Capitolul II

DUALISMUL

1
Problema minte-corp
Problema minte-corp este problema felului în care
mințile noastre se relaționează cu corpurile noastre.
Principiul cauzării psihofizice: stările mentale pot
cauza stări fizicale ale corpului și pot fi cauzate de
acestea (mințile și corpurile pot interacționa cauzal)
Intuițiile noastre preteoretice ne spun că mințile și
corpurile nu sunt entități de același tip
Dacă x este cauza lui y, atunci x și y trebuie să fie
entități de același tip. Aici apare problema minte-corp

2
Problema minte-corp
Din anii ʼ70-ʼ80 și până în ziua de azi, problema minte-corp
– problema noastră minte-corp – a fost aceea de a găsi un
loc pentru minte într-o lume care este în mod fundamental
fizicală. Proiectul împărtășit de majoritatea celor care au
lucrat în problema minte-corp în ultimele decenii a fost
aceea de a găsi o modalitate de a acomoda mentalul în
cadrul unei scheme principial fizicaliste, păstrând-ul în
același timp ca pe ceva distinctiv – adică fără a pierde
ceea ce noi prețuim sau găsim special în natura noastră
de creaturi înzestrate cu minți.
Jaegwon Kim

3
Dualismul cartezian al substanțelor
Descartes susținea că ființele umane sunt alcătuite din două
tipuri de substanțe distincte: o substanță gânditoare neextinsă
spațial – sufletul – și o substanță extinsă spațial și non-
gânditoare – corpul
Descartes avea în vedere un concept filosofic de suflet,
echivalent cu conceptul modern de minte
Corpurile sunt substanțe care au numai proprietăți fizicale
(forma, masa, greutatea, o anumită extensie spaţială, etc., în
timp ce sufletele sunt substanțe imateriale care au numai
proprietăți sau stări mentale (gânduri, emoții, sentimente etc.)
Mintea este o substanță imaterială cu totul distinctă de
corp

4
Dualismul cartezian al substanțelor
Argumentul îndoielii:
(1) Pot să mă îndoiesc că există corpul
meu.
(2) Nu pot să mă îndoiesc că eu exist.
(3) Prin urmare, eu nu sunt numeric
identic cu corpul meu
Dacă x are cel puțin o proprietate pe care y nu
o are, atunci x și y nu sunt numeric identice

5
Dualismul cartezian al substanțelor
Argumentul îndoielii:
(1) Corpul meu are proprietatea de a avea o
existență de care mă pot îndoi.
(2) Eu nu am proprietatea de a avea o
existență de care mă pot îndoi.
(3) Dacă x are cel puțin o proprietate pe
care y nu o are, atunci x și y nu sunt numeric
identice.
(4) Prin urmare, eu nu sunt numeric identic cu
corpul meu.

6
Dualismul cartezian al substanțelor
Argumentul îndoielii este nevalid.
A te îndoi de ceva nu este o proprietate autentică a
acelui ceva, ci cel mult o proprietate a subiectului
care se îndoiește.
Cineva poate să nu se îndoiască de faptul că
Luceafărul de Seară este planeta Venus, dar poate să
se îndoiască de faptul că Luceafărul de Dimineață
este planeta Venus, de unde nu urmează că
Luceafărul de Seară nu este Luceafărul de Dimineață.

7
Dualismul cartezian al substanțelor
Argumentul conceperii:
(1) Tot ceea ce pot să concep clar și distinct este logic
posibil.
(2) Pot să concep clar și distinct că eu exist separat de
corpul meu.
(3) Prin urmare, este logic posibil ca eu să exist separat de
corpul meu.
(4) Dacă este logic posibil ca x să existe separat de y, atunci
x și y nu sunt numeric identice.
(5) Prin urmare, eu nu sunt numeric identic cu corpul meu.

8
Dualismul cartezian al substanțelor
Forța convingătoare a argumentului conceperii depinde de
premisa (1):
C ⇒ P: Dacă putem concepe o stare de lucruri S, atunci S este
posibilă.
Principiul C ⇒ P funcționează în unele cazuri, nu în toate
cazurile.
Cineva poate să conceapă că Luceafărul de Seară există fără să
existe Luceafărul de Dimineață, dar ceea ce concepe acel cineva
este imposibil.
Întrucât C ⇒ P este cel puțin discutabil, concludența
argumentului conceperiieste cel puțin discutabilă.

