BILET 23:

1. Vena jugulara interna

2. Corpul callos
3. Osisoarele urechii medii

1. Vena jugulara interna

Vena jugulară internă (v. jugularis interna) se formează în interiorul craniului prin confluenţa sângelui venos al
sinusurilor durei mater. Părăseşte craniul prin gaura jugulară împreună cu nervii IX, X, XI, merge vertical în jos, în
afară şi înăuntru. Străbătând regiunea retrostiloidiană şi trigonul carotic în componenţa unui fascicul vasculo-
nervos cu artera carotidă şi cu nervul vag, pentru a se termina înapoia extremităţii interne a claviculei, unde se
uneşte cu vena subclavia. Mai sus de unirea cu vena subclavie se dilată formând bulbul inferior al venei jugulare
interne (bulbus inferior venae jugularis).
În ea se varsă următorii afluenţi (confluens sinuum).
Sinusurile venoase ale durei mater(sagital superior, sagital inferior, trasvers, sigmoid, occipital, cavernos,
intracavernoaseant si post, pietros sup, pietros inf, bazilar.), venele diploice si emisare (diploica frontala, diploica
occipitala, diploica oftalmica, diploica temporala anterioara, diploica temporala mijlocie, diploica temporala
posterioara, emisara condiliana posterioara, emisara condiliana mastoidiana, emisara occipitala, emisara parietala,
emisara condiliana anterioara, emisara gaurii rupte, emisara orificiului oval.), venele globului ocular si a
orbitei(vena oftalmica superioara, vena centrala a retinei, vena oftalmica inferioara.), si venele fetei (facaiala
comuna, palpebrale superioara, nazale externe, palpebrale inferioare, labiala superioara, labiala inferioara, profunta
a fetei, rr parotide, vena palatina, submentala, retromandibulara, auriculare anterioare, parotide, articulare,
timpanice, trasversala a fetei, maxilare, faringiene, linguale, tiroidiene superioare, tiroidiene mijlocii,
sternocleidomastoidiana, laringiana superioara, canalului cohlear.).

Vena jugulara interna este cel mai mare colector venos al capului si gatului, care aduna sangele venos de la encefal
si invelisurile sale, de la globul ocular si anexele sale, de la fata, o parte din visccrele gatului, precum si o parte a
sangelui venos din regiunea anterioara a gatului.
ORIGINE SI TERMINARE
Incepe la nivelul compartimentului posterior al gaurii rupte posterioare, unde conintinua sinusul venos lateral vau
sigmoid. Coboara apoi vertical pana in vecinatatea bazei galului, unde se uneste indaratul extremitatii interne a
claviculei cu vena subclaviculara respectiva si formeaza trunchiul venos brahiocefalic respectiv.
Vena jugulara interna, pe masura ce coboara spre baza gatului, îsi mareste calibrul datorita afluentilor pe care ii
primeste. Prezinta de-a lungul ei doua dilatatii mai importante:
bulbul superior, care corespunde fosei jugulare si se numeste golful venei jugulare
bulbul inferior, fuziform, numit sinusul jugularei, situat la extremitatea inferioara a venei, deasupra caruia vena
prezinta doua valvule osteale.
Originea venei jugulare interne corespunde compartimentului posterior al gaurii rupte posterioare si apoi fosei
jugulare sapate in stanca temporalului, sub casa timpanului. Dedesubtul acesteia vena jugulara interna coboara in
afara carotidei interne si apoi in afara carotidei primitive pana la baza gatului, unde se termina.
Ea se gaseste in aceeasi teaca vasculara impreuna cu aceste vase, iar nervul vad ocum unghiul diedru posterior
dintre vena si carotida.
Antero-extern are raporturi musculare importante :
- Este acoperita de m. streno-cleido-mastoidian
- Este incrucisata de burta posterioara a m. digastric, deasupra careia are raporturi cu parotida si este
traversata de nervul accesor XI.
- Este incrucisata de burta superioara a m. omohioidian sub care este traversata de vena jugulara anterioara.
AFLUENTI
Aproape de baza craniului vena jugulara interna primeste:
-sinusul pietros inferior
-sinusul pietro-occipital, o vena condiliana anterioara, cateva vene faringiene

La gat in vecinatatea osului hioid, in vena jug. Int. Se varsa trunchiul tiro-lingo-faringo-facilal (Farabeuff), care
strange venele tiroidiana superioara, faciala, linguala si faringiana. Daca nu exista trunchiul lui Farabeuff venele
compoenete se varsa separat in jugulara interna. La baza gatului primeste afluenti limatici:
-canalul toracic care s poate deschide si in confluentul jugulo-subclavicular sx.
-canalul limfatic dx care se poate dechide si in confluentul jugulo-subclavicular dx.

ANASTOMOZE
Vena jugulara interna se anastomozeaza cu externa prin:
-ramuri care unesc v. Frontale cu temporalele
-prin bogata retea venoasa care uneste plexul alveolar cu plexul pterigoidian
-prin comunicanta intraparotidiana
-prin venele emisare care fac sa comunice cu sinusurile craniene, cu venele extracraniene, tributare venei jug ext.
-cu jugulara anterioara, prin mai multe vene care unesc jugulara anterioara cu vena faciala.

