Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pacientul Critic
Pacientul Critic
Monitorizarea respirației
Monitorizarea respirației constă în urmărirea continuă, pe tot parcursul evoluției pacientului în urgență. Aceasta
presupune urmărirea următoarelor variabile:
1. Frecvența respiratorie cu valori normale la adult: 12 până la 16 respirații pe minut.
Valori patologice:
– Bradipnee – când numărul de respirații pe minut scade sub valoarea absolută de 10.
– Tahipnee – când numărul de respiraţii pe minut crește peste valoarea absolută de 20.
Disfuncții respiratorii:
§ Respirația Cheyne-Stokes caracterizată de creșterea progresivă a amplitudinii respirațiilor până la un potențial prag,
urmată de scăderea pană la apnee.
§ Respirația Küssmaul este definită printr-un inspir amplu și prelungit urmat de pauză, apoi expir sacadat urmat de
pauză.
§ Respirația Biot este caracterizată de respirații de amplitude variabile, neregulate.
§ Respirației Bouchut îi este caracteristică prezența apneei între inspir și expir.
§ Respirația agonică apare atunci când este prezentă apneea între două cicluri respiratorii normale.
§ Respirația stertoroasă este întâlnită în leziunile de trunchi cerebral, cel mai adesea post-traumatic.
2. Efortul respirator reprezintă efortul depus de pacient in vederea realizării funcţiei respiratorii. Acesta poate să fie
de două tipuri:
– normal
– absent
3. Mecanica toracelui:
4. Starea de conștiență a pacientului:
5. Aspectul tegumentelor
6. Poziția traheei
Monitorizarea circulației
Monitorizarea temperaturii
Monitorizarea acestui parametru reprezintă un aspect permanent evidențiat în toate unitățile de urgență statice , mobile
și de reanimare. Aceasta se realizează cu:
– electrozi autostatici
– padele
– cele 12 derivații
Monitorizarea cu electrozi autostatici este rapidă, simplă, stabilă și nu necesită oprirea resuscitării cardio-pulmonare
pentru interpretare.
Monitorizarea în 12 derivații :
Respirația tisulară este un parametru al cărui monitorizare se efectuează la pacienții instabili sau cu mare potențial de
instabilitate al funcțiilor vitale. Se va monitoriza:
– presiunea oxigenului în sânge, aceasta având valori normale cuprinse între 98 – 100 mmHg
– presiunea parțiala a dioxidului de carbon în sânge, valorile normale pentru acest parametru sunt normale atunci
când sunt cuprinse între 40-45 mmHg
– saturația de oxigen
§ cu valori normale între 97 – 100 mg/ml
§ se va măsura prin pulsoximetrie
§ se utilizează transductorul,acesta se fixează pe deget
§ oferă date asupra saturației de oxigen și a hemoglobiei normale
§ are o valoare fiziologică de 95 – 100%
§ în caz de hipoxie (saturaţia <90%) se intubează şi ventilează mecanic pacientul, după ce s-au urmărit parametrii clinici
specifici: starea de conştienţă, tahipnee, oboseală musculară
– capnometria :
§ constă în măsurarea dioxidului de carbon din aerul expirat
§ este o metodă non-invazivă
§ este utilă pentru confirmarea plasării corecte a tubului de intubație orotraheală
§ valorile normale pentru acest parametru sunt cuprinse între 35-45 mmHg
Se realizează în mod obligatoriu pentru toți pacienții ce sunt aduși în urgență. Constantele ce se urmăresc sunt:
– glicemia
– ureea
– electroliții
– echilibrul acido-bazic
– markerii de sepsis şi necroză musculară
– nivelul beta-HCG în cazul pacientelor de sex feminin, însărcinate
În concluzie, monitorizarea pacientului critic reprezintă o operațiune complexă pentru stabilirea corectă și promptă a
diagnosticului, pentru evaluarea managementului și mai ales pentru recoltarea datelor importante ce trebuie interpretate
in contextul general al pacientului.
Bibliografie: