TOXICELE PROFESIONALE

CARACTERISTICI GENERALE
 O proporţie importantă a activităţilor economice pune
lucrătorul în contact cu substanţe chimice.
 Acestea, în funcţie de natura, concentraţia şi timpul de
expunere, pot produce efecte acute sau cronice asupra
sănătăţii umane.
 Numărul substanţelor chimice utilizate sau produse
pe parcursul procesului tehnologic este mare şi în
continuă schimbare.
 Toxicologia se ocupă cu studiul efectelor acestor substanţe
asupra organismelor vii, în special al celui uman, începând
de la simptome şi mecanisme până la tratamentul şi
detectarea intoxicării cu substanţe chimice.
 Etimologie:„toxic” – grecescul τοξικός – toxicos, însemnând
“otravă” –
 Maxima lui Paracelsus (1493 – 1541): „Toate lucrurile sunt
otravă şi nimic nu este fără otravă; doar doza face ca un
lucru să nu fie otravă”
 Concluzie: studiul toxicelor este extrem de laborios și
avansează odată cu evoluţia umană.
 Pe măsură ce apar noi compuşi chimici şi toxicologia va
avea noi obiecte de studiu.
Istoric
 Principala sursă de contact între o substanţă chimică şi
om este mediul de muncă. ( există și expuneri casnice,
accidentale, intenționate etc).
  Putem considera că prima intoxicaţie profesională
letală, este cea a părintelui medicinii chineze, Shen
Nung, care a alcătuit prima farmacopee (2696 î.C.)
prin testarea directă a sute de ierburi (legendele
populare îl înfăţişează având corpul transparent şi
putând astfel observa efectele ierburilor), practică ce,
conform mitologiei, i-a fost fatală.
 Câteva mii de ani mai târziu, în 1556, Georgius
Agricola în lucrarea sa „De Re Metallica” – „Asupra
Naturii Metalelor (Mineralelor)” – menţionează un
anume efect coroziv al prafului din mine, care
„mănâncă” plămânii: „ de aceea, în minele din Munţii
Carpaţi, s-au găsit femei care au avut şapte soţi, căci
această teribilă ftizie i-a dus pe toţi la o moarte
prematură”.
 Medicul britanic Percival Pott (1714-1788) a fost primul
care a făcut legătura între expunerea profesională a
coşarilor la gudronul de cărbune şi cancerul scrotal.
 Bernardino Ramazzini a descris colica saturnină a
minerilor, zugravilor sau pictorilor
 Tot el a sugerat introducerea în setul de întrebări
adresate pacientului, recomandate de Hipocrate, a
uneia complet revoluţionare: „Care este ocupaţia
dumneavoastră?”.
 Secolul XIX a adus cu sine revoluţia chimică, peste 10.000
de substanţe organice fiind sintetizate până în 1880, dar şi
dezvoltarea autopsiei şi a chimiei analitice, care au
îmbunătăţit înţelegerea mecanismelor de acţiune.
 Legiferarea protecţiei lucrătorilor faţă de efectele toxice ale
substanţelor chimice din mediul de muncă a fost însă
apanajul secolului XX, care a cunoscut totodată şi cele mai
mari dezastre: cel de la Bhopal, India (1984), cauzat de
eliberarea accidentală a 40 de tone de izocianat de metil
gazos de la o fabrică de pesticide şi care a condus la decesul
a 15.000 de locuitori.
Dificultăți
 Un raport din anul 2000 al NIOSH (Institutul Naţional
pentru Securitate şi Sănătate Ocupaţională din Statele
Unite) subliniază dificultatea unei evaluări exacte a
impactului asupra sănătăţii a toxicelor profesionale.
 Dacă, pe de o parte, nu se deţin date complete asupra
compuşilor chimici industriali utilizaţi sau rezultaţi din
procesele tehnologice, pe de altă parte mai sunt multe de
făcut şi în domeniul evaluării riscului, care este departe de
a fi perfect.
 Studiul lui Morrell (1998) a estimat un număr de 2290 de
decese anuale în Australia atribuite expunerii la substanţe
toxice, la o populaţie de 17 milioane de locuitori.
 Ceea ce toxicologia profesională are permanent în
vedere este protecţia sănătăţii lucrătorilor.
 Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) a apreciat
în raportul ei pe anul 2008 că numărul deceselor din
întreaga lume cauzate de expunerea profesională la
substanţe periculoase ar fi în jurul a 650.000. Acelaşi
raport atrage atenţia asupra noului pericol cu impact
insuficient evaluat şi înţeles: nanotehnologia,
materialele de nivel nano având proprietăți aparte şi
efecte puţin documentate asupra organismului uman.
DEFINITII
 Toxicul este o substanţă chimică care odată pătrunsă în
organism, indiferent de calea de pătrundere,
repetitivitatea procesului şi de cantitatea ei, va produce
tranzitoriu, de durată sau permanent, lezarea uneia
sau mai multor funcţii ale organismului, cu răsunet
variabil asupra echilibrului fiziologic, putând duce la
dezvoltarea unor afecţiuni acute, cronice sau la
producerea decesului.
 Toxicele profesionale sunt substanţe chimice utilizate
în cursul proceselor tehnologice, apărute pe parcursul
