Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea „Ştefan Cel Mare” Suceava

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică


Program studiu: AFROU, I

Politica regionala a UE

Lect. Dr. Scutaru Liliana

Masterandă,
Melinte (Cuciureanu) Iulia-Diana

Suceava,
2021

1
Tema nr. 2

Clusterul reprezintă o concentrare geografică de entități economice (furnizori


specializați, prestatori de servicii, firme din industrii înrudite) și instituții asociate
(universități, institute de
cercetare, agenții guvernamentale, centre de pregătire profesională etc.), din anumite ramuri
industriale.
Conceptul de cluster a fost introdus în politică economică de către Michael Porter și
se regăsește și în legislația din România (HG 918/2006), care definește clusterul că o
„ grupare de producători, utilizatori și/sau beneficiari, în scopul punerii în aplicare a bunelor
practici din Uniunea Europeană, în vederea creșterii competitivității operatorilor economici”1.
Din cluster trebuie să facă parte cel puţin câte o organizaţie din următoarele categorii
de actori, conform principiului triple-helix:
 Pilonul economic (Industrie şi/sau servicii): un număr semnificativ de întrepinderi
din domeniul în care clusterul activează. Pe lângă acestea, clusterul poate include
organizaţii reprezentând grupări de întrepinderi (asociaţii profesionale, etc...).
 Pilonul Invăţământ – Cerecetare – Dezvoltare: universităţi, institute de cercetare (sau
orice alte instituţii care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare)
 Pilonul Autorităţi publice, la nivel naţional (Ministere etc), regional (ADR-uri,
Consilii judeţene), local (Consilii locale, Primării, etc...).
Se consideră că este foarte util ca modelul clasic să fie completat cu organizaţii
catalizator: entitati de transfer tehnologic şi inovare, camere de comerţ, firme de consultanţă2.
Dintre avantajele de a fi membru in cadrul unui cluster, pot fi mentionate:
 O structura asociativa comuna ofera la preturi mai avantajoase membrilor sai facilitati
pentru testarea, certificarea si promovarea de noi produse si tehnologii;
 Accesul la informare si formare este vizibil imbunatatit;
 Aglomerarea industriala de companii similare atrage, dezvolta si beneficiaza de un
capital de forta de munca cu un set comun de calificari;
 Organizatiile catalizator aduc cu sine, dar si beneficiaza de transfer de know-how;
 Accesul la surse de finantare, inclusiv prin elaborarea unor proiecte investitionale
comune este imbunatatit;
 Clusterul, vazut ca asociere de companii pe tot lantul valoric, faciliteaza cresterea
competitivitatii pe pietele actuale, specializarea si deschiderea de noi piete;  
 In „aglomerarile de afaceri”, ideile, cunostintele, sunt raspandite mult mai usor de la o
companie la alta;
 Implicarea mediului academic si de cercetare-dezvoltare aduce cu sine accesul la
inovare pentru domeniul de afaceri al clusterului3.

Pentru a analiza competitivitatea clusterelor IT active in prezent de pe teritoriul ţării


noastre ne propunem o scurtă prezentare a acestora, urmând să alegem un număr de patru
clustere pe care să ne concentrăm atenţia.

1
https://www.adrnordest.ro/index.php?page=CLUSTERE_NORD_EST
2
http://clustero.eu/wp-content/uploads/2018/07/criterii-de-acordare-a-statutului-de-cluster.pdf
3
https://www.adrnordest.ro/index.php?page=CLUSTERE_NORD_EST

2
1. CLUSTER FOR INNOVATION AND TECHNOLOGY – ALT Brasov
2. IT PLUS – Sf. Gheorghe
3. TRANSILVANIA IT - Cluj Napoca
4. CLUJ IT- Cluj Napoca
5. CONTROL & IT - Bucuresti
6. EURONEST ICT- Iasi
7. ICT LOWER DANUBE - Galati
8. ICT OLTENIA CLUSTER - Craiova
9. BANAT SOFTWARE – Timisoara
10. SMART ALLIANCE CLUSTER
11. INOMAR
12. ELINCLUS
13. CLUSTER INOVATIV OPEN HUB
14. ITECH TRANSILVANIA
În cele ce urmeză vor reda o serie de indicatori relevanţi ai Clusterelor alese în
vederea unei analize comparative a Clusterelor din domeniul IT din România.

