Lucrarea 5

Generarea danturii în evolventă prin metoda

rulării

Obiectiv operaţional I: Trasarea a câte unui fragment de dantură

(cel putin trei dinţi) din cele trei tipuri: normală, pozitivă şi negativă.
Obiectiv operaţional II: Calculul parametrilor geometrici şi rotilor
dinţate trasate.

1. Baze teoretice privind generarea danturii în evoventă

Mecanismele cu roţi dinţate sunt mecanisme cu cuple

superioare formate din câte două elemente dinţate, montate pe doi
arbori, cu scopul de a se transmite, direct, între aceştia mişcare şi
forţa.
Forma corpului roţilor, care formează un angrenaj, depinde
numai de pozitia relativă în spaţiu a axelor celor doi arbori, între care
urmează să se transmită mişcare şi forţa prin intermediul
angrenajului. În funcţie de poziţia relativă în spaţiu, a axelor, sunt
trei tipuri de angrenaje:
- angrenaje cu axe paralele
- angrenaje cu axe concurente
- angrenaje cu axe încrucişate.
 Acestă clasificare a angrenajelor conduce şi la clasificarea
formei corpurilor roţilor dinţate, astfel :
- roţi dinţate cilindrice
- roţi dinţate conice
- roţi dinţate hiperboloidale
Dinţii roţilor dinţate sunt marginiţi de următoarele
suprafeţe: suparafeţele dinţilor, care servesc la transmiterea
mişcărilor sunt suprafeţe la care se delimitează înălţimea şi lungimea
dinţilor.
Prin profilul dintelui se întelege intersecţia dintelui cu o
suprafaţă dată. Pentru roţile cilindrice cu dinţi drepţi, prin profil, se
întelege curba obţinută prin intersectia suprafeţelor dintelui, cu un
plan perpendicular pe axa roţii.
Teoretic, profilul dintelui poate consta dintr-o curbă plană
fără nici un fel de restricţii în cea ce priveşte forma.
În practica angrenajelor cu roţi dinţate, alegerea profilului
dintelui este determinată de o serie de criterii de eficienţă. La
alegerea curbei care să constituie profilul de dinte se iau în
considerare numărul şi caracterul mişcării la generare, profilul
necesar sculei generatoare, alunecările dintre profilele conjugate în
funcţionare, asigurarea interschimbabilităţii, sensibilitatea în raport
cu erorile de execuţie şi montaj.
Profilul evolventic al dintelui reprezintă o porţiune din curba
care este descrisă de un punct oarecare aflat pe o dreaptă (n-n) care
se rostogoleşte fără alunecare pe un cerc numit cerc de baza (figura
2.2).

Figura 2.2. Construcţia evolventei

Din figura 2.2 se observă că,

AT M 0 T
   tg  (2.8)
OA OT
sau,
  tg     inv   ev  (2.9)
Unghiul  format de raza corespunzătoare punctului de pe
evolventă (M0) şi tangenta la curba evolventei în punctul considerat
(M0), se numeşte unghi de presiune. Dacă punctul considerat de pe
evolventă coincide cu polul angrenării, unghiul a se va numi unghi
de angrenare (figura 2.3).
 Figura 2.3. Elemente geometrice ale angrenajelor
cilindrice cu dinţi drepţi.

Elementele geometrice ale angrenajelor sunt cuprinse în STAS

6522-62 şi STAS 915-73. Dintre acestea se amintesc cele mai
importante, aşa cum rezultă din figura 2.3:
a) Deplasarea danturii (X), se exprimă cu ajutorul coeficientului
de corijare (x),
X  xm (2.10)
b) Pasul danturii (p), măsurat pe cercul de divizare, reprezintă
distanţa dintre cele două flancuri omoloage consecutive; pasul
măsurat pe cercul de baza se notează cu pb,
p  p0    m (2.11)
 c) Modulul (m) – parametrul de bază al unui angrenaj – este
definit ca raport între pasul de divizare şi numărul ,
p
m (2.12)