acestora (în mod programat sau accidental) sau
sintetizate ca produs final şi care ajungând în
organismul muncitorilor vor perturba starea lor de
sănătate şi capacitatea lor de muncă.
 Toxicologia profesională se concentrează asupra
etiologiei, patogeniei, diagnosticării, tratamentului şi
profilaxiei intoxicaţiilor profesionale, aceasta din urmă
stabilind şi limitele de expunere la substanţele chimice
din mediul de muncă.
 Intoxicaţiile profesionale sunt bolile profesionale
apărute în urma pătrunderii în organism a unui toxic
profesional. Afecţiunile cauzate care pot avea un
caracter acut, critic, sau unul cronic, de durată, iar
impactul lor asupra capacităţii de muncă poate fi
temporar, cu restaurare completă a acesteia, sau
permanent, ducând la incapacităţi parţiale sau totale
de muncă.
Etiologia intoxicaţiilor profesionale
 Există câteva criteriile de clasificare a toxicelor
profesionale care au în vedere toxicul ca atare, poziţia
lui în procesul de muncă sau organismul afectat:
 După starea de agregare: substanţe chimice solide,
lichide, gaze sau vapori;
 După structura chimică: organice sau anorganice;
 După criteriul tehnologic: materii prime, finite,
produşi intermediari programaţi sau accidentali,
deşeuri;
 După mecanismul de acţiune şi efectele biologice:
toxice cu acţiune generală (iritante, hipoxemiante,
alergice, cancerigene, mutagene, teratogene etc),
toxice cu acţiune sistemică (asupra sistemului nervos
central, periferic sau vegetativ, asupra aparatului
hematoformator, asupra ficatului sau a rinichiului).
 Proprietăţile fizico-chimice ale toxicelor profesionale
sunt în relaţie directă cu toxicitatea lor: mărimea
particulelor, volatilitatea substanţei, lipo- sau
hidrosolubilitatea lor, concentraţia lor în aerul locului
de muncă sau interacţiunea dintre diferitele substanţe
prezente concomitent, toate influenţează direct gradul
în care aceasta poate afecta organismul. Acţiunea
combinată a toxicelor poate avea efect indiferent,
antagonic şi sinergic (aditiv sau de potenţare), ultimele
două reflectându-se asupra organismului.
. Patogenia intoxicaţiilor
profesionale
 Faza toxicocinetică
 Mişcarea (cinetica) toxicelor în organism depinde de
proprietăţile lor fizico-chimice, pe de o parte, şi de
caracteristicile membranelor celulare, pe de alta.
Penetrarea sau difuziunea membranară se face în mod
pasiv, prin pori (filtrare), prin difuziune simplă, în
sensul gradientului de concentraţie, sau facilitată, cu
ajutorul unui cărăuş (o moleculă proteică).
Transportul activ se face împotriva gradientului de
concentraţie, cu ajutorul unui vector şi cu consum
energetic.
CAI DE PATRUNDERE
 Pătrunderea toxicului în organism are loc pe cale
respiratorie (cea mai comună cale), cutanată,
digestivă, transplacentară, conjunctivală sau nazală.
 Aparatul respirator reprezintă principala poartă de intrare
din cauză că cele mai multe toxice profesionale sunt
prezente în aerul locului de muncă, sub formă de pulberi,
gaze şi vapori. La aceasta se adaugă suprafaţa mare de
absorbţie a plămânului (100 m2), grosimea membranei
alveolo-capilare şi accederea rapidă şi nemediată în
sistemul circulator. Toxicele hidrosolubile vor pătrunde
direct la nivelul căilor aerifere superioare, cele liposolubile
se absorb la nivel alveolar, unde se dizolvă în pelicula
lipidică de surfactant. Temperatura ridicată a mediului de
muncă ş efortul fizic vor accelera pătrunderea toxicelor prin
hiperventilaţie şi creşterea vitezei de schimb
transmembranar.
 În mod fiziologic, pielea reprezintă o barieră faţă de
mediul exterior, în cazul în care integritatea ei nu este
afectată.
 Toxicele lichide, particulate sau vaporii pot penetra
această barieră dacă suprafaţa expusă este importantă
sau dacă stratul lipidic natural al pielii este modificat.
 Totuşi există şi substanţe care penetrează chiar şi
pielea intactă: pesticidele organo-fosforice, tetraetilul
de plumb.
 Calea digestivă de pătrundere este întâlnită cel mai des în
intoxicaţiile accidentale sau în carenţele igienice – fumatul
şi mâncatul la locul de muncă, cu mâinile murdare,
depozitarea alimentelor pe suprafeţe contaminate.
 Absorbţia se poate face direct la nivel bucal (cianuri,
pesticide organo-fosforice), dar cea intestinală este mult
mai importantă, din cauza suprafeţei mari, a mucoasei
unistratificate şi a conţinutului intestinal bogat în
emulgatori.
 Spre deosebire de calea respiratorie, cea intestinală
beneficiază de un organ santinelă – ficatul – care se va
interpune prin procesele sale metabolice în traseul
toxicului (funcţie detoxifiantă).
CIRCULATIA TOXICELOR

