Alexandru Lapusneanul

- Nuvela (proza) romantica in literatura pasoptista -

 viziunea despre lume
de Costache Negruzzi
“Alexandru Lapusneanul” de Costache Negruzzi este prima nuvela istorica din
literatura romana, apartinand prozei romantice. A fost publicata in perioada
pasoptista, in primul numar al revistei “Dacia literara” (1840), inscriindu-se intr-
una dintre directiile imprimate de articolul-program, “Introductie”, conceput de
Mihail Kogalniceanu si anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru
crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore
Ureche.

“Alexandru Lapusneanul” e o nuvela deoarece este o specie epica, in proza, cu o

constructie riguroasa, avand un fir narativ central. Personajele sunt relativ putine,
caracterizate succint si graviteaza in jurul personajului principal.

E o nuvela romantica prin: tema de inspiratie istorica, prezenta personajelor

exceptionale in situatii exceptionale, care sunt construite in antiteza (ex:
blandetea doamnei Ruxanda si cruzimea domnitorului), culoarea epocii in
descrieri cu valoare documentara (ex: portretul fizic al doamnei Ruxanda,
vestimentatia lui Lapusneanul in biserica, masa domneasca).

Tema nuvelei ilustreaza evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, in
timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564 – 1569). Aceasta
evocare subliniaza lupta pentru putere in epoca medievala (in Moldova, la mijlocul
sec al XVI-lea) si consecintele detinerii puterii de catre un domnitor crud, tiran.
Un prim episod care evidentiaza tema luptei pentru putere este concentrate in
capitolul I, atunci cand Lapusneanul rosteste replica “ Daca voi nu ma vreti, eu va
vreu…” la intalnirea lui cu solia boierilor. Un alt episod este scena uciderii celor
47 de boieri, in capitolul al III- lea, ilustrativ pentru cruzimea tiranului medieval.

Titlul nuvelei e reprezentat de numele protagonistului, intr-o forma arhaicizata,

respectiv articulata. De asemenea, titlul evidentiaza personalitatea puternica a
personajului principal, exceptional (iesit din comun) prin hotararea si cruzimea
sa.

Actiunea este clara si se bazeaza prin conflictul bine evidentiat dintre domnitor si
boierii care-l tradasera in prima domnie si-l silisera sa paraseasca tronul
Moldovei. Naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a definesc
perspectiva narativa a nuvelei, care e obiectiva (“din spate”/”dindarat”/”derriere”).
Timpul narativ e cronologic, bazat pe relatarea in ordine a derularii evenimentelor
situate intr-un trecut istoric, iar spatiul narativ este real, Moldova sec. al XVI-lea.

Echilibrul compozitional e realizat prin organizarea textului narativ in patru

capitole, care fixeaza momentele subiectului. Capitolele poarta cate un motto cu
rol rezumativ, fiind replici importante rostite de personaje: capitolul I
(expozitiunea si intriga) – “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu…” (raspunsul dat de
Lapusneanul soliei de boieri); capitolul II (desfasurarea actiunii) – “Ai sa dai sama,
doamna!” (avertismentul adresat de vaduva unui boier decapitat doamnei
Ruxanda, pentru ca nu opreste crimele sotului sau); capitolul III (punctul
culminant) – “Capul lui Motoc vrem…” (cererea norodului revoltat); capitolul IV
(deznodamantul) – “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu…” (amenintarea
impotriva tuturor rostita de Lapusneanul care, bolnav, fusese calugarit si pierduse
astfel puterea domneasca).

Capitolul I cuprinde expozitiunea (intoarcerea lui Alexandru Lapusneanul la tronul

Moldovei, in 1564, in fruntea unei armate turcesti si intalnirea cu solia formata din
cei patru boieri trimisi de domnitorul Tomsa: Veverita, Motoc, Spancioc, Stroici,
pe care vor sa il convinga sa renunte la tron, deoarece “tara e linistita”, iar
norodul “nu te vrea, nici te iubeste”) si intriga (hotararea domnitorului de a-si
relua tronul si dorinta sa de razbunare fata de boierii tradatori: “Daca voi nu ma
vreti, eu va vreu[..] si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi[...]Sa ma intorc?
Mai degraba-si intoarce Dunarea cursul indarapt”).

