BILET 3:

1. Muschii mimicii
2. Trunchiul cerebral – conformatie externa
3. Urechea externa

1. Muschii mimicii

Muşchii mimici se dezvoltă din mezodermul celui de-al doilea arc visceral (hioid). Cu un capăt al lor ei se
inseră pe oasele craniului, iar cu celălat – pe pielea feţei; unii din ei sunt aşezaţi complet în ţesuturile moi ale feţei.
Prin contracţiile lor aceşti muşchi mişcă pielea şi condiţionează mimica, adică mişcările expresive ale feţei, vorbirii
articulate etc.
Muşchii mimici se grupează în jurul orificiilor naturale ale feţei, unul din ei acoperă bolta craniului.
Muschii calotei craniene unt reprezentati de:
1) M. Epicranian (occipitofrontal) cu 2 portiuni:
a) P. Occipitala situata in partea posterioara a cutiei creniene cu forma patrulatera, isi are originea pe lini
nucala superioara si pe fata externa a apofizei mastoidiene. Fibrele sale urca pentru a se insera pe
marginea posterioara a aponefrozei epicraniene;
b) P. Frontala situata in regiunea anterioara este subtire si are form patrulatera. Originea ei este pe
marginea anterioara a aponevrozei epicraniene, de unde fibrele mediale se contiua cu ale m. Piramidal,
cele intermediale cu ale sprancenarului si orbicularului pleapelor, iar cele laterale se impletesc cu
fasciculele orbicularului deasupra procesului zigomatic.
Contractia acestu muschi pune in miscare pielea capului.
2) M. Auriculari (anterior, posterior si superior). Grupati in jurul pavilionului urechei, se desprind din foita
superficiala a fasciei temporale, din aponevroza epicraniana i de pe apofiza mastoida a temoralului,
inseranduse pe fata mediala a pavilionului urechei. Sunt muschi rudimentari care efectuiaza contractii
minime, in senul pozitie pe care o ocupa.
Muschii Fetei:
1) M. orbicular al ochiului, se afla in regiunea orbitei si se imparte in 3 portiuni: Orbitala, a pleoapelor si
lacrimala. Portiunea orbitala este formata din cele mai periferice fibre ale muschiului; contractanduse ele
mijesc ochiul. Portiunea pleoapelor este constituita din fibre dispuse sub pielea pleoapelor; contranctanduse
ele inchid ochiul. Portiunea lacrimala este reprezentata de fibrele care inconjoara sacul lacrimal;
contractanduse ele il dilata si inlesnec trecerea lichidului lacrimal prin canalul lacrimo-nazal.
2) M. Sprancenos este situat sub pantecele frontal al muschiului epicranian si orbicular avand origine pe
extrimitatea mediala a arcadei sprancenare, iar inserctia pe fata profund a pielii din mijlocul margenii
supraorbitare. Prin contractia lui trage spranceana in jos si medial, determinand cute verticale pe frunte.
3) M. Piramidal este asezat la radacina piramidei nazale, are originea pe fascia ce acopera partea superioara a
osului nazal si pe cartilajul nazal superior, iar insertia pe fata profunda a pielii fruntei in area
intersprancenoase. Cand se contracta ambii muschi trag in jos pielea ariei intersprancenoase, determinand
cutele transverse.
4) M. Transvers al nasului are originea pe maxilar, deasupra si lateral de incisivi, de unde fibrele se raspandesc
intro aponevroza ce se continua peste dorsul nasului cu aponevroza de partea opusa, comprimand
deschizatura nazala.
5) M. Mirtiform se insera pe maxilar deasupra incisivului medial; in continuare fibrele se prind pe septul
nazal. Este un dilatator al narilor.
6) M. Labial sau orbicular al gurii este un m. Circular ale carui fibre se contureaza in jurul dischizaturii
bucale. Are originea prin trei fascicule distincte din: foseta mirtiforma (fasciculul incisiv superior), de pe
septul nazal (f. Nazo-labial), alveola caninului si protuberanta mentoniera a mandibulei (f. Inferior).
Fibrele muschiului se grupeaza intr-un inel superior in buza superioara ( m. Semiorbicular superior) si intr-
unul inferior, corespunzator buzei inferioare (m. Semiorbicular inferior).
Inserctia se face pe piealea si mucoasa buzelor.
Actiunea consta in inchiderea orificiului bucal, contribuind la prinderea alimentelor, la sugere, articularea
cuvintelor, suflat, fluierat, sarut, exprimarea unor sentimente.