2. Corpul callos

Sau marea comisură a creierului reprezintă legătura cea mai puternică a celor două emisfere şi se găseşte în fundul
fisurii mediane sau sagitale, între cele două emisfere. El este acoperit de loburile occipital, parietal şi frontal.
Corpul calos are forma unui arc cu un cârlig la extremitatea anterioară. El începe la comisura anterior, cu o
placă subţire, lamina rostralis, care se continuă cu rostrum corporis callosi. Urmează partea cu convexitatea
anterioară, genunchiul (genu), apoi trunchiul (truncus) şi, în sfârşit, terminaţia posterioară, îngroşată, spleniul
corpului calos (splenium corporis callosi).
Pe suprafaţa corpului calos se găsesc părţi rudimentare de substanţa cenuşie, indusium griseum, striae
longitudinales medialis et lateralis Lancisi. Corpul calos este delimitat de gyrus cinguli prin sulcus corporis
callosi.
Radiatio corporis callosi porneşte de la corpul calos spre scoarţă, formând pars frontalis (forceps minor),
parietalis, temporalis et occipitalis (forceps major). Fibrele din pars temporalis şi occipitalis formează tapetum,
limita superioară şi laterală a cornului inferior şi posterior ale ventricului lateral. Fibrele comisurale fac legături
între regiunile corticale din ambele părţi ale emisferelor cerebrale. Importantă în acest sens este legătura dintre girii
precentrali, dintre care cea stângă este mai dezvoltată la dreptaci.

3. Osisoarele urechii medii

Cele trei oscioare, ciocanul, nicovala şi scăriţa, sunt cuprinse în recesul epitimpanic. Ele se articulează între ele,
legând timpanul cu fereastra ovală. Mişcările acestui lanţ de oscioare sunt influenţate de doi muşchi: muşchiul
ciocanului (m. tensor tympani) şi muşchiul scăriţei (m. stapedius).
Ciocanul (malleus) este format din cap, gât turtit şi mâner inclus în membrana timpanică, un proces scurt lateral
şi altul lung, anterior.
Nicovala (incus) prezintă un corp articulat cu ciocanul, o rădăcină superioară scurtă în foseta unghiului inferior
al aditusului ad antrum şi o rădăcină lungă, inferioară, articulată cu scăriţă.
Scăriţa (stapes) este formată dintr-un cap articulat cu nicovala, o bază plată, aplicată pe fereastra ovală prin
ligamentul inelar al scăriţei şi două braţe, unul anterior mai scurt şi altul posterior, care unesc capul cu baza
scăriţei.
Conexiunile dintre oscioare sunt două articulaţii complete, cu capsulă şi sinovială, una între ciocan şi nicovală
strânsă, aproape imobilă, ce duce la deplasarea acestor oase în bloc la vibraţiile timpanului, în care mişcările au
caracter de balans şi imprimă modificări ale intensităţii. A doua articulaţie este între nicovală şi scăriţă.
Conexiunile cu pereţii urechii medii:
 - ciocanul este menţinut în poziţie prin trei ligamente: superior, lateral şi anterior;
- nicovala dispune şi ea de două ligamente: supeiror şi posterior;
- scăriţa prezintă două ligamente: ligamentul inelar al bazei scăriţei şi membrana obturatoare a scăriţei.
Muşchii oscioarelor:
- muşchiul ciocanului (m. tensor tympani) se inseră pe spina sfenoidului şi pe pereţii canalului osos care-l
conţine (canal musculo-tubar).
Tendonul său se reflectă lateral la nivelul procesului cohleariform şi se fixează pe mânerul ciocanului.
Contracţia sa întinde timpanul, care deplasează oscioarele medial (acomodare la sunetele puternice);
- muşchiul scăriţei (m. stapedius) este conţinut în canalul săpat în peretele posterior al urechii medii. Tendonul
său iese prin orificiul piramidei şi se fixează pe capul scăriţei. E antagonist muşchiului tensor al timpanului şi
relaxează timpanul (acomodare la sunete de mică intensitate).
Mucoasa timpanică se comportă faţă de conţinutul urechei medii ca şi peritoneul faţă de organele abdominale.
Ea îmbracă oscioarele, tendoanele şi ligamentele şi le formează mezouri care compartimentează cavitatea casei
timpanului. Repliurile mucoasei delimitează următoarele cavităţi:
- recesul superior al timpanului, cuprins între pars flaccida a timpanului, ligamentul lateral al ciocanului şi gâtul
acestui oscior;
- recesele anterior şi posterior ale timpanului, situate între timpan şi pliurile maleare; ele sunt despărţite prin
mânerul ciocanului;
- recesul supeiror situat între peretele lojei oscioarelor, corpul scăriţei, capul ciocanului şi ligamentul lateral al
ciocanului.
Existenţa acestor cavităţi în urechea medie explică trecerea spre cronicitate a unei otite, în caz de drenaj
insuficient.