Educabilitatea

Definiţie

Educabilitatea este o noţiune fundamentală a pedagogiei ce

defineşte ponderea educaţiei în dezvoltarea personalităţii.

Pentru a putea elabora o teorie eficientă a educabilităţii şi o

strategie de valorificare a acesteia, pedagogia trebuie să
descopere şi să analizeze factorii care contribuie la formarea
şi dezvoltarea personalităţii:

- ereditatea, factorul intern (cu caracter filogenetic);

- mediul (ca factor extern)
- educaţia (ca factor combinat - intern şi extern).
 TREI TEORII IMPORTANTE

Dezvoltarea fiinţei umane se plasează la interferenţa

dintre ereditate, mediu şi educaţie.

În legătură cu aportul acestor factori s-au cristalizat trei teorii

importante:

Teoria ereditaristă, care susţine că rolul determinant în

dezvoltarea omului îl are factorul ereditar.
Teoria ambientalistă, care susţine că rolul preponderent în
formarea şi dezvoltarea personalităţii îl are factorul de mediu
(mai ales cel social, în care este inclusă şi educaţia).
Teoria dublei determinări, conform căreia atât ereditatea, care
reprezintă premisa naturală a dezvoltării psihoindividuale, cât
şi mediul socio-cultural - în speţă educaţia - reprezintă cadrul
necesar acestei deveniri.
 Ereditatea - premisa naturală a devenirii psihoindividuale

Ereditatea (lat. hereditas - moştenire), este proprietatea

fundamentală a lumii vii de a conserva şi transmite de la o
generaţie la alta (de la ascendenţi la descendenţi) anumite
caractere de specie.

Informaţia genetică este înscrisă biochimic în moleculele de

A.D.N. şi A.R.N. şi se transmite după legile cunoscute, legi ce
permit cunoaşterea atât a combinărilor ce au loc, cât şi a “erorilor”
de copiere şi a mutaţiilor.

Substratul material al eredităţii este format din cromozomi, gene şi

acizi nucleici, fiecare specie având un număr oarecare de
cromozomi (la om există 23 de perechi, deci 46 de cromozomi).

Genele sunt situate pe cromozomi într-o formă liniară.

Cromozomii, genele şi acizii nucleici se află în nucleul celulei.
Deci ereditatea are o bază materială, chimică, a cărei constituenţi
sunt macromoleculele de acizi nucleici din componenţa genelor.
Ele conţin într-o formă codificată o anumită informaţie genetică.

Informaţia stocată într-o celulă constituie mesajul genetic,

cunoscut sub denumirea de genotip. Din interacţiunea lui cu
mediul înconjurător rezultă fenotipul.

Moştenirea genetică este irepetabilă de la un individ la altul. Orice

genotip se exprimă prin fenotip (ansamblul trăsăturilor
individuale), care este, după cum arătam, o variantă posibilă a
genotipului rezultat din interacţiunea cu mediul sau o sinteză între
ceea ce este ereditar şi influenţele mediului, ca reacţie a
genotipului la aceste influenţe.
 Factorii ereditari - premise ale dezvoltării psihice

Factorii ereditari consideraţi a fi premise ale dezvoltării psihice sunt incluşi în

categoria “predispoziţiilor naturale” care se referă la particularităţile anatomofi-
ziologice ale analizatorilor, particularităţile anatomofiziologice ale sistemului
nervos central, ale activităţii nervoase superioare a creierului, unele
particularităţi instinctuale etc.

În studiul eredităţii sunt operate mai multe metode:

• ancheta familială;
• metoda gemenilor;
• studiul copiilor adoptivi;
• studiul copiilor crescuţi în grup etc.

Există mai multe argumente care atestă rolul eredităţii. Asemenea argumente
sunt utilizate în cazul “copiilor minune”, care probează de la vârste fragede
aptitudini remarcabile (Mozart, Grigorescu, Göethe, N. Iorga etc.).