 7) M. Ridicator comun al aripii nasului si a buzei superioare este un fascicul muscular turtit care coboara de
pa fata externa a apofizei frontale a maxilei, dea lungul santului nazo-labial, pana la aripa nasului si pelea
buzei superioare.
8) M. Ridicator propriu al buzei superioara, pornind de pe portiunea interna a margineii suborbitare a maxilei
si din zona situata dedesubtul acesteia, se prinde de fata profunda a pielei buzei superioare pe care o ridica.
9) M. Zigomatic mic. Rudimentar, are originea pe fata externa a osului zigomatic de unde se prelungeste in
pielea buzei superioare pe care o trage in sus si in afara.
10) M. Zigomatic mare. Situat lateral de zigomaticul mic, are aceeasi originea ca si aceste. Se termina in pielea
comisurii buzelor, tragando in sus si in afara.
11) M. Risorius. Pleaca de pe fascia parotidiana spre comisura buzelor, pe care o tractioneaza inapoi dand
expresia de zambet.
12) M. Ridicator al unghiului labial. Situat posterior de m. Zigomatic, incepe de la foseta canina a maxilei
orientanduse spre comisura buzelor, deplasndo cu ocazia contractie in sus si in afara. Se intertese cu m.
Orbicular al gurii.
13) M. Buccinator este un m. Patrulater intercalat intre maxila, mandibula si comisura buzelor originea lui este
pe marginea alveolara a celor doua oase (in dreptul ultimilor molari) si pe ligamentul pterigo-maxilar,
formatiune ce se intinde intre carligul apofizei pterigoide si capatul posterior al triunghiului retromolar al
mandibulei. Fibrele acestui muschi se indreapta orizontal spre comisura buzelor, celei superioare
continuanduse cu buza inferioara.
Insertia se face pe pielea si mucoasa comisurii labiale.
Actiunea consta in tragerea inapoi a comisurii buzelor. Prin contractie forteaza alimentele din vestibulul
gurii sa patrund intre fetele triturante ale molarilor, intervenind astfel in masticatie si formarea bolului
alimentar.
Fata externa este acoperita de fascia buccinatoare intinsa intre maxila, mandibula si adventicea faringelui.
Intre buccinator, maseter si m. Pielosi din portiune mijlocie a obrazului, se afla o masa grasoasa (bula
grasoasa Bichat).
14) M. Coborator al unghiului labial. Slab dezvoltat si turtit, pleaca de lina oblica a mandibulei, fibrele lui
converg in sus si se prind in pielea comisurii buzelor, coborando in continuare.
15) M. Coborator a buzei inferioare incepe de la corbul madibulei, si se termina in pielea buzei inferioare,
contranctanduse o trage in jos.
16) M. Mentonier are originea pe alveolele incisivilor inferiori, urmand directia in jos si medial; se insera pe
pielea barbiei. Contractantandus m. Ridica si increteste piele barbiei, apropiindo de buza inferioara si
conditioneaza formarea pe ea a gropizei mentoniere.

2. Trunchiul cerebral – conformatie externa

Trunchiul cerebral reprezinta o portiune a sistemului nervos central care face legatura intre maduva spinarii si
diencefal. Fata sa posterioara este acoperita de cerebel si pendunculii cerebelosi, iar fate anterioara si laterale sunt
vizibile. Este constituit din cordoane longitudinale de substanta alba care fragmenteaza substanta cenusie in nuclei.
In zona mijlocie prezinta un fascicul de fibre albe transversale, sub care trec cordoanele de substanta alba
longitudinale ca si sub un pod; aceasta zona se numeste punte. Regiunea din trunchiul cerebral situata sub punte se
numeste bulb, iar portiunea situata deasupra, mezencefal.

Bulbul rahidian este portiunea encefalului care prelungeste superior, fara delimitare precisa, maduva spinarii. El se
intinde de la vertebra C1, in sus si inainte pana la punte, cu care se continua pana la striile medulare din podeaua
fosei romboide si contribuie la formarea ventriculului IV. Bulbul incepe la nivelul atlasului si se intinde pana la
mijlocul clivusului.
Bulbul are forma unui trunchi de con indreptat cu baza superior si varful trunchiat inferior, in continuarea maduvii
spinarii. Este lung de 28-30mm, larg de 20mm (superior) si 14mm (inferior).
