FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator este alcătuit din căile respiratorii (aeriene) si plămani.

CĂILE RESPIRATORII sunt conducte prin care aerul atmosferic este introdus in plămani, iar cel expirat
este eliminat in mediul extern. Se deosebesc urmatoarele segmente: fosele nazale, faringele, laringele,
traheea si bronhiile.

● Fosele nazale reprezintă segmentul iniŃial al căilor respiratorii si totodată segmental periferic al
analizatorului olfactiv. Comunică cu exteriorul prin narine, iar cu rinofaringele prin coane. Cavitatea
nazală este impăŃită in cele două fose de către septul nazal – o lamă verticală osteo-cartilaginoasă. Pe
peretele lateral al fosei se află cornetele nazale, 3 lame osoase invelite in Ńesut bogat vascularizat. Fosele
sunt tapetate de mucoasa nazală (pituitara).

Principalele functii ale foselor sunt:

- functia respiratorie realizand incălzirea, purificarea si umidifierea aerului inspirat.

- functia olfactivă

- functia de apărare antiinfectioasă se realizează prin covorul muco-ciliar si mucusul ce curata mucoasa,
reflexul de strănut ce expulzează impuritatile pătrunse odată cu aerul si prin secretia de imunglobuline,
lizozim, interferon, etc.

- functia fonatorie – fosele sunt o cavitate rezonatoare pentru sunetul fundamental emis de laringe.

Sinusurile sunt cavitati anexe ale foselor nazale, tapetate de o continuare a mucoasei acestora. Sunt patru
perechi: sinusuri maxilare, frontale, etmoidale si sfenoidale. Comunică cu fosele nazale prin intermediul
unor canale ce se deschid pe peretele lateral al fosei.

● Faringele este segmentul comun căilor respiratorii si digestive. Este asezat posterior de fosele nazale si
cavitatea bucală si se continuă cu laringele si esofagul. Are 3 portiuni:

- rinofaringele comunică cu fosele nazale prin coane si cu urechea medie prin trompa lui Eustachio; pe
peretele superior se afla amigdala faringiană.

- orofaringele comunică cu cavitatea bucală prin istmul gatului; pe pereŃii laterali gazduieste amigdalele
palatine.

- hipofaringele este segmentul inferior ce comunica anterior cu laringele si posterior cu esofagul.

Peretele faringian este alcătuit din 4 tunici: adventicea, tunica musculară cu muschii ridicatori si
constrictori ai faringelui, tunica fibroasă (scheletul faringelui) si tunica mucoasă ce este continuarea
mucoasei bucale.
● Laringele este un organ cu dublu rol respirator si fonator, asezat intre faringe si trahee, situat pe linia
mediană in regiunea cervicală anterioara. Ca structură, laringele are un schelet cartilaginos format din 3
cartilaje neperechi: tiroid, cricoid si epiglota si 3 cartilaje perechi: aritenoizii, cartilajele corniculate si
cuneiforme, unite intre ele prin articulatii, ligamente si membrane. Pe acest schelet se insera musculatura
laringelui. Cavitatea laringiană are forma de clepsidră, este acoperită de mucoasă de tip respirator fiind
imparŃită de corzile vocale in 3 etaje:

- etajul supraglotic: epiglota si benzile ventriculare (falsele corzi vocale)

- etajul glotic: spatiul cuprins intre corzile vocale

- etajul subglotic: aflat sub corzile vocale, ce se continuă cu traheea.

Functiile laringelui:

- functia respiratorie

- functia fonatorie: laringele produce sunetul fundamental al vorbirii.

- functia de apărare a căilor respiratorii se realizează prin reflexul de tuse si prin inchiderea laringelui in
timpul deglutitei.

- functia de fixare toracică utilă in eforturile fizice.

- functia reflexă: lezarea chimică sau mecanică a laringelui declansează bradicardie, aritmii si chiar stop
cardiac.

● Traheea este un conduct fibro-cartilaginos, alcătuit din 20 de inele cartilaginoase incomplete unite intre
ele, acoperite de mucoasă la interior. Are 2 segmente: cervical si toracic. Ea continuă laringele, si se
bifurcă dand nastere bronhiilor principale. Se situează in mediastinul anterior in fata esofagului.

● Bronhiile principale au aceeasi structura ca si traheea si se intind pană la nivelul hilului plămanilor unde
se ramifică in bronhii lobare.

PLĂMANII sunt organele principale ale aparatului respirator, realizand schimbul de gaze (O2 si CO2)
intre aerul atmosferic si sange. Sunt asezati in cavitatea toracică, fiind separati de mediastin – spaŃiu ce
găzduieste inima, vasele mari, traheea, esofagul, timusul, canalul toracic, nervii vagi si frenici.