De asemenea este descrisă prezenţa în cadrul unor familii cu personalităţi

marcante a ambianţei stimulatorii. Astfel, investigându-se trei generaţii din
familia Bernoulli, s-au găsit 8 bărbaţi, toţi matematicieni de bază, iar studiul a
cinci generaţii din familia Bach a depistat nu mai puţin de 13 mari muzicieni.
 Manifestarea eredităţii

Ereditatea se manifestă prin tendinţe, dispoziţii şi posibilităţi sau

disponibilităţi, care în primii ani ai copilului au un caracter nediferenţiat,
polivalent, în sensul că pe acelaşi fond născut, sub influenţa mediului şi
educaţiei se pot forma profiluri individuale diferite.

Conform epistemologiei genetice (J.Piaget) ereditatea este mai puternică

în primii ani de viaţă şi mai slabă la maturitate; caracteristicile morfo-
fiziologice se moştenesc într-o mare măsură decât facultăţile psihice şi
cu cât o funcţie psihică este mai complexă, cu atât mai puţin depinde de
ereditate (se moştenesc mai uşor relaţiile psihice elementare şi mai greu
procesele complexe care ţin de personalitate şi de caracter).
• Unele lucrări prezintă procesele psihice,
reacţiile psihice şi caracteristicile morfo-
fiziologice care se transmit ereditar:
– inteligenţa;
– temperamentul;
– aptitudinile speciale;
– sensibilitatea faţă de anumite boli;
– grupa de sânge;
– culoarea pielii, a ochilor şi a părului;
– talia, trăsăturile feţei, construcţia corporală etc.

• Alte aspecte ale vieţii psihice cum sunt:

caracterul, comportamentul etc., poartă mai
puţin amprenta eredităţii.
 Rolul mediului în formarea personalităţii
Mediul, ca factor al dezvoltării umane este constituit din:

•Mediul natural-geografic: relief, climă, temperatură, vânt, presiune,

câmpul geomagnetic etc., care influenţează evoluţia şi sănătatea omului.
De exemplu, lumea siderală, mersul aştrilor, pot fi factori fizici meteoro-
sensibili, care influenţează mai mult sau mai puţin starea psihică a
omului. Flora şi fauna influenţează indirect psihicul prin calitatea hranei şi
a oxigenului.

Se ştie că malnutriţia are efecte destructive în perioada intrauterină şi în

primul an de viaţă, frânând dezvoltarea sistemului nervos.

•Mediul social, cuprinde factorii neorganizaţi şi organizaţi (educaţia).

Mediul social este mediul indispensabil unei ontogeneze de tip uman, el
permiţând umanizarea şi socializarea individului biologic-uman prin
asigurarea condiţiilor materiale de civilizaţie şi cultură, manifestându-şi
influenţa prin relaţii interumane, instituţii, ideologii, grupuri sociale, tradiţii,
concepţii, stiluri şi moduri de viaţă etc.
 Rezultă că factorii sociali se structurează pe mai multe niveluri:

• mediul socio-economic (condiţii materiale de viaţă a copilului),

• mediul profesional (profesiunea părinţilor),
• mediul igienic (condiţii de sănătate),
• mediul cultural (nivelul cultural al familiei şi valorile culturale la care
are acces copilul),
• mediul comunicativ şi socio-afectiv.

Mediul are rol definitoriu în dezvoltarea omului. Astfel, des menţionat

este cazul copiilor “sălbatici”, crescuţi de animale, mai ales de lupi. S-
au studiat 50 de copii sălbatici care au fost găsiţi trăind împreună cu
animalele.

