Evaluare sumativă

La opțională ,,Descoperă Moldova”

Tema: Rezumatul scris a informației despre un obiect al patrimoniului național
Mănăstirea Căpriana
Motto:
„Cum să respecţi valorile naţionale dacă
nu le cunoşti?”
Nicolae Manolescu
Mănăstirea Căpriana este una dintre cele
mai vechi mănăstiri din Republica Moldova.
Este situată în zona centrală a țării, la
aproximativ 40 km nord-vest de Chișinău, în
ținutul deluros împădurit care purta odată
numele de Codrii Lăpușnei. Considerata de mulți istorici, ultimul bastion al arhitecturii voievodale din
Republica Moldova, aparținând spațiului cultural românesc.
Prima mențiune documentară a Căprianei este cea din 1429 când într-un hrisov al vremii mănăstirea este
menționată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier. O a doua și mult mai importantă mențiune
documentară datează din 1429 un uric prin care Căpriana primește statutul de mănăstire domnească din
partea domnului Alexandru cel Bun. Având statutul mănăstire domnească, așezământul monastic s-a
bucurat de grija mai multor domnitori ai Moldovei. Prima biserică din piatră, cu hramul Adormirea Maicii
Domnului - din care s-au păstrat fundațiile, descoperite de arheologi în 1993, a fost zidită în vremea
domniei lui Alexandru cel Bun, în jurul anului 1425. Ștefan cel Mare a făcut și el reparații bisericii inițiale
(Căpriana I), în urma cutremurului din 1471. Acel prim lăcaș era mai masiv decât biserica actuală, însă un
nou cutremur, și mai puternic, i-a adus mari stricăciuni în anul 1516. În 1542 – 1545, domnitorul Petru Rareș
a făcut ample lucrări de restaurare, după cum se consemnează în cronica lui Grigore Ureche. Planul bisericii
a rămas cel tipic moldovenesc, din epoca medievală - acesta fiind dealtfel singurul monument de cult
păstrat din acea epocă pe teritoriul Republicii Moldova.
După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus (1812), mănăstirea Căpriana a trecut în 1813 în subordinea
Casei Bisericii din Chișinău a nou formatei Arhiepiscopii a Basarabiei, în fruntea căreia s-a aflat mitropolitul
Gavriil Bănulescu-Bodoni. În perioada sovietică, mănăstirea Căpriana, ca de altfel toate lăcașurile de cult
din RSS Moldovenească, a avut mult de suferit, averiile fiindu-i trecute în proprietatea statului, pentru ca în
anul 1962 ea să fie închisă și devastată. La Căpriana a existat cea mai mare bibliotecă mânăstirească din
Basarabia. În ciuda declarării mănăstirii ca „monument de arhitectură ocrotit de stat”, au dispărut cărțile
bibliotecii, clopotele și numeroase obiecte de cult. În chilii a fost deschis un sanatoriu pentru copiii bolnavi
de tuberculoză, în biserica „Sfântul Nicolae” s-a organizat clubul sătesc, iar biserica „Sfântul Gheorghe” a
fost transformată în depozit. De abia în anul 1989, odată cu redeșteptarea naționala a moldovenilor, în
contextul politicii mai liberale promovată de Mihail
Gorbaciov, mănăstirea și-a redeschis porțile, devenind
foarte curând un simbol al renasterii naționale.
Între anii 2003 – 2012, la mănăstirea Căpriana au avut
loc ample lucrări de restaurare cu bani din bugetul statului
dar și de la numeroși donatori particulari.