4.

FORMA ŞI DIMENSIUNILE TERREI

Probabil, nimic nu există mai curios şi mai interesant pentru fiecare

decât a cunoaşte tot ceea ce ne înconjoară – ce este sus, ce-i sub noi, ce
reprezintă Terra cu toate elementele sale. De aici şi necesitatea studierii
acestui compartiment.

4.1. Dovezi că forma Terrei este o sferă

Nu e de mirare faptul că încă din cele mai străvechi timpuri oamenii

se străduiau să-şi facă o închipuire justă despre forma şi imensitatea Terrei.
Reprezentările lor erau însă determinate de nivelul de cunoştinţe, de nive-
lul dezvoltării ştiinţei şi tehnicii şi de alţi factori.
Astfel, în antichitate oamenii aveau nişte închipuiri destul de simpliste
despre forma Terrei (Fig.4.1):
- în Grecia Antică oamenii îşi închipuiau că Terra reprezintă un cerc
înconjurat de apă, iar Soarele răsare şi apune în apă;
- în India şi China Antică – Terra este o semisferă, care se sprijină pe
44 elefanţi, iar aceştia se sprijină pe o uriaşă broască ţestoasă, înconjurată
de un şarpe uriaş care reprezintă linia ţărmului;
- în Vechea Rusie – Terra are o formă de plăcintă, sprijinită pe 3
balene;
- Kozma Indikoplov (călugăr şi călător rus) în lucrarea sa “Topografia
creştină a Universului” dovedea creştinilor că forma Terrei este un
dreptunghi, asemănător după formă cu templul evreilor antici;

Fig.4.1. Forma Terrei în viziunea oamenilor din antichitate.

48
 - cu 500 de ani în urmă, Pitagor şi Parmenid susţineau că forma
Terrei este rotundă (sferică), iar Aristotel (384-322 î.Hr.) şi Eratostene
(284-192 î.Hr.) au adus şi unele dovezi, întru confirmarea acestei ipoteze.
Că Terra este rotundă (sferică) ne-o dovedesc următoarele:
a) la răsăritul Soarelui, razele lui mai întâi luminează obiectele de la o
mai mare altitudine (norii, sateliţii artificiali, avioanele, crucile de pe
biserici, vârfurile arborilor), iar la apusul lui, când el demult este sub linia
orizontului, norii sunt totuşi încă luminaţi de razele solare;
b) apariţia şi dispariţia navelor marine – mai întâi apar catargele, apoi
şi întreaga corabie, sau mai întâi dispare corabia, apoi catargele;
c) o dată cu altitudinea se lărgeşte orizontul de vedere – pe un teren
neted omul admiră peisajul până la 4-5 km, de la altitudinea de 20 m – 16 km,
de la 100 m – 36 km, iar de la 327 km se vede întreaga planetă (o arie cu
diametrul de peste 4 000 km). În toate aceste cazuri linia orizontului are
forma unui cerc închis, ceea ce se poate întâmpla numai în cazul unei
suprafeţe sferice;
d) corpurile cereşti (Soarele, Luna, alte planete şi stele) au forma unei
sfere (când priveşti reflecatrea lor în oglinda apelor), deci şi Terra are
aceeaşi formă;
e) umbra Terrei pe Soare, Lună în timpul eclipselor are forma unui arc;
f) călătoriile în jurul lumii sunt unele dintre cele mai convingătoare
dovezi că Terra are formă sferică (rotundă). Primul a dovedit acest lucru
navigatorul portughez Fernando Magellan, care a întreprins prima călă-
torie în jurul lumii (a fost omorât în ciocnirile cu aborigenii din Oceania).
A finalizat călătoria El’Cano (matelot)
în perioada dintre 1519-1521; el s-a
pornit din or. Sevilia pe data de 10
septembrie anul 1519, îndreptându-
se spre vest, şi peste 3 ani a sosit din
direcţia de est;
g) cea mai convingtoare dovadă
sunt însă imaginile fotografice ale
Terrei efectuate din Cosmos (Fig.4.2).
Dovezile expuse mai sus ne
conving că Terra are o formă sferică
şi nicidecum nu e o figură plană, dar
ele nu ne dau încă o adevărată
închipuire despre forma ei. Fig.4.2. Terra văzută din Cosmos.