1. IT Plus
„Singura organizaţie profesională a Tinutului Secuiesc care întrunește firmele din
domeniul tehnologiei informaţiei şi al telecomunicatiilor, precum și alte instituții într-un
cluster care mărește potențialul de inovare într-un mod sinergic, plasând valorile adăugate,
contactele si cunostintele în coproprietate.4”

2. Transilvania IT

Transilvania IT este o organizatie care reprezinta interesele si bunastarea companiilor


sale membre. Suntem un organism reprezentativ pentru cele peste 100 de companii din
regiunea Nord-Vest a Romaniei, mandatat sa reprezinte cel mai bine interesele lor in legatura
cu autoritatile locale, organele regionale, guvernul national al Romaniei, Parlamentul
European, Comitetul European al Regiunilor si Comisia Europeana. Desfasuram activitati de
lobby si advocacy la toate nivelurile mentionate5.

3. Cluj IT
Cluj IT este o organizație bazată pe cluster formată din organizații active din
domeniul tehnologiei informației: furnizori de servicii și soluții software, universități și
institute de cercetare, organisme publice și alte organizații catalizatoare. Inițiativa IT Cluj s-a
născut ca un catalizator pentru creșterea competitivității sectorului IT din România și pentru a
răspunde provocărilor cu care se confruntă organizațiile din acest sector6.

4. iTech Transilvania

4
https://itpluscluster.ro/ro
5
https://www.transilvaniait.ro/about-us?lang=ro
6
https://www.clujit.ro/about-us/

3
“Şi-a început activitatea ca şi un cluster de formare a resurselor umane în domeniul
tehnologiilor avansate, iar între timp şi-a extins activitatea oferind servicii suport de inovare,
internaţionalizare şi facilitarea proiectelor colaborative între membrii săi, între membrii săi şi
alte firme sau organizaţii din ţară şi străinătate”7.

IT PLUS Transilvania IT Cluj IT iTech The German


Transilvania Softwer Cluster
Misiune Credem în forța Sa reprezentam Sa devenim unul Doreste sa se implice
creatoare de valori a interesele companiilor dintre cei mai in crearea de proiecte Principala
inovării, care membre si sa generam credibili furnizori in parteneriat cu zonă de expertiză a
constituie o parte valoare adaugata pentru din Europa diferite entitati pentru rețelei regionale este
integrantă a vieții ele prin toate Centrală și de Est. cresterea software-ul de
noastre. angajamentele noastre, competitivitatii IMM- afaceri. Cu alte
contribuind in acelasi urilor din Transilvania cuvinte, software
timp la dezvoltarea si a sectoarelor ITC si pentru gestionarea
ecosistemului nostru electronica. proceselor de afaceri
regional. în cadrul și între
companii.

Obiective/ Creșterea Responsabilitate in Membrii capabili Dezvoltarea unui nou Rețele


Strategii competitivității gestionarea sarcinilor, de sa fi competitivi cluster emergent în Calificare / lucrători
întreprinderilor din la idee la implementare pe piețele domeniul formării calificați
regiune, care aparțin naționale și resurselor umane Sfaturi de pornire
în sfera Clusterului Adaptabilitate, internaționale. pentru sectorul Transfer de
IT PLUS. capacitatea de a actiona tehnologiilor avansate tehnologie
in functie de context, şi întărirea capacităţii Punct de contact
Crearea de noi locuri tinand cont de tinta Servicii și instituţionale a legea IT
de muncă, propusa produse IT acestuia. Oferte de informații
inovatoare, Inițierea cooperării
Atragerea înapoi în  Impartialitate, dorinta de precum și sisteme Optimizarea fluxului de Evenimente
țară a specialiștilor a fi obiectivi si onesti de suport comunicare în z
IT. organizațional. interiorul si în Marketingul locației
 Empatie, abilitatea de a exteriorul clusterului, Sfaturi cu privire la
ne pastra obiectivele bine Înființarea de servicii de formare în brevete și drepturi de
Sprijinirea pregătirii intiparite in minte parteneriate domeniul tehnologiilor proprietate
profesionale IT de public-private avansate, instruirea
înaltă calitate,  Incredere, ne atingem durabile în cadrelor didactice din
formarea continuă a obiectivele (realizam beneficiul universităţi.
resurselor umane mult mai multe) lucrand reciproc al Identificarea
existente. impreuna  membrilor de actiuni comune
clusterului și al pentru firmele membre
Stimularea cercetării,     Consecventa, puterea societății în in domeniul formarii si
de a ramane concentrati general. perfectionarii
dezvoltării și inovării
si de a ne tine resurselor umane;
în domeniul IT&C . Oferirea de
promisiunile  
programe de formare si
Promovarea eficientizarea costurilor
inovației în de specializare si
procese, perfectionare a
proiectarea personalului membrilor
produselor și clusterului;
serviciilor pentru Colaborarea
creșterea cu mediul universitar in
competitivității la adaptarea curriculei la
nivel
7
https://itech.aries-transilvania.ro/prezentare-cluster/

