
noi, oamenii, trebuie să ne modelăm viaţa în funcţie de cerinţele Lui.

Estera

În Cartea Estera se relatează un episod din viaţa evreilor rămaşi în exil. Aflăm de aici cum
Estera, o prinţesă evreică, ajunge soţia regelui persan şi reuşeşte să împiedice masacrarea tuturor
evreilor rămaşi aici.

Titlul:
Cartea Estera este titlul dat după numele personajului principal despre care se vorbeşte aici.

Autorul:
Nu se ştie exact cine a scris această carte. Unii cercetători consideră că autorul ar fi Mardoheu,
bazându-se pe aluziile din Estera 9:20, 32.

CINE A FOST ESTERA ?

Estera a fost soţia evreică a regelui perşilor; ea şi-a riscat viaţa şi rangul attfşci când a fost nevoie
să îşi apere poporul. Apare în Biblie cu două nume, unul persoan şi unul evreiesc:
• Hadasa, "mirt" numele evreiesc al eroinei;
• Estera, "stea" numele persan al eroinei.
Estera era orfană şi fusese crescută de unchiul ei, Mardoheu. Cum era nespus de frumoasă,
regele Ahaşveroş o alege de soţie, după ce o repudiază pe regina Vasti. Dar nimeni de la curtea regală
nu ştia că Estera este evreică. Ea va fi nevoită să dezvăluie acest secret doar când dregătorul Aman
pune la cale, din ură faţă de Mardoheu, exterminarea tuturor evreilor din Imperiu. Atunci, Estera işî
dezvăluie adevărata identitate şi pledează cu succes cauza poporului său înaintea luî Ahașveroş.
81
Riscul era foarte mare deoarece ea ar fi putut fl repudiată aşa cum fusese şi Vaşti. Dar demersul ei este
încununat de succes, iar situaţia se răstoarnă complet: uneltitorul Aman va fi ucis laolată cu toţi cei care
plănuiseră masacrarea evreilor.

PERSONAJELE PRINCIPALE
 MARDOHEUE - fiul lui Iair, fiul lui Şimei, fiul lui Chiş, iudeu din seminţia lui Beniamin. Făcea parte
dintre iudeii deportaţi de către Nabucodonosor din Ierusalim.
 AHAŞVEROŞ E - regele Persiei, Ipoteze:
Iosif Flaviu crede că ar fi vorba despre Artaxerxe I Longimanul;
Herodot demonstrează că este vorba despre Xerxes I (486-965) - această opinie este
acceptată astăzi de către marea majoritate a cercetătorilor.
 AMANE fiul lui Hamadata din ţinutul Agag, curteanul favoritul al regelui Ahaşveroş.

Data scrierii:
Cartea Estera a fost scrisă după moartea regelui Ahaşveroş, deci după anul 465 Î.Hr.

Context istoric:
Acţiunea acestei cărţi se petrece în Persia, În secolul al V-lea Î.Hr., În cetatea de scaun Susa, în
anul al şaselea al domniei lui Ahaşveroş. Majoritatea evreilor se întorseseră deja acasă, în Ţara Sfântă,
dar unii dintre ei au preferat să rămână pe loc. Comunitatea evreiească din Persia era, pe atunci, cea
mai mare comunitate evreiască din afara graniţelor Ţării Sfinte (adică din diaspora).