Valorile modului sunt standardizate în STAS 822-61. Roţile

dinţate conjugate pot angrena dacă au acelaşi pas şi deci acelaşi
modul.
d) Diametrul de divizare (d), care reprezintă raportul dintre
lungimea cercului de divizare  z  p  şi numărul ,
zp
d  zm (2.13)


e) Înălţimea de divizare a capului dintelui (ha),


h a  h 0f  c 0  X  h 0a  X  h *0a  x  m (2.14)
f) Înălţimea de divizare a piciorului dintelui (hf),
 
h f  h 0a  c 0  X  h *0a  c*0  x  m (2.15)
g) Diametrul de cap (da),
 
d a  d  2  h a  z  2  h *0a  2  x  m (2.16)
h) Diametrul de picior (df),
 
d f  d  2  h f  z  2  h *0a  2  c*0  2  x  m (2.17)
i) Unghiul de presiune al profilului pe cercul de divizare    ,
   0  20 o

j) Diametrul de bază (db),

d b  d  cos  0  z  m  cos  0 (2.18)
Relaţia (2.18) arată că diametrul de bază nu depinde de
deplasarea X. Ca urmare, profilul dintelui este format din arce care
aparţin aceleiaşi evolvente, indiferent de valoarea coeficientului de
deplasare x. Odată cu schimbarea valorii acestui coeficient se
modifică numai forma dintelui;
k) Distanţa axială reprezintă cea mai scurtă distanţă între axele
celor două roţi care formează angrenajul (distanţa O1O2, figura
2.3). Valoarea distanţei axiale se standardizează, utilizând
indicaţiile din STAS 6055-68.
Din cele arătate, rezultă că toţi parametrii unei roţi dinţate se
pot calcula în funcţie de trei parametri:
 modulul m, care arată mărimea danturii;
 numărul de dinţi z, care arată mărimea roţii;
 coeficientul de deplasare x, care reflectă forma dintelui.
În procesul de funcţionare, punctul de contact al flancurilor
conjugate ale roţilor dinţate descrie o traiectorie în planul fix, care se
numeşte linie de angrenare. Segmentul S1S2 se numeşte lungimea
efectiva a liniei de angrenare. Punctele S1 şi S2 de intersecţie ale
cercurilor exterioare ale roţilor cu linia de angrenare, marchează
începutul şi sfârşitul angrenării a doi dinţi conjugaţi se numesc
puncte limită de contact. Gradul de acoperire al angrenajului
prezintă sub aspect fizic numărul mediu de perechi de dinţi aflaţi în
angrenare şi poate fi calculat cu relaţia,

Arculdeangrenare SS
  1 2 (2.19)
Pasul pecerculde rostogolire p b
unde,
S1S2 – segmentul de angrenare;
 pb – pasul de bază, măsurat pe cercul de bază.
Pentru ca angrenarea să fie continuă, mişcarea uniformă şi
raportul de transmitere constant, este necesar ca gradul de acoperire
 > 1.
Curbele ciclice satisfac în mare măsură exigenţele de mai
sus. Dintre curbele ciclice, evolventa răspunde cel mai bine
exigenţelor impuse la alegerea profilului de dinte, pentru mecanisme
cu roţi dinţate.
Evolventa este curba AB (figura 1) descrisă de un puct B,
fix pe dreapta d, care se rostogoleşte, fără alunecare, pe un cerc
denumit cerc de bază, cu diametrul d b , astfel încât: AB  KB .

y
B
A II(v)

db  K


0 x
I( )
(d)

Figura 1. Reprezentarea evolventei

 Se vede că:
db db
(   )  tg (1)
2 2
unde:   tg  
Relaţia (1) reprezintă tocmai ecuaţia în coordonate polare a
evolventei. Functia tg   poartă deumirea de evolventă sau
involută de  (inv.  ).
db
Rostogolirile dreptei d pe cercul de rază , în condiţia
2
AB  KB , necesită prezenţa a două mişcări:
 mişcarea I de rotaţie în jurul centrului O al roţii de prelucrat;
 mişcare II de translaţie în lungul dreptei d.
Ca urmare, mişcarea de rotaţie cu viteza unghiulară  şi
mişcarea de translatie V în lungul dreptei d trebuie să determine

