LECȚIA 1 ISTORIA MUZICII –

ANTICHITATEA
Muzica este o artă a sunetelor naturale și abstracte. Este un fenomen de suprastructură
apărut cu manifestările artistice ale omului, ale lui homo-sapiens. Este un mijloc de
comunicare artistică dintre oameni.
Marea varietate stilistică este dată de dezvoltarea socială diferită de zone geografice diferite
și de naționalitățile diferite.
Muzica antichității vine din două direcții: folclorică și cultică (sau religioasă).
Antichitatea s-a dezvoltat în câteva centre mai importante:

Sumerul Antic: liturghia conținea imn sau psalm. De asemenea conținea tehnici
responsoriale (întrebare-răspuns) și antifonal. Fiecare poezie avea melodia proprie, fiecare
cântec se caracteriza printr-o trăsătură expresivă care facilita legătura cu divinitatea
invocată sau cu acțiunea magică a respectivei muzici. Cântecele erau imnuri închinate zeilor
și glorificării regilor. Cel mai vechi cântec de dragoste din întreaga literatură universală a
fost cântecul de iubire al lui Sușin. Prima notație muzicală este nedescifrabilă și datează
încă de secolul II î.Hr. Instrumentele muzicale - Harpa. a fost găsită în mormântul Reginei
Șubad, alcătuită din 11 coarde de lungimi diferite.

Egiptul Antic - Era preponderent diatonică cu o desfășurare lină în planul înălțimilor,

ambitus relativ redus, limitat la câteva sunete, într-un spațiu de o octavă sau cvintă. Cântul
individual sau colectiv, supraîncărcat cu ornamente executate foarte rapid. Zilnic aveau loc
ceremonii în temple cu cântări de slavă pentru numeroasele divinități, vocea umană fiind
considerată ca fiind cel mai eficient instrument. Egiptenii din vremea aceea cunoșteau
intervalele de cvartă, cvintă și octavă. Instrumentele egiptenilor - tamburina (ser), flautul
vertical (seba), lira și harfa.

China Antică - sistemul muzical era alcătuit din 5 sunete, se fixează modul cromatic,
fiecare sunet având o stare neutră. Pentru a forma o scară melodică, trebuia ales un anumit
număr de sunete comode intonării vocale. Astfel a apărut gama pentatonică care stă la baza
muzicii populare chineze (do-re-mi-sol-la). Prin progresia cvintelor, pentatonica s-a
transformat în heptatonică (do-re-mi-fa#-sol-la-si). Un loc important în ocupă muzică de
cult și ritual și de asemenea imnurile închinate cerului.

India Antică - cel mai vechi document de muzică indiană este intitulat "Veda" și cuprinde
texte de imnuri, cântece de ritual magic, dar și diferite melodii. În muzica indiană, octava se
împarte în 22 de microintervale ce se numesc shruti. Muzica indiană este strâns legată de
ritualurile religioase, de ceremoniile de curte și de ocaziile private. Melodia este monodică,
modală bazată pe scara heptatonică dispusă în sens coborâtor. Scara era sa-ra-ga-ma-pha-
da-ni (fa-sol-la-si-do-re-mi). Instrumentele muzicale erau raga, tala, kharaja.

Grecia Antică - muzica era monodică, era considerată că avea forța de purificare a
sufletului. Notația muzicală era bazată pe literele alfabetului. În alcătuirea melodică a
sunetelor erau utilizate intervale consonante și disonante, desprinse din modul de acordare a
lirei lui Mercur. Ca instrumente avem aulos, lira, arxia.