Privire de ansamblu:
 Partea I (Estera 1:1-2:23) - Estera devine regină. După ce regina Vasti refuză să se arate la un
ospăţ de-al regelui, pentru ca toţi mesenii să-i admire frumuseţea, este acuzată de lezmajestate şi
repudiată. Dar Ahaşveroş păstrează amintirea ei; pentru a i se risipi melancolia sunt adunate toate
fecioarele din regat, dintre care să se aleagă o nouă regină. Ahaşveroş o alege pe Estera, o evreică
foarte frumoasă, nepoata lui Mardoheu. Ea ajunge regină iară ca nimeni să se mai intereseze de
originea ei etnică.
 Partea a Ii-a (Estera 3:1-15) - Uneltirile lui Aman. Cu ocazia unei vizite la palat Mardoheu
descoperă o conspiraţie a eunucilor împotriva regelui. El îi transmite informaţia Esterei, care o
comunică regelui. Cum lucrurile se adeveresc şi pericolul este înlăturat, Mardoheu este onorat de către
rege. Faptul stârneşte invidia lui Aman, cu atât mai mult cu cât Mardoheu refuză să i se mai închine. Din
acest motiv, el unelteşte exterminarea tuturor evreilor din regat şi îl determină pe rege să semneze un
edict în acest sens. Data măcelului este trasă la sorţi (ebr. pur) şi cade pe 13 Adar (februarie-martie).
 Partea a IlI-a (Estera 4:1-7:10) - Dezvăluirea complotului lui Aman. Mardoheu îi descoperă
Esterei uneltirile lui Aman, iar Estera le aduce la cunoştinţa regelui încălcând, pentru aceasta, regulile
conduitei de la curte şi periclitându-şi, astfel, existenţa. Dumnezeu orânduieşte în aşa fel încât
Ahaşveroş să-şi amintească de fapta lui Mardoheu descrisă în începutul cărţii şi să se gândească plin
de recunoştinţă la el. Atunci, Estera îi dezvăluie regelui uneltirile puse la cale de Aman. Astfel, acesta
îşi va afla sfârşitul spânzurat chiar pe spânzurătoarea pe care el însuşi o pregătise pentru Mardoheu.
 Partea a IV-a (Estera 8:1-10:3) - Rezultatele curajului Esterei. Estera obţine de la rege şi un
edict suplimentar, care prevedea ca în ziua de 13 Adar evreii, dacă vor fi atacaţi, să se poată apăra.
Situaţia se răstoarnă, iar ceea ce urmează eşte un adevărat măcel, dar unul în care evreii sunt pe
poziția celui puternic: ei vor ucide o mare mulţime de ai lor. Mardoheu este ridicat ia rangul ocupat
înainte de către Aman. în amintirea scăpării de la moarte sigură se instituie sărbătoarea Purim (rom.
sorţii). De atunci, evreii pioşi din toată lumea sărbătoresc această zi, cinstindu-i pe Estera şi Mardoheu,
ospătându-se şi oferind daruri celor săraci.

82
Conținutul:
Estera 1 Prolog: Visul premonitoriu al lui Mardoheu şi descoperirea complotului îndreptai împotriva regelui
Estera 1:1-22 Regina Vasti refuză să participe la ospăţul dat de regele Ahaşveroş, înfuriat de nesupunerea ei,
regele o repudiază
Estera 2:1-18 Tânăra evreică Estera este aleasă să-i fie soţie lui Ahaşveroş şi regină
Estera 2:19-23 Mardoheu îi dezvăluie Esterei complotul
Estera 3:1-15 Mardoheu refuză să i se închine lui Aman. Drept urmare, acesta pune la cale exterminarea tuturor
evreilor
Estera 4:1-17 Mardoheu îi dezvăluie Esterei pericolul şi o roagă să intervină pe lângă rege în favoare poporului
ameninţat
Estera 5:1-14 Estera organizează un ospăţ în cinstea regelui, îl invită şi pe Aman
Estera 6:1-14 Regele îşi aminteşte faptul că precedentul complot fusese descoperit de către Mardoheu şi îi
porunceşte iui Aman să îi acorde toată cinstea cuvenită
Estera 7:1-10 Estera organizează un al doilea ospăţ; cu acest prilej, ea dezvăluie regelui planurile lui Aman de
exterminare a evreilor. Regele dispune ca acesta să fie spânzurat. El va fi spânzurat chiar pe spînzurătoarea pe
care o pregătise pentru Mardoheu
Estera 8:1-17 Edictul de masacrare a evreilor nu mai poate fi revocat. Ahaşveroş promulgă un edict nou, prin care
le permite evreilor să se apere, în caz că cineva atentează ia viaţa lor
Estera 9:1-19 Evreii profită de cel de al doilea edict şi se răzbună sângeros pe toţi duşmanii lor
Estera 9:20-32 Instituirea sărbătorii Purim
Estera 10:1-3 Cinstirea lui Mardoheu

