Franța în timpul lui Napoleon

Napoleon Bonaparte, cunoscut mai târziu ca Napoleon I, a fost un lider politic și militar al
Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al
XIX-lea.
Epoca Napoleoniană este o perioadă din istoria Franței. Este considerată, în general, drept
cel de-al patrulea stadiu al Revoluției franceze.
Primul Imperiu Francez, cunoscut și cu denumirile mai obișnuite de Imperiul Francez ori
Imperiul Napoleonian, acoperă perioada în care Franța a dominat cea mai mare parte a Europei
continentale, sub conducerea lui Napoleon I. Din punct de vedere constituțional, Primul
Imperiu Francez se referă atât la perioada dintre 1804 și 1814/1815, de la sfârșitul Consulatului
Francez până la Restaurația Franceză. Imperiul a luat ființă în momentul în care Napoleon s-a
proclamat împărat al Franței la 18 mai 1804, fiind încoronat pe 2 decembrie în același an în
catedrala Notre Dame din Paris.
Între 1799-1804, forma de conducere a Republicii Franceze a fost Consulatul, ,cu Napoleon
ca Prim Consul, ,noua monedă(francul), Codul civil napoleonian (principiile egalităţii,
libertăţii, proprietăţii, răspunderea individuală, libertatea conştiinţei, dreptul la muncă, dreptul
familiei, abolirea privilegiilor feudale).
În momentul de maximă extindere teritorială a Imperiului
Francez, acesta avea 130 de departamente și putea mobiliza
600.000 de soldați pentru a ataca Rusia,[1] avea o populație de 44
milioane de supuși, menținea o prezență masivă în Germania,
Italia, Spania și Marele Ducat al Varșoviei și putea considera
Prusia și Austria printre aliații mai mult sau mai puțini stabili.
Soarta imperiului a fost legată în mod cauzal de starea armatei, ale
cărei victorii de început au diseminat ideile revoluției franceze în
toată Europa.