4
internațional. cerintele pietei;
Implicarea in
Crearea unei proiecte de cercetare-
culturi de dezvoltare-inovare;
parteneriat bazată
pe încredere și
fiabilitate.
Promovarea pieței
IT din România
Scop Eforturile și Sprijinirea angajatilor Are drept scop Să vină în întâmpinarea Scopul este
activitățile noastre companiilor membre in creșterea nevoilor pieţei de IT de colaborarea în cadrul
comune vizează, procesul de achizitie de competitivitatii și a avea la dispoziţie rețelei si transferul de
crearea și menținerea abilitati tehnice si soft creșterea resurse umane cunoștințe între
unei organizații serviciilor și competente şi parteneri, precum și
profesionale produselor IT pe perfecţionate prin dezvoltarea
puternice piețele consolidarea şi inovațiilor în
internaționale și promovarea imaginii proiectul comun de
de a crea un clusterului. cercetare și
parteneriat public- dezvoltare8.
privat durabil,
pentru a
îmbunătăți
calitatea vieții
comunității din
care facem parte.
Anul 2011 2013 2012 2013 2017
apariţiei
Nr. 25 (conducerea) 19 134.000
Angajaţi
Parteneri/ 6 17 Lucreaza cu peste
Nr. Firme 11.000 de companii
Nr. 35 115+ 87 65
Membrii
Cifra de 25 mil. Euro
afaceri
(mil.
euro)
Fonduri DA DA DA DA DA
Europene
Inovare/p Bronze Cluster - Silver Cluster Gold Cluster
remii Management Management Management
Excellence  Excellence  Excellence 
Localizar Centru Nord-Vest Nord-Vest Nord-Vest sud-vestul Germaniei
e
Sursa: www.clustero.eu

8
http://software-cluster.org/en/

5
Clusterele de IT din România, membre CLUSTERO își unesc puterile și creează o
alianță prin constituirea unei rețele, cu acoperire pe întreg teritoriul țării, care are scopul de a
avea o reprezentare a acestui domeniu la nivel înalt, dar și pentru a crea un cadru colaborativ,
inovativ și informativ, prin care clusterele de IT aderante își pot dezvolta și pune în valoare
activitatea. Clusterele de IT care au semnat acest parteneriat au în componență un număr total
de 566 companii membre (startup-uri, IMM-uri și întreprinderi mari), care însumează
aproape 20.000 de angajați. Coordonarea rețelei este asigurată în momentul de față de către
un comitet format din câte un reprezentant al fiecărui cluster, primul președinte al rețelei fiind
Ionuț Țața din partea Clusterului pentru Inovare și Tehnologie. Secretariatul General va fi
asigurat de către Transilvania IT Cluster. Președintele se alege la începutul fiecărui an
calendaristic.
Rețeaua clusterelor de IT din România IT-RO are până în acest moment 9
membri: Transilvania IT Cluster, Clusterul pentru Inovare și Tehnologie – ALT – Brașov,
Banat Software, Clusterul Inovativ Open Hub, INOMAR, ELINCLUS, ICT Oltenia, ICT
Cluster Lower Danube și Smart Alliance Cluster.
Misiunea rețelei IT-RO este să:
 Stabilească un cadru formal de dialog între Guvern și rețea;