 
parcurgerea de spaţii egale AB  KB , respectiv viteze liniare egale

 db 
 v     . Dreapta d fiind tangentă în puctul K la cercul de
 2
curbură a evolventei în punctele B (figura 1).
Ca urmare, principalele proprietăţi ale evolventei sunt
următoarele:
db
- normalele evolventei sunt tangente la cercul de rază al roţii de
2
prelucrat;
- raza de curbură BK într-un punct dat B este porţiunea de pe
normală cuprinsă între punctul considerat pe evolventă şi punctul

db
de tangentă K cu cercul de rază ;
2
- toate evolventele sunt figuri asemenea, factorul de
proporţionalitate fiind raportul razelor cercurilor de bază.
Această ultimă proprietate rezultă din faptul că toate
evolventele cercurilor se obţin ca locul geometric al punctelor de pe
o dreaptă d ce se rostogoleşte fără alunecare pe cercul de bază
cosiderat. Din punct de vedere cinematic sunt necesare totdeauna
două mişcări: una de rotatie I si una de translatie II, ale căror viteze
în punctul de tangentă K sunt egale.
Pentru generarea flancurilor dinţilor roţilor se folosesc
două metode:
- metoda copierii;
- metoda rulării (angrenării).
Prin metoda copierii generarea flancurilor dinţilor se obţine
cu ajutorul sculelor profilate. Aceste scule au forma golurilor dintre
dinţi şi materializează un flanc de pe un dinte şi celălalt flanc de pe
dintele vecin.
În cazul danturării prin angrenare (rulare), generarea
profilului dinţilor se obţine prin rularea tăişului rectiliniu sau
curbiliniu al sculei pe flancul dintelui de prelucrat. Rularea necesită
două mişcări de viteze egale în punctul de contact sculă – piesă.
 Metoda de prelucrare prin rulare (rostogolire) a roţilor
dinţate este foarte utilizată în construcţia de maşini (în producţia de
serie este felosită în exclusivitate). Această metodă prezintă avantaje
deosebite faţă de metoda de prelucrare prin copiere datorită preciziei
execuţiei, simplitatea sculei, productivitatea ridicată, etc.
Scula utilizată este un element dinţat cu calităţi aşchietoare,
care poate proveni:
- dintr – o roată dinţată cilindrică purtând numele de cuţit – roată;
- dintr – un şurub melc, purtând denumirea de freză – melc;
- dintr – o cremalieră purtând denumirea de cuţit-pieptene.
Principiul metodei constă în faptul că sculei i se imprimă o
mişcare relativă în raport cu semifabricatului, identifică cu aceea
care ar avea loc în cazul angrenării elementului dinţat, din care
provine scula, cu roata prelucrată. În cazul prelucrării cu cuţitul
pieptene, acesta execută o mişcare de translaţie intermitentă pe
verticală, la fiecare cursă degajând din corpul semifabricatului câte o
aşchie. Semifabricatului i se imprimă o mişcare complexă de rulare,
constând dintr-o mişcare orizontală de translaţie şi o mişcare de
rotaţie în jurul axei verticale (figura 2).
Mişcarea semifabricatului se produce între două curse
succesive ale cuţutului pieptene. Între deplasarea semifabricatului S
şi unghiul său de rotaţie  , există o relaţie identică cu aceea
corespunzătoare angrenării roţii prelucrate cu cremaliera sculă:
d
S   (2)
2
unde d este diametrul de divizare al roţii prelucrate sau diametrul de
rostogolire la prelucrare.

Figura 2. Principiul de realizare a danturii cu cuţit - pieptene

2. Prezentarea metodei de trasare prin rulare

Metoda de trasare prin rulare se bazează pe principiul

prelucrării roţilor dinţate cu cuţit – pieptene (figura 3).
Cremaliera care stă la baza construcţiei cuţitului – pieptene
se numeşte cremaliera generatoare, care este complementară
cremalierei de referinţă astfel încât dinţii uneia să umple exact locul
dinţilor celeilalte.
Cremaliera de referinţă este cremaliera fictivă, cu
dantura având forma şi dimensiunile detreminate, folosită ca organ
de referinţă pentru definirea unor danturi sau sistem de daturi
cilindrice.
Linia paralelă cu direcţia de deplasare, la care grosimea
dintelui este relativ egală cu lăţimea golului dintre doi dinţi, se
numeşte linie de referinţă.

dreapta de rostogolire la divizare

linie de referinţă

0
P +x

-x
c

ha
hf

0 da
d
db
df

Figura 3.