Fata anterioara prezinta, pe linia mediana un sant, fisura mediana anterioara, care este intrerupta la nivelul vertebrei
C1, de decusatia piramidelor (incrucisarea fasciculului piramidal). Deasupra decusatiei piramidale si lateral de
fisura mediala anterioara se gasesc piramidele bulbare, care constituie cele doua cordoane albe ale caii piramidale.
Ele sunt limitate, in afara, de santul colateral anterior. Prin acest sant ies 10-12 firisoare radiculare ale nervului
hipoglos (XII).
Fete laterale prelungesc superior cordoanele laterale ale maduvei, fiind delimitate, anterior, de santul colateral
anterior, iar posterior, de santul colateral posterior. In acesta din urma se gaseste originea aparenta a nervilor
glosofaringian (IX), vag (X) si accesor bulbar (XI). La jumatatea distantei fetei se descriu 2 santuri, santul
preolivar si retrolivar, care inconjoara o proieminenta olivara alungita, oliva bulbara, in care se gaseste nucleul
olivar (terminatia tractului cerebelo-olivar si, in acelasi timp, originea tractului olivo-spinal). In partea inferioara a
bulbului, fetele laterale si cea anterioara prezinta fibre in ansa, mai mult sau mai putin aparente, numite fibre
arciforme externe.
Fata posterioara a bulbului prezinta, in jumatatea sa inferioara, fisura mediala si laterala posterioare. Intre acestea
se gaseste fisura posterioara intermediara, gare desarte fasciculul lui Goll (fasciculus glacilis), medial, de fasciculul
lui Burdach (fasciculus cuneatus), lateral.
Fasciculul glacilis si cuneatus, impreuna, formeaza funiculul posterior. In jumatea superioara a bulbului, cele doua
fascicule se indreapta inspre lateral de linia mediana.
In aceasta regiune fasciculul glacilis prezinta o umflatura numita clava sau tuberculul nucleului glacilis, care
contine nucleul glacilis. In nucleu se termina protoneuronul senzitiv a tractului spinobulbar, portiunea mediala si isi
au originea alte fibre din tractul bulbotalamic si din cel bulbocerebelos.
De asemenea, si fasciculul lui Buradach prezinta o portiune ingrosata, numita tuberculul cuneatus, limitat de fisura
intermediara posterioara si fisura laterala posterioara. In adancul lui se gaseste nucleul cuneatus in care se termina
protoneuronul senzitiv periferic al tractului spino-bulbar, portiunea laterala si isi au originea alte fibre din tractul
bulbotalamic si din cel bulbocerebelos.
Turberculul cinereum este ingrosarea situata superolateral de tuberculul cuneat. La acest nivel se observa, prin
transparenta unui strat subtire de substanta alba, masele nucleilor derivati din cornul posterior al maduvei, de
culoare gri-albastruie.
Cordoanele posterioare (continuate din maduva), care se indeparteaza unul de altul in bulb, devin peduculii
cerebelosi inferiori, delimitand intre ei un spatiu triunghiular cu baza superioara, intre care se intinde o membrana
foarte subtire, ce constituie acoperisul ventriculului al IV-lea, in portiunea sa bulbara. Este lama coroidiana a
ventriculului IV acoperita de cerebel.
Lama coroidiana acoperita de fata profunda a piei mater, constituie cu aceasta panza coroidiana inferioara, care
prezinta, in unghiul inferior al venticulului IV, intre cei doi pedunculi cerebelosi, orificiul lui Magendie. Acesta
face comunicare intre ventriculul IV si spatiul subarahnoidian.
Pedunculul cerebelos inferior continua tuberculul cuneat, fiind constituit de substanta alba intinsa de o parte si alta
spre cerebel. Se mai numeste si corpus restiforme. El este alcatuit, de tractul cerebelo-vestibular, cerebelo-olivar,
bulbo-cerebelos si, la exteriorul sau, vizibile cu achiul liber, din fibre de substanta alba, numite fibre arcuate
dorsale (sunt parti neincrucisate ale fibrelor neuronilor tractului bulbo-cerebelos).

Puntea este o proeminenta situata deasupra maduvei alungite, dedesubtul mezencefalului si inainte cerebelului. Din
punte ies radacinile nervilor V – VIII.