Sens și semnificaţie:
La prima vedere, Cartea Estera pare a fi mai apropiată de o nuvelă, de o piesă de literatură în
general, decât de o scriere sacră. S-ar putea crede că nu întâlnim aici nici o idee teologică, nimic
altceva decât intrigi, fapte nedrepte şi sângeroase - ca şi cum totul nu ar fi decât consemnarea unui
episod lipsit de glorie - manifestare a rasismului împărtăşit atât de către persani, cât şi de către evrei.
Unii cercetători au considerat chiar că această carte a fost inclusă în canonul Sfintelor Scripturi
doar pentru că aici se atestă instituirea sărbătorii iudaice PURIM).
În Cartea Estera se arată că vieţile oamenilor, oricât de obişnuite şi de anonime ar fi, au o
semnificaţie care uneori ne scapă. Evenimentele prin care trecem pot fi explicate oricând ca fiind cauze
ale unor efecte dar, în profunzimea lor, lucrurile se derulează conform iconomiei divine. In cadrul
acestei iconomii a dumnezeirii, puterea omului de a alege poate fi de maximă importanţă. Practic nici
nu era necesar ca în această carte să se pomenească măgar numele lui Dumnezeu: toate cele
istorisite aici vorbesc de la sine despre modul cum lucrează El, nevăzut, în lume. Iată câteva
evenimente din Cartea Estera care, la o primă vedere, pot fi înţelese ca simple întâmplări, coincidenţe:
 "se întâmplă" că regina Vasti este repudiată şi în locul ei este aleasă tocmai evreica Estera;
 Mardoheu află "întâmplător" de complotul îndreptat împotriva regelui;
 Ahaşveroş îşi aminteşte "întâmplător" de fapta bună a lui Mardoheu chiar în momentul cel mai
oportun pentru salvarea evreilor.
Toate acestea pot părea simple coincidenţe. Dar adevăratul mesaj al cărţii este următorul: nimic
din această lume nu se petrece fără ştiinţa, fără voia şi fară purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
În acelaşi timp, se arată şi importanţa maximă pe care o are, în desfăşurarea acestor evenimente,
hotărârea omului. Dacă Dumnezeu ar plănui totul dinainte şi ne-ar folosi pe noi ca simple instrumente
ale voinţei Sale, viaţa noastră nu ar mai avea nici un sens. Dar că lucrurile nu stau tocmai aşa vedem
din cuvintele lui Mardoheu care, atunci când îi dezvăluie Esterei intenţiile ucigaşe ale lui Aman, îi spune
reginei: "Cine ştie dacă tu n-ai ajuns ia vrednicia de regină tocmai pentru vremile acestea ?" (Estera
4:14). într-un asemenea moment, totul depinde de hotărârea omului: pentru a-şi salva poporul, era
necesar ca Estera să încalce protocolul curţii regale şi să se adreseze ea lui Ahaşveroş (în mod normal
trebuia să aştepte ca regele să o cheme) - faptă care i-ar fi putut atrage repudierea sau chiar şi
moartea. Dar ea înţelege bine cuvintele lui Mardoheu şi împlineşte voia Domnului fară să mai obiecteze
nimic. Estera devine astfel o pildă vie pentru noi toţi. Fiecare avem ocazia şi libertatea de a ne bucura
de cinstea împărătească de a face voia lui Dumnezeu, sau de a ne lipsi de această bucurie. Este o
alegere cu care, mai mult sau mai puţin conştienţi, ne confruntăm în fiecare clipă a vieţii noastre. Este o
alegere prin care, mai mult sau mai puţin conştienţi, în fiecare clipă a vieţii nostre ne mărturisim prin
gând, prin cuvânt sau prin faptă credinţa ori necredinţa noastră în Dumnezeul cel adevărat.

83
 Tabel Cronologic - Epoca Judecătorilor
Obs.: Cronologia epocii Judecătorilor nu poate fi decât una aproximativă, dat fiind faptul că nu deţinem informaţii punctuale cu privire la datele când au avut loc
evenimentele descrise în această carte. Prin urmare, tabelul de faţă este unul orientativ.
Opresor Rege Ani de Dată Referinţă Judecător Seminţi Ani de Locul bătăliei
opresi aproximativă
e guvernare
une
Mesopotam Cuşan-Rişeataim 8 1385-1377 Jud. 3:8
ia
1377-1337 Jud. 3:9-11 Otniel luda 40
Moabitii Eglon 18 1337-1319 Jud. 3:12-14
1319-1239 Jud. 3:15-10 Aod Benjami 80 Ierihon
n
Filistenii Jud. 3:31
Jud. 3:31 Şamgar
Canaanitii Iabin 20 1259-1239 Jud. 4:2-3
1239-1199 Jud. 4:4-5:31 Debora Efraim 40 Ezdraelon
Madianitii Oreb, Zib, Zebah, 7 1 199-1192 Jud. 6:1-6
Zalmunna
Război civ - 1 cu Abimelec 1 192-1 152 Jud. 6:7-8:35 Ghedeon Manase 40 En Harod, la
Război civil cu Abimelec Colina Moré
Război civil cu Abimelec 1 152-1149 Jud. 9 Ucis la Tebez
Război civil cu Ăbimelec 1149-1126 Jud. 10:1-2 Tola Itahar 23
Război civil cu Abimelec 1126-1 104 Jud. 10:3-6 lair Ghilead 22
Amonitii 18 1 104-1086 Jud. 10:7-9
1086-1080 Jud. Ieftae Ghilead 6 între Aroer,
10:10-12:7 Minit şi
Abel-Cheramim
1080-1072 Jud. 12:8-10 Ibtan luda 8
1072-1062 Jud. 12:11-12 Elon Zabulón 10
1062-1055 Jud. 12:13-15 Ab don Efraim 7
Filistenii 40 1115-1075 Jud. 13:1
1075-1055 Jud. Samson Dan 20
13:2-16:31

84
f1

85
86