Fiecărui plăman i se descriu:

- vărful aflat in dreptul fosei supraclaviculare, depăsind clavicula si prima coastă;

- baza este largă si se sprijină pe diafragm;

- fata costala ce este in raport cu peretele toracic si

- fata mediastinală ce gazduieste hilul plămanului, locul pe unde trec: bronhiat principală, artera si cele 2
vene pulmonare, artera si vena bronsică, vase limfatice si nervi.
Plămanul drept este mai mare decat stangul, prezentand 2 scizuri: oblică si orizontală, ce il impart in 3
lobi: superior, mijlociu si inferior. Plămanul stang are o scizură oblică ce il imparte in 2 lobi: superior si
inferior.

Lobii se impart in segmente ce sunt unitaŃile anatomice si functionale ale plămanului.

NOTIUNI DE SEMIOLOGIE RESPIRATORIE

● DUREREA TORACICĂ

Durerea tipică pentru afectiunile respiratorii este junghiul toracic. Acesta are următoarele caractere: debut
brusc, intensitate mare, localizare submamelomară sau dorsală, se accentuează in inspir profund, tuse,
strănut, produce imobilizare antalgică a hemitoracelui respectiv si respiraŃie superficială. Apare in
special in pneumonii si pleurezii. In pneumotorax, durerea e descrisă ca ,,lovitură de pumnal”ce iradiază
in umăr si abdomen, in embolia pulmonară este intensă, bruscă, insotită de dispnee, cianoză si tuse cu
spută hemoptoică. In traheobronsita acută durerea este percepută ca o arsură retrosternală. In cancerul
bronhopulmonar durerea este progresivă si permanentă, apărand tardiv .

● DISPNEEA este respiraŃia dificilă percepută de bolnav ca lipsă de aer. Tahipneea este accelerarea
frecventei respiratorii si apare in pleurezii abundente, pneumotorax, pneumonii, bronhopneumonii, TBC.

Bradipneea este scăderea frecventei respiratorii sub 16 pe minut si se datorează obstrucŃiei căilor
respiratorii. Bradipneea inspiratorie e caracterizată prin inspir profund, rar, prelungit, dificil si apare in
cazul obstructiei căilor respiratorii superioare (laringe, trahee, bronhii principale) prin cancere, edem
alergic sau inflamator, corpi străini. Se insoteste de ortopnee, tiraj (retractia spatiilor intercostale,
supraclaviculare, suprasternale) si cornaj (zgomot caracteristic). Bradipneea expiratorie e caracterizează
prin expir prelungit, fortat, activ si apare prin obstructia căilor aeriene inferioare in astm bronsic, emfizem
pulmonar. E asociată cu ortopneea si wheezingul (suier expirator). Dispneea mixtă afectează expirul si
inspirul si apare in afectiuni grave: pneumonii severe, bronhopneumonii, miliară TBC.

● TUSEA este un act reflex sau voluntar ce realizează expulzarea rapidă si sonoră a aerului din plămani,
odată cu secretiile patologice sau corpii straini din căile respiratorii.

Poate fi uscată, neproductivă (fără expectoratie) sau umedă, productivă (cu expectoratie).

După caracterul său se descriu:

- tuse convulsivă in reprize scurte si rapide, insotită de cianoză, dispnee si vărsături.

- tusea lătrătoare apare in caz de edem laringian, obstructie traheobronsică prin tumori sau compresiuni.

- tusea bitonală apare in paralizia corzilor vocale.

● EXPECTORATIA reprezintă eliminarea secretiilor căilor respiratorii prin tuse, avand ca rezultat sputa.
In functie de cantitate sputa poate fi:

- moderată 50- 100 ml in bronsite, astm bronsic, pneumonii.

- abundentă 100- 300 ml in bronsiectazii, TBC.

- vomica (peste 300 ml) apare in abcesul pulmonar si constă in evacuarea bruscă a unei cantităti mari de
puroi după un acces de tuse. Este insotită de dureri toracice violente, dispnee severă, cianoză.

In functie de aspect sputa este:

- seroasă: rozie si aerată in edemul pulmonar sau clară ca apa in chistul hidatic;

- mucoasă: incoloră si vascoasă in traheobronsite, astm bronsic;

- muco-purulentă: galben verzuie in bronsita cronică, TBC;

- purulentă in abces pulmonar;

- sero-muco-purulentă caracteristică bronsiectaziei se sedimentează in 4 straturi: spumos, seros,

mucopurulent, purulent;

- sangvinolentă sau hemoptoică: ruginie in pneumonia lobară, ,,jeleu de coacăze” in cancerul pulmonar, ,,
zeamă de prune” in gangrena pulmonară, neagră in infarctul pulmonar.

● HEMOPTIZIA reprezintă eliminarea de sange rosu, aerat, provenit din căile aeriene prin cavitatea
bucală, in cursul unui acces de tuse. Apare in TBC, cancer pulmonar, traumatisme toracice, etc.

● EPISTAXISUL reprezintă sangerare la nivelul foselor nazale ce se datorează leziunilor locale sau HTA,
afectiunilor hepatice, renale, etc.

● DISFONIA este alterarea timbrului vocii ce poate deveni aspră sau stinsă. Apare in cursul afectiunilor
laringiene (laringite, cancere, paralizii).