 Susțină promovarea internaționalizării industriei de IT și sprijinirea companiilor


românești de IT;
 Creeze un cadru oportun pentru creșterea accesibilității politicilor publice pentru
IMM-uri, start-up-uri, dar și pentru clustere9.
În concluzie, putem să afirmăm că iniţiativele de tip cluster sunt văzute ca un
instrument de îmbunătăţire atât a competitivităţii naţionale, cât şi a celei regionale.
„Conceptul umbrelă” al clusterului include ideea că prin cluster o naţiune poate să forţeze
dezvoltarea economică, să promoveze cooperarea între întreprinderi, universităţi, institute de
cercetare, clienţi, concurenţi şi furnizori dintr-o anumită zonă geografică. Membrii unui
cluster trebuie să parcurgă câteva etape, mediul de afaceri să-şi stabilească priorităţile şi să
accepte colaborarea cu entităţi de cercetare-inovare, universităţile să se întărească, să-şi
îmbunătăţească imaginea, iar statul, prin reprezentanţii săi, să investească în modernizare şi
creşterea eficienţei.

The German Softwer Cluster


Gestionarea cluster-ului cluster-ului software este realizată în comun de cele patru
rețele regionale IT FOR WORK e. V. (Darmstadt), Software Technology Initiative
Kaiserslautern e. V. (Kaiserslautern), CyberForum e. V. (Karlsruhe) și Centrul de competențe
în informatică Saarland (Saarbrücken). Aceștia acționează ca persoane de contact pentru
companii și instituții de cercetare din cele patru regiuni ale clusterului de software și
împărtășesc sarcinile de gestionare a clusterelor între ele10.

Alianța Europeană a Clusterelor (ECA) este vocea comună pentru clusterele


europene, care reprezintă aproape 61,8 milioane de locuri de muncă în diferite țări. Asociația
9
http://litera9.com/clusterele-de-it-din-romania-au-format-o-retea-primul-presedinte-este-ionut-tata-din-partea-
clusterului-pentru-inovare-si-tehnologie/
10
https://www.clustercollaboration.eu/cluster-networks/software-cluster

6
se alătură 15 asociații naționale de clustere și peste 800 de organizații de clustere la nivel
european. Acestea reprezintă 123.000 dintre cele mai inovatoare companii și peste 10.000 de
universități, centre de cercetare și instituții publice.

De ce este necesară o alianță europeană de clustere?

European Clusters Alliance este un forum de colaborare care canalizează interesele,


nevoile și oportunitățile clusterelor la nivel european și global. Creează o comunitate de
cluster care are cele mai directe conexiuni cu realitatea, provocările și activitățile managerilor
de cluster. European Clusters Alliance conectează clusterele cu instituția europeană pe de o
parte și între ele pe de altă parte. Astfel, ECA facilitează conexiunile și soluțiile la
provocările cu care ne confruntăm. Alianța poziționează clusterele industriale ca agenți cheie
în ecosistemul inovator european pentru dezvoltarea și creșterea economiei și competitivității
noastre. Metionez ca și România face parte din aceasta alianță printre ale state ale UE.

Ca o conluzie general, în ciuda faptului ca nu putem compara toti indicatorii care dau
un plus de valoare clusterelor putem spune că România mai are mult de lucru până să ajungă
la nivelul unui cluster din Germania. Sigur, aici pot fi aduse multe cause și deficințe în
discuție. Cert este că totuși în domenliul IT suntem clasati destul de bine, putându-ne lauda
cu expansiune a clusterelor și cu o mare mare deschidere spre acestea.

Bibiografie Web:

7
1. https://www.adrnordest.ro/index.php?page=CLUSTERE_NORD_EST
2. http://clustero.eu/wp-content/uploads/2018/07/criterii-de-acordare-a-statutului-de-cluster.pdf
3. https://www.adrnordest.ro/index.php?page=CLUSTERE_NORD_EST
4. https://itpluscluster.ro/ro
5. https://www.transilvaniait.ro/about-us?lang=ro
6. https://www.clujit.ro/about-us/
7. https://itech.aries-transilvania.ro/prezentare-cluster/
8. http://litera9.com/clusterele-de-it-din-romania-au-format-o-retea-primul-presedinte-este-ionut-tata-din-
partea-clusterului-pentru-inovare-si-tehnologie/
9. http://software-cluster.org/en/
10. https://www.clustercollaboration.eu/cluster-networks/software-cluster

S-ar putea să vă placă și