În afecţiunile sistemului nervos sau periferic, însoţind sau nu deficitul motor, se

instalează frecvent tulburări senzitive prin întreruperea transmiterii acestui stimul.

 Această întrerupere poate fi localizată oriunde de la receptor la cortex: o leziune a
pielii distruge receptorii pe zona respectivă; leziuni ale nervului periferic produc deficit senzitiv
pe teritoriul inervat de acest nerv; lezarea măduvei dă tulburări senzitive cu distribuţie
dermatomală, iar afectarea ariilor senzitive corticale este urmată de pierderea discriminării
senzitive şi/sau pierderea analizei conştiente senzitive.

Se impune încă de la început o rapidă precizare terminologică. În accepţiunea medicală

românească se face o deosebire între “senzoriu” care se referă la organele de simţ şi “sensitiv”
care se referă la sensibilitatea periferică (tactilă, termică, dureroasă etc.). În literatura anglo-
saxonă există termenul general de “senzoriu” în care intră:
- sistemul somatosenzitiv
- gustul şi mirosul
- văzul şi auzul.
Utilizarea unui singur termen are desigur unele avantaje în înţelegerea proceselor
integrative senzitivo-senzoriale.
Se vor utiliza ambele exprimări şi anume termenul de “senzoriu”, “sensorial” şi
“senzaţie” când va fi vorba în general de informaţiile primite de SNC păstrând termenul de
“sensitiv”, “sensitivitate” când va fi vorba de informaţiile de la periferie. Pentru informaţiile
de la organele de simţ le vom specifica ca atare.
Senzaţia se defineşte ca: ,,o experienţă conştientă realizată pe baza informaţiilor
senzoriale şi tradusă într-o reprezentare specifică tipului de informaţie”. Se înţelege de ce
termenul de senzoriu cuprinde toate informaţiile aferente venite către SNC prin secvenţele
recepţie periferică → transmitere → recepţie centrală → interpretarea stimulilor.
Toată informatia senzorială aferentă vine de la receptorii periferici, trece prin talamus
(cu excepţia olfacţiei care ajunge direct în cortexul primitiv în lobul temporal medial) şi
ajunge în cortexul senzitiv.
Informaţia senzorială este utilizată pentru obţinerea de senzaţii (informare din mediu),
pentru controlul mişcărilor şi pentru menţinerea stării vigile în mediu. Se înţelege de aceea
importanţa deosebită a evaluării senzoriale.
Evaluarea senzoriului organelor de simt reprezintă o problemă separată de care se ocupă
alţi specialişti.
Pierderea sensibilităţii reprezintă un deficit funcţional deosebit de important ce se
instalează în boli neurologice centrale şi periferice iar evaluarea ei se înscrie de fapt în cadrul
examenului neurologic complet.
Afectarea sensibilităţii se produce fie prin imposibilitatea receptionării stimulului
sensitiv, fie prin întreruperea căilor de transmitere a acestui stimul, fie prin imposibilitatea de
percepere a stimulului sau de pierderea analizei conştiente senzitive.
Pentru asistenţa de recuperare pierderea sensibilităţii reprezintă o creştere a dificultăţilor
de recuperare motorie ceea ce face ca recuperarea sensitivităţii să fie strans legată de
recuperarea motorie făcând parte din ea şi deci căzând în sarcina kinetoterapeutului.
Din acest motiv, evaluarea sensibilităţii va