49
 Cercetările efectuate mai târziu au dovedit că forma Terrei este mai
aproape de un sferoid, adică de un corp care în urma rotirii în jurul unei
axe capătă forma de sferă.
Dar, deoarece raza ecuatorială (semiosia mare) este mai lungă cu 214 km
decât raza polară (semiosia mică), forma Terrei este mai aproape de un
elipsoid (formă aproximativă), adică forma căpătată în urma rotirii unei
elipse în jurul axei mici (polare). Această diferenţă determină aşa-numita
turtire a Terrei, care a fost observată încă în secolul al XVII-lea de către
astronomul galez Riet şi care, trecând cu traiul din Paris în America de Sud
(or.Caiena), a observat că ceasornicul lui cu pendul în fiecare mectimer
rămânea în urmă cu 2 min. 28 s. Pentru a-l regla, el a scurtat pendulul cu
3 mm. Cauza rămânerii în urmă este turtirea planetei, şi nu forţele
centrifuge de rotaţie ale Terrei în jurul axei. Acest fapt a fost dovedit mai
apoi de fizicianul Newton şi savanţii de la Academia Franceză. Astfel, ei
au observat că lungimea unui arc pe meridianul ce trece prin Peru este
egală cu 110 868 m, iar pe cel ce trece prin Finlanda – cu 112 992 m; de
unde şi reiese că Terra are o formă turtită şi este asemănătoare cu un
elipsoid.
Însă, potrivit ultimelor opinii, nici forma de mai sus a Terrei nu e
perfectă. Se susţine că ea este un geoid (formă idealizată), adică o figură
geometrică neuniformă şi complexă. Deci, planeta noastră este un corp
neuniform.
Ultimele măsurări efectuate din Cosmos au dovedit că Polul Boreal
este cu 30 m mai ridicat faţă de Polul Austral. Această diferenţă ne permite
să afirmăm că forma adevărată a Terrei este un cardeoid, adică de forma
unei inimi.
Însă ultima afirmaţie despre forma reală a planetei noastre, că ea este
un teroid (teluroid), este recunoscută astăzi de toţi.

4.2. Dimensiunile Terrei

Primele date despre dimensiunile Terrei le-a căpătat Aristotel cu 2300

ani în urmă, dar ele nu s-au păstrat. Ulterior, Dichearh a măsurat lungimea
meridianului, determinând că aceasta este egală cu 40 700 km (cea reală –
cu 40 008 km). Date mai precise despre lungimea meridianului a căpătat
Eratostene, potrivit cărora acesta are o lungime de 39 816 km. El a folosit
procedeul care constă în următoarele: era cunoscut faptul că în ziua
solstiţiului de vară (22 iunie), la amiază, în oraşul Siena (azi Asuan), situat
în nemijlocita apropiere de Alexandria (Egipt), razele solare luminează
50
fundul celor mai adânci
fântâni. În această zi
obiectele cu poziţia ver-
ticală nu dau umbră în
această localitate, pe când
în Alexandria ele dau
umbră. Măsurând lungimea
umbrei lăsate de un stâlp
vertical, Eratostene a cal-
culat că în Alexandria la
amiază raza solară for-
mează cu verticala un
unghi de 7 02' (Fig.4.3). Fig.4.3. Determinarea dimensiunilor Terrei
Cunoscând lungimea ar- după Eratostene.
cului acestui unghi, adică distanţa dintre Siena şi Alexandria, care este
egală cu 5000 stadii egiptene (o stadie egipteană este egală cu cca
158 m), uşor se poate calcula lungimea meridianului Terrei, adică
5000 • 360: 702' = 252 000 stadii sau, în sistemul contemporan de
unităţi de măsură, cca 39 816 km.
Şi mai exacte date privind dimensiunile Terrei au fost obţinute prin
metoda triangulaţiei propusă în anul 1615 de către astronomul şi ma-
tematicianul olandez Van Snell. Esenţa metodei constă în următoarele. Din
geometrie este cunoscut că uşor se poate construi un triunghi dacă sunt
cunoscute lungimea unei laturi şi unghiurile alăturate ei, iar după formulele
trigonometrice se pot calcula şi celelalte laturi (Fig.4.4). Pentru aceasta e

Fig.4.4. Determinarea dimensiunilor Terrei prin metoda triangulaţiei.

51
necesar a face o măsurare precisă a unui segment de 10-15 km, apoi, con-
struind o reţea deasă de triunghiuri, trebuie măsurate unghiurile acestora şi
calculate laturile lor.
Astăzi sunt acceptate următoarele dimensiuni ale Terrei:
- raza ecuatorială 6378,2 km;
- raza polară 6356,8 km;
- lungimea ecuatorului 4075,7 km;
- lungimea meridianului 40008,5 km;
- turtirea Terrei 1/298,3;
- aria 510 mln km2;
- volumul 1083 • 1012 km3;
- masa 6 • 1023 t;
- viteza de rotaţie pe orbită 30 km/s.

4.3. Importanţa geografică a formei

şi a dimensiunilor Terrei

Ele constau în următoarele:

- dispunerea zonelor naturale geografice depinde de forma sferică pe
care razele solare cad perpendicular numai pe ecuator, spre poli unghiul de
cădere se micşorează. Aceasta condiţionează iluminarea şi încălzirea ne-
uniformă a Terrei, iar, în consecinţă – zonalitatea latitudinală (de la ecuator
spre poli);
- circulaţia atmosferei, hidrosferei, a substanţelor, formarea curenţilor
marini, mareelor – toate depind de forma sferică a Terrei;
- de dimensiunile Terrei, mai ales de masa ei, depinde mărimea forţelor
de atracţie şi gravitaţie, iar de ele depinde prezenţa atmosferei, hidrosferei,
astfel spus – Viaţa pe Terra.

52