9
Dualismul cartezian al substanțelor
Argumentul divizibilității:
(1) Toate corpurile au proprietatea de a fi divizibile în părți.
(2) Mintea nu are proprietatea de a fi divizibilă în părți.
(3) Dacă x are cel puțin o proprietate pe care y nu o are, atunci x
și y nu sunt numeric identice.
(4) Prin urmare, mintea nu este numeric identică cu corpul.
(2) se sprijină pe (4), astfel că argumentul este circular.
În sprijinul (2), Descartes arată că, dacă aș pierde un braț sau
un picior, aș pierde o parte din corpul meu, dar nu din mine ca
persoană. Această pretenție presupune deja ceea ce trebuie
dovedit, și anume că eu nu sunt identic cu corpul meu.

10
Dualismul non-cartezian al substanțelor
O persoană este o entitate care are atât proprietăți mentale (a
gândi, a avea emoții etc.), cât și proprietăți fizicale (a avea
formă, greutate, localizare în spațiul fizical etc.):
O persoană nu se identifică cu corpul său sau cu o parte a acestuia.
O persoană nu este o substanță imaterială, cu totul distinctă de corpul său,
ci o substanță care are atât proprietăți mentale, cât și unele proprietăți
fizicale pe care le are corpul său.
Stările mentale nu sunt atribuibile, cel puțin nu în mod direct,
corpurilor sau creierelor noastre.
Istoria unui corp apare ca fiind diferită de istoria unei persoane:
un fetus este un corp, dar nu este încă o persoană, în timp ce
un pacient ținut în viață de aparate este un corp, dar nu mai
este o persoană.

11
Dualismul non-cartezian al substanțelor
Condiții de persistență ale unui obiect: condiții pe care trebuie
să le îndeplinească un obiect pentru a putea fi considerat același
obiect în două momente diferite de timp.
Un pacient X este supus unui şir de operaţii prin care părţi ale
creierului său sunt înlocuite treptat cu cipuri de siliciu care
îndeplinesc aceleaşi funcţii mentale ca şi părţile înlocuite, astfel
că, în cele din urmă, creierul biologic al lui X este complet
înlocuit cu un creier din cipuri de siliciu.
Este plauzibil să considerăm că, în pofida procedurii operatorii,
este vorba despre aceeași persoană ca mai înainte.
Condițiile de persistență ale unei persoane diferă de condițiile de
persistență ale creierului său biologic, deci o persoană nu poate
fi identică cu creierul său biologic.

12
Dualismul non-cartezian al substanțelor
Pentru oricare două obiecte compuse X și Y, X constituie Y la
momentul t dacă și numai dacă:
(1) X și Y coincid la momentul t,
(2) orice parte a lui X la momentul t este o parte a lui Y la momentul t
și
(3) nu orice parte a lui Y la momentul t este o parte a lui X la
momentul t.
O bucată de bronz constituie o statuie din bronz:
(1) bucata de bronz și statuia coincid,
(2) orice parte a bucății de bronz este o parte a statuii și
(3) nu orice parte a statuii este o parte a bucății de bronz.
Relația de constituire este asimetrică; identitatea este simetrică.
Prin urmare, constituirea nu este identitatea.
13
Dualismul non-cartezian al substanțelor
Argumentul prin analogie al lui Lowe:
(1) Statuia și bucata de bronz sunt obiecte cu istorii și condiții de
persistență diferite, deci nu sunt identice.
(2) O persoană și corpul său sunt obiecte cu istorii diferite și
condiții de persistență diferite, deci nu sunt identice.
(3) Statuia are aceeași formă și aceeași greutate ca și bucata de
bronz, atâta timp cât este constituită din bucata de bronz, fără a
fi identică cu bucata de bronz.
(4) Prin urmare, o persoană are aceeași formă și aceeași greutate
ca și corpul său, fără a fi identică cu corpul său.
Tăria argumentului depinde de profunzimea asemănării dintre
relația statuie-bucată de bronz și relația persoană-corpul său.