Puntea lu Varolio prezinta patru fete:
F. anterioara, prezinta pe linia mediana, santul bazilar in care se gaseste artera bazilara, iar lateral, doua
proeminente prin care trec fasciculele piramidale. In partea anterioara puntea este net delimitata de pedunculii
cerebrali, iar in portiunele ei laterale ea se ingusteaza treptat, transformandu-se in pedunculii mijlocii ai
cerebelului. Ei conduc impulsurile, receptate de celule din baza puntii de la scoarta emisferelor mari. Prin urmare
are la baza structuri filogenetice noi: neuronii, legati cu scoarta emisferelor mari si caile piramidale. La limita
dintre punte si pedunculii mijlocii ai cerebelului ies la suprafata radacina mare si cea mica a nervului trigemen (V).
Inferior puntea este despartita de bulb prin santul bulbo-pontin.
Fata posterioara prezinta, pe partile sale laterale, fata posterioara a pedunculilor cerebelosi superiori care, prin
apropiere treptata, se unesc la extremitatea superioara a puntii. Ea este turtita si formeaza portiunea superioara a
fosei romboide. In tegmentul puntii vine din bulb formatia reticulara, in care, pe fundul ventriculului al patrulea, se
afla nucleii nervilor cranieni (perechile V-VIII)
Fetele laterale reprezinta locul de emergenta a pedunculilor cerebelosi mijlocii prin care trec tracturile poto-
cerebelare la scoarta emisferelor cerebeloase.
Mezencefalul ia nastere in urma modificarilor survenite in evolutia veziculei cerebrale mijlocii si este format din
pedunculii cerebrali, tuberculii cvadrigemeni si anexele lor. Este strabatut de apeductul lui Silvius, care reprezinta
cavitatea ependimara a veziculei cerebrale primitive mijlocii si face comunicarea sintre ventriculul IV si ventriculul
III.
Pedunculii cerebrali sunt cordoane de grosimea degetului mare, cu lungimea si largimea de 1,5cm, formati din
substanta alba. Depresiunea triunghiulara, cu baza superioara, care se gaseste intre cei doi pedunculi se numeste
fosa intercuspidala. Fundul depresiunii este strabatut de vasele care patrund in ea si poarta numele de substanta
perforata posterioara.
Baza pedunculilor cerebrali include tracturile care vin de la scoarta (caile cortico-spinale, cortico-nucleare, si
tracturile cortico-pontine, formate din tractul fronto-pontin si tractul occipito-temporo-pontin). Aceasta portiune a
creierului mijlociu este noua din punct de vedere filogenetic, la fel ca si baza puntii si piramidele bulbului.
Tegmentul peduncular, fiind o contiuare a tegmentului puntii lui Varolio, este format din structuri
filogenetic vechi. Faţa superioară a tegmentului peduncular serveşte drept fund pentru apeductul lui Sylvius.
Aici se află nucleii nervului motor ocular comun - perechea III - şi a nervului trohlear - perechea IV. În
embriogeneză nucleii se dezvoltă din placa bazală sub şanţul colateral; ei constau din neuroni motori şi sunt
omologi neuronilor motori ai măduvei spinării. Prin urmare, nucleii şi rădăcinile ce pleacă de la ei sunt un aparat
metamer al creierului mijlociu. Substanţa cenuşie (unul din nucleii formaţiei reticulare - nucleul intermediar,
nucleus interstitialis) din jurul apeductului Sylvius dă naştere unor căi vechi din punct de vedere filogenetic -
fasciculul longitudinal posterior şi tractul reticulospinal, care merg la măduva spinării. În acest fascicul intră de
asemenea fibrele din nucleii nervilor oculomotori (perechile III, IV şi VI). Cu ajutorul fibrelor fasciculului aceşti
nuclei se unesc unul cu altul şi cu nucleii nervului vestibular, ale căror fibre intră în fascicul ceva mai jos. Prin
aceasta se obţine coordonarea mişcărilor ochilor şi reacţia lor la excitaţiile din aparatul de echilibru. În regiunea
nucleilor perechii III de nervi se află nucleii microcelulari a lui Edinger-Westphal-Iacubovici şi nucleul central
posterior impar (Perlia); se dezvoltă pe locul şanţului colateral şi-s alcătuiţi din neuronii intercalari ai sistemului
nervos vegetativ parasimpatic. Lateral de apeductul Sylvius se întinde de-a lungul creierului mijlociu unul din
nucleii nervului trigemen (nucleul tractului mezencefalic al nervului trigemen).