 Circulaţia toxicelor se face fie sub formă dizolvată în

plasmă (alcoolul metilic), fie pe un transportor –
proteinele plasmatice (benzenul), hematiile (Pb, Hg,
CO).
DISTRIBUTIE SI DEPOZITARE
 Distribuţia toxicelor se face prin difuziune şi osmoză şi
este direct proporţională cu concentraţia lor în sânge,
cu debitul sanguin şi cu afinitatea toxicului pentru
membrane sau situsuri membranale.
 Depozitarea se face uniform pentru unii compuşi
(litiu) sau selectiv, în anumite organe (As în fanere, Hg
în creier, solvenţii organici, liposolubili, în ţesuturi
bogate în grăsimi).
ELIMINARE
 Eliminarea se face sub formă nemodificată sau
metabolizată.

 Căile principale de eliminare sunt cea renală,

intestinală şi respiratorie, iar secundare: saliva,
fanerele, laptele matern, placenta şi glandele
sudoripare.

 În parcurgerea acestui traseu, între absorbţie şi
eliminare, toxicele pot suferi şi un proces de
biotransformare sau de metabolizare.
 Sediul cel mai important al biotransformării este
ficatul, dar pot participa şi alte organe: rinichiul,
pielea, plămânul, splina, ovarele, mucoasa intestinală.
BIOTRANSFORMARE
 Biotransformarea urmează 2 etape:

 de metabolizare, realizată prin reacţii de oxidare,

hidroliză şi reducere, şi

 de conjugare (glucurono- şi sulfoconjugare, acetilare,

metilare), în care produşii rezultaţi din prima etapă
sunt conjugaţi şi aduşi în stare inofensivă, urmând ca
apoi să fie eliminaţi prin urină şi sucurile gastrice.
FAZA TOXICO-DINAMICA
 Mecanismele de acţiune ale toxicelor sunt variate şi se
manifestă începând de la poarta de intrare şi până la
nivel general.
 Există toxice care acoperă toată această gamă de
manifestări, dar şi toxice cu acţiune selectivă, toxicul
având un anumit organ sau sistem ţintă (SNC, ficatul,
rinichiul).
MOD DE ACTIUNE
 Orice toxic, indiferent de structură, va acţiona la
nivelul unor molecule:
 receptori,
 enzime,
 proteine membranale,
 codoni genetici,
formând un complex toxic-moleculă, cu o legătură
care va determina amploarea efectului toxic: labilă,
relativ stabilă sau stabilă.
 Mecanismul enzimatic, de inhibiţie (cel mai frecvent)
sau de inducţie, se produce ca urmare a interacţiunii
dintre un toxic şi o enzimă.
 Inhibiţia poate fi reversibilă sau ireversibilă, toxicul
combinându-se cu radicalul activ al enzimei (Pb, Hg
cu radicalul –SH al unor enzime), sau producând
chelarea anumitor oligoelemente (metaboliţii sulfurii
de carbon se combină şi elimină prin urină cuprul şi
zincul).
 Toxicele pot altera constituenţi celulari – acizii nucleici
(ADN, ARN), pot inhiba diviziunea celulară
(benzenul), având consecinţe mutagene şi cancerigene
sau pot produce imunodepresie (hidrocarburile
aromatice).

 Majoritatea substanţelor toxice pot iniţia reacţii

alergice, mai ales la subiecţi atopici (Cr, Ni).
 Unele toxice alterează transportul şi utilizarea tisulară
a oxigenului – CO formează carboxihemoglobina, nitro
şi aminoderivaţii hidrocarburilor aromatice formează
methemoglobina.
 Toxicele acţionează şi prin formarea de radicali liberi,
care au ca ţintă acizii graşi nesaturaţi din membrane
(microsomale, mitocondriale, lizozomale), pe care îi
lipoperoxidează, prin mecanisme neuro-umorale:
răspunsuri neuroreflexe (bronhospasmul la oxizii de
sulf), tulburări umorale (creşterea glicemiei în
intoxicaţia cu CO), sau prin fixarea directă pe receptori
(muscarina).
 Atât toxicocinetica cât şi toxicodinamica oferă date
esenţiale în practica medicală, atât în ceea ce priveşte
urmărirea indicatorilor de expunere internă cât şi în
contracararea efectelor biologice prin administrarea de
antidoturi şi a terapiei de susţinere funcţională.
 În interacţiunea dintre un toxic şi organism există un
prag de toleranţă biologică, sub care toxicul nu
manifestă nici un efect.

 Pentru substanţele care pot fi găsite în mod natural în

ciclurile metabolice ale organismului acest prag este
înalt (glucoza, dopamina), dar el este mult scăzut
pentru substanţele străine de organism.
 Între expunerea propriu-zisă şi răsunetul ei asupra
organismului s-au stabilit două tipuri de relaţii:

 Relaţia expunere – efect: legătura dintre expunere şi

amploarea efectului cantitativ individual;

 Relaţia expunere – răspuns: legătura dintre

expunere şi procentul de indivizi care prezintă un efect
cantitativ, din totalitatea indivizilor expuşi.
 Amploarea efectelor unui toxic poate fi apreciată urmărind
o serie de indicatori:
 Indicatori de răspuns: orice modificare reversibilă sau
ireversibilă a structurii sau funcţiei unui organ, aparat sau a
întregului organism;
 Indicatori de expunere internă: identificarea toxicului
ca atare în umorile organismului (sânge, urină – de
exemplu: plumbemia sau plumburia) sau a metaboliţilor
lor (fenolii urinari pentru benzen);
 Indicatori de efect biologic: modificarea constantelor
biochimice, a unor sisteme enzimatice, a funcţiei unor
aparate sau sisteme, modificări radiologice.
 Pornind de la toxicitatea substanţelor s-au stabilit
limite de expunere profesională, pe durata unei zile de
muncă (8 ore) sau pe termen scurt (15 minute): de
exemplu, pentru Pb şi compuşii săi – 0.05 mg/m3 în 8
ore sau 0,10 mg/m3 în expuneri scurte, de 15 minute.