14
Dualismul non-cartezian al substanțelor
Statuia este constituită din bucata de bronz.
Dacă o persoană ar fi constituită din corpul său, atunci:
orice parte a corpului este o parte a persoanei, dar
nu orice parte a persoanei este o parte a corpului său (o
persoană are părți în plus față de corpul său)
Având în vedere că dualistul non-cartezian respinge aserțiunea
că o persoană este o substanță imaterială, se pune problema ce
pot fi aceste părți suplimentare.
Este plauzibil să considerăm că un braț al statuii nu este
propriu-zis o parte a bucății de bronz, dar ar fi absurd să
susținem, asemănător, că un braț al persoanei nu este o parte a
corpului său.

15
Dualismul proprietăților
DP respinge aserțiunea carteziană conform căreia o persoană
este o substanță imaterială distinctă de corpul său.
DP respinge teza dualistului non-cartezian al substanțelor,
conform căreia persoanele au unele proprietăți fizicale în comun
cu corpurile lor.
Proprietățile mentale și cele fizicale sunt proprietăți distincte și
ireductibile ale unei singure entități: corpul sau o anumită parte
a acestuia, cum este creierul (fizicalism non-reductiv).
Culorile și formele apar a fi tipuri distincte și ireductibile de
proprietăți. Totuși, un singur obiect, de exemplu o minge roșie,
poate să aibă proprietăți de ambele tipuri, și asta nu pentru că
are o parte care este roșie, dar fără formă și o altă parte care
este sferică, dar incoloră.

16
Dualismul interacționist
Dualismul cartezian și dualismul proprietăților reprezintă forme
de dualism interacționist: mințile și corpurile pot interacționa
cauzal.
Dualismul interacționist este în acord cu simțul comun.
Potrivit dualismului cartezian, singurul atribut comun al minților
și corpurilor este doar existența.
Potrivit dualismului proprietăților, stările mentale și cele fizicale
au ca singur atribut comun faptul că aparțin unei singure
entități: corpul sau creierul.
Dualismul interacționist se confruntă cu o dificultate majoră cu
privire la înțelegerea și explicarea cauzalității minte-corp.

17
Argumentul închiderii cauzale
Argumentul închiderii cauzale este cel mai
puternic argument avansat împotriva
dualismului interacționist.
Dacă admitem că stările mentale și stările
fizicale ale corpului pot interacționa cauzal,
trebuie să admitem, considerând și alte
supoziții plauzibile, că stările mentale care au
efecte fizicale sunt (identice cu) anumite stări
fizicale.

18
Argumentul închiderii cauzale
Principiul închiderii cauzale a domeniului fizical (ICDF): Orice
stare fizicală care are o cauză la momentul t are o cauză fizicală
suficientă la momentul t.
Prin „cauză suficientă” a unui efect se înțelege aici o stare care
singură poate produce efectul.
Conform ICDF, dacă vom considera orice stare fizicală, îi vom
depista cauza, apoi vom depista cauza acesteia și așa mai
departe, vom găsi întotdeauna o stare fizicală care este o cauză
fizicală suficientă pentru efectul său.
ICDF nu exclude ab initio posibilitatea existenței cauzelor non-
fizicale cu efecte fizicale, ci arată doar că există o cauză fizicală
suficientă a oricărei stări fizicale.

19
Argumentul închiderii cauzale
Principiul cauzării psihofizice (CP): Unele stări fizicale
au cauze mentale.
CP reprezintă convingerea noastră puternică, „non-
negociabilă”, conform căreia unele dintre stările
noastre mentale pot avea efecte fizicale.
Principiul respingerii supradeterminării cauzale
sistematice (RSCS): Nici un efect nu poate avea mai
mult de o cauză suficientă la un moment dat, cu
excepția cazurilor autentice de supradeterminare
cauzală.

20
Argumentul închiderii cauzale
Un efect E este supradeterminat cauzal la momentul t, dacă
există cel puțin două cauze distincte care produc efectul E la
momentul t.
Să ne imaginăm o situație în care doi asasini împușcă în același
timp un om și că ambele gloanțe provoacă răni mortale victimei.
Într-o astfel de situație, moartea victimei este supradeterminată
cauzal de cele două împușcături, deoarece
moartea victimei este cauzată de două evenimente, nu de
unul singur sau, altfel spus, fiecare împușcătură este cauză a
morții victimei și
dacă una dintre împușcături nu ar fi avut loc, cealaltă ar fi
cauzat moartea.