Poziţia cremalierei generatoare, în raport cu cercul de

rostogolire la prelucrare (trasare) determină tipul danturii. Dacă linia
de referinţă a cremalierei generatoare este tangentă la cercul de
rostogolire în polul P al angrenării, dantura are profil normal
(nedeplasat) sau cu dantură zero. Se realizează astfel angrenaje
normale (nedeplasate) sau angrenaje zero. Caracteristic acestor
angrenaje este faptul că cercurile de rostogolire sunt identice cu

cercurile de divizare  d w  d  . Unghiul de angrenare al acestor roţi

este identic cu unghiul normal de angrenare al profilului de referinţă

al cremalierei    0  200 , spre deosebire de roţile cu profil

deplasat la care    0 .
Roţile cu dantură deplasată se obţin când linia medie a
profilului de referinţă a cremalierei generatoare (sculei) nu mai este
tangentă la cercul de divizare, ci la un alt cerc. Dreapta de
rostogolire a cremalierei de referinţă va fi tangentă la cercul de
divizare, iar între această dreaptă şi linia medie profilului de referinţă
va exista o distanţă notată cu X, numită deplasare de profil. Prin
convenţie deplasarea este pozitivă dacă linia de referinţă este în afara
cercului de divizare şi este negativă dacă îl intersectează.
Cu ajutorul mecanismului din laborator se pot trasa, pentru
diverse diametre de rostogolire, cele trei tipuri de danturi: normală
(nedeplasată), pozitivă (deplasată pozitiv), negativă (deplasată
negativ) figura 4.

Figura 4.
După calcularea parametrilor geometricii ai evolventei aceştia vor fi
trecuţi într-un tabel de forma celui de mai jos.
Nr.
Denumirea Simbol Relaţia de calcul Valoare
crt.
1 Modulul p
m m 10 mm

2 Unghiul cremalierei de  on - 20o
 referinţă
3 Coeficientul de înălţime
al capului dintelui de h*ao - 1
referinţă
4 Coeficientul de înălţime
al piciorului dintelui de h*fo - 1.25
referinţă
5 Deplasarea de profil X - + 0 -
6 Diametrul cercului de z  pon
d w ( d ') dw   zm -
rostogolire 
7 Pasul nominal al sculei pon pon    m -
8 Diametrul cercului de
d d=mz -
divizare
9 Diametrul de cap da d a  m(z  2h *ao  2x) -
10 Diametrul de picior df d f  m(z  2h  2x) *
fo -
11 Diametrul de bază db d b  d  cos  on
-
db d b  z  m  cos  on
12 Numărul de dinţi d
z z -
m
13 Arcul de divizare al m
s s  2x  tg on  m -
dintelui 2
14 Arcul de divizare al m
e e  2x  tg on  m -
golului 2
15 Coeficientul deplasării X
x x -
de profil m
16 Înalţimea capului
ha h a  (h *ao  x)  m -
dintelui
17 Înalţimea piciorului
hf h f  (h *fo  x)  m -
dintelui
 3. Modul de lucru.

Se decupează sub formă de cerc o foaie de hârtie albă,

având diametrul egal cu diametrul unui disc de plastic, ales funcţie
de diametrul de rostogolire indicat de conducătorul lucrării de
laborator.
Se fixează aceasta foaie împreună cu discul din plastic pe
mecanismul de trasare.
Se trasează cu compasul pe această hârtie diametrul
cercului de divizare d.
Se regleaza poziţia cremalierei pentru dantura normală.
Se trasează îngrijit, cu un creion bine ascuţit, profilul
cremalierei care apare deasupra discului pe care s-a fixat hârtia. Se
repetă operaţia după fiecare deplasare (rulare) a discului,
corespunzătoare unei rotaţii complete a manivelei de acţionare a
şurubului de mişcare, până ce se conturează cel puţin trei dinţi.
Se reglează poziţia cremalierei generatoare pentru
realizarea unei danturi deplasate pozitiv, apoi a unei danturi
deplasate negativ, repetându-se de fiecare dată operaţia de trasare.
Mărimile deplasărilor vor fi stabilite de conducătorul lucrării
de laborator.