Educabilitatea reprezintă problematica generală a dezvoltării psihice, putând fi definită drept capacitate

şi disponibilitate a omului de a recepta influenţele externe, sau ca potenţare a capacităţii omului de a fi

receptiv la educaţie. Ea presupune abordarea a ceea ce este cunoscut ca fiind factorii dezvoltării
psihice şi a importanţei fiecăruia dintre aceşti factori – ereditatea, mediul şi educaţia în dezvoltarea
ontogenetică. De-a lungul timpului cercetările asupra rolului acestor factori au diferenţiat trei concepţii
privind educabilitatea:
1. Teoriile ereditariste:Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii în devenirea fiintei
umane, avându-si originile în cercetarile biologilor. În viziunea lor ereditatea determina orice
evolutie a omului.Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente
de ordin biologic si psihofunctional..Zestrea ereditara constituie o premisa necesara pentru
dezvoltarea psihica. Ea nu produce direct aptitudinile si atitudinile, capacitatile si interesele,
caracterul si conceptia despre lume a individului.
2. Teoriile ambientaliste :Mediul, ca factor al dezvoltarii psihice, este si mai profund
implicat în devenirea psihica umana, oferind materialul de constructie.mediul cuprinde
ansamblul elementelor naturale, sociale, culturale ce ne înconjoara si cu care omul este în
interactiune permanenta, pe tot parcursul vietii sale. Factorii de mediu actioneaza în anumite
contexte sau cadre sociale 
3.Teoria dublei determinari. Aceasta teorie sustine atat rolul ereditatii , cat si pe cel al
mediului socio-cultural ,in interactiune , considerand ca in dezvoltarea personalitatii
contribuie trei factori - ereditatea , mediul si educatia , aceasta din urma avand un rol
precumpanitor in dezvoltarea personalitatii. Aceasta teorie evidentiaza ca personalitatea este o
unitate biopsihicosociala , rezultata al interactiunii celor trei factori.

Ereditatea reprezinta o premiza a dezvoltarii psihoindividuale.Ereditatea este caracteristica

biologica a fiintelor ce desemneaza complexul de predispozitii care se transmit de la
ascendenti la descendenti prin intermediul mecanismelor genetice.
Ereditatea generala si cea particulara alcatuiesc substratul material al ereditatii. Preocuparea
cercetatorilor care au avut ca obiect de analiza factorii devenirii fiintei umane, s-a centrat pe
stabilirea semnificatiei si ponderii mostenirii ereditare în formarea personalitatii.Ereditatea nu
reda în mod necesar tipurile de comportament, ci numai predispozitii.

3.2. Mediul, cadru de existenta si dezvoltare psihoindividuala :

Mediul este ansamblul conditiilor naturale, materiale si sociale ce alcatuiesc cadrul de

existenta al omului si care îi ofera acestuia o diversitate de posibilitati de dezvoltare
psihoindividuala.Structura mediului se prezinta astfel : în functie de momentul de referinta
din viata omului, înainte de nasterea sa sau dupa, vorbim de influente ale mediului intern si de
influente ale mediului extern. Mediul social actioneaza asupra dezvoltarii psihoindividuale a
omului prin grupul social care determina o obisnuinta comuna.. Caracteristica principala a
mediului social este diversitatea, neuniformitatea.

 Educatia, factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale a fiintei umane.

Educatia este factorul hotarâtor al dezvoltarii psihoindividuale a persoanei.[11] Ea

sistematizeaza si organizeaza influentele mediului. Are o functie sociala, fiind intermediarul
între om si conditiile de mediu.Copilul dobândeste prin educatie norme, valori, modele care
se manifesta apoi ca optiuni personale, în comportamentul sau.Formarea si dezvoltarea
personalitatii umane este deci, un proces orientat, organizat si constientizat prin educatie.

In concluzie , cei trei factori , ereditatea , mediul si educatia actioneaza concomitent pentru a
forma personalitatea copilului.