21
Argumentul închiderii cauzale
RSCS asertează că nu avem temeiuri să presupunem că, în mod
sistematic, orice efect este supradeterminat cauzal, cazurile
autentice de supradeterminare cauzală fiind excepții rarisime.
În cele mai multe dintre cazurile în care X cauzează Y, dacă nu
are loc X, atunci nu poate să aibă loc Y.
Dacă vedem un copac doborât la pământ după o furtună
puternică, vom spune că vântul a doborât copacul, fără a
presupune în mod automat și că un om a tăiat copacul în timpul
furtunii.
În contextul argumentului discutat aici, conform RSCS, un efect
fizical F1 este rareori, dacă este, supradeterminat cauzal de o
stare mentală M și de o altă stare fizicală F2.

22
Argumentul închiderii cauzale
(1) Orice stare fizicală care are o cauză la momentul t are o cauză
fizicală suficientă la momentul t. (ICDF)
(2) Unele stări fizicale au cauze mentale. (CP)
(3) Nici un efect nu poate avea mai mult de o cauză suficientă la
un moment dat, cu excepția cazurilor autentice de
supradeterminare cauzală. (RSCS)
Adepții fizicalismului reductiv consideră că din aceste premise
rezultă următoarea concluzie:
(4) Stările mentale care au efecte fizicale sunt identice cu anumite
stări fizicale (ale creierului și, în general, ale sistemului nervos
central).

23
Argumentul închiderii cauzale
Fie M o stare mentală care există la
momentul t și care, conform premisei (2),
este cauza unei stări fizicale F1:
M F1
t
De exemplu, dorința mea de a bea cafea este
cauza faptului că duc cana cu cafea la gură.

24
Argumentul închiderii cauzale
Conform premisei (1), există o stare fizicală F2 care
este o cauză suficientă a stării F1 la momentul t:
F2
M F1
t
De exemplu, creierul meu a trimis anumite semnale
electrice mușchilor mâinii mele, care s-au contractat
într-un mod specific.

25
Argumentul închiderii cauzale
Dacă F2 este o cauză suficientă pentru F1, atunci, odată ce are
loc F2, se pare că M nu poate contribui la producerea stării F1,
decât dacă:
1. F1 este supradeterminată cauzal de M și F2 sau
2. M este identică cu F2.
Asumând că supradeterminarea cauzală nu este o opțiune
plauzibilă, rămâne că M este identică cu F2:

F2 M = F2
M F1
t

26
Rezumat și concluzii
Am prezentat dualismul cartezian, dualismul non-cartezian al
substanțelor și dualismul proprietăților, numit și fizicalism non-
reductiv.
Argumentele lui Descartes nu au forță convingătoare, astfel că
dualismul cartezian poate fi respins.
Am examinat un argument menit să arate că relația persoană-
corp poate fi înțeleasă prin analogie cu relația dintre o statuie și
bucata de bronz din care este constituită statuia, și am văzut că
tăria acestui argument poate fi pusă în discuție.
Am examinat un argument îndreptat împotriva dualismului
interacționist, conform căruia stările mentale pot fi identificate
cu stări fizicale ale creierului sau, în general, ale sistemului
nervos central.

27
Rezumat și concluzii
Filosofii dualiști de astăzi consideră că, deși buna funcționare a
minților noastre depinde în mod de buna funcționare a
creierelor noastre, ideea că o stare mentală este identică cu o
stare fizicală a creierului este extrem de problematică.
Cum ar putea fi descrisă în termeni neurofiziologici acea stare
fizicală a creierului meu cu care ar fi identică opinia mea că Led
Zeppelin a fost, este și va fi cea mai bună trupă rock a tuturor
timpurilor?
Filosofii care susțin o formă sau alta de fizicalism reductiv
consideră că este cel puțin la fel de problematică pretenția că
stările mentale sunt distincte de și ireductibile la stări fizicale ale
sistemului nervos central, în special din perspectiva dificultății
de a explica interacțiunile cauzale dintre minte și corp.

28