La nivelul tuberculilor cvadrigemeni inferiori, în porţiunea inferioară a tegmentului se încrucişează fibrele
pedunculilor superiori ai cerebelului. Unele fibre se termină apoi în nişte acumulări celulare masive - nucleii roşii
(nuclei ruber tegmenti), care prezintă nişte condensări ai substanţei reticulare a tegmentului, iar altele se prelungesc
până la talamus optic al creierului intermediar. Este compus din două porţiuni: paleorubrum, respectiv porţiunea
magnocelulară de la care pleacă fasciculul rubrospinal şi neorubrum - porţiunea parvocelulară, de la care pleacă
fasciculul central al calotei la oliva bulbară, având rol în sinergia diferitelor mişcări ale corpului, în reflexele
labirintice, în atitudini, posturi şi în automatizare. Nucleul roşu reprezintă un punct nodal al sistemului
extrapiramidal. Aici se termină tractul strio-rubral, cerebelo-rubral, mamilo-tegmental şi îşi au originea tractul
rubro-reticulo-spinal (care coboară în jumătatea opusă a măduvei după ce s-a încrucişat în decusaţia lui Forel) şi
rubro-olivar.
De asemenea nucleul roşu primeşte aferente dento-rubrice, cortico-rubrice din cortexul temporal şi parietal şi
nigro-rubrice.
Dedesubtul nucleilor roşii se produce încrucişarea pedunculilor cerebeloşi superiori - decusaţia Wernekingk -
care constă în încrucişarea căilor dento-rubrice.
Prin calotă urcă către scoarţă căile senzitive: tractul bulbo-talamic, tractul nucleo-talamic (lemniscus medialis),
tractul spino-talamic şi lemniscul lateral (calea auditivă). Aceste tractusuri se găsesc pe partea laterală a calotei,
aproape de suprafaţă, în trigonum lemnisci. Ultimul este mărginit superior de brachium colliculi inferioris, inferior
de pedunculul cerebelar superior şi lateral de sulcus lateralis mesencephali.
Între pedunculii cerebrali şi calotă este situată substanţa neagră Soemmering (substantia nigra seu locus niger),
care este o masă de celule nervoase care conţin pigment (melanina). Din punct de vedere funcţional, acest nucleu
este un constituient important al sistemului extrapiramidal. Se ştie că substantia nigra are legături importante prin
fibrele sale cu corpus striatum.
Locus niger primeşte fibre aferente şi de la scoarţa cerebrală din zona precentrală (Bechterev).
Fibrele eferente iau fie direcţia fasciculului piramidal spre formaţiuni protuberanţiale sau bulbare, fie merg spre
nucleul roşu (Foix şi Niculescu).
 Faţa posterioară a mezencefalului este ocupată de tuberculii (coliculii) cvadrigemeni (lamina tecti
quadrigemina) (fig. 240, 241). Se întinde între pedunculi cerebellares superiores şi thalamus, de care este separată
printr-un şanţ. Tuberculii cvadrigemeni sunt în număr de patru, câte doi de fiecare parte, unul superior şi altul
inferior, având o formă hemisferică. Între tuberculii superiori atârnă corpus pineale (epifiza). Tuberculii inferiori
sunt acoperiţi de cerebel.
Fiecare tubercul are în interiorul lui substanţa cenuşie. În colliculi superiores se face conexiunea căii reflexe
optice şi aici se termină tractus spinotectalis. El este structurat din 7 straturi de substanţă cenuşie alternând cu
substanţa albă, asemănător scoarţei, fiind un centru de integritate a creierului arhaic. În nucleus colliculus
inferiores se face conexiunea căii acustice reflexe. Din ambii tuberculi (superior şi inferior) pleacă tractus
tectospinalis. De la tuberculul superior pleacă un relief, brachium colliculi superioris, care merge în sus şi lateral la
corpus geniculatum laterale. De la tuberculul inferior pleacă brahium colliculi inferioris, care merge superior şi
lateral şi se termină în corpus geniculatus mediale.

3. Urechea externa
Este formată din pavilionul urechii (auricula), conductul auditiv extern (meatus acusticus externus) şi
membrana timpanică (membrana tympani), ce desparte conductul auditiv extern de urechea medie.
Pavilionul (auricula)
Pavilionul urechii (auricula) este o cută tegumentară de formă şi dimensiuni variabile, alcătuit din piele şi
cartilajul auricular (cartilago auriculae), ce-i formează scheletul şi din lobul auricular (lobulus auriculae).
