Coordonarea rezultă din activarea unor scheme de contracţie ale unor muşchi

sinergici cu forţe apropiate, însoţit de inhibiţia simultană a celorlalţi muşchi.

Mişcarea coordonată presupune o contracţie a agoniştilor asociat cu relaxarea
antagoniştilor, contracţia sinergiştilor şi stabilizatorilor. Coordonarea se face sub controlul
cerebelului şi prin sistemul extrapiramidal, prin repetări şi după o prealabilă programare.
Coordonarea evidenţiază capacitatea de organizare şi reglare a mişcării, pusă în
valoare prin economia gestului, ceea ce favorizează precizia şi siguranţa în execuţie a actului
motric.
Combinarea permanentă a factorilor motori cu cei senzoriali conduce la apariţia
mişcărilor voluntare, la baza cărora se află trei sisteme: sistemul informaţional, reprezentat de
aferenţele senzitivo-senzoriale care intervin în elaborarea deciziei şi a schemei de mişcare;
sistemul reglator spinal şi supraspinal, de legătură cu cel de-al treilea sistem, cel efector.
(Sbenghe)
Ansamblul informaţiilor elaborate de analizatori permit dezvoltarea coordonării, prin
capacitatea de selecţie şi combinare a mişcărilor, la care trebuie adăugate orientarea temporo-
spaţială, diferenţierea kinestezică şi funcţia de echilibru.
Evaluarea coordonării de către kinetoterapeut îi permite acestuia să aprecieze modul
în care pacientul este în măsură să răspundă (sau nu) la unelr solicitări din cadrul programului
recuperator.
Coordonarea cuprinde o gamă largă de acţiuni, utile pacientului în vederea inserţiei
sale în viaţa de familie şi în societate.
Observaţiile sunt diferenţiate în funcţie de vârsta pacientului, pornind de la copilul
mic, cu care comunicarea este imposibilă, continuând cu perioada de comunicare (preşcolară şi
şcolară) şi încheind cu perioada vârstei adulte.
Pentru perioada copilului mic, lipsit de capacitatea de comunicare, în preocupările
kinetoterapiei intră o gamă extrem de largă de mişcări şi deprinderi motrice în curs de formare,
cum ar fi, de exemplu, felul în care mişcă mâinile şi picioarele, dacă menţine poziţia şezând,
dacă mersul este posibil, cum păşeşte (mers sigur sau ezitant, cu bază mare sau mică de sprijin),
dacă deplasarea este în linie dreaptă sau în zig-zag, dacă deplasarea este cu abatere evidentă spre
dreapta sau spre stânga, dacă mersul este legănat sau nu, cu care mână apucă obiectele, cum le
apucă şi cum le manevrează, amplitudinea mişcării braţelor la nivelul fiecărei articulaţii (umăr,
cot, pumn, degete), cum coordonează mişcarea braţelor.