Capitolul al II-lea corespunde desfasurarii actiunii si cuprinde intamplari

declansate de revenirea la tron a lui Alexandru Lapusneanul: fuga lui Tomsa,
incendierea cetatilor Moldovei, in afara de Hotin, pedepsirea aspra a boierilor prin
confiscarea averilor si taierea capetelor. Inspaimantata de cruzimile si crimele
infaptuite de sotul sau, il roaga sa nu mai verse sange si sa inceteze cu omorurile.
Ea este impresionata de cuvintele vaduvei unui boier ucis, care o amenintase: “Ai
sa dai sama, doamna!” Zambind, Alexandru-voda ii promite pentru a doua zi “un
leac de frica”.

Capitolul al III-lea cuprinde punctul culminant, care contine mai multe scene
romantice, prin caracterul exceptional: discursul domnitorului la slujba religioasa
de la mitropolie, care, in ziua aceea venise imbracat “ cu toata pompa
domneasca” si avea drept scop invitarea tuturor boierilor “sa vie ca sa ospateze
impreuna”; omorarea celor 47 de boieri, omorarea lui Motoc de multimea revoltata
si “leacul de frica” pentru doamna Ruxanda, care consta intr-o piramida de “
patruzeci si sapte capatane, varful careia se incheia prin capul unui logofat
mare”.
In capitolul al IV-lea, e infatisat deznodamantul, moartea tiranului prin otravire.
Dupa patru ani de la cumplitele evenimente, Lapusneanul se retrage in cetatea
Hotinului. Bolnav “de lingoare”, domnitorul e calugarit dupa obiceiul vremii.
Trezindu-se din starea de inconstienta si vazandu-se imbracat in rasa de calugar,
Lapusneanul se enerveaza foarte rau, isi pierde controlul si-I ameninta cu
moartea pe toti, inclusiv pe sotia si pe fiul sau. Ingrozita de amenintarile lui
Lapusneanul, doamna Ruxanda accepta sfatul lui Spancioc de a-i pune sotului ei
otrava in bautura, fiind incurajata si de mitropolitul Teofan, care-l numeste “crud
si cumplit”. Scena otravirii e cutremuratoare, deci romantica. Stroici si
Spancioc se uita cu satisfactie la suferintele lui voda, iar Stroici, cu un cutit, “ii
desclesta [..] dintii si ii turna pe gat otrava ce mai era pe fundul paharului”,
spunandu-I cu bucurie: “invata a muri, tu care stiai numai a omori”. Vocea
auctoriala descrie in detaliu chinurile ingrozitoare ale domnitorului care “se
zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura, dintii ii scrasneau, si ochii
sai sangerati se holbasera”, pana cand, in sfarsit, “isi dete duhul in mainile
calailor sai”.

Conflictul nuvelei e complex si pune in lumina personalitatea puternica a

personajului principal.

Principalul conflict, exterior, e de ordin politic: lupta pentru putere intre domnitor
si boieri. Conflictul secundar, intre domnitor si Motoc (boierul care il tradase),
particularizeaza dorinta de razbunare a domnitorului, fiind anuntat in primul
capitol si incheiat in capitolul al III-lea. Conflictul social, intre boieri si popor, e
limitat la revolta multimii din capitolul al III-lea.

In opinia mea, scenele de o duritate duse la extreme ale domnitorului, tin de sfera
naturalismului pentru ca depaseste realismul si impresioneaza, frapeaza prin
sadism, cruzime.
 Alexandru Lapusneanul
 particularitati de constructie a unui personaj
de Costache Negruzzi
Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje exceptionale in
situatii exceptionale, construite in antiteza. In functie de rolul lor in actiune, ele
sunt puternic individualizate, construite cu minutiozitate (detalii biografice,
mediu, relatii motivate psihologic) sau portretizate succint.

Constrastul dintre Lapusneanul si doamna Ruxanda, evidentiat in capitolul II,

plaseaza personajele intr-o relatie de antiteza (demon – inger).

Doamna Ruxanda, personajul secundar al nuvelei istorice “Alexandru

Lapusneanul” de Costache Negruzzi, este sotia domnitorului si fiica “bunului
Petru Rares”, asadar eroina are atestare istorica. Componenta istorica a eroinei,
insusirile exceptionale rezultate din fictiunea naratorului contureaza un personaj
romantic.

Doamna Ruxanda e inspaimantata de cruzimile si crimele infaptuite de sotul sau,

care ocupase pentru a doua oara tronul Moldovei, cu scopul de a se razbuna pe
boierii tradatori din prima domnie. In conturarea personajului , naratorul apeleaza
la antiteza cu Lapusneanul: blandete – cruzime, caracter slab – caracter tare.