Dar cum ereditatea nu poate hotărî evoluţia unui individ biologic

uman fără un mediu favorabil, tot astfel nici acesta nu poate acţiona
singur, cei doi factori intercondiţionându-se reciproc, aşa încât o
delimitare precisă a influenţelor fiecăruia este aproape imposibilă.
Ereditatea este factorul care oferă premisele naturale, iar mediul
socio-uman oferă condiţii şi dă conţinut dezvoltării personalităţii.
 Rolul conducător al educaţiei

Rezultă din cele spuse că în procesul dezvoltării ontogenetice atât

ereditatea cât şi mediul au un rol important, fiind prezenţe obligatorii, dar cu
contribuţii aleatorii.
Mecanismul special al societăţii de diminuare a imprevizibilului şi de
creştere a “controlului dezvoltării individuale” este realizat prin intermediul
educaţiei, care este o influenţă organizată, conştientă, sistematică,
instituţionalizată, cu o finalitate bine conturată.
Într-un sens foarte general, educaţia este definită ca “activitate
specializată, specific umană, care mijloceşte şi diversifică raportul
dintre om şi mediul său (societate), favorizând dezvoltarea omului
prin intermediul societăţii şi a societăţii prin intermediul său”

Altfel spus, educaţia este puntea de legătură dintre potenţialitate,

sau posibilitatea dezvoltării (“înscrisă” în ereditatea fiecărui individ) şi
“oferta” de posibilităţi a mediului.

Ca factor de acţiune preponderent conştientă şi deliberată în procesul

dezvoltării, educaţia îşi creează premise interne (susţinerea dezvoltării bio-
psiho-socio-culturale) dar şi condiţii externe necesare (conţinuturi, mijloace,
forme).
 Educaţia

Puterea educaţiei nu este însă nelimitată, ea depinzând atât de

ereditate cât şi de mediu.

De exemplu, deşi acţiunea ei în dezvoltarea individului este conştientă,

nu poate totuşi reechilibra o ereditate profund afectată şi nici nu poate
compensa un mediu deconcertat total (foamea, violenţa, durerea, mizeria).
Cu toate acestea, prin esenţa sa de “activitate umană specializată în
dezvoltare” şi-n comparaţie cu plusul şi minusul oferite aleator de ereditate şi
de mediu, educaţia este considerată de specialişti în psihopedagogie ca
“factor conducător al dezvoltării ontogenetice” .

Desigur, nu se pot stabili procese general valabile care să precizeze

rolul eredităţii, al mediului şi al educaţiei. În formarea personalităţii, fiecare
trăsătură sau însuşire psihică reprezintă de fapt o contopire a
elementelor înnăscute cu cele dobândite.
 Educaţia

Rolul conducător al educaţiei constă în aceea că, spre deosebire

de mediu, ale cărui influenţe sunt nesistematice, neorganizate,
deseori contradictorii, ea, ca activitate conştientă şi sistematică
selectează influenţele educative, le organizează, stabileşte între
ele continuitate progresivă, le direcţionează spre un scop precis
conturat.

Pe de altă parte, educaţia depistează, dezvoltă şi diferenţiază

dispoziţiile ereditare, făcând din ele calităţi, poate grăbi dezvoltarea
acestora, poate modifica unele din ele şi poate compensa forţa unor
dispoziţii ereditare slabe, deci, educaţia are rol conducător faţă de
influenţele mediului şi faţă de dispoziţiile native.
 Educaţia

Prin intermediul educaţiei, copilul devine om social, îşi

însuşeşte limbajul social, cultura generală, comportamentul,
potenţialul creator etc.

De aceea, factorii educaţionali (părinţi, profesori, instituţii de

cultură, grupuri şi organizaţii de tineret) trebuie să cunoască
personalitatea copilului, gradul său de educabilitate şi astfel
să structureze întregul proiect al demersului educativ.
• Personalitatea individului este rezultatul
interacțiunii optime dintre ereditate, mediu,
educație și autoeducație.
• Mediul și ereditatea reprezintă condiții necesare
evoluției, dar ele determină dezvoltarea mai
ales prin intermediul educației și al
autoeducației.