PUIUL DE RÂNDUNICĂ

Într-o zi frumoasă de primăvară, a sosit din țările calde un stol de rândunele. Ajunse la noi, ele au zburat pentru a-și găsi cuiburile
rămase goale din toamnă.
Una dintre ele și-a găsit cuibul sub streașina unei case. După căteva săptămâni, rândunica depuse un ou, din care ieși un pui
frumos și pufos.
Într-o zi rândunica îi spuse puiului:
- Dragul mamei puișor, eu plec să caut câte ceva de mâncare. Să mă aștepți cuminte în cuib până mă întorc.
- Bine, mama, spuse puiul.
După plecarea mamei, puiul curios să vadă ce se întâmplă prin curte, se așeză pe marginea cuibului și, într-un moment de
neatenție, alunecă pe burlan și căzu într-un coș plin cu fân.
Chiar atunci, băiatul care îngrijea animalele luă coșul cu fân și îl duse în grajd.
Animalele s-au bucurat pentru mâncare, dar când să mănânce, din coș țâșni puiul de
rândunică direct pe nasul căluțului plângând.
- Ce s-a întâmplat micuțule? De ce plângi? îl întrebară animalele.
- Nu am ascultat-o pe mama și din neatenție am cazut din cuib. Acum sunt sigur că mama mă caută,
răspunse puiul.
Căluțul, înduioșat de pățania puiului de rândunică, s-a hotărât să-l ajute, ducându-l lângă cuibul lui.
Rândunica, ajunsă mai devreme la cuib, a văzut că puiul dispăruse și a început să-l caute, dar nu îl găsi.
- Am fost tare îngrijorată din cauza ta, am crezut că nu o să
te mai văd niciodată, zise aceasta în timp ce își strângea
puiul în brațe.
- Iartă-mă, mamă, că nu am fost neascultător, îți promit că
de azi înainte o să te aștept cuminte în cuib de fiecare
dată când vei pleca după mâncare.
- Rândunica și puiul îi mulțumi căluțului pentru ajutorul
dat, și au trăit fericiți în cuib până ce a venit toamna,
când au trebuit să plece în țările calde.