Pavilionul prezintă două proeminenţe arcuate, helix şi anthelix şi două tuberculare, tragus şi antitragus, cu trei
depresiuni, scapha, fossa triangularis şi concha.
Cartilajul urechii este legat de osul temporal prin formaţiuni conjunctive, ce unesc pericondrul său de periostul
temporalului.
În jurul pavilionului se găsesc muşchii auricular anterior (m. auricularis anterior), posterior (m. auricularis
posterior) şi auricular superior (m. auricularis superior), care conferă urechii mişcări foarte reduse. Există şi
muşchii rudimentari (m. helicis major, m. tragicus, m. helicis minor et m. antitragicus, pe faţa externă, iar m.
obliquus auriculae et m. transversus auriculae, pe faţa sa internă), dezvoltaţi la mamiferele patrupede, dar la om
foarte reduşi, lipsiţi de importanţă practică majoră.
Conductul auditiv extern (meatus acusticus externus)
Este sinuos, oblic, antero-medial, cu o înclinare terminală în jos. La unirea celor 3/4 externe cu 1/4 internă
prezintă o strangulaţie (istm). În cursul examenului otoscopic se corectează aceste inflexiuni trăgând de pavilion în
sus şi înapoi.
Are o lungime de 22-26 mm, uşor turtit antero-posterior. El este constituit, medial, de partea timpanică a osului
temporal (scobitura osului temporal), aplicată pe solzul temporalului, iar lateral de un canal fibrocartilaginos
(meatul acustic extern cartilaginos), care se continuă cu cartilajul pavilionului. Meatul acustic extern este căptuşit
de un tegument subţire care cuprinde glande sebacee, glande ceruminoase şi fibre de păr numite traguşi.
Raporturile sunt următoarele:
- posterior, cu procesul mastoidian şi porţiunea a 3-a a nervului facial;
- superior cu fosa craniană medie, cu celulele precentrale ce comunică cu recesul epitimpanic şi cu celulele
mastoidiene retroauriculare;
- inferior, cu baza glandei parotide;
- anterior, cu articulaţia temporo-mandibulară.
Membrana timpanică (membrana tympani) (fig. 291)
Meatul acustic extern este despărţit de urechea mijlocie printr-un perete membranos, timpanul (gros de 1/10
mm), constituit din două lamele epiteliale între care se găseşte ţesutul propriu fibroconjunctiv şi manubrium mallei
(mânerul ciocanului). Timpanul este subţire dar rezistent, fibros dar elastic, concav şi aproape circular (1 cm
diametrul şi o suprafaţă de 64 mm2), înclinat cu 450 faţă de orizontală. El se inseră în jos, pe şanţul timpanic (sulcus
tympanicus) situat la extremitatea internă a meatului acustic extern şi este fixat printr-un inel fibro-cartilaginos
(anulus fibrocartilagineus Gerlach). Inelul fibrocartilaginos formează o zonă periferică groasă alcătuită din fibre
radiare şi circulare, care fixează inferior şi posterior membrana timpanului în şanţul timpanului. Partea sa
superioară este mai subţire şi mai puţin întinsă (pars flaccida); aceasta se fixează pe solzul temporalului; în rest
membrana timpanică este mai groasă şi sub tensiune (pars tensa).
 Jumătatea superioară a timpanului este împărţită în două prin proeminenţa mânerului ciocanului (prominentia
mallearis), inclus în membrana timpanului. Extremitatea inferioară a acestei proeminenţe este în centrul
timpanului, ombilicul (umbo membranae tympani). De aici pleacă un reflex luminos triunghiular, vizibil la
otoscopie, numit conul luminos al lui Wilde sau triunghiul luminos al lui Politzer.
Timpanul prezintă trei straturi: un ţesut propriu fibros (lamina propria), acoperit, pe faţa sa externă, de
tegument (stratum cutaneum), iar pe faţa internă de mucoasa timpanică (stratum mucosum). Stratul fibros la rândul
său, este format de alte două straturi de fibre.
În stratul extern, fibrele sunt orientate radiar (stratum radiatum), cu punctul de inserţie central pe mânerul
ciocanului, iar în stratul intern sunt dispuse circular (stratum circulare) şi concentric. La nivelul părţii flacide acest
sistem fibrilar lipseşte, timpanul fiind format aici doar prin aderarea stratului cutanat la cel mucos.