Trasaturile morale reies, in mod indirect, din vorbele si atitudinea eroinei. Fire
sensibila si miloasa, ea il roaga pe domnitor sa nu mai verse sange sis a inceteze
cu omorurile: “– Vreau sa nu mai versi sange, sa incetezi cu omorul, sa nu mai vad
capete taiete, ca sare inima din mine.” Ruxanda e puternic impresionata de
cuvintele amenintatoare ale vaduvei unui boier ucis de voda, care o amenintase,
“Ai sa dai sama, doamna!”

Cu profunda credinta in Dumnezeu, sotia incearca s ail convinga dandu-I

argumente religioase si explicandu-i ca in fata divinitatii sunt importante cinstea
si omenia, deoarece “cu manastirile nu se rascumpara sangele, ci mai ales
ispitesti si infrunti pre Dumnezeu, socotind ca facand biserici il poti impaca.”
Zambind, Alexandru-voda ii promite pentru a doua zi “un leac de frica”, dar cand o
cheama sa-I arate piramida construita din cele 47 de capete ale boierilor ucisi,
Ruxanda lesina la vederea acestei grozavii, spre dezamagirea domnitorului:
“Femeia tot femeie[…], in loc sa se bucure, ea se sperie”.

Fata de doamna Ruxanda, naratorul are o simpatie vadita, intrucat o

caracterizeaza direct printr-un epitet, “gingasa Ruxanda”, ce exprima nobletea si
delicatetea ei sufleteasca.

Pentru verosimilitatea istorica a personajului, Costache Negruzzi face o scurta

biografie doamnei Ruxanda, cu trimitere directa la “hronica”, ceea ce
argumenteaza atestarea istorica a eroinei. Dupa moartea tatalui sau, bunul
domnitor Petru Rares, Ruxanda ramasese orfana de la o varsta frageda. Adevar
istoric e si felul in care Alexandru Lapusneanul se casatoreste cu domnita
Ruxanda, care ramasese singura din intreaga familie. In dorinta de a ocupa tronul
Moldovei si ca sa-l inlature ca pretendent la mana domnitei Ruxanda,
Lapusneanul ii taie nasul lui Joldea, din care cauza acesta se retrasese la
manastire. Ca sa atraga simpatia poporului prin memoria “bunului Petru Rares”,
Lapusneanul “lua el pre fiica lui” de sotiesi astfel devine domnitorul Moldovei.
Naratorul o caracterizeaza, in mod direct, printr-un epitet dublu, “trista si
tanjitoare”, iar prin comparatia “ca floarea expusa arsitii soarelui, ce nu are
nimica s-o umbreasca”, sugereaza, indirect, sensibilitatea si sufletul chinuit al
Ruxandei.

Mama iubitoare si sotie devotata, domnita e ingrozita de amenintarile pe care

voda le profereaza la adresa ei si a fiului lor, avand parte de inca o suferinta
sfasietoare, pentru ca e silita sa aleaga intre sot si copil, asa cum o indeamna si
Spancioc: “ alege intre barbat si intre fiu”. Eroina cere sfatul mitropolitului Teofan
cu privire la decizia pe care urmeaza sa o ia si, cu binecuvantarea acestuia,
accepta sa puna otrava in pahar si sa-I dea sotului bolnav s-o bea. Ruxanda
traieste un acut conflict interior, stare sugerata, indirect, de narator printr-un
epitet dublu, “tremuranda si galbana”.

In opinia mea, ceea ce mi se pare frapant la doamna Ruxanda e faptul ca, desi
prezentata la inceputul nuvelei ca fiind o fiinta serafica, un personaj palid, slab, la
sfarsitul nuvelei s-a dovedit a fi hotarata si curajoasa, facand un act pe care, la
inceput, nu era capabila sa il faca si anume, sa isi otraveasca sotul.

In concluzie, doamna Ruxanda intruchipeaza in nuvela un caracter slab, care

pune in lumina, prin contrast, vointa personajului principal.

Prima noastra nuvela istorica, “Alexandru Lapusneanul” este o capodopera, iar in

“Istoria literaturii romane” se afirma ca scriitorul Costache Negruzzi, prin crearea
acestei opera, “a adus o contributie esentiala la procesul de dezvoltare a limbii si
literaturii romane din perioada pasoptista”.